Cu duhul mângâierii vin şi-Mi întăresc intrarea în carte, Îmi întăresc Duhul Meu în porţi, căci din cer şi nu de pe pământ vine puterea cea pentru Mine în om, căci Eu sunt Cel ce pot. Amin.

Mă aşez în carte cu sărbătoare de sfinţi, căci Eu, Domnul Iisus Hristos, Îmi fac venirea cu sfinţii, căci aşa este scris, iar sfinţii îşi fac cu Mine venirea lor, şi minunată este lucrarea lui Dumnezeu din veac şi până în veac, şi bine i-ar fi omului să-şi hrănească duhul cu măreţia lucrărilor lui Dumnezeu cele din toate vremile şi să crească omul în dorul de Dumnezeu, în dragostea de Dumnezeu, hrană pentru sufletul lui, şi bine Mi-ar fi Mie în om dacă el ar trăi aşa înaintea Mea pe pământ!

Vin sfinţii cu Mine, căci ei pe pământ au dorit mereu pe Dumnezeu în ei şi în oameni, şi dorul de Dumnezeu i-a făcut pe ei sfinţi şi locaş Domnului pe pământ, şi din ei S-a împărţit Dumnezeu cu lucrările Sale şi a locuit cu ele între oameni, dar diavolul, potrivnicul Meu, şi-a înşirat mereu marfa lui faţă în faţă cu omul, şi omul Îl uită mereu pe Dumnezeu şi se hrăneşte cu cele străine de Dumnezeu, căci duhul lumii a stat mereu la îndemâna minţii omului, iar sfinţii care au fost din vreme în vreme pe pământ au tras din greu să-i tragă pe oameni de la diavol la Dumnezeu, de la întuneric la lumină, iar plata sfinţilor Mei este venirea Mea cu ei în zilele acestea, când Eu, Domnul, dau să despart lumina de întuneric ca să vadă omul întunericul şi lumina, răul şi binele şi să aleagă el pe Făcătorul binelui lui, pe Domnul sfinţilor şi al îngerilor slavei Sale, căci omul neajutat să vadă nu poate să vadă şi să înţeleagă şi să poată.

Hai, poporul Meu, să te învăţ şi în ziua aceasta iubirea cea pentru Dumnezeu, fiule! Hai, fiilor din porţi, căci cerul poate pentru voi şi pentru poporul acestui cuvânt! Nu fiţi plăpânzi, căci Eu, Domnul, vă dau vouă ca să puteţi pentru Mine şi pentru poporul Meu şi pentru cei ce vor putea cu voia Mea în ei pe pământ. Fiţi plini de dor de Dumnezeu în voi pe pământ, căci aceasta este toată mângâierea şi toată puterea, şi daţi putere de iubire poporului Meu ca să Mă împlinească în el fiul acestui popor, că vreau să locuiesc cât mai mult, cât mai văzut pe pământ prin cei ce se aleg să-Mi dea locaş în ei, să-Mi dea iubirea lor Mie, şi cu mare umilinţă să stea ei în duhul pocăinţei mereu, mereu, căci numai aceasta Îl face pe Dumnezeu în om, şi iată, este altfel aceasta decât ştie omul că este Dumnezeu cu el. Toţi sfinţii au avut mare în ei duhul pocăinţei, duhul care-L zideşte pe Dumnezeu în om, şi mare umilinţă îi trebuie omului şi lucrărilor lui ca să poată avea în el acest duh, duhul pocăinţei, duhul sfinţilor, duh duios, care-l face frumos pe om înaintea Mea.

O, am pe trâmbiţa Mea Verginica în mijlocul sfinţilor coborârii Mele de azi. Ea a fost mângâierea Mea şi a sfinţilor Mei în zilele Mele cu ea pe pământ, că mare a fost lucrarea Mea prin ea şi a începutului Meu cel de azi cu ea pentru taina naşterii din nou a lumii, naştere prin cuvânt, precum a fost şi la început, şi mult întăreşte ea dintre sfinţi mersul lucrării Mele începută cu ea, dar mare iubire îţi trebuie şi ţie, poporul Meu, mare, tată, mare, că măreţ este Domnul, şi toată lucrarea Lui cu tine trebuie să fie aşa.

O, cu mare duh de umilinţă întăriţi-vă unii altora iubirea de Dumnezeu, fiilor. Nu uitaţi pentru aceasta duhul pocăinţei, tată, duhul cel plin de duioşie şi de durere după Dumnezeu, căci cine n-are rană în suflet pentru iubirea de Dumnezeu, nu are nici duioşie în fiinţa sa, în simţirea şi în purtarea sa faţă de Dumnezeu şi faţă de om, că nu poate arăta frumos cerul şi Domnul în om decât prin duhul duioşiei, duhul care vine de la duhul pocăinţei în om, aşa cum în proorocul Daniel se vedea acest duh atâta de frumos, care-i lumina fiinţa şi iubirea şi puterea lui cea pentru Dumnezeu şi pentru oameni şi pentru cei ce voiau ca şi el cu Dumnezeu prin dragostea lui de Dumnezeu.

O, poporul Meu, omul este învăţat cu veselia, că zice că e bună, dar şi creştinii voiesc tot aşa, şi bine este să ştie cel ce urmează după Mine cu mersul vieţii lui că oricât ar fi el de fericit, să nu uite să-şi păstreze tot timpul în inimă lacrima cea după Dumnezeu, că altfel stă depărtat de Domnul şi poate să cadă în voia diavolului, iar diavolul este vrăjmaşul său şi al Domnului său. Lacrima după Dumnezeu este iubirea care-l leagă pe om de Dumnezeu, precum desfătarea omului este iubirea care-l leagă de diavolul pe om, iar Eu am masă de cuvânt pe pământ şi pun pe ea învăţătură sfântă pentru cei ce vor să înveţe iubirea de Dumnezeu şi fericirea ei în om şi a Domnului în ea, căci Eu tânjesc cu dor după om, după locul Meu din el şi apoi după faţa Mea în el. Amin.

O, Verginico, trâmbiţa Mea din care am început Eu, Domnul, să sun pe pământ în anul 1955! O, tată, rana Mea cea după om nu poate omul s-o înţeleagă. Atâta duioşie am folosit în mijlocul acestui popor, pe care am început să-l zidesc odată cu începutul lucrării Mele cu tine, tată, pe pământ! Atâţia fii au fost pecetluiţi cu taina acestui cuvânt, care plânge cu dor după om din cer şi până pe pământ! O, atâta durere am de la cei ce au auzit bine cuvântul Meu cel duios şi n-au avut drag să rămână întru el, tată! Au trecut cincizeci de ani şi încă cinci ani apoi, şi iată istorie a Domnului pe pământ scrisă în zilele acestea, şi la care scriu cu dor. Aş vrea să-i am ai Mei şi ai mersului Meu cel de azi pe toţi cei care au auzit şoapta acestui cuvânt sfânt şi plin de duioşie după om, dar omul se ia mult după simţirea lui, după vederea lui, după mintea lui şi nu ştie să ia de la Domnul pe cele ce vin spre el ca să-l zidească pe el. Grăiesc cu tine între sfinţi, tată, dar grăiesc pentru cei ce cred aceasta. O, câtă durere se suie la Mine de la cei îndoielnici lucrului Meu cel de azi, tată! N-au învăţat duhul duioşiei cei care au auzit glasul Meu cel de azi peste ei, şi mulţi din ei au rămas reci sau au tras spre răcire. Mă doare de la ei. I-o fi durând şi pe ei, dar în felul lor, şi nu aşa cum Mă doare pe Mine de la ei, o, nu aşa, Verginica Mea, trâmbiţa Mea cea de apoi!

— O, nu aşa, Doamne, nu ca pe Tine îl doare pe cel ce se alege pentru Tine prin taina acestui cuvânt, şi avem mult de suferit de la puţinătatea iubirii de Dumnezeu în cei ce nu pot altfel. În ziua mea de sobor între sfinţi vreau să grăiesc cu cei puţini în iubire, căci ce altă lucrare avem noi decât să cuvântăm din cer în mijlocul celor ce iau pe Dumnezeu din acest izvor de cuvânt!

O, fiule al acestui cuvânt şi al acestui popor, vin cu Domnul la tine şi te învăţ lucrare mare, spre pacea ta. Învaţă să fii primitor şi nu respingător, şi nu răzbunător, că nu omul lucrează spre tine, ci Domnul mereu, cu măsură măsurată de El. Dacă Domnul vine spre tine prin cei din jurul tău, prin cele ce vin spre tine, o, fii înţelept, că nu e bună neînţelepciunea, ci e bună umilinţa şi pocăinţa, fiule. Învaţă tu o lucrare mare acum şi caută să creşti prin ea, şi cele ce vin spre tine bune sau rele prin cei din jurul tău, ia-le ca de la Dumnezeu sau cu îngăduinţa lui Dumnezeu venite spre tine, iar pe cele ce ţi le faci tu cu mintea ta, cu fiinţa ta faţă în faţă cu cele ce vin spre tine, acelea sunt de la diavol, cel care se împotriveşte lui Dumnezeu din om. Fiii lui Dumnezeu trebuie să-şi hrănească în ei duhul umilinţei şi prin el duhul pocăinţei, iar acestea au ca vrăjmaş în om duhul de sine al omului. O, învăţaţi să primiţi ca de la Domnul, fiilor, nu ca de la om, şi primiţi-vă unii pe alţii pentru creştere, că voi nu ştiţi când puteţi să-I închideţi Domnului uşa când El bate ca să vă încerce creşterea şi credincioşia şi primirea şi iubirea frăţească şi înţelepciunea acestei iubiri. O, primiţi frăţeşte unii de la alţii lecţia iubirii frăţeşti, ca să vadă Domnul aceasta între voi. O, nu se poate toţi la cârma lucrurilor, că nu iese bine, fiilor, căci trebuie dăruire şi trebuie jertfă cu iubire ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru om acolo unde fraţii locuiesc împreună şi unde pot să-şi scrie în cer dăruire şi fapte de iubire. O, este nevoie de naştere de sus mereu, mereu. Aceasta s-o aveţi voi în grijă mereu, mereu, fiilor, căci voi aţi ieşit din lume şi trebuie să fiţi sfinţenia Domnului şi stăpânirea Lui, şi toate vor asculta atunci de Dumnezeu pe pământ, că pe vremea când Moise a scos pe Israel din Egipt, a fugit marea dinaintea lui Israel, căci vântul a gonit-o, iar pe vremea lui Iosua a stat din cursul lui Iordanul şi s-a întors înapoi şi a trecut ca pe uscat Israel, că mare este voia Domnului prin cei ce se sfinţesc pentru El, iar ei să zică atunci: «Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine toată slava şi milei Tale şi adevărului Tău».

O, învăţaţi iubirea de Dumnezeu ori de câte ori vă încearcă Domnul ca să se vadă dacă o aveţi pe ea în voi şi între voi. Când inima vă îndeamnă să fiţi vârtoşi şi neprimitori de fraţi, nu uitaţi că puteţi fi şi neînvârtoşaţi, că puteţi fi şi primitori, fiilor, şi aceasta este cum alege omul să fie şi să lucreze, dar duhul umilinţei vă ajută să puteţi ca de la Domnul şi să iubiţi, fiilor. Tot ceea ce lucrează din voi împotriva duhului umilinţei nu este de la Domnul, măi fiilor, iar aceasta să credeţi şi să luaţi, ca fiii cei credincioşi.

Mi-e dor să grăiesc, mereu mi-e dor, dar Domnul este mereu în cuvânt şi poate totul, numai să fiţi ascultători şi primitori, fiilor. O, aveţi grijă de vorbiri sfinte între voi şi neamestecate cu cele de pe pământ, iar duhul duioşiei să însoţească toate clipele voastre frăţeşti, măi fiilor, şi rugaţi-vă unii pentru alţii mereu, mereu, căci aceasta este iubire, fiilor, şi este rugăciune cu putere iubirea. Vine Domnul din cer pe pământ şi vă învaţă prin venirea Lui duhul duioşiei, căci El venind, aşa Îşi arată iubirea. O, tot aşa să lucraţi şi voi, şi să nu vă tulburaţi de pe pământ, căci voi aveţi cerul şi sfinţii lui ca patrie pentru voi, ca ajutori şi ca binefăcători vouă. O, învăţaţi să luaţi din cer, fiilor, şi lucraţi să aibă cerul ce lua din mijlocul vostru mereu, şi veţi avea bogăţie în cer şi tot binele cel pentru voi, măi fiilor.

Le-am grăit duios, duios ca şi Tine, o, Doamne. Au nevoie de mângâiere mereu şi de ajutor mereu, o, Tată al meu şi al lor. Te rog cu multă umilinţă, dă-le lor ceea ce vezi Tu că trebuie să le dai, şi iartă-i pe ei de toate greşalele lor prin iertarea Ta cea plină de milă, căci ei sunt sub sarcină, Doamne. Dă-le lor toată mângâierea, ca să poată ei pentru Tine, că Tu pentru Tine i-ai ales, iar eu dintre sfinţi Îţi cer mereu, Îţi cer pentru ei, o, Doamne. Amin.

— O, trâmbiţa Mea, dulce a fost duhul tău şi duioşia lui pe pământ! Duhul umilinţei a făcut această frumuseţe înăuntrul fiinţei tale. Îi mângâi mereu, ca să le dau putere să poată, tată. Îi întăresc sub greu şi sub neputinţe ca să pot purta sarcina Mea cu ei. Le dau ajutor numaidecât când îi văd plăpânzi şi osteniţi, numai să înţeleagă ei şi să poată cu duhul cel frumos, cu duhul umilinţei şi al pocăinţei, duhul care-L face pe Domnul în om. Amin.

O, poporul Meu, mângâie tu suferinţa trâmbiţei Mele, tată! A fost tot într-o suferinţă pe pământ din pricina celor grei la mers. Acum suferă în cer de la cei puţini la iubire şi la umilinţă. Iată, iubirea are rană. Frumos este sufletul rănit după Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, şi tot aşa este el şi în cer.

Întăresc puterea şi grija Mea cea pentru voi, fiilor. Fiţi credincioşi, tată! Pun sfinţii toţi mereu, mereu ajutori pentru voi în neputinţe şi în nevoi. Slujiţi-Mi cu iubire, tată! Ea să vă fie slujirea şi frumoasă să vă fie ea.

Vă binecuvintez rugăciunile, însoţite cu post sfânt, fiilor. Cereţi, şi vă voi da! Vă binecuvintez strigarea pentru înnoirea acestui pământ român, căci am făcut din el casa venirii Mele. Pace vouă! În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh cobor peste voi puteri şi mângâieri şi tot ce aveţi nevoie şi tot ce văd că trebuie să vă dau. Fiţi tari şi treji şi sfinţi cu rugăciunea, iar Eu vă dau, fiilor. Amin, amin, amin.