Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul tăierii împrejur cea după trup a Domnului şi sărbătoarea sfântului ierarh Vasile cel Mare
Cuvântul gurii Mele este şi va fi mângâiere multă celor din cer şi celor de pe pământ care iubesc pe Dumnezeu. O, cine sunt cei care iubesc pe Dumnezeu pe pământ? Eu vin cu sfinţii, vin de la Tatăl cuvânt pe pământ, şi se mângâie cu Mine cei ce Mă iubesc pe pământ, iar mângâierea Mea poartă în ea putere sfântă pentru cei ce Mă iubesc.
Sunt Fiul Tatălui Savaot, Domnul Iisus Hristos, şi stau de-a dreapta Lui întru slavă, iar slava Domnului este mare şi se bucură de ea toţi cei care strălucesc de la ea şi ca ea, îngerii şi sfinţii, şi aşa cobor Eu cuvântul slavei Mele pe pământ şi stau pe norul slavei şi grăiesc în sărbători şi le dau slavă şi o împart pe ea celor ce se mângâie cu ea între cei din cer şi celor ce Mă iubesc pe pământ.
O, cine sunt cei ce iubesc pe Dumnezeu pe pământ? Sunt cei ce-şi răstignesc trupul şi faptele lui şi trăiesc în Hristos şi sunt ai Lui şi-I dau Lui toată iubirea, toată viaţa lor, şi aşa se răscumpără ei pentru viaţa cea veşnică cu Domnul, şi intră ei apoi în slava Mea, şi fericit este şi va fi cel ce trăieşte pentru Dumnezeu pe pământ.
Pace vouă, fiilor de la izvor! Am în mijlocul vostru venirea Mea cuvânt pe pământ, izvorul gurii Mele, râul cuvântului Meu. Voi să-l luaţi şi să-l împărţiţi, fiilor, că vreau prin el să înveţe omul să-L iubească pe Dumnezeu pe pământ, că Eu ştiu că tot ce face omul pe pământ, aceea va face şi în cer, în patria celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.
Iată, avem azi zi de praznic în amintirea zilei când mama Mea Fecioara şi Iosif M-au dus la templu ca să Mă închine Tatălui şi să-Mi pună numele Iisus şi să-Mi aşeze pe trup semnul tăierii împrejur, aşa cum legea poporului Israel cerea, şi apoi să cresc în voile Tatălui între oameni pe pământ, căci Dumnezeu ştie să Se supună ca să-l înveţe pe om supunerea, să înveţe de la Dumnezeu.
Iar în ziua aceasta de praznic sfânt este pomenit între sfinţi arhiereul Vasile cel mare, care a luptat pe pământ cu luptă multă pentru facerea cea din cer a omului, şi pentru care omul are nevoie de supunere şi de ascultare cu supunere, iar prin aceasta creşte credinţa şi creşte înţelepciunea cea pentru Dumnezeu a omului, cea care-i dă omului putere de luptă împotriva vrăjmaşului lui şi al Domnului lui, împotriva lui satana, care-l ademeneşte pe om spre plăceri de-ale lui, dar cel ce-şi găseşte plăcerea în Domnul scapă de acest împotrivitor al vieţii în om.
Dar eu Te rog pe Tine, Doamne, să sufli mult peste pământ cuvântul Tău şi să faci cumva să fie el luat de vânt şi dus din loc în loc la oameni, că au oamenii nevoie de Dumnezeu pe pământ, o, Doamne, iar Tu ai nevoie de dragoste de la om. Dragostea şi bunurile ei să le lucreze toţi cei care Te iau de la această masă de cuvânt, căci fără dragoste nu poate omul să lucreze nimic frumos şi sfânt înaintea Ta. Iubirea cea pentru Tine poate să ţină omului locul împotriva tuturor plăcerilor vinovate, care-l despart pe om de Tine, Doamne, dar eu Îţi aduc rugăciune durută, umple pământul în lung şi în lat de cuvântul Tău cel plin de duh dătător de viaţă în el şi ajută-i pe toţi oamenii de pe pământ să audă ei strigarea Ta după ei şi să se aducă Ţie spre creşterea şi spre naşterea lor cea de sus şi aşa să-i atragi, pe toţi la Tatăl să-i atragi, Doamne, că a venit vremea slavei Tale, o, Doamne. Amin.
— Rugăciunea sfinţilor Mei hrăneşte inima Mea cu mângâiere multă, căci sunt rănit adânc de la păcatul neascultării omului pentru iubirea pe care Eu i-o dau. Acest păcat e peste tot, peste tot, şi îl duce pe om la cârtire, la păcatul nemulţumirii, păcat care întunecă statul Meu în om şi îl face urât pe om celor din cer şi celor de pe pământ aproape lui. O mulţime de ani plini de cuvânt am lăsat în zilele acestea faţă în faţă cu oamenii şi aş vrea recunoştinţă să-Mi aducă oamenii, căci aceasta poartă în ea mulţumire şi iubire pentru Domnul.
O, fiilor de la izvor, aşezaţi-vă la pregătirea praznicului de Bobotează, că vin la apa cea vie cei ce iubesc pe Domnul pe pământ. Puneţi-le masă şi faceţi-i să se aşeze şi slăviţi cu ei numele Meu şi statul Meu cu voi, ca să se vadă aceasta de departe, fiilor. Binecuvântată să vă fie truda cea pentru pregătirea sărbătorii şi a strângerii laolaltă a celor ce doresc după meleagurile Mele cu voi şi după tainele Mele cele de azi lucrătoare pe pământ!
O, pregătiţi acest popas, fiilor, că vin cu sfinţii, şi vin la masă cu Mine cei care îşi aleg viaţă cu Domnul pe pământ.
O, binecuvântaţi să fiţi voi, cei ce veniţi la praznic de Bobotează, aici, la izvor! Oştirile îngereşti vi le dau spre însoţire, iar însufleţirea voastră să mângâie Duhul Meu. Pace vouă pe cale spre izvor! Pace vouă! Amin, amin, amin.