Izvorul Meu curge mereu, că aşa este izvorul. Apă vie este izvorul Meu cel ce dă viaţă. Voiesc să ia omul din el şi să se facă sănătos de orice boală este el cuprins. Amin, amin, amin.

Numai într-o sărbătoare aş sta cu voi, fiilor-copii care-Mi auziţi cuvântul ca să-l puneţi în carte. Voi Ne sărbătoriţi pe Noi, cei din cer, iar cei din cer vă sărbătoresc pe voi, că sunteţi taina venirii Mele cea de după două mii de ani, şi sunteţi casa Mea de oaspeţi, şi Eu vă voi plăti când voi veni. Un ceas, şi voi veni cu slava pe care o am la Tatăl mai înainte de întemeierea lumii. Amin.

Mă aşez iar în cartea venirii Mele. Cerul se face sul de carte, căci cuvântul Meu este cerul cel plin de tainele lui, Eu şi tot ce este în cer, în cele ce nu se văd. Dar omul se vede, căci face parte din cele ce se văd. Tot ceea ce este trup se vede. Voiesc ca pe tot omul care este fiu al Meu să-l fac taină de necuprins între cele ce se văd, căci cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice, aşa cum este scris în Scripturi. Amin.

Slava lucrării Mele cu voi nu se vede, fiilor copii. Cuvântul acoperă slava ei. Şi Eu sunt învelit în cuvânt, şi venirea Mea, şi lucrarea Mea, şi voi, cei ce Mă aduceţi în carte ca să Mă dau omului cu venirea Mea. Sărbătoarea venirii Mele se aşează mereu în calea omului, ca să-l îmbie pe om să se aşeze în sărbătoare, să se aşeze în odihnă, să se odihnească de toate ale lui ca să Mă odihnesc şi Eu cu el. Voiesc să se odihnească omul de toate ale lui, şi să le ia pe ale Mele să le lucreze, căci cele ce nu se văd sunt veşnice. Pe acelea să le lucreze omul, şi să intre el în tainele lor, căci cele ce se văd sunt trecătoare, şi omul se vede, că face parte din cele ce se văd. Tot ce este trup se vede, dar duhul dă viaţă şi lucrează tainic pentru om ca să-l răscumpere, ca să fie înghiţit de veşnicie omul, căci aşa este scris.

Eu M-am făcut Om, dar am venit din veşnicie. Am venit să lucrez veşnicia peste om, ca să fie omul înghiţit de veşnicie, să fie omul mântuit. Aşa a spus bătrânul Simeon: «Văzură ochii mei mântuirea Ta pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor noroadelor, lumină spre luminarea neamurilor, Doamne. Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora, şi ca un semn care va stârni împotriviri».

Trupul Meu era din veşnicie, căci după Mine l-am făcut pe omul cel zidit de mâna Mea. Taină de necuprins este trupul Meu, şi cu el am venit şi M-am arătat pe pământ. M-am micşorat de am intrat în om ca să-i arăt omului cum trebuia să fie naşterea lui pe care Eu i-am proorocit-o la început când i-am zis: «Fiţi roditori şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul».

Trupul Meu era din veşnicie, ca şi Duhul Meu cu Care am suflat peste om de i-am dat duh de viaţă, duh de veşnicie. Am voit să-l am mereu pe om şi să Mă mângâi cu el şi să-l înmulţesc şi să fie veşnic ca şi Mine. El însă n-a rămas în trăire cu ascultare aşa cum eram Eu şi cu Tatăl în acelaşi duh, în acelaşi gând, în acelaşi lucru. Omul s-a smuls din Dumnezeu. N-a mai lucrat omul cu ascultare, n-a mai avut omul gândul lui Dumnezeu, şi şi-a făcut gândul lui şi şi-a ascuns gândul, dar Eu am văzut şi l-am strigat ca să-l întreb de ce s-a ascuns, şi aşa l-am întrebat: «Unde eşti?». El dacă a văzut că l-am întrebat, s-a temut şi Mi-a răspuns: «Sunt gol, şi m-am ascuns». Am lucrat cu durere şi cu grijă mare ca să nu-i măresc teama. Am căutat să-l apropii cu cuvântul şi l-am întrebat: «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol?». O, cel ce se ascunde iese cu greu ca să fie văzut, că ascunderea aduce temere, aduce ascundere, şi el a dat iar să se ascundă şi a zis: «Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom, şi eu am mâncat». Şi dacă el s-a ascuns după femeie, M-am purtat după el şi după ea, după cum a fost lucrarea lor, şi i-am zis ei: «Pentru ce ai făcut aceasta?», şi apoi s-a ascuns şi ea dând vina pe şarpe.

Iată, omul s-a ascuns după ce s-a rupt din Dumnezeu, după ce n-a mai avut gândul lui Dumnezeu; şi-a făcut gândul lui şi s-a ascuns cu el, căci simţul vinovăţiei aduce teamă peste om, şi omul dă să fugă de judecată. Dar n-a avut unde să fugă omul, căci Eu sunt veşnic şi nu este nimic ascuns pentru Mine.

Am voit să-l am mereu pe om şi să Mă mângâi cu el şi să-l înmulţesc şi să fie veşnic ca şi Mine şi să stea în trăire cu ascultare. Neascunderea este trăire cu ştire, adică cu ascultare, că iată, vai de omul care-şi ascunde în sine gândul lui! Acela îşi pierde mintea din viaţă dacă dă să se ascundă cu ea. Eu l-am învăţat pe om să nu se ascundă, şi l-am învăţat să trăiască, nu să moară. Cel ce trăieşte nu se ascunde, iar cel ce moare se ascunde. Vin şi acum şi îl învăţ pe om să trăiască, îl învăţ să fie ca să nu mai aibă de ce să se ascundă, căci dacă se ascunde, nu mai este, fiindcă cel ce moare se ascunde. Îl învăţ pe om să aibă viaţă. Să trăiască cu ascultare îl învăţ, adică cu ştire. Dacă omul ar fi vrut să-Mi spună când a dat să ia din pom, Eu i-aş fi spus să nu ia, i-aş fi spus din nou. Nu M-aş fi săturat să-i spun orice M-ar fi întrebat, orice Mi-ar fi adus de ştire, iar Eu l-aş fi povăţuit mereu, şi Mi-aş fi împărţit gândul cu el ca să ştie de la Mine şi să Mă iubească, şi Eu să-l iubesc.

O, nu e bună voia liberă. Iată, ea îl ascunde pe om; pentru ea se ascunde omul. De şapte mii de ani îi spun omului să nu mănânce singur, să nu-şi ia singur, să nu se ascundă, dar el şi-a pierdut mintea şi nu cunoaşte greutatea acestui păcat, pofta, care este zămislirea păcatului care se naşte apoi. Cel ce are voie liberă aşa face, iar cel ce trăieşte cu ascultare este viu, este sub ştire şi nu este singur, căci Eu am zis: «Nu este bine să fie omul singur». Dacă omul este singur, se ascunde, iar cel ce se ascunde este cel vinovat.

Omul cel dintâi trebuia să fie cu Mine, nu singur, căci aceasta este cădere. De aceea vin azi şi zic: să nu-Mi dea omul peste mână când vin spre el ca să-l fac; să nu se ascundă dacă vrea să-l fac, şi ca să fie apoi. Să vină singur şi să-Mi dea de ştire ce face ca să-i spun dacă e bine sau dacă nu e bine să facă, şi să nu facă nimic fără ştire omul, să nu facă nimic cu ascundere, căci cele mici se fac multe şi se face ascundere multă, şi din ea se naşte păcatul ascunderii, căderea cea mare.

Omul trebuie să se micşoreze ca să intre în Mine, ca să trăiască cu ştirea Mea, ca să-Mi dea Mie viaţa lui şi duhul lui, că aceasta înseamnă să intre omul în Mine, să ştiu Eu de el mereu. Eu M-am micşorat de am intrat în om şi i-am dat lui toată taina Mea, tot gândul Meu, ca să-i arăt omului cum trebuie să fie naşterea lui din Mine şi trăirea lui în Mine, iar el să Mă întâmpine mereu, ca să nu fie singur, iar când Eu îl întâmpin, el să-Mi deschidă, el să nu se ascundă.

Când omul Mă întâmpină cu viaţa lui cea de ieri, acela vine cu cele ascunse, cu cele de ieri. Dar dacă el vine la Mine cu cele de azi, el vine şi Îmi spune ce va face, nu ce a făcut, iar Eu îi spun, Eu îl sfătuiesc ce să facă pe cel ce trăieşte cu ascultare. Măcar să-Mi spună, chiar dacă are de gând să facă tot ca el. Măcar să fie cu ştire ceea ce face, căci pofta nu poate fi oprită, şi ea îşi face lucrul ei. Fiul cel risipitor i-a spus tatălui său să-i dea partea lui de avere, căci avea poftă de plăceri, şi tatăl i-a dat-o. Cu ştirea tatălui a făcut el ce a făcut, şi nu-l ura pe tatăl lui, ci îl numea tată, iar după ce a fost bătut de păcat, a ajuns flămând şi gol şi i-a spus aceasta tatălui: «Tată, am greşit la cer şi înaintea ta». Singur a venit şi şi-a cunoscut păcatul în faţa tatălui. Nimeni nu i-a zis să vină să spună. El n-a ascuns nimic, ci a lucrat cu ştirea tatălui, şi a adus tatălui de ştire greşeala lui apoi. Această pildă este adâncă, dar omul n-a pătruns-o nici până azi, şi vorbeşte ce vrea el în dreptul ei. Toate cuvintele Evangheliei Mele cea de acum două mii de ani le răstălmăceşte omul cel ascuns, poate-poate s-ar ascunde sub ele pentru acoperirea păcatelor lui cele ascunse şi cele propovăduite. Numai Eu am desluşirea cea tainică a cuvintelor Mele, şi îl prind pe om sub ele ca să fiu îndreptăţit întru cuvintele Mele şi să biruiesc când judec cu ele.

O, nu e bună voia liberă. Ea îl ascunde pe om. Pentru ea omul trebuie să se ascundă. Am adunat pe poporul Meu cel nou în bucheţele mici ca să poată el să trăiască viaţă cu ascultare, lucrare cu ştire, şi am zis să-l am după voia Mea şi să Mă zidesc cu el veac nou şi să am popor la venirea Mea. Trăirea cu ascultare e trăire dulce, e viaţă cu iubire în ea. Ea îl păzeşte pe om ca în rai. Eu prin ea am voit să-l pun pe om în rai, şi ea să-l păzească şi să-l lucreze şi să-i fie rai omului, ca să nu cadă omul din rai. Fără acest rai nu are omul inimă dulce, iubire dulce, viaţă dulce. Omul îndărătnic nu cunoaşte această dulceaţă. Omul ascuns, nici atât, dar omul cel dulce o cunoaşte, căci din ea el se îndulceşte şi se păstrează şi se păzeşte, şi este. Ea este taina vieţii raiului. Dacă omul ar fi înţeles această taină, n-ar mai fi căutat să-şi facă viaţă din alt fel de viaţă. Iată, cel ce-şi iubeşte viaţa, acela şi-o pierde, iar cel ce şi-o dă spre lucru, acela şi-o dobândeşte şi şi-o păzeşte şi şi-o păstrează, iar cel ce face aceasta întru Mine, acela are viaţă veşnică. Amin.

Fericit este cel ce vine la Mine ca să cunoască viaţa, taina vieţii de obşte, căci scris este: «Acolo unde sunt doi şi trei în numele Meu vieţuind şi dându-se Mie, acolo sunt Eu, acolo este casa Mea şi viaţa Mea şi cina Mea şi slava Mea cea văzută». Amin. Cei ce se adună doi şi trei ca să se dea Mie, aceia sunt cei ce cunosc taina vieţii, şi unul pe altul se dau Mie prin duhul iubirii veşnice. Iar cel ce nu cunoaşte iubirea cea veşnică, să nu se încumete să strice pe cei mai mici ai Mei, ci să stea să crească dacă nu este crescut, căci scris este: «În poporul Meu vor fi numai drepţi». Amin.

Omul drept este omul care nu se îndreptăţeşte pe sine, ci numai pe Dumnezeu prin tot ce lucrează. Eu pe voi vă învăţ toată taina cuvântului Meu, copii ai poporului sfânt, şi de aceea vă şi desluşesc ceea ce vă învăţ. Poporul sfânt îşi lucrează sfinţenia numai dacă o înţelege, numai dacă ştie ce este ea şi ce face ea în om şi cu omul. De unde să ştie omul de pe pământ tainele cuvântului Meu cel de acum două mii de ani?

Îl mai aud pe om că nu-i mai trebuie altă Scriptură, că îi este de ajuns cea de acum două mii de ani şi că aceea are totul. Are, omule, dar nu ai tu din ea. Nu te mai împotrivi când vin să ţi-o desluşesc pe cea de atunci prin cea de acum. Nu te mai îndreptăţi, că n-ai cu ce, de vreme ce nu calci pe urmele Evangheliei Mele de atunci, că iată, n-a încăput pe pământ cartea Mea de atunci, n-a încăput peste viaţa ta cuvântul Meu cel făcător al omului nou aşa cum am voit Eu să-l fac pe om prin Evanghelia Mea de atunci. Iar acum vin şi îţi amintesc că n-ai călcat pe urmele Mele. Şi dacă acest cuvânt de azi îţi arată judecata faptelor tale cele împotriva învăţăturii Mele, tu te ridici să bagi sub minciună cartea Mea de azi şi zici că nu-ţi trebuie şi că o ai pe cea de atunci. O, unde o ai? Pe hârtie o ai? Dacă o ai aşa, aceea este cartea judecăţii tale. Eşti judecat, că n-ai lucrat după ea. Măcar umileşte-te. Dar nu, tu nu poţi, că eşti în voile tale şi nu poţi să ţi le frângi. Le frângi pe ale Mele şi zici: „Nu-mi trebuie“. Aşa zici şi cuvântului Meu de azi, şi cuvântului Meu cel de acum două mii de ani. Nu-ţi trebuie nici unul. O, dacă nu-ţi trebuie, de ce trăieşti de pe urma lui? De ce câştigi tu bani de pe urma Evangheliei Mele cea de acum două mii de ani? Eu am spus că ea va câştiga suflete şi trupuri pentru împărăţia cerurilor, iar tu câştigi bani pe lângă munca Mea cea de atunci şi îţi faci voia ta cu ei. Dacă nu-ţi trebuie cuvântul cel de azi al învierii morţilor şi al învierii tale şi dacă cel de atunci are totul, oare, n-ai găsit în el ce trebuie să faci şi tu? O, cel ce trăieşte prin voie liberă, acela nu trebuie să vorbească de Dumnezeu, căci scris este: «Cel ce nu lasă pentru Mine totul nu poate să fie ucenicul Meu»; acela să nu se bage sub lucrarea Mea nici s-o facă, nici s-o spună altora, căci vai de cei ce zădărnicesc Evanghelia Mea înaintea oamenilor!

Acum am venit să spun la tot omul adevărul, că este vremea judecăţii, vremea adevărului. Aceasta înseamnă judecata: adevărul. Amin, amin, amin. Cuvântul Meu este adevărul. E vremea lui, şi de aceea vine pe pământ. Să Mă întâmpine omul şi să ia cuvântul Meu şi să-l pună peste el şi să-şi vadă statura şi să vină să-l fac din nou pe el, căci omul este nefăcut. N-are cine să-l facă pe om ca să fie. Eu sunt Făcătorul omului, şi am venit să-l fac. Tot omul spune: „Dumnezeu m-a făcut“, dar Eu nu spun tot aşa. Dacă l-aş face Eu pe om, ar fi omul după chipul şi asemănarea Mea, nu ar fi cum este el acum, iar cum este el acum, el singur mărturiseşte cine-i este tată, căci fiecare seamănă cu tatăl său. Amin.

Să Mă întâmpine omul şi să ia peste el cuvântul Meu cel de facere a omului. Şi după ce se lasă făcut, şi după ce e făcut, numai apoi să zică „Dumnezeu m-a făcut“.

O, poporul Meu! O, popor al venirii Mele! Arată-i omului facerea ta din mâna Mea. Să vadă omul la tine om făcut de Dumnezeu, căci zic: fericit este cel ce vine la Mine ca să cunoască viaţa şi taina ei şi duhul iubirii veşnice, ca să stea în el şi să crească şi să fie, căci în poporul Meu vor fi numai drepţi, vor fi numai sfinţi. Amin, amin, amin.