În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, pace ţie, măi poporul Meu cel de azi, poporul Meu cel din neamul român! Eu sunt cuvântul Tatălui Savaot, Cuvântul Care a grăit în zilele acestea pe pământ ca să-Mi fac un popor şi să-l numesc pe el poporul cuvântului lui Dumnezeu şi să-i dau lui din viaţa Mea, din gura Mea, şi iată, aşa am împlinit şi aşa împlinesc.

Eu sunt Domnul Iisus Hristos, sunt şi eram, şi am fost vestit să vin pe pământ şi să Mă nasc ca omul şi să Mă fac cale pentru om, şi ce frumoasă a fost venirea Mea pe pământ, o, ce frumos a lucrat Tatăl ca să se împlinească cele scrise despre Mine între cer şi pământ!

Are omul nevoie de credinţă şi de nădejde pentru viaţa lui, şi nimeni nu poate să trăiască fără acestea, dar dragostea de sine îi împuţinează omului rodul acesta, fiindcă omul nu are pricepere. Am îndurat şi îndur de pe pământ durere mare, căci omul nu are habar de Dumnezeu, nu ştie cine este Dumnezeu, nu ştie bine omul că este Dumnezeu. În toate vremile S-a slăvit Dumnezeu în chip minunat peste pământ, descoperindu-i omului măreţia Sa şi lucrarea Sa şi a toate oştirile cereşti, care sunt slujind lui Dumnezeu şi omului, dar omul şi-a făcut mereu dumnezei şi s-a bizuit pe ei, căci fără credinţă şi fără nădejde nu poate omul, şi îi trebuie pe cineva mai puternic decât el în toate neputinţele, în toate durerile şi furtunile de peste el, şi şi-a făcut el mereu dumnezei peste el şi a adus lor inima lui şi nădejdea lui.

O, am îndurat şi îndur mereu de pe pământ durere mare, căci omul îşi caută un dumnezeu peste el şi nu-Mi cunoaşte Fiinţa şi nu trage spre Mine, şi chiar dacă ştie de Mine, Mă ştie departe, Mă ţine departe de el şi nu Mă trage spre el ca să-i fiu lui prieten, ca să-i fiu lui apropiat. Îi este mai bine omului să aibă un dumnezeu văzut şi mai la îndemâna lui şi cu care să se bucure după cum îi este plăcerea, şi se hrăneşte omul cu minciuna aceasta şi nu-i ajunge lui mângâierea, că mereu o pierde pe ea, mereu îl lasă şi se duce de la el.

O, nu este învăţat omul cu durerea, dar nici nu ştie cum să nu-şi facă durere. Caut Eu să-l vindec pe om, caut Eu de şapte mii de ani să-l scap de durerile lui, că de când omul s-a smuls din Mine şi M-a părăsit şi M-a tot uitat, el n-are decât dureri şi bucurii pentru dureri apoi.

Eu sunt Domnul Iisus Hristos, sunt şi eram, şi am fost vestit că vin pe pământ, că am voit şi voiesc să Mă simtă omul aproape, să Mă vadă, să Mă cunoască, să stea cu Mine la masă şi să se bizuie pe Mine, căci Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi pe om l-a făcut apoi, şi voiesc să ştie bine omul aceasta şi să Mă aibă el de Dumnezeu al lui şi nu să Mă caute ca să Mă găsească, ci să Mă ştie aproape şi să-Mi cunoască mângâierea şi calea Mea spre el.

Mi-am făcut cale măreaţă între Mine şi om, între cer şi pământ. Acum două mii de ani s-a născut între oameni pe pământ mama Mea Fecioara, care din fecioria ei M-a născut după ce M-a primit de la Tatăl prin înger vestitor şi dăruitor de Fiu Dumnezeiesc în trupul ei cel fecioresc şi veşnic fecioresc. Măreaţă Mi-a fost calea venirii Mele de la Tatăl la om, din cer pe pământ, că a venit de la Tatăl darul credinţei sfinte peste pământ în zilele acelea şi s-a aşezat prin descoperire cerească peste neamul lui Israel, peste o familie mare şi sfântă şi cunoscătoare de Dumnezeu şi de nădejdea care avea să vină de la Dumnezeu, aşa cum Duhul Domnului a vestit prin prooroci, căci din seminţia lui Iuda a mers din unul în altul până la neamul lui Matan familia din care s-a născut apoi mama Mea Fecioara şi tot neamul care a lucrat în mijlocul lui taina naşterii Mele şi înfăptuirea ei, rudenia cea bine închegată şi bine legată prin încheieturile ei pentru ca să-Mi fie cale a venirii Mele apoi şi a vestirii Mele între oameni.

O, mamă Fecioară, o, mama Mea, e mare sărbătoarea cea de azi, e mare, mamă, e sărbătoare de mântuire, mamă! Ai răsărit în ziua aceasta mlădiţă sfântă şi binecuvântată, din neamul lui Iuda înaintea Mea, o, mamă. Erai calea prin care Eu aveam să vin de la Tatăl pe pământ. Mama ta şi bunica Mea cea după trup, Ana, din fiicele lui Matan, ţi-a dat trup în zilele acelea, te-a născut pe tine pe pământ, mama Mea, şi tot din această familie de rudenie s-a născut neamul care a lucrat şi a împlinit şi a slujit tainei naşterii Mele apoi. O, măreaţă a fost credinţa acestei familii mari cu harul şi cu credinţa, mamă, şi a putut Tatăl împlini în mijlocul ei taina cea din veac ascunsă, mamă! Toţi sunt acum cu Mine şi cu tine în cer, toţi au lucrat şi toţi au suferit pentru tine şi pentru Mine şi suntem toţi acum lângă Tatăl, odihnindu-Ne de truda cea de atunci, dar suferind de pe pământ aşteptări şi dureri, mamă. O, hai să Ne aşezăm în carte cu sărbătoarea cea de azi şi cu taina ei, căci tu eşti sărbătoarea poporului Meu în ziua aceasta, şi el Ne aşteaptă cu ea, o, mamă. Amin, amin, amin.

— O, Fiule Emanuel, o, Copil al credinţei şi al suferinţei mele, iată, avem popor pe pământ, care Ne are în mijlocul lui cu taina venirii Tale celei de acum aşa cum Ne-a ajutat atunci pe Noi neamul lui Matan, cel din seminţia lui Iuda, din care Noi am purces. Eu sunt sărbătoarea cea de azi a poporului Tău, dar şi poporul Tău de azi e sărbătoare pentru Noi, cei din cer, căci el Ni s-a făcut Nouă cale ca să venim pe pământ între oameni, şi iată, venim şi stăm pe nor de heruvimi şi de serafimi deasupra lui şi grăim peste pământ, Fiule Doamne.

O, măreaţă a fost pentru cer ziua naşterii mele din cea stearpă şi fără de copii, mama mea, Ana, fiica lui Matan! Am intrat apoi de pruncă în casa Domnului ca să cresc pentru Tine, numai pentru Tine, Doamne Mântuitor, şi toată rudenia mea cea după trup purta taina mea şi a Ta în mijlocul ei, căci aşa a lucrat Dumnezeu atunci şi aşa a binecuvântat să fie. Vremea mântuirii era vremea aceea, dar Israel n-a voit să se trezească din somn, iar Noi am purtat atunci durere mare, durere până la învierea Ta, Doamne, când Israel şi-a văzut necredinţa şi roadele ei.

Dorm adânc pentru venirea Ta toţi pe pământ dintre cei ce-şi zic slujitori ai Tăi şi popor al lor. Ai venit cu aşa măreaţă lucrare acum pe pământ înaintea lor, iar ei nu aud, nu văd, nu ştiu, şi se va întâmpla cu ei ca şi cu cei de atunci, orbire ca atunci şi necredinţă ca atunci, căci ei nu Te vor, Doamne, şi se vor pe ei, numai pe ei, şi greu Ne mai este să mai scoatem pe cineva din foc dintre ei, căci ai ca şi atunci dintre ei pe cei tainici, care se hrănesc din acest mare har al cuvântului Tău şi aşteaptă în taină izbăvirea cea mare, înnoirea a toate, Doamne, iar Tu să le-o dai lor, că Te aşteaptă cu ea, numai că ei, cei ce Te iubesc prin acest har al cuvântului Tău de azi, trebuie să poarte hăinuţa cea nouă, harul cel nou, căci noi le facem pe toate, aşa cum este scris.

O, e mare durerea Noastră de la minciuna de pe pământ şi care îi ţine pe toţi sub ea! Nu că e necredinţă, dar e mare plăcerea de viaţă pământească, de duh lumesc şi diavolesc peste tot în oameni, iar Noi plângem, Fiule Doamne, şi nu ştie omul că de la Noi văd toţi şi plâng toţi de cele de pe pământ şi de cele din om şi dintre om şi om. Ştiu oamenii că îngerii Tăi privesc şi plâng cu Noi, dar dacă ei nu văd ca Noi, rămân ca ei, rămân mereu ca ei, şi eu sunt mamă cerească şi mă frâng de milă, că Tu ai pe ţara Ta de azi masă pentru venirea Ta, şi ea trebuie ocrotită pentru Tine, Doamne, şi pentru poporul Tău cel ales din ea, căci neamul de pe ea, neamul român, nu ia aminte la strigarea Ta de peste el din mijlocul poporului Tău, născut din cuvântul Tău de azi pe această vatră, sortită Ţie de Tatăl pentru venirea Ta cea de azi.

O, Fiule Mântuitor, Fiule al meu, dă-i neamului român vedere de sus ca să vadă, Doamne! Dă-i lui ochi cereşti ca să mă vadă pe mine cum stau ocrotitoare şi veghetoare mare peste el! Dă-i lui credinţă din cer ca să Te ştie când Te aude venind cuvânt în mijlocul lui, că ai popor credincios pe vatra lui, care Te primeşte când vii şi Te împarte apoi, şi va fi întrebat de Tine acest neam şi de toată şoapta cuvântului Tău de peste el. În toate vremile când Tu ai avut să grăieşti peste oameni le grăiai prin oameni şi ca din legea Ta grăiai lor, iar servii Tăi le împărţeau lor. O, tot aşa este şi azi, dar departe este omul de Tine, departe, departe de tot, Fiule Doamne, şi el nu ştie unde eşti Tu, că Tu eşti peste tot şi vezi tot şi peste tot, şi nimeni nu poate ascunde de ochiul Tău lucrarea lui, şi veghea Ta e mare între cer şi pământ pentru cei ce sunt ai Tăi, o, şi tot aşa lucrez şi eu, căci la Tine mă uit şi lucrez, şi-Ţi mângâi lacrima şi durerea ei stând lângă Tine şi lucrând cu Tine pentru izbăvirea celor iubiţi ai Tăi şi care Te iubesc pe Tine pe pământ şi în cer.

O, n-are omul împărăţie între pământ şi cer, n-are, Fiule Doamne, dar ştie el aceasta? Numai Tu eşti Împărat a toate şi peste toate, dar ştie omul aceasta? Nu e om să nu ştie că Tu eşti Dumnezeu de la margini la margini, de sus până jos, dar e lacom după viaţa lui omul şi Te ţine pe Tine mic înaintea lui, mic cu viaţa Ta cea din el, căci n-are altfel de minte omul şi e plin de dorinţe, ca unul care merită atât cât el doreşte.

O, e ziua mea de naştere între pământ şi cer, Fiule scump al meu, şi din ea să iei Tu şi să dai neamului român naştere nouă, viaţă cu credinţă în venirea Ta cea de azi şi minte din cer să-i dai lui, la rugăciunea mea înaintea Ta pentru el. Fă vreme de mântuire din sărbătoarea naşterii mele şi dă-i neamului român duh din cer, şi dă-i duh de trezire spre glasul Tău bisericii neamului român, căci ea stă în întunericul cel gros al slavei care vine de la om şi e bolnav duhul ei şi trupul ei, Fiule Doamne, şi e bolnavă iubirea ei, pe care şi-o risipeşte, neveghind cu ea întru întâmpinarea Ta! O, păzeşte-i în ea pe cei ce Te cheamă şi Te aşteaptă cu puterea Ta peste pământ şi peste necredinţă, şi dă-le putere celor ce Te iubesc, dă-le putere să Te iubească cu fapta, Doamne, şi mult să Te iubească cu viaţa lor, căci Tu ai nevoie de închinători tari în zilele acestea şi cărora le trebuie putere de împlinire a Ta în ei, în trupul lor, în duhul lor, în sufletul lor, în fapta lor cea văzută de oameni, Doamne, căci altfel oamenii nu ştiu şi nu văd calea spre noul Tău Canaan, spre noua Ta slavă, că din slavă în slavă se înnoieşte slava Ta şi mereu nouă este ea, căci aşa este scris. Amin.

Voi, cei ce credeţi în venirea cea de acum cuvânt a Fiului meu Iisus Hristos, o, prindeţi puteri şi voinţă ca să împliniţi în voi chipul Fiului meu, căci poruncile Lui sunt oglinda în care trebuie să vă priviţi chipul şi să vă faceţi asemenea Lui înaintea Lui şi înaintea oamenilor, spre mântuirea lor. Numai cel ce face voia Fiului meu Îl va cunoaşte pe El pe deplin în cuvântul acesta, care naşte om nou din oricine se apropie ca să ia şi ca să poată ca Domnul şi pentru Domnul apoi. Amin.

Iar tu, popor născut din cuvântul Fiului meu, tu ai pe Fiul meu şi pe Dumnezeul meu şi al tău trup şi cuvânt în casa ta, în biserica ta, şi din El te naşti mereu, mereu şi eşti casa Lui şi eşti biserica Lui, şi tot aşa să şi lucrezi cu El, mereu, mereu să lucrezi şi să fii lucrând, că mare este taina ta cu Domnul în zilele acestea, şi iată vremea mântuirii, dar mare înţelepciune trebuie să vrea omul să aibă ca să înţeleagă el de sus vremea aceasta şi mila Domnului cu ea venită pe pământ!

Sărbătoresc în mijlocul tău taina naşterii mele între oameni pe pământ, că nu mai are cerul pe pământ loc plăcut şi curat pentru sărbătorile lui. O, caută să asculţi bine şi să împlineşti bine şi mereu tot ce-ţi cere ţie Domnul, o, popor blagoslovit! Dă-I Lui ascultare fără de zăbavă, că mare va fi bucuria celor ce ascultă, şi tot aşa de mare va fi durerea pentru cei neascultători.

Acum, mâinile mele se desfac şi te cuprind în ocrotire mare, popor blagoslovit, şi mă rog Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh să te ţină ocrotit, iar cerul Lui de sfinţi şi de îngeri să îngrădească de jur-împrejur pentru tine hotarul de jur-împrejur al pământului român şi să-l pecetluiască cu pecetea Lui cea vie şi să scrie pe el numele Său cel mare şi numele tău: Noul Ierusalim. Amin.

Ocroteşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta şi dă-i ei biruinţa şi toată iubirea Ta din mijlocul poporului Tău şi coboară pace peste neamul român şi slava Ta pe vatra lui, şi să vadă aceasta popoarele toate, precum este scris să fie, şi ţara Noului Ierusalim să fie aici, unde Noi Ne-am aflat şi Ne-am ales acum sălaş. Amin, amin, amin.

— O, mama Mea, o, pe fruntea acestui neam şi al acestui pământ Eu am scris nume nou, Noul Ierusalim am scris, mamă, dar sunt din cei ce au furat acest nume ca să-l pună ei, ca să-l scrie ei şi nu Eu, mamă, dar aceştia nu ştiu ce fac şi nici nu vor şti. Eu sunt Cel ce grăiesc acest nume mare şi Eu sunt Cel ce îl scriu. Eu sunt Cel ce numesc şi scriu, Eu şi nu omul, iar omul să se aplece înaintea Mea şi să-Mi slujească, şi aceasta face el, chiar dacă el nu ştie aşa. Amin.

O, popor al cuvântului Meu, am în mijlocul tău popas şi sărbătoare pentru mama Mea Fecioară. Ea s-a aşezat cu grăirea ei şi a grăit atâta de frumos! O, poporul Meu, mare este frumuseţea cerească, şi vin la tine cu ea, tată! Frumoasă este taina lui Dumnezeu pe pământ cu omul, şi se va lua vălul de pe ea înaintea tuturor oamenilor şi se vor bucura sfinţii şi îngerii după atâta aşteptare. O, cheamă-Mă cu dor, cheamă-Mă să vin cu toate câte am să Mă arăt şi să vin, căci dorul sfinţilor Mei şi aşteptarea lor sunt mari acestea, mai mari decât acum două mii de ani când cei credincioşi lui Dumnezeu aşteptau cu fior şi cu dor calea Mea de venire pe pământ şi venirea Mea apoi, pe mama Mea Fecioara şi pe Mine apoi prin ea.

Binecuvântată să-ţi fie credinţa şi aşteptarea, măi poporul Meu, căci cei ce aşteaptă se pregătesc mereu şi Mă pregătesc pe Mine mereu aşa cum M-au pregătit cei din neamul lui Matan până ce Eu am venit şi M-am arătat pe pământ prin mama Mea Fecioara.

Vin curând văzut cu venirea Mea, şi cu ea vin, cu mama Mea Fecioara vin, căci aşa Mi-a fost şi atunci calea venirii Mele. Vin curând, poporul Meu, iar tu să fii Ierusalimul Meu, Ierusalimul venirii Mele să fii, Noul Ierusalim să fii, căci Eu, Domnul, am pus peste cetatea ta acest nume măreţ şi îl scriu peste toate hotarele acestui neam, peste neamul român, din mijlocul căruia Eu te-am ales şi te-am pus deoparte pentru Mine, pentru slava Mea, pentru venirea Mea, pentru calea Mea spre oameni şi pentru calea lor spre Mine, iar seminţia aceasta va fi ca stelele cerului, aşa cum Eu, Domnul, i-am făgăduit la începutul acesta lui Avraam cel credincios, cel mult, mult credincios, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.