La început Eu spun cine sunt. Sunt Cuvântul Cel de la început, Care era la Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul. Eu eram întru început la Dumnezeu, şi toate prin Mine s-au făcut, şi nimic din tot ce s-a făcut nu s-a făcut fără de Mine, şi viaţă era întru Mine şi toate au venit la viaţă şi la vedere, toate prin Mine, toate la lumină şi în lumină ca să lumi­neze, căci lumina luminează în întuneric şi n-o poate întunericul cuprinde pe ea. Amin.

O, cum de poate sta omul cu întuneric în el? Cum poate crede el că stă în lumină când are în el întuneric încă de la facerea lui, încă de când s-a ascuns în el? Zadarnic a crezut el că poate aceasta, căci Eu eram întru început şi eram Cuvântul Cel de la început, prin Care am zis cu Tatăl să-l facem pe om, după ce prin Mine toate s-au făcut din câte sunt, dar omul aşa a rămas de atunci şi se ascunde în el şi în om şi se ascunde om de om, om după om, şi nu poate omul altfel, nu poate să lumineze ca Dumnezeu, întru Care este viaţă şi este lumină care luminează în întuneric şi n-a cuprins-o pe ea întunericul aşa cum îl cuprinde pe om, şi iată, tot omul este mincinos, căci se ascunde în el omul. Eu voiesc să fac din el lumină aşa cum sunt Eu, dar el nu poate, iar unii sunt aşa de iscusiţi pentru statul în întuneric, că pot cu felul lor să-i orbească pe mulţi după apucăturile minţii lor, care lucrează întuneric mult înăuntrul lor, spre durerea lor apoi şi a multora care zic ca ei.

E zi de praznic sfânt şi mare, că e sărbătoare de lumină şi pentru lumină. Se prăznuieşte în ziua aceasta faţa luminii Domnului, Fiinţa Mea cea plină de lumină, pe care n-o poate întunericul cuprinde. În această măreaţă zi de praznic sfânt întâmpin binecuvântând ziua de praznic pentru mama Mea Fecioară, ziua care se apropie şi se va aşeza cu sărbătoarea ei frumoasă aici, în grădinile Mele de azi, unde Eu, Domnul, am întâlniri cereşti cu cei chemaţi pentru ca să fie aleşi şi credincioşi apoi, dacă au dragoste în ei să-L iubească pe Domnul din toa­tă inima şi cugetul şi sufletul lor, cu fapta acestora prin iubire, căci altfel nu poate omul cu Mine, ci poate cu el şi pentru el, aşa cum sunt toţi creştinii care pot puţin pentru Dumnezeu şi mult pentru ei cu viaţa lor.

Binecuvântată să fie strângerea la izvorul Meu de cuvânt aici, peste nouă zile de la această sărbătoare de azi, când Eu, Domnul, voi sta în­tru întâmpinarea lor şi-i voi aştepta pe cei ce se strâng şi-i voi întâmpina prin toate câte se pregătesc aici pentru Mine şi pentru ei, popas ceresc al Domnului pe pământ cu ei, popasul Meu cu sfinţii cerului, căci Eu cu ei călătoresc. Voi fi aici cu ucenicii Mei ca şi atunci când ei s-au adunat în ziua intrării între cei din cer a mamei Mele Fecioara şi voi fi aici cu ea, cu mama Mea dulce, şi Ne vom da celor ce vin, şi se vor da şi ei celor din cer cu dorul şi cu credinţa lor şi vom petrece cereşte pe pământ, căci unde sunt Eu cu sfinţii Mei se face pământul cer, se face aşternut Domnului şi pământul şi omul.

Binecuvintez cu tot cerul de sfinţi călătoria, pornirea şi sosirea şi popasul celor ce vin la Domnul, şi le binecuvintez credinţa, căci ea îi ţine în viaţă, ea le dă pe Domnul, ea face minuni văzute şi nevăzute, ea aduce omului mân­tuirea cea de la Domnul, căci de la om nu este mântuire, fiindcă întru Domnul este viaţă şi este ea lumină oamenilor şi se face cuvânt dăruindu-se lor.

Vă însufleţesc cu binecuvântarea Mea dorul şi pasul şi calea voastră până la izvor. Fericiţi sunteţi voi că nu tăgăduiţi adevărul că Domnul este în acest cuvânt! Fericiţi sunteţi, fericiţi prin credinţă! Fără ea nimeni nu poate spre Domnul, şi se lasă dus omul de stăpânitorul acestui veac, satana, antichristul, care luptă pe toa­te căile lui să-i încurce omului statul cu Dumnezeu pe pământ. O, întăriţi-vă în credin­ţă tare, că mare nevoie veţi avea de ea curând, curând ca să scăpaţi de strâmtorarea zilelor care vin spre încercare celor ce locuiesc pe pământ, precum este scris. Acum însă lucraţi cu iubire duhul credinţei şi flacăra dorului pentru cei din cer, care vă iubesc venind la voi pe norii cerului aşa cum vin Eu, aşa cum au venit cu slava Mea şi a Tatălui Meu Moise şi Ilie şi s-au aşezat de-a dreapta şi de-a stânga Mea pe munte în strălucirea luminii Mele înaintea celor trei ucenici cu care am călătorit atunci şi când Tatăl S-a lăsat pe nor de lumină purtat cu cei doi sfinţi şi Mi-au slăvit Fiinţa mărturisind-o în faţa ucenicilor Mei, căci Tatăl le-a spus lor din nor: «El este Fiul Meu iubit, întru El am binevoit, de El să ascultaţi!». O, cât de mult voiesc să văd la voi ascultare de Dumnezeu, în toate ascultare de El, spre binele Meu şi al vostru şi al multora care vor da să ia lumina Mea prin cei credincioşi ai Mei! Eu vă aştept la izvor cu petrecere cerească şi Mi-am aşezat la lucru slujitorii şi vă vom sta întru întâmpinare, şi iată câtă cinste pune Domnul în lucru pentru voi! Aşa şi voi pentru El să lucraţi, aşa şi voi. Amin.

Eu, Domnul, binecuvintez de sus şi de jos, cu puteri de sus şi de jos pregătirea sărbătorii cu strângere la izvor. Cei ce iubesc pe Domnul, să fie binecuvântaţi, iar cei ce nu iubesc pe Domnul, să fie anatema, aşa este scris, că iată Domnul vine şi nu-L iubesc pe El cei ce n-au iubire pentru El. Dar de ce nu au? Nu au fiindcă au pentru ei, şi mare vai va că­dea peste inima lor când vor ajunge la strâmtorare şi vor avea nevoie de Domnul, şi nu vor avea inima la El adunată toată şi nu va fi cine să şteargă lacrima lor. O, lacrima este măcar de două feluri. Este lacrimă de dor şi de iubire după Domnul şi de pocăinţă pentru durerea Domnului de la om, lacrimă de durere, căci lacrima după Domnul este dulce până şi la cei mai păcătoşi dintre oameni, şi este apoi lacrimă de la iubirea de sine, de la durerea omului, lacrimă de răzbunare, de ură, de nemulţumire, iar lacrima aceasta este amară până şi la cei mai drepţi dintre oameni, că nu este ea lacrimă după Domnul.

O, iată de ce plâng Eu! Plâng după om, căci omul nu plânge după Mine, după Făcătorul lui şi al bucuriei lui, căci omul caută pe pământ, săracul. Am coborât de la Tatăl atunci şi acum ca să-l învăţ pe om iubirea. I-am spus şi la început, i-am spus şi la coborârea Mea apoi, şi vin şi spun şi acum omului să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima lui. La toţi cei ce Mă iubesc le spun cum să Mă iubească şi îi învăţ pe ei, ca nu cumva să nu ştie ei, şi le spun aşa: Aveţi grijă să-L iubiţi pe Domnul din toată ini­ma şi cugetul şi sufletul vostru, şi pe aproapele vostru ca pe voi înşivă, şi nu altfel pe el. Aveţi grijă să nu iubiţi altfel, să nu vă faceţi altfel socoteala pentru iubire, ca nu cumva să vă treziţi că iubiţi omul şi trupul lui apoi, căci aşa păţeşte lumea cu iubirea ei cea de jos. Aproapele tău, omule, este cel ce iubeşte pe Domnul, iar dacă tu îl iubeşti pe el pentru Domnul, iubeşte-l şi pe el ca pe tine însuţi, având grijă mare să nu te faci judecător peste el, că nu mai umbli în iubirea cea de sus dacă faci aşa. Eu sunt Dreptul Judecător, nu tu. Eu nu caut nici la faţa ta, nici la faţa celui pe care dai tu să-l judeci, ci caut la inima omului, la iubirea din ea, căci din fapte nu se poate nimeni îndreptăţi înaintea Mea, fiindcă omul le face ori din iubire de sine, ori din trufie, nu le face pentru aproapele său, ci le face ca să aibă plată de la Domnul pentru faptele lui. Dar nici să te faci părtaş cu păcatul aproapelui tău, ci spune păcatul lui şi scoate-l de sub păcat dacă-l iubeşti, dacă şi tu cauţi să nu stai sub păcat, că mare durere se ridică la cer pentru neaşezarea omului, pentru necreşterea lui, căci omul trebuie să crească în iubire, nu altfel să crească el.

Mulţi vor de partea lui Dumnezeu să fie, dar nu se poate aceasta cum vrea omul, nu se poate fără lumină pentru ale omului, numai că omului nu-i place să fie vegheat, încă de la începutul lui nu-i place, şi nu mai e mai mare durere în cer ca şi această durere, care se suie mereu de la om la cer. O, nu ştie creştinul ce trebuie să fie el ca să fie creştin, căci aşa cum copilul este vegheat de părinţi pentru creştere bună ca să nu şi-o strice el, tot la fel şi creştinul, care trebuie să fie până la sfârşit creştin, iar creştin este cel ce ascultă, cel ce se descoperă cu toate, cu toate mereu, iar altfel are întunericul în el. Aşa cum copilul după ce creşte doreşte să fie liber de părinţi ca să-şi facă voia, ca să nu mai fie supravegheat pentru ea şi face apoi multe păcate, multe, multe, fiindcă nu-i place să fie vegheat, şi mai degrabă dă să fie al nimănui apoi, tot aşa şi creştinul care nu vrea să fie în lumină, care nu vrea să aibă viaţă văzută, vegheată, lucrată şi zidită mereu, la fel şi el are nevoie să nu fie ştiut cu ale sale, să nu aibă ochii cuiva peste el mereu, şi are nevoie să-şi facă şi el voia cu libertate de sine, şi atunci al cui este un astfel de creştin? Nu mai este al nimănui şi este al întunericului lui dacă are nevoie să nu fie vegheat.

O, nu ştie creştinul ce trebuie să fie el ca să fie creştin, ca să fie ca pruncii, cărora le este în­grijită viaţa din ei. Iată, în Mine este viaţă, şi viaţa este lumina oamenilor, dar cum să-l fac pe om să ştie cum poate el să aibă viaţă în el aşa cum am Eu, Dătătorul de viaţă al omului? O, iată cum ajunge omul iubitor de Dumnezeu să se despartă apoi de Domnul lui! O, cât de urât poate să ajungă un om despărţit de Dumnezeu, de Dătătorul vieţii omului! O, cât de urâţi s-au făcut cei ce s-au despărţit de lucrarea cuvântului Meu de azi, de mersul Meu cu ei pe cale! S-au făcut vânzători, s-au făcut hulitori, trădători, s-au făcut iubitori de viaţă de pe pământ şi s-au făcut prieteni cu lumea, iar în lume este diavolul cu toa­te lucrările lui> cu bârfa, cu clevetirea, cu iubirea cea urâtă, cu duhul căinării om spre om, cu nemulţumire şi cu toate uneltele care nu sunt de­cât spre a-l face de râs pe cel ce le mânuie pe ele.

Vă spun o poveste urâtă, fiilor. Când o­mul trebuie să mănânce fiindcă îi este trupului foame, gura este poarta de intrare a mâncării în trup, iar dosul este poarta de ieşire a mâncării, după ce ea stă în pântecele omului până ce se strică de la căldura din trup şi miroase urât, ca şi cele dinăuntru ale trupului miroase urât. O, fiilor, când omul vrea să mănânce cu mintea fiindcă îi este foame minţii lui lacome, urechea este poarta de intrare a mâncării în minte, iar gu­ra este poarta de ieşire a acestei mâncări, după ce ea stă în pântecele ei, în mintea omului, în inima care mistuie până ce se strică de răutatea duhului din minte şi miroase urât, ca şi cele dinăuntru ale minţii miroase urât. E ca la târg aceasta. Se duce omul la târg şi-şi cumpără pentru trup sau pentru minte, şi am arătat la vedere un târg diavolesc, un târg de cuvinte, târg care se ascunde de ochii omului cu înfăţişarea lui ca să nu ştie omul pe cele din spatele celor ce se văd, târg de cuvinte, târg ca pe pământ, unde se vede scris pe deasupra: carne, lapte, lemne, fia­re, pâine, haine, şi altele din lume pentru lume, dar la această arătare de târg scrie târg de cuvinte. Am arătat descoperită lucrarea acestui fel de târg, vânzare şi cumpărare, tainic lucrată, ca şi lucrarea celor ce se văd şi sunt uşor înţelese şi cu totul fireşti. Intră omul la berărie, la sifonă­rie, la tutungerie, la loterie, la simigerie, la spiţerie, târg de mai mare dandanaua, unde diavolii vând şi cheamă şi încântă spre plăceri şi spre cumpărare de plăceri, iar târgoveţii păcăliţi nu ştiu cât de acoperit lucrează satana şi slugile lui intrate cu totul în aceşti slujitori pentru toate răutăţile lui nevăzute de om pentru ca să-l poată prinde pe om sub vină, sub păcat, şi apoi să-l dez­nădăjduiască să se mai scoale din întunericul lui cel nevăzut, ale celor dinăuntru ale lui. Iată, aşa fac acum cei ce dau să clatine de pe picioare pe fiii acestui cuvânt ceresc şi stau pe la răspântii şi surprind pe cale pe cei ce cred cuvântului Meu ca să le vândă, ca să le toarne în urechi, în minte, în inimă şi în gură apoi fel de fel de cuvinte diavoleşti mânuite de ei, de cei ce hulesc mânaţi de răutatea din ei, de răzbunarea din ei, iar răzbunarea este diavol.

Se duce creştinul şi cade pe mâna diavolului uneltitor de rele, aşa cum se duce la sifonărie cu sticla goală şi o pune la umplut şi o ia acasă şi bea din ea apoi şi îşi agită mintea şi cade în necredinţă, cade în gunoi creştinul. Am descoperit aici cum este luat creştinul slab care umblă pe drumuri şi este luat la umplut cu cele rele, cu bârfa, cu clevetirea de către slujitorii acestor răutăţi. Pune diavolul pâlnia în ureche creştinului umblăreţ de colo-colo şi toarnă în ea băutură pentru minte ca să-l ameţească, iar diavolul pompează în urechea lui, a celui slab de veghe şi-i umple fiinţa de necredinţă, de îndoială, de răzbunare şi de duh de hulă apoi asupra purtătorilor de Dumnezeu şi îl umple de toate câte ies din aceste păcate.

Dar Eu spun altfel, şi spun aşa cum a spus Tatăl Meu Savaot în ziua când M-a slăvit pe munte în văzul ucenicilor Mei, şi spun cu putere de cuvânt pentru cei huliţi: aceştia sunt cei întru care Eu binevoiesc, de ei să ascultaţi voi, cei ce sunteţi credincioşi şi iubitori de Dumnezeu prin acest cuvânt sfânt. Amin.

Iar cei ce nu vor să mai creadă şi se lasă cumpăraţi, să facă ce vor ei, să aleagă cum vor ei, căci Eu am nevoie de credincioşie în cei ce petrec cu Mine pe pământ. Cei ce nu iubesc lumina şi au în ei ascunderi la întuneric, aceia îşi vor lua plata lor, precum este scris, iar cei ce iubesc pe Domnul şi lumina Lui şi duhul pocăinţei şi al umilinţei pentru cele greşite ale lor, aceia se vor înmulţi şi vor înmulţi pe Domnul pe pământ în oameni, precum este scris de lucrarea luminii care luminează în întuneric, unde nu este lumină. Amin.

Voi, cei care vă alegeţi de partea credinţei acum când este lovită şi defăimată lucrarea cuvântului Meu şi purtătorii ei, Eu, Domnul, vă dau povaţă mare: dacă i-aţi urât cumva, dacă i-aţi criticat din slăbiciune, dacă nu aţi ascultat de ei şi aţi ajuns să greşiţi prin aceasta, căiţi-vă, o, căiţi-vă cu veghe peste căinţa voastră, ca să vină la voi şi dezlegarea acestor păcate, căci vai celor ce vor fi găsiţi necurăţaţi de cele ale întunericului din ei! O, iubiţi lumina şi umblaţi în lumină toţi cei care urmaţi calea împlinirii cuvântului Meu. Aceasta este ceea ce vă dau să lucraţi pentru salvarea voastră, pentru cerul Meu cu voi, fiilor, şi ajutaţi-Mă să împart lumină peste pământ ca să luminez cu ea în întuneric, măi fiilor.

Binecuvântată să fie toată lucrarea cea truditoare pentru pregătirea sărbătorii cu strângere la izvor, când Eu voi fi cu dulce povaţă, cu dulce cuvânt peste toţi cei însetaţi de izvorul gurii Mele. Poruncă dau stihiilor cereşti să-Mi slujească sărbătoarea şi calea celor ce vor călători spre izvor. Acesta este locul în care Eu, Domnul, binevoiesc să fiu şi să lucrez pe pământ şi să împart peste tot bunul Meu cel pentru om. Acesta este muntele din care Se slăveşte Dumnezeu-Cuvântul în zilele acestea peste pământ, şi fericiţi, fericiţi sunt şi vor fi cei ce ră­mân în cuvântul Meu, în iubirea aceasta a Mea, iubirea Mea pentru cei credincioşi venirii Mele de azi cuvânt pe pământ. Amin, amin, amin.