2013 27 Oct

Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei cuvioase Parascheva

Cu duhul mângâierii Mă apropii de toţi cei care-Mi ţin calea când Mă fac cuvânt peste pământ ca să aduc de la Dumnezeu mângâiere lor, şi să-i povăţuiesc mereu pe toţi, că şi Domnul caută la ei mângâiere, fiindcă Duhul Domnului este duhul mângâierii.

Îmi dovedesc puterea Mea dumnezeiască acolo unde este slabă puterea, şi vin să-Mi întăresc cărarea pe care vin cuvânt peste pământ şi pun pe ea veghe şi duh de veghe pentru Mine ca să vin, şi pun putere şi mângâiere, căci pot tot ce voiesc.

Stau sfinţii la hotarul dintre pământ şi cer ca să intre cu Mine în cuvânt în cartea Mea cea de azi cu tine, popor al cuvântului Meu. M-am întărit, fiule, cu putere ca să pot să-ţi cuvintez. O, acolo unde văd osteneală de suflet când Eu trebuie să vin şi să cuvintez, acolo pun de la Mine ca să-Mi pot face lucrul Meu, că nu pot sta din lucru, măi poporul Meu. Eu întotdeauna ţi-am întărit puterile când aceasta se cerea, căci Tatăl şi cu Mine şi cu Duhul Sfânt suntem sub sarcină grea acum, la sfârşit de timp, când omul de peste tot nu mai ţine seama mai deloc de planul cel ceresc cu cerul şi cu pământul, sau dacă mai ţine seama stă rece pentru adevărul cuvântului lui Dumnezeu şi se încântă cu orice găseşte în cale şi stă nepăsător de cele din vecii.

Mi-am întărit intrarea şi intru şi mângâi şi întăresc şi stau cu sfinţii lângă tine la masă de cuvânt, poporul Meu. O, fiilor mai mari şi mai mici, după cum se lasă peste voi greutatea venirii Mele de azi, o, fiilor, Eu am putere şi pot când trebuie să pot, şi când trebuie să puteţi şi voi. Vă mângâi după cum văd că trebuie să pun mângâiere pentru mângâiere, căci mângâierea naşte puteri, fiilor. O, dacă vreţi, învăţaţi din zi în zi mai mult lucrarea mângâierii, care vine de la veghe pentru ascultarea de Dumnezeu şi de toate cele ce sunt de lucrat, şi de duhul frăţiei sfinte, fiilor. O, ce frumos merg toate ale Domnului cu omul când el are veghe şi ascultare cu veghe şi cu grijă mare pentru toată armonia dintre Dumnezeu şi om, şi dintre frate şi frate apoi! Stau cu sfinţii la masă cu voi în zi de sărbătoare de sfinţi. Mult cuvânt nu aşez în carte în ziua aceasta, căci Eu ţin seamă de neputinţe, dar iată, ceata cuvioaselor din cer au în sărbătoare pe cuvioasa Parascheva, care M-a iubit, şi care se bucură să facă parte din sfinţii care vin cu Mine când vin cuvânt pe pământ. Ea voieşte să mângâie, să aline, să îndemne şi să aducă din cer peste voi, iar voi să primiţi şi să folosiţi, fiilor, căci daruri peste daruri vă dăruiesc mereu sfinţii Mei, o, fiilor. Amin.

— O, mare este adevărul cuvântului Tău, Doamne! Din ceata cuvioaselor din cer se desprinde glasul meu peste fiii şi fiicele poporului Tău. Daruri peste daruri au în braţe toţi sfinţii Tăi ca să le pună peste cei ce Te iubesc şi-Ţi iubesc venirea. Viaţa noastră am pus-o Ţie, Doamne, că n-am voit s-o dăm nimănui în afară de Tine, de la Care avem viaţa. Pământ bun de rodit, sămânţă sfântă, aşa să fie fiii şi fiicele poporului Tău. Mulţi dintre ei au nevoie de multă înviere, de multă schimbare, sau chiar din temelii schimbare, căci în cer sunt toţi ca şi Tine, Doamne, şi de aceea sunt ei în cer la Tine şi cu Tine. O, dacă le-ar prii la toţi cei care au venit sau vin să fie cu Tine, dacă le-ar prii umblarea la fiinţa lor între Tine şi ei, ar fi atunci să aibă ei inimă curată, că nu oricum se cheamă că are inimă curată cel ce vine să fie cu Tine pe calea aceasta plină de slava venirii Tale, Doamne. Lecţia lepădării de sine trebuie înteţită mult peste inimile celor ce au venit cu această cale sfântă, pe care Tu vii cu sfinţii Tăi pe pământ cuvânt, o, şi cât ai lucrat şi cât lucrezi Tu la ei mereu cu calea venirii Tale de azi, Doamne, pe care mereu, mereu trebuie s-o întăreşti, s-o ocroteşti, să-i dai puteri pentru Tine, că peste cei ce-Ţi ţin deschisă calea venirii Tale apasă mereu de toate şi de peste tot, şi apasă cel mai greu puţina ascultare de Tine a celor ce n-au de-ajunsă temere de Dumnezeu înaintea Ta, Doamne. Temerea de Dumnezeu este înger pentru om, nu este apăsare. Ea îl trage pe om spre Tine ca să nu greşească dacă ar sta fără Tine pe cale, căci pentru greşeală este de răspuns apoi. Aceasta am adus eu acum pentru învăţătură cerească peste poporul Tău în ziua mea de sobor între sfinţi, iar acum Te rog pentru ei, dă-le putere lor să înveţe tot mai desăvârşit taina duhului mângâierii, duhul Tău, Doamne, şi să-L împartă între ei aşa cum Tu Te împarţi, şi-i înveţi pe ei când le arăţi cum lucrezi Tu, căci sunt între ei dintre cei ce n-au pus peste ei îndeajuns duhul învierii şi al luminii pentru paşii lor cu Tine, iar aceasta face suferinţă în trupul bisericii Tale, pe care Tu atât o îngrijeşti şi de sus, şi de jos, Doamne.

Voi, cei dăruiţi cu duhul învăţăturii sfinte în mijlocul poporului sfânt, fiţi plini de inimă învăţătoare şi împărţiţi celor ce nu ştiu bine să mănânce din blidul iubirii de Dumnezeu şi de fraţi. E bine să le daţi voi, nu ei să ia. Să nu-şi ia singuri, că nu este bine dacă altfel se lucrează.

Le spun şi eu aşa cum şi Tu le spui, Doamne. Le spun să se înveţe cu sărăcia şi cu puţinul din toate, căci dacă multe caută, e semn că nu Te iubesc ei îndeajuns pe Tine şi pe cele veşnice, Doamne, care nu sunt pieritoare. Le dau daruri, căci Tu m-ai umplut de daruri din cer dacă am călcat peste toate cele ce sunt de pe pământ.

O, lucraţi şi îmbrăcaţi-vă în daruri sfinte, iar ele vă vor păzi pe voi de darurile cele trecătoare, o, fii ai lui Dumnezeu-Cuvântul. Luaţi cuvântul cel din cer, care se aşează la mijloc pentru cei ce sunt poporul Domnului, născut prin cuvântul Lui cel de azi, şi de la care mulţi de pe pământ iau şi pun peste ei şi se bucură crescând spre Domnul. Fiţi binecuvântaţi, folosindu-vă de cele cereşti pe pământ, voi, copii ai lui Dumnezeu-Cuvântul, căci voi prin cuvântul Lui v-aţi născut în credinţă, dar să ştiţi să aveţi grijă de ea cu mare sfinţenie, fiilor.

O, Doamne, sunt cu daruri peste ei. Pun mângâiere acolo unde trebuie încă şi pun vindecare de toate durerile sufleteşti şi trupeşti, că aceasta ne este lucrarea, iar Tu pecetluieşte lucrarea noastră, a sfinţilor Tăi, şi împlineşte ruga noastră pentru ei şi dă-le lor mângâiere şi putere şi sănătate şi sprijin în toate, căci răbdarea lor e frumoasă, şi puterea Ta este cu ei şi pentru ei, o, Doamne. Amin.

— Veghez cu voi mereu, o, sfinţi iubiţi, şi aşa să înveţe şi ei să lucreze. Ca în cer să lucreze şi ei pentru toate câte sunt de lucrat şi de purtat pe pământ. Ridicăm acum în sus aripile slavei şi rămânem cu duhul mângâierii peste ei şi tainic îi purtăm pe ei în duhul puterilor de sus.

O, fiilor, Eu, Domnul, am bucurat pe sfinţi în ziua aceasta, că mare este dorul lor, şi i-am bucurat pe cei ce-Mi ţin calea şi se uită pe ea ca să-Mi vadă cuvântul venind şi darurile lui.

Nu v-am ţinut mult sub puterea venirii Mele, pe voi, cei ce vegheaţi când vin. Când ştiu că sunteţi neputincioşi Eu am grijă, fiilor, şi fac cu milă lucrul Meu cu voi. Vă dau mângâierea acum, vă dau puteri din cer, vă dau har şi rod de har, şi tot ce vă trebuie vă dau, iar voi să împărţiţi.

Să fiţi ai Mei, fii ai poporului Meu, şi să nu uitaţi aceasta. Eu, Domnul, veghez şi vă ridic mereu din toate strâmtorările care vă încearcă pe voi. Eu sunt la cârmă în toate, iar voi să ştiţi că Dumnezeu este cu voi şi să vă mângâiaţi aşa, fiilor. Grăiesc cu grijă şi lucrez cu putere pentru tot ce trebuie să vă dau şi să aveţi apoi. Duhul mângâierii este lucrarea Mea peste voi, iar voi faceţi şi voi asemenea Mie, din ale Mele date voi daţi Domnului şi mângâiaţi pe Dumnezeu, mângâiaţi, fiilor, căci voi sunteţi cei mângâiaţi. Amin, amin, amin.

 

RomaniaEnglishFrenchGermanRussiaEuropeItalyBelarusBulgariaGreek