Cobor pe pământ cuvânt şi grăiesc cu ucenicii Mei cei de-acum ai cuvântului Meu cel de azi, aşa cum am grăit acum două mii de ani cu ucenicii Mei cei de-atunci, de când i-am ales ai Mei şi până în ziua când un nor M-a acoperit şi M-a luat de lângă ei, înălţându-Mă în sus, ca să pot să le trimit nu după multe zile pe Duhul Sfânt Mângâietorul, făgăduit de Mine lor ca să-Mi fie ei Mie cu El martori pe pământ de la margini la margini pentru toate câte am grăit sau am făcut în vremea aceea, căci aceasta era să fie lucrarea lor apoi: mărturisirea Mea prin ei pe pământ.

Sunt Domnul Iisus Hristos şi Mă aşez cu praznic de înălţare în mijlocul tău şi cu mare învăţătură de viaţă, poporul Meu. Peste zece zile deschidem porţile ca să intre poporul cel credincios Mie în grădinile Mele cu tine şi să stau cu el la masă de cuvânt şi de mângâiere prin cuvânt, iar tu fi-va să-Mi pregăteşti acum acest popas al cerului, al Duhului Sfânt Mângâietorul, Care Se va împărţi cu adierea Sa celor ce vin, dar în ziua aceea de Rusalii, toată românimea aş vrea să se scoale la şoapta Mea, aşa aş vrea, căci în mijlocul acestui neam Mi-am întins Eu cortul venirii Mele cu sfinţii pe pământ cuvânt şi M-am aşezat să împlinesc pe pământ Scriptura judecăţii lumii, apăsând pe faptele cele fără de Dumnezeu ale oamenilor de pe pământ, iar celor ce cred şi vor crede în Mine şi în lucrarea Mea cea de ieri şi cea de azi, împlinindu-se ei în Mine, să le dau mângâieri şi să ştie ei că marea este întărâtată, dar să nu se înfricoşeze ei din pricina vuietului puternic al fărădelegilor şi al ispitelor care vin să-l lepede pe om de Dumnezeu, căci Eu pe valuri de cuvânt vin la ei şi le spun: „Nu vă fie frică, Eu sunt!“, căci aşa le-am spus ucenicilor Mei când marea se întărâta de vânt mare şi când ei s-au înspăimântat văzându-Mă venind pe valuri spre corabia lor, şi le-am spus lor: «Nu vă fie frică!», şi apoi i-am spus furtunii să tacă. Aşa le spun şi azi celor ce cred în Mine cu ascultare de cuvântul Meu cel împlinit de ei: Nu vă fie frică, vouă, celor ce Mă iubiţi urmând povaţa Mea! Spălaţi-vă de duhul lumii, tată, de apa cea tulbure şi de valurile ei, voi, cei ce credeţi în Mine aşa cum trebuie să fie credinţa cea plăcută Mie în om! O, spălaţi-vă unii pe alţii şi înţelegeţi cu adâncime pilda când am spălat Eu picioarele ucenicilor Mei mai înainte de seara în care Eu le-am dat lor cina Mea, trupul şi sângele Meu spre viaţa lor, şi le-am spus lor: «Aşa să faceţi şi voi unul altuia dacă Eu, Învăţătorul vostru, am spălat picioarele voastre», dar puţini au înţeles de atunci şi până acum ceea ce am făcut Eu atunci, căci i-am spălat cu mila Mea ca să fie curaţi de lume pentru primirea Mea în ei pe loc curat şi i-am iertat atunci, ca un Dumnezeu, de toate cele rele din ei. Dar iată, cei ce cred în Mine nu ştiu cum să creadă, nu ştiu ce să facă, nu ştiu să cinstească cina Mea, pe Dumnezeu în ei, aşa cum Eu le-am dat pildă de lucrat, şi se murdăresc nu numai pe picioare de duhul de pe drum al lumii, ci şi pe minte, şi pe inimă se murdăresc de duhul lumii când umblă prin lume, şi nu dau să se spele de ea mai înainte de cina Mea cu ei. Pe voi însă vă povăţuiesc mult şi îndeaproape, fii ai cuvântului Meu cel de azi la masă cu voi, şi vă învăţ să vă spălaţi bine, tată, şi mereu, căci cina Mea cu voi este măreaţă şi este pentru înnoirea făpturii, începând cu voi, fiilor, şi de aceea voi să căutaţi să vă ajustaţi unii pe alţii mereu, mereu pentru spălarea de duhul lumii de pe drum şi din văzduh, căci el suflă în fel şi chip cu şoapta lui, şi nu numai picioarele vi le atinge, ci şi mintea, şi inima, dacă nu este veghe peste voi şi cu voi pe cale, iar Eu, Domnul, v-am povăţuit prin cei din porţi şi am spus să fie veghe peste voi şi acasă şi în călătorie şi să fie mereu careva mai duhovnicesc, mai lucrător cu duhul pe cale cu cei ce călătoresc pentru lucrările Mele de azi cu voi, şi aşa să fie veghea, ca nu cumva duhul lumii să-şi facă intrare în gândul sau în grăirea fiilor poporului Meu şi să-i păteze cu vină de la diavol, căci diavolul este în mare fericire să vadă pe cei pecetluiţi cu duhul învierii făcând ei uitare de Duhul Cel de sus, de Duhul Meu între ei acasă şi pe cale, tată. Un pământ căruia nu i se smulg buruienile creşte sălbatic şi neîngrijit, iar dacă are cine să-l plivească, să-i stârpească spinii, să-l răcorească de duşmani, el dă rod cu folos, şi aşa e şi omul, ca şi pământul peste care creşte din văzduh fără de întrebare mulţime străină, mulţime de buruieni, dar dacă are cine să-i plivească viaţa şi purtarea şi să stârpească ispitele de peste el, dă rod lui Dumnezeu în el un aşa suflet, numai să fie el primitor şi mlădios şi înţelept pentru aceasta în toată clipa, ca să poată primi pe binefăcătorii vieţii lui, care veghează peste el, dar trebuie duh frumos în om, duh umilit şi iubitor de toţi ceilalţi şi nu de el, ca să poată prin ajutor din părţi spălare să primească, căci iubirea de sine în om aruncă pe cei ce dau să plivească buruienile vieţii lui şi creşte sălbatic un astfel de fiu, creşte nărăvaş, creşte urât, creşte cu ţepi, căci omul face multe greşeli şi mereu face, dar ferice lui dacă primeşte pe cei ce ajustează viaţa lui! Este scris în Scripturi să-şi spele fraţii unii altora greşalele ca să se vindece unii pe alţii prin duhul şi lucrarea frăţiei, căci cei ce se strâng laolaltă în numele Meu trebuie să se vindece bisericeşte atunci când în obşte greşesc, ca toţi să se cureţe şi toţi să se îndrepte şi să se înţelepţească, şi să se ştie vina obştească şi vindecarea ei apoi, chiar dacă par mici sau pământeşti pricinile, că dacă nu s-ar lucra aşa în oştirea Mea, s-ar face aspră şi grea purtarea dintre fraţi, că uneori se naşte răutate de inimă şi vin căderi peste cei nemlădioşi, aşa cum au păţit cei care M-au părăsit după ce au stat o vreme lângă lucrarea Mea, în staulul Meu cu fii.

O, staţi, tată, la albit, staţi, fiilor, cum stă cămaşa care intră la spălat şi la albit, ca să aveţi mereu curată cămăşuţa vieţii, măi fiilor, căci voi sunteţi veşmântul Meu, faţa Mea pe pământ înaintea oamenilor, iar în cer înaintea îngerilor, care privesc viaţa Mea din voi şi dintre voi, purtarea voastră înaintea îngerilor Mei pe pământ, căci ei vă ştiu pe voi slava Mea pe pământ şi lucrarea Mea, măi fiilor. O, dacă stai mereu în duh de pocăinţă pentru păcatele făcute demult, din vremea neştiinţei tale, nu mai eşti supărăcios sau nemulţumit, nu mai eşti pretenţios sau morocănos, nu mai eşti cârtitor sau neprimitor, nu te mai întuneci când este întrebată viaţa ta, ci eşti umilit pentru iertarea ta cea de la Mine, fiule, că iată, tată, umilinţa celor ce Mă poartă spre tine Mă coboară pe Mine pe pământ la tine şi-Mi face casă în mijlocul tău ca să stau cu tine, măi poporul Meu. E mare umilinţa lor, căci ei se lasă mici, mai mici ca tine, iar tu să înveţi de la ei lucrarea lui Dumnezeu în om, căci omul trebuie să vadă şi trebuie să înveţe când vede, şi apoi să lucreze aşa. Amin.

O, nu mai au nevoie să ştie de la Dumnezeu cei ce s-au pus în locul Meu peste biserică, şi nu e bine să fie aşa pe pământ lucrarea bisericii, căci se lucrează pe bâjbâite, pe ghicite, pe ochi şi pe buzunar toată orânduiala de peste turmă şi pentru turmă de către mai-marii care s-au aşezat să pască ei turma, dar cu ce o hrănesc, cu ce hrană, cu ce prospeţime de hrană? Dumnezeu este mereu astăzi, dar mai ştiu ei aceasta? Mănâncă omul numai din cămară când mănâncă? Nu face el şi mâncare proaspătă pentru hrana lui?

Iată, lucrează fără Dumnezeu cei ce s-au aşezat mai-mari peste biserică. Aaron când a lucrat fără de Moise, a început să piară poporul, căci s-au dat la joc şi la idoli şi la desfrâu, şi apoi Aaron şi sora lui au urât pe fratele lor, au urât pe Moise, trimisul Meu înaintea lor în Egipt ca să-i mântuiască pe ei din robie, şi apoi Aaron şi sora sa au murit, dar Moise n-a murit, şi l-a luat Domnul din mijlocul poporului răzvrătit şi l-a pus între cei nevăzuţi lucrători ai Mei şi a rămas viu Moise, şi aşa este şi azi. O, aşa greşeală au făcut şi cei care n-au mai rămas lângă ieslea Mea de cuvânt şi lângă poporul cuvântului Meu din zilele acestea, lângă cortul Meu de întâlnire cu poporul cel de azi al credinţei sfinte, şi s-au răzvrătit ei cu nemulţumire şi n-au mai stat, căci au fost nemulţumiţi de Mine şi de cei ce-Mi poartă pe umeri poporul, şi au făcut şi ei ca fraţii lui Moise, care l-au urât pe fratele lor izbăvitor lor. O, le-aş da vedenii ca lui Valaam, aşa le-aş da celor ce-i blesteamă cu hulă pe cei ce-Mi stau popor statornic lângă Mine. Le-aş da vedenie ca să-i certe şi ca să vadă ei pe îngerul Meu şi ca să binecuvinteze ei apoi pe poporul Meu şi nu să-l batjocorească şi nu să-l defaime cum fac ei acum, că iată cât de jos a căzut dragostea lor, dar Eu, Domnul, le spun lor că va veni durerea lor, a celor ce şi-au stricat dragostea, căci mâncarea este bună când o ia omul pe limbă şi-i simte gustul, dar în pântece ea se strică şi face miros urât şi apoi iese din om cu mirosul ei cel urât, căci cei care îşi îngăduiesc deşertăciuni pieritoare, învăţându-se unul cu altul pentru acestea, aceia ajung la păreri de rău pentru pierderea dragostei lor.

O, fiilor, o, fiilor, păstraţi-vă mereu nouă dragostea Mea în voi, tată, căci cu Mine nu se poate altfel dragoste între om şi Mine, între frate şi frate pentru Mine, căci ceea ce se învecheşte se urâţeşte, se stâlceşte şi nu mai are frumuseţe şi prospeţime şi ceresc. O, să nu vă învăţaţi unii cu alţii, ci să vă iubiţi unii pe alţii cu iubirea Mea în voi, cu faţa Mea în voi, ca între îngeri, fiilor, căci cei ce nu ascultă aşa, ajung să se urască şi să se despartă apoi, şi e păcat să cadă dragostea şi să rămână pustiul în locul ei. O, căutaţi, tată, să lucraţi dragostea şi să am ce să vă plătesc, căci voi sunteţi purtaţi din greu, tată, dar măcar să preţuiţi răbdarea cea de sub cruce a celor ce vă poartă, şi cărora de multe ori le este tare greu, măi fiilor, căci omul este greu de purtat şi se lasă greu când nu se uşurează de sine ca să se facă uşor şi neapăsător şi neîncărcat şi ca să se facă el alin pe braţele cele purtătoare de sarcini, tată. O, măcar blândeţea şi bunătatea, măcar duioşia şi umilinţa, măcar aplecarea unul înaintea celuilalt mereu, măcar acestea să le lucraţi, ca să am ce să vă plătesc, fiilor. Eu am grijă de voi dacă staţi cu Mine, iar dacă nu stai, fiule neascultător, Eu nu mai iau de la cei ce-Mi lucrează Mie ca să-ţi dau ţie, că e nedrept să fac Eu aşa dacă tu Mă părăseşti ca să fii liber de Mine şi ca să nu-ţi strângi la Mine pentru vecia ta, dar Eu învăţ pe tot fiul care s-a hrănit de la masa Mea cea de azi şi îi spun lui rugăciunea umilinţei s-o lucreze înaintea Mea şi să spună cu aplecare aşa: „Inimă curată zideşte întru mine, Doamne, şi nu mă lepăda de la faţa Ta, o, nu mă lăsa să pier din braţul Tău de tată!“. Amin.

Iată întreit cuvânt de sărbătoare odată cu praznicul Înălţării Mele, care are lângă el sărbătoarea marelui împărat creştin Constantin, cel care a strâns pe cei trei sute optsprezece părinţi duhovniceşti şi a statornicit atunci credinţa şi cartea ei peste biserică, împotriva oricărui duh rătăcitor şi care ar lovi pe Unul Dumnezeu, Cel întru Unime mărit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Dumnezeu întru o singură Fiinţă lăudat în veci. O, fiţi creştini adevăraţi, aşa voieşte să vă spună mărturisitorul împărat Constantin vouă, celor ce stăpâniţi azi peste turma creştină. O, spune-le, tu, marele Meu mărturisitor, care te-ai aplecat sfinţilor Mei ziditori de Dumnezeu şi de biserică în vremea aceea, spune-le tu ce ai făcut tu şi ce fac ei, şi ei vor auzi, negreşit vor auzi când vor citi această carte, şi va rămâne de mărturie ceea ce le vei spune tu acum. Amin.

— Le spun, Doamne, că văd durerea Ta cea mare de la ei şi văd ce pândesc ei să facă.

O, aduceţi-vă aminte că eu eram împărat mare în vremea mea şi i-am adunat pe cei umiliţi, pe cei mari prin credinţă şi prin umilinţă părinţi ai neamului creştinesc şi am stat în mijlocul lor şi am pus apoi sigiliul meu de împărat peste cartea dreptăţii, împotriva celor ce voiau să strice şi să sfărâme din loc în loc neamul creştinesc. Deschideţi cartea părinţilor sfinţi şi înţelegeţi, căci ei sunt cârma bisericii şi nu voi, iar voi umiliţi-vă, căci sunteţi păcătoşi şi nu iubiţi sfinţenia, iar aceasta este păcat. O, învăţaţi din cărţile de la sfinţi lăsate, nu de la vreme, căci vremea vă cere să sfărâmaţi mersul cel drept al neamului creştinesc şi să daţi în lături rânduieli sfinte, postul şi curăţenia rugăciunii şi să vă amestecaţi cu cei ieşiţi din ascultarea de părinţi. Opriţi-vă! Întrebaţi pe Domnul, nu lucraţi de la voi, nu faceţi ce-a făcut Aaron, care s-a dus spre amestecare şi spre idoli cu poporul, nemaiascultând de cel trimis de Dumnezeu la ei ca să-i dezrobească pe ei!

O, temeţi-vă de Dumnezeu, voi, cei ce staţi pe scaune de cârmuitori şi de păstori de turmă creştină! Nu nimiciţi, nu corciţi neamul creştinesc, ci aduceţi-vă aminte de cele săvârşite şi păţite de rătăcitorul Arie, care n-a lucrat pocăinţa cea care rămâne după ce a greşit, şi a pierit ruşinos. O, fiţi înţelepţi, că iată, Domnul veghează cu tot cerul în mijlocul neamului român, şi toată românimea să se scoale şi să audă ce grăieşte Dumnezeu în mijlocul acestui pământ român, în care Domnul Şi-a întins cortul venirii Lui cu sfinţii cuvânt pe pământ, şi pe care cale grăiesc eu cu voi dintre cei mulţi mărturisitori de Dumnezeu în cer. Faceţi lui Dumnezeu dreptate, că plânge Domnul de la voi! Vindecaţi-vă de lăcomie, căci omul este trecător! Învăţaţi să vă adunaţi în veşnicie şi adunaţi-vă în Domnul sufletele voastre cu toată vlaga lor! O, vindecaţi-vă de necredinţă faţă de Dumnezeu-Cuvântul, Care Se face cuvânt faţă în faţă cu voi în mijlocul neamului român! Nu staţi voi mai mari ca Domnul! Temeţi-vă de Domnul, şi veţi şti ce este înţelepciunea cu care să lucraţi, aşa cum eu am lucrat-o pe ea între sfinţii părinţi din vremea aceea, dând în lături pietrele care loveau în Domnul şi în faţa Lui cea de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, iar dacă nu veţi lucra aşa, o, ce va fi, oare?

O, Doamne, vei fi Tu, şi Tu vei face ceea este scris pentru cei credincioşi, şi tot aşa şi pentru cei necredincioşi, căci Tu vei birui cu atotputernicia Ta îngâmfarea omului, ca şi pe vremea mea când Ţi-ai scris biruinţa Ta pe pământ, şi pe care eu am pecetluit-o cu pecetea mea de împărat, şi când Tu m-ai scris în cartea vremii împărat al creştinilor, nume pe care eu îl am şi în cer. Amin.

— Eu, Domnul, binecuvintez pe cei din cer mărturisitori drepţi şi sfinţi, şi pe cei de pe pământ ascultători de Dumnezeu şi nu de oameni, căci oamenii dau să strice legea Mea cea sfântă şi s-o pună pe a lor, dar nu; Eu, Domnul, voi fi şi voi birui! Amin.

O, pace ţie, poporul Meu! Am lucrat întreită mărturie, fiule. La praznicul Înălţării Mele am avut pe împăratul creştin Constantin mărturisind el lucrarea sfinţilor părinţi adunaţi de el pentru apărarea Mea de cei ce Mă loveau peste obraz în vremea aceea, căci între cei ai bisericii au fost mulţi stricători, ca şi azi, iar sfinţii părinţi din vremea împăratului creştin Constantin te binecuvintează de lângă Mine, poporul Meu. Amin.

Acum binecuvintez praznicul Duhului Sfânt în mijlocul tău şi te aşez să-Mi pregăteşti masă dulce şi întâlnire dulce şi plină de mângâiere de la Mine şi de la tine pentru cei ce vin cu dor la izvor, la masa Mea cu tine la praznic de Duh Sfânt, poporul Meu. Puteri noi îţi dau şi tot ajutorul îţi dau, căci tu puteri nu ai fără de Mine, tată. Eu sunt tot ce ai şi tot ce poţi tu, poporul Meu, iar tu să fii micuţ în mâna Mea ca să Mă ai de tată, iar Eu iarăşi Mă slăvesc acum cu slava Mea, cu praznicul Meu de cuvânt cu tine şi cu cei ce vin iar şi iar la masa Mea de Duh Sfânt, acum, în mijlocul tău, Ierusalime, poporul Meu cel de azi. Amin, amin, amin.