Acest cuvânt este Dumnezeu, Care Se vesteşte pe Sine în zilele acestea şi Îşi lucrează lucrarea Sa, proorocită prin Scripturi că ea va fi să se arate pe pământ şi să se audă de ea din cer şi de pe pământ şi din adânc de pământ şi să împartă ea cuvântul lui Dumnezeu la cei vii şi la cei morţi, spre slava Domnului şi a sfinţilor Lui, cărora El le spune: Bucuraţi-vă, sfinţi rugători şi tămăduitori, că vremea este să vin cu voi şi să lucrăm slavă mare, şi iată, vin şi împlinesc şi tainic Îmi desfac vălul cel de deasupra şi-Mi arăt mărirea, până ce taina aceasta va arăta focul ei, dorul ei, dorul care arde ca focul ca să se aprindă el în oameni şi să vadă oamenii pe Dumnezeu în acest cuvânt, căci acest cuvânt este Dumnezeu. Amin.

O, bucură-te, mama Mea cea de-a pururi Fecioară, căci lacrima ta alină inima Mea de durerea ei cea grea, durere nemângâiată, mamă! E ziua ta de pomenire între sfinţi în ziua aceasta şi vin cu tine în cuvânt ca să împărţim mângâiere şi să aşteptăm şi Noi de la ea mângâiere, mamă, căci Noi mângâiem de dorul mângâierii, că avem durere, o, mama Mea.

Sunt Domnul Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui Savaot, şi vin cu mama Fecioară în slavă de cuvânt şi vin în mijlocul tău, măi poporul Meu care asculţi din gura Mea cuvântul Meu ca să-l ai pe masă şi să-l iei şi să-l dai milostenie la cei ce n-au pe masa lor izvorul Meu de azi, cuvântul venirii Mele pe calea cuvântului, căci grăiesc cu tine ca şi cu Adam în rai, ca şi cu Moise pe muntele slavei Mele, ca şi cu sfinţii în cer, măi poporul Meu, şi sunt acoperit de purtătorii de Dumnezeu şi grăiesc cu sfinţii înaintea ta ca să Mă auzi şi ca să Mă vezi cu ei, aşa cum M-au auzit şi M-au văzut între sfinţi grăind cu ei ucenicii Mei pe muntele Tabor când i-am luat pe ei deosebi cu Mine ca să le arăt lor slava Mea cea între sfinţi şi slava sfinţilor Mei cea de lângă Mine cu ei. O, mult, mult de tot aş vrea să am mai mulţi pe care să-i pot deosebi adesea şi să-Mi arăt lor slava Mea între sfinţi şi a sfinţilor lângă Mine, aşa cum am lucrat Eu acum două mii de ani pe munte sub privirea celor trei ucenici ai Mei, Petru, Iacob şi Ioan, de s-a umplut muntele tot de slava lui Dumnezeu, iar ochii lor la fel!

Sunt cu mama Mea Fecioara în mijlocul tău cuvânt de tămăduire, măi poporul Meu, şi dar tămăduitor aşez în ziua aceasta pe masa Mea cu tine, măi tată. Am vestit pe vestitorii Mei că voi sta în ziua aceasta cu mama Mea cea bună înaintea ta şi voi lua din gura slujitorilor Mei de cele sfinte rugăciune pentru tămăduirea de neputinţe, căci am pe ici, pe colo în poporul Meu neputincioşi, care aşteaptă de la Dumnezeu alin şi vindecare, şi de la care tot aşa aştept şi Eu.

O, măi poporul Meu, nu este doctorie mai tare pentru om ca şi pocăinţa cea cu putere înaintea Mea, cea plină de duioşie spre Mine şi de credinţă şi de căutare după Dumnezeu faţă de tot suspinul cel din om. Adevărata pocăinţă îi dă omului neputincios viaţă nouă, după ce Eu, Domnul, încerc prin foc credinţa lui în puterea lui Dumnezeu.

Taina sfintei tămăduiri dau s-o desfacem în ziua aceasta, Eu şi mama Mea Fecioara, şi să aşezăm putere de vindecare peste untdelemnul de pe masă prin rugăciunea slujitorilor sfinţiţi în mijlocul poporului cuvântului Meu de azi, căci scris este să se roage preoţii bisericii şi să ungă cu untdelemn în numele Meu pe cei bolnăviori, şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel neputincios şi îl va ridica pe el Domnul, şi de va fi săvârşit păcate se vor ierta lui, dar să le mărturisească şi să se roage pentru vindecare unii pentru alţii fraţii şi slujitorii cei sfinţiţi, căci rugăciunea cea cu pocăinţă şi cu stăruinţă prin pocăinţă poate ea prin cei drepţi lui Dumnezeu şi poate prin sfinţi pentru cei neputincioşi. Amin.

O, dacă ar şti omul că are nevoie de mila Mea pentru păcatele lui, nu s-ar mai îngâmfa niciodată nici cât vârful de ac şi n-ar mai cădea în mâna suferinţei, dar iată, omul este neputincios pentru duhul umilinţei în el mereu, iar suferinţa îi aduce omului aminte de umilinţă şi de nevoie de umilinţă în inima lui. Dau să cercetez peste tot pe cei din poporul acestui cuvânt şi dau să povăţuiesc spre duh tămăduitor înăuntrul lui pe tot fiul cel credincios cuvântului Meu de azi peste pământ, căci nu e bine să creadă cineva dintre cei care au cunoscut în acest cuvânt venirea Mea cea de azi pentru pregătirea unui popor al slavei Mele, care va să se arate în curând cu acest popor, o, nu e bine să creadă cineva că poate sta sau merge oricum pe calea aceasta de azi a Mea cu fii pe ea, căci dacă aşa crede, aşa stă. O, e bine să fiţi mici unul în faţa celuilalt şi e bine să lucraţi toţi aşa, fiilor care căutaţi cu această cale, că aveţi nevoie de iertare de păcate, tată. Aveţi nevoie de mila Mea şi vă trebuie aplecare, nu cuvânt unul peste altul, ci aplecare unul în faţa celuilalt mereu, fiilor. O, nu e bine să gândiţi că puteţi să aveţi cuvânt şi cărare de cuvânt unii peste alţii ca şi cum voi aţi fi mai buni decât cei cărora le daţi cuvânt din voi, căci aceasta înseamnă că vă apucaţi să vă credeţi mai buni decât ei. Dar cum e bine dacă aşa nu e bine? O, Eu v-am învăţat calea cu Dumnezeu, fiilor. Am venit Eu Însumi şi am arătat cum este şi ce are de lucrat pe ea cel ce voieşte să vină după Mine, şi nu oricum înseamnă că e omul pe cale cu Dumnezeu, ci aşa cum am arătat Eu.

O, fiilor, feriţi-vă de duhul rău! Feriţi-vă de duhul îngâmfării, măi fiilor care veniţi să învăţaţi să fiţi pe calea Mea! Un om îngâmfat nu vede virtuţi, ci vede defecte la cei virtuoşi, la cei iubitori de Dumnezeu şi de greul lui Dumnezeu, dar iubirea de Dumnezeu face iubire pentru semeni în om, nu face îngâmfare în om pentru cei din jur, iar Eu am iubit umilinţa, măi fiilor, şi v-am arătat aceasta şi vouă, şi celor de până la voi. Am auzit din cer mai deunăzi o inimă al cărei glas s-a răzvrătit pe felul cum am grăit Eu prin Duhul Meu peste ea prin trimişii Mei spre popor, şi M-a durut duhul îngâmfării acestei inimi, care nu ştie să-şi tămăduiască prin umilinţă fiinţa şi greşeala şi nici nu primeşte vremea cea pentru vindecare. O, când credinţa se schimbă în răzvrătire, când dragostea se schimbă în ură, când sfiala cea cerută de cer se schimbă în îndrăzneală cu iuţeală în ea, e vinovat păcatul, nu dragostea. Când sănătatea se schimbă în durere, când puterea se schimbă în neputinţă, când pacea se schimbă în război răzvrătitor, e vinovat păcatul, nu dragostea, nu puterea, iar ura este păcat născut din alt păcat şi ea nu-i face omului bine nici la suflet, nici la trup. Vii la Dumnezeu ca să-L bucuri pe El cu venirea ta la El şi ca să fii gata oricând să-I răspunzi cald când El are nevoie de tine pe calea Lui peste pământ, sub crucea Lui cea greu de dus, sau vii să laşi lumea şi să-L iubeşti pe El, sau să nu mai faci păcat ca lumea, sau vii să stai sub crucea Lui şi sub ascultare să stai sub cruce şi să te faci mic sub El şi mic ca El sub cruce, iar El să fie mare peste tine şi pentru tine sub crucea Lui cu tine, dar să nu-ţi pui în gând că vii să-ţi fie bine acum sau pe vecii, mai bine ca Lui, sau să gândeşti să fii tu cineva şi nu ca lumea cea păcătoasă, sau să gândeşti tu să fii mijlocitor la El pentru ai tăi vii sau morţi, ca şi cum atât de mare vrednicie şi trecere ai, şi aceasta să spună Domnul, nu tu, iar tu să vii la El fără să cauţi ceva pentru tine, ci doar să-L bucuri că vii la El, că L-ai ales pe El şi că eşti gata pentru El în orice ar fi să-ţi dea să faci sau să porţi, şi nu altfel să gândeşti pentru venirea ta la Domnul. Iar dacă nu poţi să-L ajuţi cu nimic în statul tău pe calea mântuirii cea de la El, o, nici atât să nu cauţi să fii nemulţumit, şi nu să-L faci pe El dator ţie, nu de aceea să vii la El, că e mare primejdie să-ţi faci aşa socoteală şi să socoteşti tu în locul Domnului, că pierzi, fiule. O, nu aşa trebuie să te porţi cu Domnul, că Domnul poate şi fără de tine, dar tu nu poţi fără El pentru tine, nu poţi nimic veşnic, nu eşti şi nu vei fi nimic apoi, ci numai mila Lui să-ţi facă bine, numai aşa să crezi, şi aceasta numai dacă El vrea, după purtarea ta lângă El, nu să-I pretinzi tu ce să facă El pentru tine. O, Eu, Domnul, stăteam în rugăciune spre Tatăl în miezul de noapte pentru suferinţa Mea, care avea să-Mi vină prin cruce şi când Caiafa M-a dat spre moarte apoi pentru iertarea cea de la Tatăl a omului păcătos, şi am stat atât de umilit în faţa suferinţei Mele cea pentru om, şi iată, omul trebuie să se gândească la preţul cel plătit de Mine pentru el, nu să se bucure că a suferit Domnul pentru el şi să aştepte mereu aşa de la Domnul pentru el , ci să plângă aşa cum am plâns Eu la miezul de noapte rugându-Mă cu mare durere în grădina Ghetsimani spre Tatăl, şi când a venit ucenicul Meu cel vânzător de Dumnezeu şi M-a dus la Caiafa ca să cad jertfă de ispăşire pentru păcatul omului.

O, cât Mă doare când îl văd pe om încordat în el şi în afara lui, şi cât Mă doare, iarăşi, că nu-şi aduce el atunci aminte cum am fost Eu în noaptea în care M-a vândut lui Caiafa ucenicul Meu, de plângeam cu umilinţă în faţa suferinţei Mele cea pentru omul păcătos! Mă doare că nu se umileşte omul. Mă doare.

O, mamă Fecioară, hai să punem vindecare peste tot pe unde vedem că nu este ea în cei ce au venit pe calea Mea de azi cu acest popor, mamă! Vom face acum cale rugăciunii cea din mijlocul poporului Meu de la izvor şi vom lua rugăciunea din gura slujitorilor sfinţiţi şi vom împărţi untdelemnul cel vindecător, mamă, şi Ne vom întoarce în carte pentru sărbătoarea ta cea de azi, o, mama Mea, căci tu eşti sărbătoare mare pentru cei din cer, şi aşa eşti şi pe pământ pentru cei ce Ne iubesc, mamă, căci cu ei Ne sprijinim în mersul Nostru spre Tatăl dinspre pământ spre cer pentru ei, o, mamă! Amin.

— Da, Fiule Emanuel. De pe pământ spre cer voim Noi să mergem cu acest scump popor. Desfacem astăzi caneaua şi dăm untdelemn vindecător la cei neputincioşi şi la cei sănătoşi, căci toţi au nevoie de iertare, de pocăinţă şi de iertare apoi, şi de vindecare apoi. Avem apoi de cuvântat şi de împărţit untdelemnul gurii Tale, cuvântul Tău cel plin de vindecare şi cel învietor de om, căci omul cel nou dai să-l aşezi în fiecare dintre cei ce vin să meargă pe calea Ta cea de azi cu poporul Tău cel de azi.

Fiţi plini de duh de pocăinţă, voi, cei ce veniţi la lucrarea tainei untdelemnului sfinţit, care vindecă pe cei umiliţi! Duhul pocăinţei şi al iertării păcatelor prin acest duh, aceasta să lucraţi şi aceasta să vă dea Domnul, iertarea să vă dea, căci aceasta este vindecarea, şi unde nu este iertarea păcatelor nu este vindecare. Fiţi plini de duh de pocăinţă, fiilor! Învăţaţi cum să se ia de pe voi neputinţele! Învăţaţi tainele Domnului, fiilor! Amin.

— O, poporul Meu, voi grăi azi peste tine prin izvorul Meu de cuvânt şi va grăi cu tine mama Mea Fecioara şi-ţi vom da să ştii taina vindecării, tată, şi te rog să înveţi ceea ce Eu îţi dau să ştii şi să faci. Amin.

Pace vouă, fiilor împărţitori peste poporul Meu! Sunt aici cu voi şi iau de la voi rugăciunea şi o umplu de dar şi vă dau prin ea, şi vă vom da apoi cuvântul cel pentru sărbătoarea mamei Mele Fecioara. Binecuvântat să vă fie rodul rugăciunii şi untdelemnul peste care se cheamă azi darul vindecării cea de la Dumnezeu, darul Duhului Sfânt Mângâietorul şi Vindecătorul, Dătătorul de viaţă şi Vistier al bunătăţilor şi al darului, o, fiilor! Amin.

 

***

 

Eu, Domnul, binecuvintez cu sfinţii glasul şi duhul rugăciunii care s-a ridicat la cer din mijlocul poporului Meu de aici, de la izvor, unde s-au adunat cei ce sunt neputincioşi prin cetăţi şi cei ce au adus duhul rugăciunii inimii lor aici, la ziua aceasta de rugăciune pentru vindecare, la sărbătoarea mamei Mele Fecioara, care s-a aşezat cu sfinţii înaintea Mea şi M-a rugat să împart vindecare peste neputinţe, că mult rugătoare este ea spre Mine pentru tine, măi poporul Meu, că ea vede că numai pe tine te mai am. O, am grijă de tine, tată, că numai pe tine te mai am. Aşa să ai şi tu de Mine grijă, că nici tu n-ai pe nimeni în afară de Dumnezeu, Care-ţi dă ţie de la El ca să ai şi ca să dai şi ca să rodească peste oameni ceea ce le dai tu lor de la Mine.

Nimic mai mult n-ar trebui să aibă omul, şi i-ar ajunge lui numai Dumnezeu dacă L-ar avea. Lui însă îi vine greu aceasta, fiindcă omul nu poate să-şi taie voia, bietul de el, iar voia lui înseamnă omul, nu înseamnă Dumnezeu. Când omul nu se deprinde de mic cu ascultarea de Dumnezeu, când el n-o învaţă bine pe ea de mic, îi este greu când este crescut mare să facă aceasta, o, şi nu este viaţă mai uşoară, mai nezbuciumată, mai neapăsată ca şi viaţa cea sub ascultare de poruncile vieţii, de Învăţătorul vieţii, iar Eu, Domnul, aceasta voiesc să aşez pe pământ între oameni, şi să stau cu ei apoi, ca să nu mai aibă ei lacrimi şi suspin, căci scris este pentru cei deprinşi cu ascultarea, că: «Domnul va sălăşlui cu ei şi va şterge El orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt de durere nu va mai fi». Amin.

Hai, mama Mea, mamă pururea Fecioară, hai să Ne aşezăm în carte cu bogăţia acestei zile de sărbătoare a ta între sfinţi, mamă! Eu, Domnul Iisus Hristos, Fiul tău, grăiesc cu tine între cei din cer. Înaintea poporului Meu de pe pământ grăiesc cu tine în ziua ta de serbare, şi iată, cei din cer grăiesc unii cu alţii înaintea celor de pe pământ şi le dau lor grăirea cea de sus, grăirea celor de sus. Pace ţie, mama Mea! Pace duhului tău cel grăitor acum cu poporul cuvântului Meu! Amin.

— O, şi eu lucrez tot ca Tine, Fiule scump al meu. Iată, şi eu zic: Pace Ţie! Duhul meu cel plin de iubire Ţi-l dăruiesc mereu, că e plin de iubirea Ta, de ascultarea de Tine e plin, Fiule scump al meu, căci viaţă cu ascultare este în cer viaţa, căci în cer e numai Dumnezeu, numai ascultare peste tot, şi toţi sfinţii şi toţi îngerii ştiu în cer că ascultarea înseamnă Dumnezeu, precum neascultarea înseamnă diavolul, iar eu Te rog în ziua mea de serbare între sfinţi în cer şi pe pământ, ascultă-mi rugăciunea cea de azi şi dăruieşte-Ţi puterea cea vindecătoare, cea plină de milă şi fă să fie pe pământ ca şi în cer, Fiule Doamne, căci în cer este ascultare, o, Fiul meu iubit Iisus. Amin.

Şi acum, când omul ştie ce înseamnă ascultare şi ce înseamnă neascultare, trebuie să mai ştie el că ascultarea de Dumnezeu vine din credinţa în Dumnezeu, şi scris este ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să asculte de Dumnezeu, ca să aibă viaţă veşnică, ascultare veşnică să aibă, precum cei din cer au. Iată, ascultarea este viaţă veşnică. Ea îl face pe om să stea în sânul lui Dumnezeu şi să fie îndumnezeit omul. Ne-am vestit nu demult la porţi că vom aduce vestea cea mare a bucuriei cu Noi peste cei ce Ne-au ales pe Noi, cei din cer, şi peste cei ce Ne aleg, căci în curând cerul va întinde funia şi va înconjura avutul său şi-l va pune la adăpost fericit, unde nu va mai pătrunde durerea, căci scris este: «Domnul va sălăşlui cu ei şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt de durere nu va mai fi». Amin.

Să-i învăţăm pe ei, Fiule scump, că vine vremea să-i înconjurăm cu hotarul tainic şi să-i îngrijim ca pe cei din cer şi să se hrănească ei cu iubirea cea dintre cei din cer, căci durerea şi suspinul vin de la lucrarea neascultării, şi oamenii de pe pământ nu ştiu de unde-şi fac ei rost de atâtea dureri. Voiesc să grăiesc azi, aici despre taina şi lucrarea ascultării, Fiule Iisus, căci grija mea cea mai mare este să-l facem pe om să Te asculte şi să se facă el apoi ucenicul Tău, precum mirii cei din Cana Galileii au lăsat jos bucuria nunţii lor şi s-au făcut ei ucenici ai Tăi şi au rămas curaţii Tăi şi apostoli s-au făcut, şi ai binecuvântat peste ei apostolia şi nicidecum nunta, dar iată, este aşa cum ai spus Tu acum două mii de ani că nu toţi pricep taina aceasta, ci puţini, puţini de tot o pricep pe ea, căci aceasta este taină mare, şi taina este pentru ucenici, iar ceea ce nu este taină este pentru lume. Când ucenicii Tăi Ţi-au spus Ţie grăirea lor cum că nu-i este de folos omului să se însoare, Tu ai adăugat cuvânt sfânt şi ai spus lor că nu toţi pricep taina aceasta, ci numai cei ce le-a descoperit-o lor Tatăl, numai aceia o pricep pe ea.

O, ce fericiţi sunt cei ce au numai pe Domnul pe pământ iubire a lor aşa cum eu am avut mereu pe Domnul în iubirea mea! Iubirea înseamnă dor şi ascultare de Dumnezeu, şi ea te cuprinde în ea când asculţi, şi te înconjoară apoi în hotarele ei şi nu mai poţi decât să iubeşti, şi nu mai poţi să întristezi, şi nu mai poţi să te întristezi, căci iubirea nu le lucrează pe acestea din nimeni şi din nimic.

O, ce departe eşti, omule, de această taină despre care eu grăiesc azi în ziua mea de serbare între sfinţi în cer şi pe pământ! O, ce departe este cerul de pământ, o, ce departe de om este iubirea şi cerul ei cel sfânt! Să ia omul de pe masa aceasta şi să înţeleagă şoapta cerului şi dorul cerului după om! Numai cei ce iubesc ascultarea de Dumnezeu şi de statul lor întru El, numai ei vor fi cuprinşi în ţara cea de sus, în iubirea cea de sus, ţara celor care ascultă aşa cum eu am ascultat, şi numai de iubire am ascultat. I-am iubit atât de mult pe toţi ucenicii Fiului meu, rămaşi pe urma înălţării Lui la Tatăl, o, i-am iubit aşa de mult, de mă ardea dorul să fiu cât mai curând lângă Fiul meu, Cel din dreapta Tatălui, şi să fiu şi eu cu ei ca şi El, de acolo să fiu cu ei mereu, nu de lângă ei, căci de acolo aveam să am altă putere, altfel de cale a mea cu ei pe calea lor, căci cei ce ascultă de Domnul sunt cei ascultaţi de El în orice ar cere ei prin iubirea lor de oameni, prin mila lor de cei de pe pământ străini de cer, sau plini de nădejdea cea pentru cele din cer spre ei de la Dumnezeu. Oamenii trupeşti îşi mângâie unii altora trupul şi poftele trupului, şi apoi se aleg cu dureri, căci sunt străini de cer, iar oamenii duhovniceşti îşi mângâie unii altora dorul de Dumnezeu şi îl aprind în ei plini de nădejde, şi mila celor din cer are ce să lucreze şi peste cei trupeşti, şi peste cei duhovniceşti; şi peste cei reci, şi peste cei fierbinţi, căci în cer este dor şi Îi este dor de om lui Dumnezeu şi cerului tot îi este dor.

O, Fiule Iisus, iată, împărţim mângâiere de dorul mângâierii şi aşteptăm de la om mângâiere, căci Noi mângâiem de dorul mângâierii şi iubim de dorul iubirii, căci iubirea este dor, Fiule scump al meu, şi iată cum lungim ziua de serbare, căci dorul Ne împinge să stăm cu cei de pe pământ şi să-i simţim cu Noi una, iar ziua de serbare ţine de la asfinţitul care trece şi până la răsăritul zilei care urmează zilei de sărbătoare, iar Noi Ne mângâiem împărţind mângâiere, împărţind iubire şi învăţătură de ascultare cu iubire pentru cei ce Ne iubesc, alegând ei pe Domnul iubire a lor. Amin.

O, popor al Fiului meu Iisus Hristos, o, copil al Celui mai frumos Copil între copii, ia aminte şi învaţă să faci faptă iubirea ta de cei ce iubesc pe Dumnezeu cu alegerea lor. Când cineva greşeşte puterii sufletului tău, tu să te umpli de duioşie pentru acela din pricina greşelii lui asupra ta, şi-ţi va veni înapoi puterea prin duhul duioşiei tale pentru cel greşit, ca să nu învinuieşti vina lui în tine, care dă să te tulbure, să te răvăşească, şi nici vina ta în el să n-o hrăneşti, iar duhul duioşiei din inima ta va lucra tainic şi va îndulci pe cel ce slăbeşte puterea sufletului tău înăuntrul tău, şi aşa ai câştigat pe fratele tău, iar diavolul dezbinării va fi ruşinat.

Iubiţi umilinţa, fiilor! Socotiţi-vă nevrednici de orice bine din partea Domnului şi din partea omului, căci smerenia voastră este poarta cea mai largă pentru voi înspre Domnul şi pentru Domnul spre voi. Bucuria şi desfătarea voastră toată să vă fie umilinţa inimii, smerenia cea plină de adevărul ei, fiilor. O, mi-e tare drag să vă povăţuiesc şi mi-e tare dor să vă învăţ taina măririlor cereşti în voi, căci smerenia din voi vă poartă spre mare mărire şi vă dăruieşte sălăşluirea Domnului în voi cu toată mărirea Sa, şi mărire din mărire naşte ea în voi când Domnul are loc prielnic Lui cu mărirea Lui în voi. Fiţi calzi mereu, fiţi blânzi mereu în voi şi în afara voastră şi să nu vă săturaţi să fiţi aşa! Fiţi sfinţi mereu prin acestea care fac în om pe Dumnezeu, şi care-L tămăduiesc pe Domnul de suferinţă în voi, căci în oamenii străini de cer e plină de suferinţă aşteptarea Domnului, e mormânt rece şi întunecat locul sufletului omului care nu doreşte pe Domnul viu în el. Iată, tămăduirea omului neputincios cu duhul şi cu trupul atârnă de tămăduirea Domnului în el. Amin.

O, nu ştie omul că nu-i frumos, că nu-i sănătos să se iuţească, să se încordeze, să se nemulţumească, să se mărească pe sine între cei din jurul lui prin nemulţumirile lui. Nu ştie omul şi n-are cine să-i spună acestea, iar mila celor din cer este mare pentru om. O, măcar de-ar avea cât mai mulţi parte să ia din masa aceasta de cuvânt învăţătură de iubire şi de ascultare şi de înviere şi de schimbare a înfăţişării cea dinăuntru şi cea din afară a omului străin de taina vieţii veşnice, iar eu Te rog cu mare duioşie, o, Fiule scump Iisus, fă cale cunoscută mult de către oameni cuvântului Tău care curge din Tine pe pământ ca să umble el la inima omului, căci toate sunt pentru Tine cu putinţă, iar azi eu aduc Ţie rugăciune pentru om. O, dacă ispitele trimise de diavolul îl fac pe om să strige la Tine din mijlocul încercărilor, Tu şi mai mult lucrezi ca să-l întorci pe om spre viaţa lui cea de sus. L-a întrebat odată cineva pe un om căit şi îmbunătăţit şi întors la Dumnezeu cu mare dor în el, l-a întrebat cine l-a făcut pe el să-L iubească pe Domnul atât de mult, iar el a răspuns că dracul l-a ajutat să caute după Domnul cu atâta dor. O, dacă n-ar dispreţui omul durerea şi necazul de tot felul, care-i vin lui din pizma diavolului, i-ar da lui Domnul lumina smereniei şi ar afla el dulceaţa ei cea multă, pe Domnul celor smeriţi, şi care-şi osândesc păcatul prin smerenia inimii lor!

E zi de dulce învăţătură, că dulce este mila de om a celor din cer, iar acum, apleacă-Ţi mila, Fiule Doamne, spre cei ce nu Te cunosc cum eşti şi cât eşti, şi deschide-Ţi iubirea ca să le dai căutare după Tine la cei ce n-au de unde să găsească adevărul Tău pe pământ! O, e multă suferinţă pe pământ. Ea nu poate vindeca sufletul omului rătăcit de Tine, căci omul nu cunoaşte taina smereniei şi puterea ei cea mare şi nu ştie să se osândească pe sine ca să nu mai fie el osândit de păcatele lui, pentru care el nu ştie să-şi smerească inima şi să stea înaintea Ta gata să-Ţi urmeze, eliberat de păcatul cel osânditor. Am grăit cu milă mare în ziua mea de serbare şi multă putere de tămăduire am dat să împart celor neputincioşi, care caută slobozirea de sub apăsare. O, de-ar înţelege toţi suferinzii că smerenia cea adevărată le-ar da lor toată vindecarea! Amin.

Acum, las Ţie cuvântul binecuvântării sfârşitului zilei de serbare a mea în cer şi pe pământ, Fiule Iisus, şi fă-Te larg Semănător în lung şi în lat cu această cărare a venirii Tale cu sfinţii Tăi spre oameni pe pământ, că aude cerul şi pământul vuietul cel sfânt al venirii cuvântului gurii Tale peste poporul cuvântului Tău din mijlocul neamului român, şi adierea glasului Tău mângâie cerul şi mângâie pe pământ pe cei ce s-au făcut înaintea Ta casa Ta de venire, cortul Tău cel sfânt, din care Tu ieşi şi Te vesteşti la masă cu cei credincioşi pe pământ, căci gura Ta a grăit acum două mii de ani şi a zis: «Cel ce crede în Mine voi veni la el şi voi face casă la el şi voi cina cu el şi Mă voi arăta lui». Amin.

— Da, mamă, aşa am spus atunci şi aşa împlinesc acum, la sfârşit, căci cuvântul Meu nu poate să treacă şi să nu se împlinească întocmai, mamă. Mi-am făcut casă, mamă, Mi-am făcut biserică după dorirea Mea şi cinez în ea cu cei mai mici şi-Mi arăt cu ei slava Mea. Smerenia inimii celor ce cred în Mine, ea Îmi face casă de venire a Mea pe pământ, şi aşa vin şi aşa pot; pot prin cei smeriţi înaintea Mea, mamă. Amin.

O, măi poporul Meu, nimic să nu lucrezi tu mai mult ca şi smerenia inimii, prin care omul se lasă mic înaintea tuturor, aşa cum Eu M-am lăsat când vremea a cerut aceasta. Îţi voi grăi cu adâncime despre lucrarea smereniei şi te voi face împărţitor peste oameni cu această lecţie de viaţă, căci lucrarea smereniei inimii este doctoria cea mai scumpă, cea mai vindecătoare pentru duhul, pentru sufletul şi pentru trupul celui neputincios pe pământ.

Acum Mă ridic şi binecuvintez cu dar de tămăduire strângerea la izvor a celor ce au venit spre rugăciune de vindecare pentru ei. Smerenie mare şi credinţă tare să se ridice spre Mine din cei care aşteaptă pe Domnul cu tămăduiri. Mama Mea Fecioara e plină de milă vindecătoare prin rugăciunea ei pentru cei credincioşi. Amin.

Pace ţie, poporul Meu de la izvor, sluga Mea pe care Mă sprijin pentru lucrările Mele de azi! Îţi vestesc, tată, din când în când ceea ce Eu voiesc să lucrez cu ajutorul tău, iar tu să ştii să Mă primeşti şi să-Mi pregăteşti masă şi popas, fiule, căci Eu de aceea te-am ales. O, să nu fii obosit! Să osteneşti fără să oboseşti pentru osteneală, tată! Veghează mereu înaintea Mea pentru intrarea Mea la tine cu lucrările Mele, că nu e uşă pe pământ să Mi se deschidă aşa cum Eu voiesc şi să Mi se aştearnă să Mă aşez aşa cum Eu cer, căci omul este mare şi voieşte mărire, iar Eu nu pot cu cei ce n-au în ei din destul aluatul smereniei Mele în om, lucrare care-Mi face Mie casă şi stat cu omul pe pământ, aşa cum cu Avraam am stat sub stejar şi am aflat credinţă şi iubire şi masă şi pâine şi dulce găzduire la el.

Pace ţie, popor slujitor venirii Mele! Pace între voi, fiilor! Odihniţi-vă unii în alţii ca şi Eu să Mă odihnesc în voi şi între voi! Iubiţi pe Domnul! Iubiţi popasul Meu cu voi, fiilor! Eu am grijă mare de casa Mea cu voi, o, fiilor. Amin, amin, amin.