Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Izvorul tămăduirii
Să fie lumină! Să fie cuvântul lui Dumnezeu izvorând peste pământ şi să lumineze pe oameni! Să vină oamenii să ia lumină, să ia cuvântul Meu şi lumina lui, că am aici curgând din gura Mea izvor de cuvânt în mijlocul neamului român. Sunt Domnul Iisus Hristos, sunt Cel înviat a treia zi din mormânt, în ziua întâi a săptămânii.
Veniţi de luaţi lumină! Veniţi de luaţi cuvântul Meu din gura Mea şi veniţi la înviere! Tot cerul Meu de sfinţi este în praznic de Înviere, şi vine apoi praznicul Înălţării Mele la Tatăl ca să fiu de lângă Tatăl cu ai Mei până la sfârşitul timpului.
Mă vestesc pe Mine Însumi înviat şi vă spun vouă, celor adunaţi la sânul Meu de cuvânt în ziua aceasta de sărbătoare, vă spun cu dor: Hristos a înviat! şi iarăşi vă voi spune acest salut de înviere peste zece zile când voi poposi aici cu mironosiţele Mele şi cu ucenicii Mei, martorii Mei cei de acum două mii de ani când ei au umplut cerul şi pământul de vestea învierii Mele şi de Evanghelia Mea cu ei, că am petrecut cu ei trei ani şi jumătate cu mare vestire a împărăţiei cerurilor, începând cu Ioan Botezătorul, care striga din pustie până pe uliţe: «Pregătiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!».
A fost atunci venirea Mea pe pământ şi a fost milă mare coborâtă peste oameni, că Eu le spălam păcatele şi-i făceam fii ai Tatălui Meu numai cu cuvântul şi-i chemam pe toţi spre împărăţia Tatălui Meu, cu care M-a trimis Tatăl s-o dau celor ce se aplecau să intre în turmă, căci Eu eram Păstor şi-Mi adunam turmă şi întăream mereu credinţa ei şi-i spuneam să nu se teamă de lupi, şi-i spuneam ei: «Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl Meu voieşte să vă dea vouă împărăţia Sa!».
O, pace ţie, poporul Meu de la izvor! Cu tine Îmi pregătesc mereu zile de praznic sfânt şi de întâlnire cu cei ce vin să fie cu Mine şi cu tine în iubire şi în credinţă şi în voile Mele pe pământ.
O, pace vouă, celor adunaţi la izvorul Meu de cuvânt în zi de sărbătoare pentru mama Mea Fecioara! Plaiuri cereşti sunt aceste plaiuri, şi poposesc Eu, Domnul, pe ele cu sfinţii Mei întru venirea Mea cea de acum şi petrec cu ei aici sărbători cereşti. O, câtă slavă cerească aici! N-ar mai rămâne nimeni lipsit de dragostea Mea în el dacă ochii lor i-ar deschide oamenii ca să vadă slava cerească luminând de aici cerul şi pământul cu slava cuvântului Meu, care se aşează aici, în ieslea sa, şi apoi în cartea sa ca să fie el împărţit peste pământ. Toate semnele cereşti văzute de oameni sunt pentru necredinţa lor slobozite pe pământ, iar Eu, Domnul, nu voiesc să-i pedepsesc pe ei pentru necredinţă, căci semnele cereşti sunt pentru cei necredincioşi, nu pentru cei ce cred Mie şi lucrărilor cuvântului Meu peste pământ.
O, pace vouă, celor adunaţi la sânul Meu în zi de praznic sfânt al mamei Mele Fecioara cu neamul creştinesc, că e zi de aducere aminte a arătării ei deasupra turmei creştine care slăvea pe Dumnezeu cu dor, şi când ea s-a lăsat văzută deasupra lor şi le-a binecuvântat râvna cea pentru slujirea şi slăvirea Domnului în vreme de praznic de Înviere, întâia săptămână după învierea Mea.
O, vă cuprinde mama Mea Fecioara cu privirea ei, cu duioşia ei cea plină de milă şi de dor. Har de tămăduire de toate neputinţele împarte ea vouă acum. Duh de înviere şi de luminare şi de putere sfântă vă aduce ea vouă, iar voi luaţi şi întăriţi-vă credinţa şi iubirea şi voinţa cea pentru calea împărăţiei Mele, pe care o aşez acum prin cuvânt pe pământ ca să vină pe ea cei mântuiţi, cei sloboziţi de păcat prin dragostea lor de Mine, căci Eu M-am lăsat pus pe cruce pentru mântuirea de sub păcat a omului şi M-a durut în locul lui plata păcatelor lui şi am scris cu sângele Meu iertarea omului, numai să creadă omul în Mine şi în tot ce am făcut Eu pentru el de când am făcut cerul şi pământul şi până ce M-am dat jertfă pe cruce pentru răscumpărarea lui, şi până azi, când vin pe aripi de cuvânt după om ca să-l pregătesc pentru slava Mea, pentru ziua Mea de slavă, că vine ziua judecăţii necredinţei de pe pământ, precum este scris, dar Eu vin şi i-o iau omului înainte cu har de tămăduire şi cu duh de pocăinţă ca să-i dau, dar iată, nu este pocăinţă dacă nu este credinţă.
Cad oamenii, cad din duhul pocăinţei din pricina necredinţei care vine peste ei, căci necredinţa este pedeapsă mare pentru cei ce cred şi se leapădă apoi ca plată a lipsei dragostei de Dumnezeu din ei în vremea credinţei lor, căci pentru Domnul trebuie să aibă omul lepădare de sine şi nevoinţă pentru iubire şi credincioşie în ispite, iar dacă el nu vrea aşa, vine asupra lui păcatul necredinţei şi îl dezbracă până la os de frica de Dumnezeu, de harul temerii de Dumnezeu, şi îl face Domnului potrivnic, şi e durere mare aceasta pentru Mine, iar diavolului îi este bucurie.
Iată ce vă povăţuiesc acum: Păstraţi-vă iubirea de Dumnezeu şi de semeni, ca nu cumva să vă asprească ura şi răutatea şi necredinţa pentru ele apoi. O, păstraţi-vă mintea când vedeţi că vă trage ea spre duh de răceală şi de judecată şi de răzvrătire pe semeni şi pe Dumnezeu. Omul este mic înaintea lui Dumnezeu, nu uitaţi aceasta, şi nu uitaţi de mărirea Domnului şi de puterea Lui faţă în faţă cu omul. Tămăduiţi-vă de voi înşivă prin lepădare de sine şi prin iubire de Domnul şi de fraţi, că mama Mea Fecioara vă împarte vouă în ziua ei de pomenire har tămăduitor, duh blând, inimă duioasă, pace sufletului şi duhul dragostei, care nu ţine minte răul ci numai pe Domnul Îl ţine în minte.
O, hai, mama Mea! Cu praznic de Înviere stăm şi lucrăm peste cei ce se adună la izvorul Meu de cuvânt. Hai, mama Mea, hai, arată-ţi iubirea şi darurile pe care le ai de împărţit pentru credinţa celor credincioşi, mamă! O, hai să vindecăm tot ceea ce nu înseamnă Dumnezeu în ei, o, mama Mea! Amin.
— Le spun lor despre Tine mai întâi, Fiule scump al meu, Fiule rănit cu ranele răstignirii, şi le spun lor:
Hristos a înviat! El este Fiul meu, Fiul meu Cel înviat, căci a fost dat spre moarte pe cruce ca să-mi pătrundă inima această sabie dureroasă, până ce s-au descoperit inimile celor necredincioşi şi a celor credincioşi apoi, căci Domnul a înviat şi S-a arătat celor ce trebuiau întăriţi în credinţă şi le-a dat lor duhul mângâierii, duhul învierii, căci erau îndureraţi şi înspăimântaţi.
O, precum doreşte cerbul apa de izvor, aşa să doriţi voi pe Fiul meu Iisus Hristos şi să mângâiaţi voi suspinul Lui, care plânge după om, şi cu durere plânge, căci omul nu mai vine, şi Se uită Fiul meu Iisus Hristos după el să-l vadă venind şi să Se aplece să-l spele, să-l îmbrace de înviere şi să-l ierte apoi de depărtarea lui de Dumnezeu şi de multa lui rătăcire.
O, pace vouă aici, acum, la izvorul de cuvânt al Fiului meu Mântuitorul, Cel ce S-a răstignit pentru voi ca să vă dea învierea! Cerul este scaunul Lui de domnie, iar pe plaiurile acestea Se odihneşte El cu voi când veniţi la izvorul Lui de cuvânt. O, aveţi grijă de credinţă şi de credincioşie pentru El, ca nu cumva duhul vrăjmaş să vă dezbrace de harul credinţei, fiilor! O, aveţi grijă să nu vă iubiţi pe voi înşivă, ci pe Domnul să-L iubiţi, şi să-L ascultaţi ca să-L urmaţi! Iată, vă slujesc cei de aici, de lângă izvor, că vine cerul cu masă de cuvânt de Duh Sfânt şi stă cu voi la masă Domnul şi cu sfinţii Săi. O, câtă bucurie pe sfinţi şi câtă uimire când Îl văd ei pe Domnul în mijlocul unui popor slujitor, care Îi aşterne Lui ca să stea la masă cu cei ce vin aici, unde El Îşi hrăneşte turma Sa cea mică! O, faceţi-vă Lui bucurie, căci El a spus acum două mii de ani la cei îndureraţi: «Bucuraţi-vă!» le-a spus, şi i-a mângîiat pe ei cu adevărat.
O, pace vouă! Tămăduire de dureri şi de neputinţe vouă! Sunt cu daruri în braţe ca să vă împart şi ca să împărţiţi din ele, căci sunt daruri din cer. Fiţi credincioşi şi aveţi grijă de credinţă, căci credinţa voastră are mulţi, mulţi duşmani. Cu înţelepciune drepţi să ascultaţi pe Domnul şi să-L aveţi pe El Stăpân al vieţii voastre şi al lucrului ei pe pământ înaintea Lui. O, câtă uimire pe sfinţi la vederea Domnului Cel adunat cu adunare credincioasă aici, la izvor, iar eu sunt de-a dreapta Lui, că-I sunt mamă, şi vă privesc de lângă El şi vă dăruiesc puteri sfinte şi vă cuprind apoi, că multă iubire am şi mult dor în ea.
Iată, vine Domnul pe pământ cuvânt, vine cu sfinţii Săi, şi este în văzduhul de deasupra lucrare cerească din cer şi până pe pământ şi de pe pământ până în cer, şi e slavă mare această cale a slavei, şi Tronul Domnului este purtat de heruvimi şi şade Domnul pe el şi cuvintează peste pământ şi are în venirea Sa oştiri de sfinţi. Amin.
Iar tu, popor de la izvor, să fii cuminte, că Domnul veghează peste tine şi te ocroteşte El. O, vouă vi se pare firesc să grăiască Domnul cu voi şi cu oamenii, fiilor, căci voi sunteţi cuprinşi în baia aceasta şi vă sprijineşte Domnul credinţa cea sfântă, care vă ţine ai Domnului, dar omului străin cu totul de Dumnezeu i se pare că voi sunteţi mincinoşi şi că împărţiţi minciuni peste oameni, căci este necredincios omul. O, cei ce nu iubesc pe Domnul nu pot spune altfel, şi nici cei ce nu cheamă pe Domnul, căci scris este: «Între cei mântuiţi vor fi numai cei ce cheamă pe Domnul, numai cei credincioşi, care Îl cheamă pe El să vină». O, fiţi cuminţi, fiţi credincioşi până la sfârşit, că Domnul este mare în mijlocul vostru şi veghează pentru voi. Fiţi cuminţi, fiţi plini de pace, fiţi sănătoşi în iubire şi iubiţi durerea după Dumnezeu, care vă ţine în iubire, iar în iubire nu este frică, ci este credinţă şi putere cerească pentru ea. Amin.
Şi acum, Fiule scump Iisus, pune pecetea Ta peste tot cuvântul sărbătorii cea pentru mine, şi zile de nuntă să fie sărbătorile Tale toate în mijlocul poporului cuvântului Tău. Te mângâi cu Duhul Sfânt, cu mângâierea Lui, şi aşa am mângâiat şi pe poporul cel adunat la izvor în ziua mea de serbare şi de tămăduire peste ei, peste cei credincioşi ai Tăi, o, Fiule scump. Amin.
— O, mamă scumpă, peste zece zile va fi iarăşi masă cerească, mamă, şi vom fi cu sărbătoarea mironosiţelor Mele aici, şi cu tine în mijlocul lor aici, şi cu ucenicii Mei, mamă. Le dau cale binecuvântată celor ce se strâng la izvor. Le voi ieşi înainte cu dulce cuvânt şi-i voi cuprinde pe ei. O, slavă zilelor cerului pe pământ aici, mamă!
Acum, pace ţie, popor de la izvor! Însufleţeşte-te pentru Mine. Aripioare vă prind pe trupşoare ca să puteţi pentru Mine, pentru sărbătorile Mele cu voi, şi care trebuiesc pregătite cu trudă.
Pace vouă, fiilor! Mâinile Mele rănite de cuie vă mângâie. Mângâiaţi-le şi voi pe ele şi păstraţi-vă întru îmbrăţişarea lor, şi nimeni şi nimic să nu vă despartă pe voi de Mine şi de îmbrăţişarea Mea, că numai pe voi vă am, numai pe voi, şi-Mi lucrez cu voi lucrarea Mea.
O, pace vouă, fiilor! Hristos a înviat! Slava Mea este aici, deasupra. Eu sunt Domnul.
Pace ţie, poporul Meu, Ierusalimul Meu cel de acum! Amin, amin, amin.