Mă aşez în carte cuvânt de sărbătoare pentru sfinţi, căci sfinţii M-au mărturisit pe pământ şi M-au făcut cunoscut şi M-au semănat în oameni, fiindcă inima şi viaţa lor sfântă au lucrat odată cu puterea credinţei şi a mărturisirii şi au putut ei să-Mi aducă rod, să-Mi ridice omul de jos, din căderea lui din Dumnezeu şi să-i dea mântuire din păcat, iar Eu, Domnul şi Mirele lor, i-am slăvit pe ei pe pământ prin minuni şi i-am suit la cer cu biruinţă mare împotriva necredincioşilor şi cu cale slăvită şi cu minuni pe ea între oameni, căci necredinţa de pe pământ are nevoie de judecata ei ca şi orice faptă sau simţire lipsită de Dumnezeu în oameni, căci lipsa de Dumnezeu în om îl face de ruşine, îi dă de gol goliciunea, şi mulţi dintre oameni au fost mântuiţi din întuneric şi din necredinţă şi au fost luminaţi prin sfinţi şi are Domnul rod prin sfinţi şi slavă pe pământ prin puterea credinţei lor şi prin lucrul mărturisirii lor între oameni, aşa cum muceniţa Ecaterina M-a mărturisit şi M-a aşezat în multe inimi mari pe pământ şi s-au întors ei pe cale cu lumină apoi şi s-au suit pe ea la cer.

Pace ţie, popor al cuvântului Meu! Te mărturisesc al Meu pentru ca să pun duh de credinţă în oameni. Te ocrotesc mult pentru ca să te am şi să pun pe masa ta învăţătura Mea pentru om, căci sunt Mântuitor şi dau să-i mântuiesc pe mulţi din păcat, ca să nu ajungă ei la suferinţa cea pentru păcat, căci păcatul aduce apoi suferinţă peste om. Mă gândesc tot timpul cu duh înlăcrimat adânc la cei ce lasă calea Mea şi se duc iar pe cale cu lumea, în pas cu lumea, în lucru cu lumea cea despărţită de Dumnezeu, căci oamenii bisericii nu pot smulge omul de pe calea lumii, ba îl mai şi învaţă pe om că este cu Dumnezeu, că-L are pe Domnul de Stăpân şi de Mântuitor, dar nu tot aşa au fost lucrul şi mărturisirea sfinţilor, o, nu aşa, căci ei i-au învăţat pe oameni să se lepede de ei înşişi şi de lume şi de păcat şi nu s-au temut de cei ce le-ar ucide trupul din pricina mărturisirii lor cea pentru Mine şi au rămas sub cruce, sub jertfă pentru numele Meu pe pământ şi au născut minuni şi duh viu în mulţi, lucrând din cer mai mult ca pe pământ apoi, şi iată, am în venirea Mea sfinţi însoţitori şi e mare biruinţa lor asupra lui satana, care-l desparte pe om de Dumnezeu şi îl învaţă vremelnicia şi atât.

O, câtă învăţătură din cer lipseşte pe pământ! Vin Eu cu sfinţii mărturisitori pe pământ în cuvânt, căci ei au purtat trup pe pământ şi au iubit lumea şi salvarea ei, ca şi Mine, Domnul, au iubit şi nu s-au lepădat de cruce după ce s-au arătat sub ea, şi a fost slava lor crucea şi au semănat cu Mine şi sunt ei fraţii Mei pe pământ şi în cer, fii ai Tatălui Meu, credincioşi Lui şi iubindu-L, căci acestea sunt puterea lui Dumnezeu în om, şi aşa a iubit muceniţa Ecaterina mersul ei pe urma Mea pe pământ. Amin.

— O, n-are, Doamne, n-are cine să-i despartă de Tine pe cei adevăraţi ai Tăi, pe cei scrişi în cartea vieţii de la întemeierea lumii, ci, din contra, vestesc ei ţara cea de sus, împărăţia cea dulce a celor ce suferă pe pământ pentru numele Tău şi după Tine, Doamne, şi cărora li se iartă păcatele cele de odinioară, şi e dulce iertarea pentru ei când o gustă, şi nu se mai pot ei lăsa de acest dulce din cer, o, Mântuitorule al celor ce vin la Tine ca să Te urmeze pe pământ, şi apoi în cer!

Le spun la toţi în ziua mea de serbare, le spun la toţi cei care au avut milă de la Tine lor şi au cunoscut şi au gustat din dulcele Tău râu de cuvânt, care curge acum pe pământ, le spun lor despre cei cărora eu le-am mărturisit atunci numele Tău, făgăduinţele Tale, adevărul cel unul al Tău şi minunea venirii Tale după om, iar aceia nu s-au mai despărţit apoi de viaţă mărturisitoare, ci au păşit spre moarte mărturisitoare împreună cu mine înaintea celor necredincioşi, care-şi zic ei mereu în toate vremile că ucid numele Tău de pe pământ şi din oameni, o, Doamne. O, le spun la toţi să aibă grijă mare în toată clipa şi să nu se despartă de duhul dragostei de Tine şi să nu-l lase să se stingă din ei, ci să se lepede de sine pentru el şi pentru Tine mereu, ca să le fii lor pe veci Mântuitor, o, Mire Doamne. Nu este ruşine mai mare pentru un om ca şi aceea când el se leapădă de viaţa lui cu Tine şi cu cei ce lucrează Ţie viaţa lor cu credinţa lor, cu lupta lor cea grea, că e grea lupta omului pentru stat cu Domnul pe cale, dar e dulce şi e măreaţă, Doamne, iar cel ce nu luptă până la capăt, acela e mai de plâns ca unul care cade şi se scoală mereu din slăbiciunile lui pe cale cu Tine, căci cel slab are nevoie de Tine mai mult decât cel ce dă să cadă în necredinţă şi în lepădare de Tine când credinţa îi este pusă la încercare şi când el nu biruieşte pentru ea şi pentru Tine, Doamne.

O, câtă învăţătură trebuie mereu, mereu peste cei ce se dau Ţie ca să fie ai Tăi mereu, mereu, o, Doamne, căci dragostea nu le este mereu fierbinte, ci trebuie mereu ţinută trează şi aprinsă şi vie şi în veghe sfântă păstrată de harul Tău cel milos pentru ei, pentru cei ce se dau Ţie cu viaţa lor, Doamne.

Îl îndemn pe poporul cuvântului Tău să-şi nască mereu dragostea cea pentru Tine, căci celui ce nu-i este încercată dragostea cea pentru Domnul, acela are nevoie mereu, mereu de apa naşterii de sus, de izvor de iubire din cer pentru el şi de hăinuţă curată mereu pentru suflet, şi mai ales de lepădare de sine, Doamne, probată ea în tot timpul şi aplecată spre probare mereu, ca să poată ea să aibă putere şi să-i ajute pe cei ce vin şi se dau Ţie ca să fie ai Tăi. O, să nu uite ei că nu pentru ei trebuie să mai trăiască ei, ci pentru Tine şi pentru cei din jurul lor ai Tăi, şi aceasta este lucrarea dragostei care-i ţine în Tine pe ei, despărţiţi de duhul lumii, care nu lucrează aşa, căci eu în lume eram, dar m-am părăsit pe mine însămi în numele Tău şi pentru Tine şi am trăit restul vieţii mele în numele Tău şi pentru cei ce mă înconjoară şi le dădeam lor pe Dumnezeu, căci Te iubeam, Doamne, iar iubirea mea cea pentru Tine era să Te împart la cât mai mulţi mereu, mereu, ca să fii Tu bogat, o, Doamne şi Mire al meu, şi fericiţi sunt cei ce Te au iubire a lor, fericiţi, Doamne, dar mai fericiţi sunt cei ce nu Te pierd până la capătul cel fericit, când nimeni şi nimic nu-i mai pot pierde pe ei dinaintea Ta, din dragostea Ta cea plină de vecie, o, Doamne dulce, Mântuitor şi Salvator din păcat pentru om.

Cel ce iubeşte mult pe cineva are în el dorul de a spune celorlalţi iubirea lui şi pe cel iubit, bucuria lui pentru fiinţa lui iubită. O, tot aşa şi cel ce Te iubeşte pe Tine are dor neastâmpărat să Te bucure mărturisindu-şi iubirea şi să Te facă la mulţi cunoscut şi înţeles şi iubit şi urmat apoi, şi iată, bucuria se înteţeşte şi se face nuntă cerească, Doamne, între Tine şi mireasă, nuntă cu nuntaşi plini de dor de a chema la masa nunţii pe mulţi, lumea întreagă la masa iubirii, şi va veni o zi când toţi cei ce vor fi pe pământ Te vor iubi, Doamne, şi unii altora Te vor da, şi inimile lor vor fi una în iubire în ziua aceea şi numai Tu vei fi iubit atunci, că mult ai fost părăsit şi dispreţuit de om după ce omul a căzut din ţara lui, pregătită de Tine lui atunci când l-ai zidit, o, Doamne.

Voi, toţi cei ce v-aţi ales de iubire pe Domnul, supuneţi Lui trupurile voastre, locaş Lui să fie ele şi să le păstraţi aşa şi să-I spuneţi Lui fiecare: Pătrunde, Doamne, în mine şi străpunge cu frica Ta trupul meu, ca să mă tem de judecăţile Tale şi să mă păstrez Ţie şi să iubesc mântuirea cea de la Tine şi cuvântul Tău. Amin.

O, fiţi ucenici la şcoala iubirii şi lăsaţi-vă învăţaţi de Domnul, iar frica de El să vă ajute să nu-L părăsiţi, ca să nu fiţi apoi pedepsiţi de iubire dacă-L părăsiţi. O, îndemnaţi-vă unii pe alţii spre iubire din cer în voi şi între voi, că nu poate omul scăpa de păcat şi de iubirea de păcat decât dacă-şi lasă trupul străpuns de frica de Dumnezeu, căci Domnul este iubirea cea de sus, şi este răzbunătoare iubirea cea din cer când este lăsată în lături de om, iar eu am scris pe pământ cu sângele meu povestea iubirii mele de Hristos şi m-am încununat cu ea înaintea Lui, aducându-I-o Lui, căci L-am iubit pe El până la sânge şi m-am împotrivit până la sânge în lupta pentru nedespărţirea mea de El şi sunt a Lui pe vecii şi sunt cu El şi Îl dau din cer lumii credincioase, dar lumea este mare şi îi întoarce înapoi spre ea pe cei credincioşi cu inima, ale căror fapte mari pentru Domnul sunt greoaie, sunt puţine, sunt slabe, căci duhul lumii este închisoare pentru cei fără de Hristos peste viaţa lor pe cale.

O, dă-le, Doamne, oamenilor un suflu viu, un duh nou şi străpunge cu frica Ta trupurile lor, ca să se poată ei întoarce la Tine şi să-şi dea Ţie trupurile lor, în care locuiesc inimile lor, că nu se poate numai inima să Te aibă în ea în om iar trupul lui să se facă locuinţă străină de Tine şi de viaţă ca şi a Ta în trup.

Te rog, o, Doamne, cu dor sfânt Te rog în ziua mea de serbare între sfinţi, Te rog cu duh înlăcrimat, întoarce omul la Tine şi fă-l locaş al Tău cu trupul său, în care să locuiască Duhul Tău, căci Tu Doamne, de aceea ai zidit omul. Amin.

— Mă întorc la om şi îl strig pe el să se întoarcă la Mine. Mă întorc de la Tatăl iarăşi la om şi îl strig să se întoarcă la Mine, căci dacă Eu îl întorc, n-am de la el dragoste. Mă întorc la om ca să-l încălzesc şi ca să caute el după căldura Mea, după dragostea Mea, căci vin să înnoiesc lumea şi toată facerea ei şi de aceea vin. Amin.

Pace ţie, popor al cuvântului Meu! Mă dau ţie cu sfinţii în zi de sărbătoare de sfinţi şi se dau şi ei, căci duhul cel lucrător de viaţă este plin de dor în Mine şi în sfinţi. Mă împart prin tine oamenilor şi le dau lor puterea de a se întoarce de la idoli la Dumnezeu şi îi învăţ pe ei să se dea Mie locaş, căci trupul omului a fost zidit pentru slava Mea. Voi sta cu tine în zile de învăţătură şi te voi aşeza în învăţătura Mea ca să fie ea găsită la tine de cei ce caută după Mine în mijlocul tău, iar Eu le ies în cale cu locul Meu de pe pământ, cu masa Mea cu tine, măi poporul Meu.

Mi-e dor de statul Meu în om şi de lumina Mea în el, ca atunci când nu va mai fi lumină să fie lumină pe pământ, să fie Domnul cu ai Săi lumină pe pământ, lumină din lumină să fie ei, iar ziua Mea vine, şi vom spune în lung şi în lat peste pământ la toţi cei care vor fi şi Mă vor aştepta şi vor auzi ei în ziua aceea cuvânt de dor, cuvânt cu înviere, cuvântul cel sfânt: Veniţi de luaţi lumină! Amin, amin, amin.