Am norii suire şi coborâre, şi pe tron de heruvimi sunt purtat între cer şi pământ. Aşa cum umblă omul pe pământ, aşa umblu Eu pe cer, şi am sfinţii însoţire, şi pe îngeri slujitori de foc împrejurul tronului slavei. Cete îngereşti cântă laude cereşti Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi e plin cerul şi pământul de mărirea lui Dumnezeu întru coborârea Sa cuvânt pe pământ.

Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui Meu Savaot. Sunt Domnul sfinţilor şi al îngerilor. Din slavă în slavă vin cu sfinţii Mei şi te povăţuiesc cu slavă mare, o, popor învăţat de Dumnezeu. Din cuvânt în cuvânt vin şi-ţi dau ţie cuvântul Meu şi al sfinţilor Mei. Dacă Eu n-aş mai veni la tine cu sfinţii, diavolul ar veni şi ţi-ar lua minţile ca să te tragă spre lucrările lui, spre întunericul lui, ca să-ţi pierzi veghea cea pentru Dumnezeu şi căutarea ta după duhul vieţii şi te-ar goli ca pe fiii lumii de frumuseţea Mea din tine, măi poporul Meu. Vin la tine cu sfinţii, fiule. Unde mai este pe pământ Dumnezeu atât de mult cu omul în cuvânt? Unde mai pot Eu grăi omului aşa cum grăiesc cu voi, fiilor? Cei ce-Mi văd şi-Mi ştiu venirea Mea la voi aceia îşi închipuie că voi sunteţi plini de fericiri şi de puteri şi de măriri, dar Eu sunt cu umilinţă între voi, şi nici voi nu sunteţi altfel, şi suntem sub sarcină unii pentru alţii şi sub lucrarea cerului, care este grea, fiilor, şi trebuie răbdare mare pentru purtarea ei. Duhul Sfânt este Cel ce ne dă şi ne poartă, iar biserica cea de sus coboară har peste har pentru lucrarea Mea cu voi pe pământ. Lucrarea Mea este înnoirea, este curăţirea, este dorul să fac ordine ca în cer pe pământ. O, în toate să vă placă ordinea, fiilor, şi s-o grăbiţi mereu să se facă şi să fie, dar mai ales în cele ale Mele în voi, de la care toate înviază în jur şi se fac cereşti pe pământul Meu cu voi. Eu sunt plin de răbdare şi aştept după voi, căci puterea voastră e micuţă, iar dorul Meu este mare şi-Mi trebuie răbdare, că Mi-e milă să lucrez cu minuni între voi, căci sufletul din om este firav.

O, trebuie umilinţă fără de margini în voi pentru lucrarea Mea cu voi, fiilor. Vin cu sfinţii la voi, vin cu umilinţa Mea şi a lor ca să stau cu voi la masă de cuvânt, masă cerească pe pământ, şi se adună cetele cereşti la această slavă. E ceata mucenicilor la masă cu voi în ziua aceasta, că are sărbătoarea mucenicului Pantelimon această ceată, şi se bucură sfinţii că în zilele lor de sobor fac popas pe pământ prin venirea Mea la voi cuvânt şi povaţă multă pentru viaţă, pentru cer pe pământ cu voi, fiilor.

Iubiţi duhul învăţăturii, măi fiilor. Umiliţi-vă mult şi fiţi recunoscători pentru acest har ceresc. Să se prindă de voi toată învăţătura cea de sus, căreia trebuie să-i vegheaţi împlinirea, căci împlinirea cuvântului Meu cu voi şi peste voi, aceasta înseamnă cerul pe pământ şi puterea lui cu voi, şi jalea lui satana pentru locul Meu cu voi pe pământ.

O, ce păcat, ce păcat pe cei ce n-au mai putut crede până la sfârşit venirea Mea din zilele acestea aici! Le va fi grea mustrarea conştiinţei când vor vedea cu ochii şi cu duhul măreţia Mea în cuvântul acesta, în toată taina coborât şi lucrat. Îi trebuie omului minte deşteaptă ca să poată înţelege pe Dumnezeu în acest cuvânt. Dacă omul nu iubeşte sfinţenia minţii şi a inimii n-are cu ce să priceapă mărirea lui Dumnezeu în acest cuvânt atâta de milos, cu atâta iubire şi umilinţă în alcătuirea lui ca să Mă port cu el după om şi să-i port paşii înapoi spre rai, unde i-am făcut Eu omului locuinţă după ce l-am zidit, şi care este de atunci şi până la sfârşit ţinută în taină şi aşteptând ea iubirea omului.

Mă bucur şi Mă alin că pot să cobor pe pământ, că pot coborî cu voi, o, sfinţi iubiţi cu care vin. Vin iarăşi pe pământ, şi e atât de închisă mintea omului şi e abătută spre cele de pe pământ mai mult decât oricând, dar Noi punem pe pământ învăţătura vieţii şi îndemnul cel sfânt, că sunt dintre cei care aşteaptă să ia din cer şi să pună peste viaţa lor.

Tămăduire să dai minţii lor, o, mucenicule tămăduitor, sărbătorit azi între sfinţii mucenici mărturisitor pentru numele Meu. Harul cel de sus să-ţi fie în cuvânt, şi putere să aibă cuvântul tău în ziua ta de sobor între sfinţi. Amin.

— Te binecuvintez, Doamne al meu, că ai coborât în mintea şi în inima mea duhul şi darul ascultării, Doamne, şi duh aprins pentru mărturisirea Ta. Suferea inimioara mea de lipsa Ta din om, aşa cum suferi Tu acum în cei ce Te poartă cuvânt peste pământ, şi cu răbdare fără margini în ei văd această suferinţă mistuindu-se în ei şi ocrotindu-Te pe Tine ca să poţi să vii. Aici poţi grăi cu cuvântul, dar peste tot pe pământ glasul Tău este altfel, este prin cutremure, prin foc care arde pe pământ, prin ape mari şi pedepsitoare peste oamenii reci cu credinţa, prin fulgere şi trăsnete, prin boli şi dureri, prin războaie, prin bătăi fel de fel ca să se mai oprească nelegiuirile oamenilor şi nepăsarea lor de Dumnezeu. O, cu duh de învăţătură multă glăsuieşti şi aici, dar cu cuvântul, Doamne, şi mari trebuie să fie cu ascultarea fiii acestui cuvânt de naştere din nou a omului, naştere de sus, Doamne.

Vă trebuie multă, multă învăţătură şi mereu vă trebuie, şi multă umilinţă pentru ea apoi, o, fii ai acestui cuvânt care vă naşte şi vă creşte pe voi. Aşadar cercetaţi-vă singuri şi mult cercetaţi-vă dacă sunteţi în credinţă şi în faptele credinţei, dacă sunteţi blânzi şi smeriţi cu inima, dacă aveţi inima înfrântă şi smerită, dacă aveţi darurile dragostei cereşti între voi. O, cei ce nu au smerenie sunt cei ce întorc vorba, sunt cei ce se mâhnesc şi se răzvrătesc cu inima când se umblă la purtarea lor. O, nu uitaţi că Duhul Sfânt trebuie să locuiască în voi cu toate darurile Lui scrise în Scripturi. De aceea căutaţi cu multă sfială să luaţi unii de la alţii şi să nu luaţi din mintea voastră, din simţirea voastră, ca nu cumva să crească în voi păcatul trufiei şi al judecăţii de fraţi, al privirii necurate şi al nedragostei apoi.

O, căiţi-vă mult, căiţi-vă îndelung, chiar şi dacă nu vi se pare că aţi greşit. Se vede omul care nu are pocăinţă mereu, se vede după faţă, se vede după purtare, se vede după lipsa umilinţei, şi e dureros la cer aceasta. O, plângeţi-vă păcatele aşa cum şi le plângeau sfinţii, aşa cum şi le plângea David, căci cel ce nu se pocăieşte mereu nu are dragoste în el, ci are duh de judecată şi ochi vinovaţi, iar cel ce umblă în nedragoste este trufaş, n-a trecut de la moarte la viaţă, şi unul ca acela aşteaptă dragoste.

O, fraţi iubiţi în Domnul, dezvinovăţirea este duşmanul învierii omului. Vai celui ce nu se bucură de fratele său când acela vine în ajutorul umilinţei lui! Vai celui ce se dezvinovăţeşte în afara lui! Din pricina acestui păcat nu mai înviază omul. Uită omul că este păcătos şi se dezvinovăţeşte, săracul, şi se face urât la Dumnezeu. Spălarea sufletului face frumos sufletul omului, nu dezvinovăţirea. Mucenicia îl face frumos şi spălat pe om, iar cel ce-şi spală mereu sufletul, acela este mucenic. Feriţi-vă apoi de simţământul răzbunării. E de la diavolul acest simţământ, şi se lucrează în fel şi chip de către cel nesocotit la minte, de către cel care se ia după mintea lui.

Să audă învăţătura aceasta toţi cei care iau de la Domnul cuvântul acestui izvor de cuvânt pentru creşterea Domnului în ei. O, plângeţi-vă păcatele, ca să nu mai râdeţi, că n-are cine să vă mai spele de păcate şi să vă aşeze curaţi la masa milei Domnului. Vine Domnul să vă fie duhovnic şi să vă scoată de la pedeapsa neascultării de Dumnezeu. Uitaţi-vă la omul Adam, care a lepădat ascultarea de Dumnezeu şi a căzut apoi, şi greu s-a mai trezit să-şi vadă păcatul cu care L-a îndurerat pe Domnul, pe Făcătorul său. Vine Domnul să vă fie duhovnic, căci cei ce-şi spun duhovnici peste voi nu vă curăţă de păcat, iar ei ar trebui să vă înveţe şi să vă vegheze împotriva păcatului şi să vă cureţe de păcat şi să vă împace cu Domnul dacă s-au făcut duhovnici peste sufletele voastre.

Omul trebuie să se lepede de sine ca să poată face ascultare pentru viaţa lui cea de sus, iar altfel el nu poate să asculte, şi ascultă de mintea lui, de pornirile lui, de simţirile lui, şi este urât un astfel de om şi nu atrage pe Domnul spre el. Eu am ascultat de Domnul, şi am ascultat de duhovnicul meu apoi, de cel care a ştiut şi a căutat să mă dea Domnului cu totul, iar eu am aprins în mine dorul de cer şi milă de om şi am mers spre jertfă cu mucenicie pentru ca să nu mă lepăd de Domnul înaintea celor ce-mi cereau aceasta, iar credinţa mea a fost tămăduirea mea, a sufletului meu, care s-a umplut de Domnul prin îndrumarea duhovnicului meu, şi împreună ne-am dat Domnului mucenici, ca să aibă cei credincioşi tămăduitori pentru ei între cei din cer.

Iată doctoria vindecării: trupul şi sângele Domnului spală sufletul de păcate şi de faptele pierzării, îl spală aşa cum iese curată cămaşa care intră la spălat în leşier şi iese albă şi frumoasă la vedere. O, tot aşa şi pentru suflet trebuie tot felul de înălbitori, că e scump sufletul, iar trupul trebuie să stea mic şi să n-aibă drepturi care să-l piardă pe suflet, dar pentru aceasta trebuie lumină şi înţelepciune din cer, căci altfel omul nu ştie de unde să culeagă pentru el pentru ca să facă rod cu bun gust pentru mântuirea lui. O, de unde ştie albina să nu-şi culeagă hrana ei şi a omului apoi din flori otrăvitoare? De la Domnul are ea duhul ei şi cunoştinţă are. Tot aşa şi omul ar fi să aibă, dar el ia multă otravă în el şi mănâncă din ea apoi înăuntrul lui, mănâncă rodul ei, iar florile otrăvitoare sunt pe pământ ca să facă şi ele lucrarea lor peste cei ce nu ascultă de Dumnezeu. La fel şi faţa păcatelor, este lăsată pe pământ spre pedeapsa celor ce nu iubesc pe Domnul, iar pentru aceasta să se judece omul pe sine, nu pe Domnul că a lăsat la alegerea omului harul sau pedeapsa cea de la nedragostea pentru harul cel de sus.

O, când omul nu are somn el caută o floare care-i dăruieşte somn pentru sănătatea trupului, dar când el are somn mult şi greu, care-l scoate din iubirea de Dumnezeu, cum de nu caută şi atunci să nimicească acest vrăjmaş şi să ia în ajutor pentru el o floare, o frunză măcar, sau pe Domnul de iubire şi de ocrotire împotriva vrăjmaşilor sufletului lui? Eu sunt tămăduitor pentru trupuri şi sunt şi pentru suflete, şi vă rog şi vă învăţ să vă plângeţi păcatele şi să nu vi le lăsaţi netămăduite, că vine Domnul să vă fie duhovnic, vine pe pământ după voi şi vă cuvintează şi vă cheamă spre scăpare şi spre înviere, dar nu vă dezvinovăţiţi, şi feriţi-vă de acest păcat, că e păcatul trufiei acest păcat. Când nu primiţi ajutorul duhovnicesc de lângă voi, sunteţi trufaşi, vă socotiţi mai de cinste decât cel care dă să vă ajute, care vă dă ajutorul după îndemnul Domnului pentru voi, iar dacă nu vreţi să fiţi trufaşi, aplecaţi-vă să primiţi facerea voastră mereu, că nimic nu vă strică din cele ce vin spre îndreptare peste voi, ci vă foloseşte mult dacă aveţi minte să pricepeţi cu ea. Strângerea laolaltă este har mare. Nu fugiţi de acest har! Fiţi neobosiţi pentru acest mare dar dacă-l aveţi, căci alţii nu-l au, şi nu cresc dacă nu-l au. Fiţi mici în faţa acestui mare dar, ca să creşteţi prin el, căci daruri multe vin prin el apoi la voi! Amin.

Te binecuvintez, Domnul meu Iisus Hristos, că ai aşezat în mintea mea şi în inima mea şi în credinţa mea darul ascultării, care m-a ajutat să ascult până la jertfa trupului meu, pe care Ţi l-am adus Ţie prinos curat şi tămăduitor pentru cei ce mă cheamă să le dau vindecare. O, să nu mai râdă omul, Doamne. Să plângă omul pentru păcatele lui, să plângă cu jale şi să se vindece de păcat. Aceasta este doctoria mea cea din cer pentru om acum. Iar Tu, Doamne al meu, fii binecuvântat de toţi cei care ascultă de Tine şi de cei de lângă ei lucrători ai Tăi pentru ei, pentru cei ce merg spre cer prin ascultarea lor, o, Doamne. Amin.

— Slava Mea este cu cei ce ascultă, şi Mi-e tare uşor cu ei, şi Mi-e tare, tare greu de la cei ce nu ştiu ce este şi ce face ascultarea, ca să înveţe şi ei din ea când vin să se dea Domnului cu viaţa lor. Când îl văd pe om că râde Mă umplu de jale şi de rană. Râsul lui e rană pentru Mine. Nu mai este dragoste sfântă şi ascultare sfântă pentru ea de la cei ce caută pe Domnul. Iubirea Mea este mare, dar ascultarea omului este puţină ca şi iubirea lui. N-are omul foc după Domnul în inima lui, de parcă e fără de păcat, săracul. O, omule necăjit, mai bine stai în jarul durerii şi al plânsului pentru păcat, căci focul pentru cei păcătoşi este greu de îndurat apoi. Alungă râsul de pe faţa ta şi de pe inima ta, că ai nevoie de pace multă peste durerile tale cele de la păcat. O, vino spre deşteptare, omule, mai înainte de plata cea pentru păcat. Vino să te spăl şi să te curăţ şi să te primenesc şi să-ţi fiu duhovnic apoi, că nu mai este nimeni pe pământ ca să te scape de pedeapsa pe care ţi-o tot strângi, şi nu se suie la mintea ta ce este această pedeapsă. O, vino spre vindecare, vino spre ascultare şi nu te mai teme că asculţi prea mult, căci până la sfârşitul ascultării trebuie să asculţi, fiindcă neascultarea îl atrage pe diavolul peste fiinţa ta.

Am dat ţie învăţătură tare, Eu şi mucenicul Pantelimon tămăduitorul, şi trebuie umilinţă fără de margini, măi poporul Meu. Am pus pe masă în ziua aceasta ca să ia toţi învăţătură, iar voi fiţi recunoscători pentru duhul învăţăturii, fiilor, şi arătaţi-vă împlinitori înaintea Mea, căci lucrul Meu cu voi se împarte peste tot. O, unde mai este atât de mult pe pământ Dumnezeu cu omul? Unde mai pot Eu grăi omului aşa cum grăiesc cu voi?

O, ce mare păcat se ridică la cer din dreptul celor ce nu iau de la Domnul acest cuvânt şi îl batjocoresc pe el spunând că este cuvânt de om! Aşa a spus şi poporul Israel, a spus că nu e Domnul Cel ce a fost răstignit pe cruce, căci după ce am înviat ca să Mă dovedesc Dumnezeu adevărat în cuvânt şi în trup şi în faptă, au plătit bani mai-marii poporului la cei care trebuia să mintă că n-am înviat şi că M-au furat ucenicii, numai să nu creadă ei, numai să nu se supună ei adevărului.

Acum pace ţie, popor al cuvântului Meu! Binecuvintez pregătirea sărbătorii cu strângere la izvor în zi de sărbătoare pentru mama Mea Fecioară. Aştept cuprins de dor strângerea Mea cu ei, cu cei ce vin ca să bea, şi le dau şi lor să poarte dor, căci dorul este dulce, dulce de tot, şi mai ales cel sfânt. Eu cu dorul Mă hrănesc, şi creşte el în Mine şi Mă arde şi Mă porneşte să vin şi să Mi-l alin, şi aşa-Mi alin Eu dorul Meu cel greu după om şi aşa Mă mângâi de dor, de durerea dorului Meu cel mult, o, fiilor. Amin, amin, amin.