Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălţării Domnului
Duhul Sfânt Se face cuvânt peste pământ şi împărăţeşte cu putere şi face din tine unealtă a Sa, popor al cuvântului Meu. Amin.
Bat, şi porţile Mi se deschid şi intru în carte cu cuvântul praznicului Înălţării Mele din mijlocul ucenicilor Mei după ce am înviat dintre morţi şi am stat cu ei patruzeci de zile încă, şi le-am vorbit despre împărăţia lui Dumnezeu şi le-am spus lor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui şi să fie botezaţi cu Duhul Sfânt nu după multe zile, şi să-Mi fie apoi Mie martori începând de la Ierusalim şi până la marginile pământului. Atunci îngerii înălţării Mele le-au spus lor şi celor ce erau cu ei: «Acest Iisus, Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer».
O, poporul Meu, i-am îmbrăcat cu putere de sus pe ucenicii Mei după zece zile de la înălţarea Mea la Tatăl, şi ei Mi-au fost martori, căci Mi-au fost ucenici. Mi-am ridicat mâinile şi i-am binecuvântat şi M-am despărţit de ei, iar ei închinându-Mi-se au rămas în ei cu bucuria biruinţei Mele, şi nimic şi nimeni nu a mai putut să-i mai despartă de Mine apoi. Aşa şi peste voi Îmi ridic mâinile trupului Meu cel înviat dintre morţi şi vă spun să staţi în trupul Meu biserică nezdruncinată, locaşuri ale Duhului Sfânt, martori ai întoarcerii Mele a doua oară de lângă Tatăl, căci Eu sunt cuvânt peste voi, şi voi Îmi sunteţi martori aici şi până la marginile pământului, căci sunteţi ucenicii Mei şi nu au cum să vă iubească cei ce v-ar vrea sub stăpânirea lor. Voi însă să nu vă temeţi de nimic şi de nimeni, căci Duhul Sfânt Mângâietorul împărăţeşte cu putere şi face din voi unealtă a Sa, unealtă a lui Dumnezeu şi nu a oamenilor care nu cred în Dumnezeu şi nu-L iubesc pe El. Am ieşit cu voi ca să fiţi martorii Mei şi rodul lucrării Mele înaintea locului în care Eu, Cuvântul Tatălui, acum cincizeci de ani Mi-am rostit prin trâmbiţa Mea Verginica primul cuvânt, şi apoi am trâmbiţat prin ea şi Mi-am făcut un popor şi Mi-am început atunci cartea cuvântului Meu, pe care şi acum o scriu prin mânuţele voastre ca să fie ea de mărturie şi de strigare a gurii Mele până la marginile pământului. Am stat cu voi înaintea celor ce s-au adunat ca să însemneze cu mâna lor acest loc de început al Meu pe pământ cu poporul Meu din zilele acestea şi din neamul român zidit. Mi-aţi fost martori, fiilor, şi aţi fost frumoşii Mei, căci sunteţi grâul Meu cel agonisit cu trudă şi pe vreme grea, şi cu mâna aceasta de grâu Îmi însămânţez peste pământ veacul cel nou, cel ceresc, precum este scris în Scripturi. Amin.
O, copii ai cuvântului Meu, Eu v-am spus vouă că cei care văd vă văd pe voi că sunteţi ai Mei şi vă iubesc ca pe ceea ce este de la Mine, iar cei ce nu văd nu vă văd, fiilor. Le spun celor ce nu Mă văd pe Mine cu voi şi pentru voi, le spun că Eu sunt Cel ce sunt, şi sunt cuvânt peste voi, şi de la voi peste pământ, iar cuvântul Meu nu se poate lega şi nici pe voi nu vă poate stăpâni nimeni în afară de Mine, iar cei ce se încearcă cu lucrul Meu de peste voi şi din care vă am rod pe voi, aceia nu vor putea nimic şi vor cădea sub sabia lor aşa cum a căzut arhiereul care s-a luptat cu voi vreme de şapte ani, şi apoi Eu am rostit că-l voi ridica dintre cei vii, şi l-am ridicat precum am rostit cuvânt. Şi iată, încă rostesc cuvânt şi spun: cine se ridică să încurce paşii Mei cu voi, cine loveşte în voi, cine vicleneşte despre voi, cine nu vă ia pe voi de pildă şi de rod al Meu şi de cuvânt al Meu, aceia se judecă cu Mine şi nu cu voi, şi vor păţi aceştia ca toţi cei care nu au putut nimic peste voi, ci numai împotriva lor. Amin, amin, amin. Vai celor ce nu vă iubesc pe voi ca pe ucenicii Mei din vremea aceasta, ca pe trimişii Mei spre oameni ca să se întoarcă ei la dragostea lui Dumnezeu!
Acum, copii ai slavei Duhului Sfânt, fiţi harnici, fiilor, pentru gătirea praznicului Rusaliilor, că adun pe lângă voi inimi pline de dorul izvorului Meu dintre voi. Sunt în mijlocul vostru, şi tot şi toate câte lucraţi pentru slava Mea au ajutorul Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, iar îngerii Mei vă slujesc. Amin. Nu vă temeţi de oameni şi nu vă lăsaţi sub ei. Eu sunt Cel ce sunt şi nu ei, cei ce dau să vă supună. Eu mereu am biruit omul care s-a încercat în sabia aceasta a Mea, care se face cuvânt şi îl biruieşte pe cel necredincios. Staţi sub mâna Mea cea tare, că numai Eu sunt Stăpân şi Domn şi Învăţător peste voi, iar voi sunteţi poporul Meu, fiii slavei Mele, rodul Meu cel dăruit Mie de Tatăl, mireasă din români. Amin.
Pregăteşte-te frumos, poporul Meu. Sunt în mijlocul tău şi sunt Cel ce sunt. Sună, fiule, de sărbătoare şi să asculţi numai de Dumnezeu, iar omul să tacă şi să se supună puterii Mele, căci Eu sunt Dumnezeu şi nu om, şi dacă nu voieşte să tacă şi să se supună ca să nu vă tulbure pe voi, cei ce sunteţi ai Mei, voiesc Eu să-l supun şi să-i spun: taci, tu, cel ce te încumeţi să te ridici cu rău asupra poporului Meu! Taci, îţi spune Domnul Cel Atotputernic! Taci şi te linişteşte, că nu eşti decât un om şi nu poţi întinde mâna ta asupra muntelui Meu cel sfânt peste care străjuieşte mâna Mea! Taci, ca să nu te striveşti în Mine, Piatra Cea vie! Amin.
O, poporul Meu, creşti, fiule, din mana cuvântului Meu şi aşează-te acum înaintea celor ce se adună pe lângă tine în curţile Mele cu tine, aşează-te pildă a împărăţiei cerurilor. Creşti, poporul Meu, iar dragostea Mea să fie viaţa ta, slava ta în mijlocul unui neam stricat şi fără Dumnezeu în lume. O, dacă s-ar apleca omul sub lumina care vine cu Mine din Tatăl şi se face cuvântul vieţii peste pământ, l-aş învălui pe el în dragostea cuvântului Meu şi l-aş curăţi şi l-aş albi şi M-aş face în el biserică de Duh Sfânt şi izvor de apă curgătoare peste mulţi pe pământ. Dar este scris în Scripturi: «Cel ce este sfânt, să se sfinţească încă, iar cel ce este spurcat, să se spurce şi mai mult, căci vremea Mea este la uşi pentru fiecare om, şi voi da fiecăruia după cum este fapta sa». Amin.
Binecuvântată să fie sărbătoarea Rusaliilor în grădinile Mele cu voi, copii ai slavei cuvântului Meu care curge din gura Mea peste voi ca să facă din voi viţă de bun soi, căci via cea de pe pământ a rodit numai aguridă şi Eu am lepădat-o. Cereţi cu mânuţele întinse spre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cereţi vreme dulce, vreme cu soare, duh mângâietor, pace şi bunăvoire peste toţi cei ce vin la sărbătoare de Duh Sfânt, iar Eu Mă voi deşerta peste voi cu izvorul cuvântului Meu şi îi voi mângâia şi îi voi îmbia şi vă voi arăta negreşit slava Duhului Sfânt. Amin. Fiţi rodul slavei Mele şi nimănui să nu daţi slava Mea de peste voi decât celor ce cred ca şi voi în numele Meu care se slăveşte peste voi, căci Tatăl Mă preaslăveşte între voi, iar Eu vă dau mereu Tatălui ca să vă ocrotească şi să Se slăvească în voi cu Mine, Fiul Său Cel Unul născut dintr-Însul mai înainte de vecii. Amin.
Pace vouă! Toată gătirea sărbătorii lucraţi-o cu pacea Mea din voi şi dintre voi. Aveţi grijă de coborârea Mea la voi, fiilor, de cuvântul Meu din cer şi de pe pământ, rostit peste voi, ca toate să fie ca Dumnezeu, copii care trudiţi pentru zilele Fiului Omului, pentru zilele voastre cu El, fiilor.
Pregătiţi botezul fântânii îngerilor. Binecuvântarea ei va îndulci pe cei ce se adună. Fântâna sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil şi a tuturor îngerilor Mei care slujesc după voia Mea lucrarea pe care aţi lucrat-o pentru slava Mea, căci voi pentru slava Mea aţi fost născuţi de sus din cuvântul Meu care curge din gura Mea, şi peste o clipă vom prăznui cu har mare praznicul cincizecimii lui. Iar voi fiţi fiii credinţei celei lucrătoare prin iubire, că Eu trebuie să găsesc credinţă pe pământ acum când sunt întru venire ca să-i adun pe cei ce sunt ai Mei. Vreau prin voi să vânez lumea şi să-i dau viaţa, căci ea petrece întru moarte. Fiţi ucenici minuni, căci vrând-nevrând Îmi voi deşerta peste voi şi apoi din voi slava Mea şi a ei, numai să aveţi grijă să staţi de mânuţă cu Mine, fiilor, şi să staţi deoparte de neamul cel păcătos de pe pământ.
O, copii din porţi, prindeţi puteri, copii obosiţi. Daţi glas cuvântului Meu care suflă peste voi pentru poporul Meu. Luaţi Duh Sfânt şi împărţiţi şi daţi puteri din cer peste cei ce trudesc să-Mi gătească sărbătoarea, şi atunci Eu Îmi voi arăta slava Mea şi pe poporul Meu şi bucuria Mea, bucuria Duhului Sfânt, Care împărăţeşte peste pământ şi Se face cuvânt spre slava Tatălui şi a Fiului Său şi a poporului Său, că vine pe pământ veacul vieţii ce va să fie, fiilor. Amin, amin, amin.