În zi de hram peste aşezământul Meu din zilele acestea pe vatra neamului român Mă scriu în cartea Mea cea de azi cu întreită sărbătoare, iar cei din cer se bucură la masa cuvântului Meu, care se aşterne în cartea sa.

E hramul bisericii Mele de nou Ierusalim, căci trâmbiţa Mea Verginica este patroana acestui aşezământ şi are lângă ea sărbătorit acum pe apostolul Meu cel întâi chemat lângă Mine la lucrul apostoliei, pe Andrei, pe cel dintâi ucenic al Meu, căci acum douăzeci şi trei de ani l-am avut aici alături în ziua pecetluirii grădiniţei cuvântului Meu, după ce am aşezat în ea chivotul, pietricica cea albă, simbolul cel de la sfârşit de timp al vestirii cuvântului Meu peste pământ, şi apoi am pecetluit pentru cei din cer acest aşezământ şi pentru duhul cuvântului Meu rostit aici de deasupra grădiniţei lui ca să fie aşezat în cartea sa şi împărţit apoi spre hrană, spre creşterea celor cărora Domnul Se descoperă ca să fie El urmat de ei, după ce credinţa lor în venirea Mea cuvânt pe pământ îi cuprinde pe cei ce vin cu pasul pe calea Mea cea de azi, spre bucuria Mea şi a celor din cer, căci este nevoie de ucenici.

Sunt Domnul Iisus Hristos, sunt Cel ce dau omului minte ca să-L înţeleagă pe Dumnezeu, aşa cum le-am dat şi ucenicilor Mei ca să Mă înţeleagă ei cu toată lucrarea Mea când Tatăl M-a trimis pe pământ ca să lucrez între oameni lucrarea Sa. Sunt cu ziua de hram al acestui aşezământ. În această zi din an a sosit între cei din cer trâmbiţa Mea Verginica şi are ea obştea sa în cer precum şi pe pământ avea şi este ea patroana poporului cuvântului Meu, iar lângă ea a fost aşezat cu sărbătoare apostolul Andrei, căci zi lângă zi avem sărbătoarea cea întreită în această zi de taină, mai întâi ziua pecetluirii grădiniţei cuvântului Meu, iar lângă ea ziua de sărbătoare a apostolului Andrei, şi apoi ziua trâmbiţei Mele, totul într-o sărbătoare în cer şi pe pământ, şi iată, sărbătoarea este încununată de cuvântul Meu şi al lor, aşa cum Eu, Domnul, petrec cu sfinţii Mei.

Eu sunt Cel ce-i dau omului minte, că Eu l-am zidit pe om. Eu sunt Ziditorul omului, iar omul este zidirea Mea, facerea Mea, căci fără Făcătorul lui omul poate face multe greşeli şi îi trebuie minte mereu, mereu, şi iată, viaţa îmbunătăţită se zideşte încet, încet prin multe, multe greşeli, de la care omul învaţă şi tot învaţă, ajutat de Dumnezeu pentru facerea sa, căci omul este slab, plăpând, prins sub greşeală, neputincios în tristeţi şi în suferinţe, iar Creatorul său îl întocmeşte pe el ajutându-l să lupte împotriva a tot ce stă să cuprindă şi să slăbească viaţa lui.

O, poporul Meu, aş vrea să aibă omul de la Mine minte şi aş vrea să asculte pentru mintea lui, că nimeni nu-i dă lui minte, decât Dumnezeu. Se tot zidesc pe pământ şcoli şi cărţi ca să meargă omul de mic şi să înveţe minte şi carte. O, măi poporul Meu, ce să facă Dumnezeu cu cel ce învaţă minte de la şcoală? Se întreabă necredincioşii şi se îndoiesc întru Dumnezeu din pricina îngâmfării lor şi zic aceştia că nu este adevărată Scriptura, fiindcă omul trebuie să ştie carte şi apoi să scrie. Voiesc să le spun la aceştia că nu şcoala sau cartea au fost zidite mai întâi, ci omul a fost zidit întâi, iar când l-am zidit a ştiut şi a grăit cu Mine, şi Eu cu el, căci Eu am ştiut şi am zidit şi am pus în zidirea Mea şi ştie omul să grăiască şi ce să grăiască şi ce să înţeleagă, căci de la Dumnezeu Ziditorul are omul ce are. O, de unde ştie copilul să plângă când se naşte? De la suferinţă, de la durere ştie, de la durerile facerii ştie. O, de unde ştie el să vorbească apoi, să crească, să umble, să lucreze? O, fiilor, de la Dumnezeu are omul minte, şi apoi oamenii se ajută unii pe alţii şi toate de la Dumnezeu sunt în oameni ca să ştie ei. Pe Adam cine l-a învăţat carte, cine l-a învăţat să scrie şi să citească şi să ştie? Pe Ioan Botezătorul cine l-a învăţat, cine l-a ajutat de la pruncie şi până la Iordan ca să-L facă pe Domnul cunoscut oamenilor? Pe prooroci cine i-a învăţat să asculte de la Dumnezeu şi să scrie apoi? O, fiilor, animalul de pe lângă om a învăţat carte? De unde ştie el să iubească, să mângâie pe stăpânul său, să-i fie atât de credincios cine l-a învăţat? O, nu mama îl învaţă pe copil. Nu animalul îl învaţă pe animal ceea ce trebuie să ştie şi să facă. O, nu, ci Domnul este Ziditorul omului şi al celor din om şi a toate câte sunt între cer şi pământ fiinţe cu suflet viu.

O, câtă credinţă, câtă apropiere de Dumnezeu Făcătorul, câtă recunoştinţă trebuie să ştie să lucreze omul, şi toate prin Dumnezeu! Trebuie Dumnezeu să-i dea omului minte în toate şi mereu, nu omul să-şi dea şi să-şi facă. O, ce minuni s-ar ivi între pământ şi cer dacă omul ar înţelege să lucreze din Dumnezeu! Iată cum se zideşte viaţa omului, viaţa cea plăcută Domnului în om şi aşezată pic cu pic încet, încet din multe, multe greşeli, ca să înveţe omul de la greşeli şi să se înţelepţească pentru bine apoi. Dar acum trâmbiţa Mea Verginica are cuvânt în ziua ei de serbare şi este însoţită de obştea ei cea din cer la masa de azi, căci Eu, Domnul, am şi în cer popor din lucrul ei cu Mine născut, şi am şi pe pământ, şi aşa lucrăm lucrarea cea de azi.

O, Verginica Mea, binecuvântată să-ţi fie lucrarea cuvântului tău la masa cea de azi! Amin.

— Amin, amin, Doamne, şi să înveţe poporul Tău să ia minte din cer, să ia de la Dumnezeu minte şi să nu se întrebe cum, căci Tu eşti Izvorul, Doamne, iar eu acum ascult şi cuvintez.

Iubire cu aripi să căpătaţi de la Domnul, fiilor de azi ai Domnului Cuvântul, căci ea vă poartă prin vremi dulci şi prin vremi cu tristeţi. Legate de Domnul să vă fie inimile, căci cu El rămâne omul care-şi cunoaşte începutul lui cel veşnic, când Domnul va veni să aşeze de-a dreapta Sa pe cei ce au avut şi au iubire.

O, e zi de hram al aşezământului în care sunteţi de Domnul aşezaţi, iar noi, cei din cer, suntem cu voi la masă. Lângă ziua mea de serbare stă cu ziua lui de intrare în cer cel dintâi ucenic al Domnului nostru, apostolul Andrei. Împreună ne aplecăm înaintea celor din cer şi înaintea celor de pe pământ, care ne poartă sărbătoarea. Noi am fost unul lângă altul martori din cer în ziua pecetluirii grădiniţei Domnului acum douăzeci şi trei de ani, iar voi aţi fost martori de pe pământ, alături de arhiereul martor prin care s-a rostit pecetluirea cu sfinţenie a grădiniţei cuvântului, şi privim acum această zi şi avem de ce să oftăm. Dar azi ne şi mângâiem că avem la masă pe cei din cer, obştea cea din cer a acestui cuvânt ziditor de fii pentru cer şi avem pomenire de un an pentru sufleţelul alăturat nouă acum un an şi grăim puţin despre aceasta, că este multă smerenie şi este multă grijă şi este mult de lucru şi de putere pentru lucru şi nu stârnim durerea sus şi jos, ci lucrăm cereşte şi aşa mângâiem. Aceşti doi copii, dintre care unul este sus cu mine acum, s-au dus pe braţe prin dureri şi şi-au dat sfinte mângâieri purtându-şi ale vieţii dulci poveri, iar Domnul i-a purtat mereu pe ei şi i-a avut în lucrul Său, şi iată, îi are şi-I sunt lucrători. Iată, lângă sărbătoarea mea este şi aceasta acum şi lucrăm toţi, lucrăm şi din cer, şi de pe pământ lucrăm şi împodobim ziua de serbare a hramului acestui aşezământ, şi mult se bucură poporul cel din cer acum şi mult stăruie la Domnul pentru mersul lucrării Sale, spre plinirea a tot ce este de lucrat, iar voi, copii de jos, iubire cu aripi să aveţi şi să lucraţi, şi pe aripile ei să staţi, că fără de iubire e greu de tot, măi fiilor.

O, Doamne, să înveţe poporul Tău minte din cer, căci Tu eşti Izvorul. N-are cum să înveţe omul carte din cărţi de pe pământ, căci toate în Tine sunt, iar fără Tine se strică omul şi învaţă de la om, de la cel ce crede că ştie şi că a învăţat ca să ştie. O, de unde ştie calul sau oiţa, de unde ştiu animalele să pască iarbă, să ia apă cu guriţa, să plângă când n-au acestea de la Tine, o, şi câtă înţelepciune au şi ştiu? Noi, cei sălăşluiţi acum între cei din cer, de unde ştim să venim aproape şi să grăim acum la această masă frăţească şi sărbătorească? O, de la Tine, Doamne, putem, şi ştim, căci cu Tine umblăm şi lucrăm.

O, nu de pe pământ se învaţă carte. Nu de pe pământ a ştiut să grăiască omul cel zidit de mâna Ta şi de Duhul Tău la început. Să nu se întrebe necredincioşii cine a scris istoria Ta cu omul în cartea în care ea s-a adunat, în Scriptură, Doamne. O, cine l-a învăţat pe Ioan Botezătorul să gândească, să grăiască, să proorocească pe Domnul şi să grăiască cu Domnul la Iordan? Iată, Tu eşti ştiinţa cea din omul purtat de Tine şi nu trebuie să se semeţească omul cel fără Dumnezeu între oameni pe pământ. Nici eu, Doamne, nici eu n-am învăţat carte de pe pământ, dar Tu ai venit la mine şi ai pus înăuntrul meu duhul proorociei, grăirea Ta cu omul ai pus în pieptul meu, în mintea mea, în vederea mea. Să se minuneze oamenii care nu-L înţeleg pe Domnul şi toate lucrările Sale pe pământ între oameni, căci oamenii purtători de Dumnezeu au duşmani pe pământ pentru că ei sunt cei ce sunt ca şi Dumnezeu, iar cei ce n-au duşmani nu sunt nimic, ci sunt de corvoadă şi atât.

Să se pocăiască şi să se mărturisească, Doamne, toţi cei care au stat cu Tine prin această lucrare de cuvânt şi au părăsit apoi izvorul şi locul izvorului. O, să se aplece aceştia ca să le fie dezlegat acest păcat, căci e greu la cer acest păcat. Eu sunt trâmbiţa Ta şi le fac deşteptarea şi sun la ei şi le spun lor: căiţi-vă voi, cei care aţi mâncat lapte şi miere şi vi s-a aplecat apoi! O, nu se poate să rămâneţi judecători. Grăbiţi-vă să ieşiţi de sub învinuirea aceasta, căci scris este: «Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi!». O, dacă aţi stricat faţa Domnului, dacă n-aţi şters apoi unde aţi lovit, aceasta iartă Domnul, dar nu poate dacă nu e pocăinţă şi mărturisire după căinţă. O, câtă durere pe noi, cei din cer, pe cei ce sunt acum obşte în cer din această lucrare de cuvânt pe pământ! Suntem mijlocitori mari pentru voi, dar fără pocăinţă în voi nu este putere din cer pentru voi, iar voi vă puteţi duce tot mai jos cu neîmplinirea Domnului în voi, cu despărţirea voastră de El şi de izvorul Lui, din care mult aţi băut şi voi. O, sculaţi-vă cât mai este ziuă şi scuturaţi-vă hăinuţa şi spălaţi-o şi primeniţi-vă iubirea, căci nu păcatele, ci neaplecarea îl desparte de Domnul pe om. Vă rog din cer şi sun din trâmbiţă după voi, căutaţi-vă lumina cea pierdută, că în lume nu este scăpare, iar voi păşiţi pe drum cu păcătoşii, dar David împăratul a dorit să stea ca un lepădat în curţile Domnului dacă ar fi avut de ales în faţă cu calea şi locaşul cel plin de păcătoşi, iar acest locaş este lumea şi fiii ei, măi fiilor. Eu dau să vă mângâi şi să vă fac trezirea, că nu se pot şterge din cartea Domnului paşii voştri lângă izvorul Lui cât aţi umblat voi cu Domnul.

Iar pe Tine, Doamne, Te rog, dă-le lor minte, dă-le Tu, Doamne, că nu de pe pământ are omul minte, ci numai dacă Tu pui darul Tău în om şi să-l folosească omul. O, numai de la Tine are omul care are, iar cine nu are de la Tine, n-are nimic, nimic, chiar şi când n-are nimeni pe pământ mai mult ca el ranguri şi carte şi măriri fel de fel.

Acum închin Ţie, Doamne, această măreaţă zi de întreită sărbătoare, iar Andrei apostolul are ruga lui înaintea Ta în această zi. Amin.

— O, deschide cerurile, Doamne, ca să Te vadă fiii neamului român, că eu aştept de două mii de ani slava Ta în mijlocul acestui neam, pe care l-am pecetluit eu cu numele Tău mai înainte de venirea mea la Tine prin cruce, prin cruce cu chin, Doamne. Ţi-am fost statornic prin dureri şi prin cruce, iar acum aştept darul Tău, slava Ta pe pământul român, bucuria pe care o doresc de două mii de ani, Doamne, şi iată, bucuria se naşte pic cu pic şi se întregeşte, iar eu aştept ca şi toţi cei din cer, când ziua Ta de slavă va cuprinde cerul şi pământul în ea, iar sfinţii Tăi vor avea şi ei ziua mângâierii, ziua bucuriei. Eu Ţi-am fost martor în ziua pecetluirii grădiniţei cuvântului Tău şi am aşezat puterea cea din porţi peste grădină ca să fie a Ta şi nu a lumii această grădiniţă, iar arhiereul Tău de atunci a rostit cuvânt de pecetluire şi s-a întocmit voia Ta prin noi în cer şi pe pământ deodată în ziua aceea de mărturie.

O, frate arhiereu, nu uita, nu uita clipa cea măreaţă când tu ai avut slujire tainică lângă cei din cer în ziua aceea când s-a scris cuvântul tău peste această grădiniţă pentru pecetluirea ei. Eşti scris în cer cu ziua aceea şi nimeni nu se poate sui la cer ca să te şteargă din cartea acelei zile. O, păstrează-te în carte cu duhul inimii tale, că nu se poate rupe fila aceasta din carte. Îl rog pe Domnul acum să te învăluie în duhul credinţei pe care ai avut-o în ziua aceea, iar tu să te lupţi aşa, după cum este pentru tine înaintea Domnului rugăciunea mea.

O, slăveşte-Te, Doamne, în el pentru Tine, că Ţi-a fost martor şi s-a scris zi de mărturie în cer şi pe pământ atunci, iar eu mă aplec în această zi, că sărbătoare mare este această zi, întreită sărbătoare este ea, Doamne. Amin.

— Eu, Domnul, pun peste tot mângâierea Mea. Pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ pun mângâierea Mea şi alin pun şi întăresc lucrarea Mea, căci lucrul este mult, mult, şi trebuie mângâiere şi putere pentru lucru.

Să înveţi, măi poporul Meu. Mintea se învaţă din cer. Voi slobozi prin porţi învăţătură peste tine în această zi, iar tu să lucrezi apoi peste tine, căci din cer trebuie să iei şi să ai tu. O, pace ţie acum! E zi de hram peste aşezământul Meu cu tine, şi masa este cerească. Pace multă să lucrezi, şi aşa să împlineşti cuvântul Meu de peste tine, cuvântul cu care-ţi spun: Pace ţie, poporul Meu, pace ţie! Pacea Mea cu tine, fiule poporul Meu! Amin, amin, amin.