Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Nicolae
Vin la voi cu sfinţii, fiilor din grădina Mea. Ei sunt Ierusalimul cel de sus, rădăcina bisericii Mele, rădăcină care odrăsleşte sfinţi. Amin. Se bucură sfinţii că am unde să-Mi plec capul pe pământ. Mi-am făcut loc la voi, ca să am unde veni cu sfinţii, dar cine mai este pe pământ ca să creadă în Scriptura aceea care prooroceşte şi spune: «Iată, vine Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi!» ca să facă judecată împotriva celor necredincioşi şi să-i mustre pentru fărădelegile lor şi pentru înfruntarea pe care ei, netemători de Dumnezeu, au rostit-o împotriva lui Dumnezeu prin cuvinte trufaşe, căci sunt purtaţi de pofte şi sunt făţarnici, dând cinste lui Dumnezeu pentru câştigul lor trufaş, oameni fireşti, care nu au Duhul Meu. Eu însă vin cu sfinţii şi Îmi lucrez lucrarea venirii Mele şi împlinesc Scripturile venirii Mele cu sfinţii. Amin, amin, amin.
Vin să vă zidesc mereu şi să vă îndemn mereu să vă zidiţi pe voi înşivă în credinţa voastră, rugându-vă Mie mereu în Duhul Sfânt şi păzindu-vă în dragostea de Dumnezeu, aşteptând mila Mea şi viaţa cea veşnică, fiilor. Vin să lucrez cu voi, că Mi-e milă de om şi voiesc să-l smulg din foc, dar omul nu Mă lasă şi n-are cine-l trezi pe om la trezie şi la credinţă şi la aşteptarea Mea.
«Vine Domnul!», aşa zice Scriptura, dar cei ce-şi zic biserică a Mea, numai de venirea Mea nu le arde lor, numai de Mine nu le arde inima din ei. S-au aşezat mai mari peste turma Mea oameni trufaşi, care nu au Duhul, şi cei mulţi se pleacă lor, şi nimeni nu se mai scoală ca să stea înaintea Mea la venirea Mea. «Vine Domnul!», aşa zice Scriptura venirii Mele, şi Eu vin, şi Mă vestesc că vin, ca să Mă spăl de sângele celor netemători de Dumnezeu, care nu Mă aşteaptă să vin, căci scris este: «Vine Domnul întru zeci de mii de sfinţi ai Săi ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi necredincioşii de toate faptele păgânătăţii lor întru care au făcut fărădelege, şi de toate cuvintele de înfruntare pe care ei, păcătoşi şi netemători de Dumnezeu, le-au rostit împotriva Lui».
Acum, copilaşi din grădina Mea, să lucrăm sărbătoare de cuvânt, căci cuvântul Meu s-a făcut sărbătoare cerească peste voi, sărbătoare pentru sfinţi în cer şi pe pământ. Cuvântul Meu cel de peste voi este cuvânt nou, este zidit acum, şi se bucură sfinţii de venirea Mea la voi, şi ascultă cuvântul Meu cel de peste voi, şi aşteptarea lor a ajuns la sfârşitul ei. Sfinţii Mei au trudit pe pământ pentru Ierusalimul cel de sus, şi Eu cobor cu ei din cer în lucrare de nou Ierusalim pe pământ, căci aceasta este plata sfinţilor Mei, care M-au întrebat mereu: «Doamne, până când?». Iată, până acum, le răspund. Iată, noi le fac pe toate, aşa le răspund. Dar omul este împietrit, şi Eu lucrez greu, şi voi lucraţi greu, sfinţi ai Mei, căci omul nu vă mai cheamă ca să lucraţi prin viaţa omului sfânt, prin credinţa omului credincios, dar Eu rostesc cuvânt nou şi zic: iată, noi le fac pe toate, căci aşa este scris în Scripturi despre Domnul, Care şade pe tron şi grăieşte lucrarea Noului Ierusalim, zicând: «Iată, noi le fac pe toate». Amin.
Înnoiţi-vă mereu în dragostea Duhului Sfânt, copii ai cuvântului Meu, căci Eu grăbesc înnoirea facerii, şi cu voi Mă ajut, fiindcă n-am găsit credinţă pe pământ acum, la venirea Mea. Am pus însă credinţă în voi, şi am pecetluit-o ca să pot veni prin credinţa voastră, ca să Mă primiţi când vin la voi, căci vin pentru toată făptura când vin la voi, şi sunt «piatră de încercare şi stâncă de poticnire pentru cei mulţi, şi sunt spre ridicarea şi spre căderea multora», după cum este scris despre Mine în Scripturi. Fiţi cu inima mare pentru venirea Mea, căci voiesc să ardă în voi râvna Mea, voiesc să ard Eu în voi cu râvna venirii Mele, căci Eu vă ocrotesc rostind cu cuvântul ocrotire peste voi. Poruncesc puterilor cereşti să vă ocrotească, iar voi ocrotiţi-Mi calea ca să pot veni venind. Întăriţi-Mi venirea, că pentru aceasta v-am tocmit. Curând, curând voi, cei slabi şi fără nume, veţi fi cununa Mea în mâna Mea, şi Mă voi arăta cu voi lângă Mine înaintea celor ce nu cred acum că lucrarea Mea cu voi este venirea Mea, este cartea venirii Mele, cartea prin care judec făptura. Curând, curând «se vor bate în piept toate seminţiile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului viind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă de sfinţi şi de îngeri», precum este scris în Scripturile venirii Mele. Şi iată, Eu trimit pe îngerii Mei cu glas răsunător de trâmbiţă, ca să se audă de la marginile cerurilor până la celelalte margini vestea venirii Fiului lui Dumnezeu cu sfinţii. Amin. Cerul şi pământul vor trece, şi cuvintele Scripturilor Mele se împlinesc, şi voi veni ca în vremea lui Noe, precum am zis Eu prin Scripturi, şi nu va înţelege nimeni până ce Eu voi veni. Iată, strig ca în vremea lui Noe, şi oamenii îşi văd de ale lor, şi de ale Mele nu se mai îngrijeşte nimeni până ce voi veni. Voi însă staţi în lucrarea venirii Mele, şi zidiţi-vă mereu pe voi înşivă în credinţa voastră sfântă pentru venirea Mea, şi vestiţi-Mi venirea, vestiţi în lung şi în lat că vine Domnul venind şi Se vesteşte prin îngeri.
Sfinţii Mei vin cu Mine în coborârea Mea la voi. Ei sunt Ierusalimul cel de sus, rădăcina bisericii Mele, rădăcină care odrăsleşte sfinţi pe pământ, rod a cărui rădăcină este în cer. Amin. Mi-am făcut locaş la voi, ca să am unde veni cu sfinţii, dar cine mai crede pe pământ în Scriptura care spune că Eu, Domnul, vin cu sfinţii? Ierarhul Nicolae, sfântul cerului Meu, aduce vouă urare arhierească, binecuvântându-vă pentru lucrarea Mea cu voi şi sărbătorind cu voi sărbătoare arhierească peste grădina Mea cu voi. El se roagă Mie pentru voi, cei micuţi, că voi duceţi povara Mea în vreme grea, vremea necredinţei dinaintea venirii Mele cu sfinţii. Toţi sfinţii stau înaintea Mea rugându-Mă pentru voi şi pentru cer nou şi pământ nou, Ierusalimul cel de sus întru lucrare de nou Ierusalim pe pământ, după Scriptura care zice: «Noi le fac pe toate». Amin.
Iar voi, copii ai venirii Mele, zidiţi-vă pe voi înşivă întru credinţa voastră sfântă, cea pentru vremea Mea, rugându-vă Mie în Duhul Sfânt şi păzindu-vă în dragostea Mea, aşteptând mila Mea spre viaţa cea veşnică, căci Eu cu bucurie mare v-am aşezat neprihăniţi înaintea Mea, spre lauda venirii Mele. Amin, amin, amin.