Bat din nou la porţile dintre cer şi pământ. Sunt Domnul! L-am pus pe om străjer înaintea Mea, şi dacă Eu deschid, cine va închide?

Erau cu uşile încuiate ucenicii Mei după învierea Mea, care făcuse zarvă mare peste mai-marii lui Israel, iar Eu, Domnul Cel înviat, Mi-am deschis şi am stat în mijlocul lor. Am intrat prin uşile încuiate, căci dacă Eu deschid, cine va putea închide? Cel ce este uşă, nu mai are nevoie de uşă când intră. Cel ce este Atotştiutorul, ştie totul în cer şi pe pământ.

Ucenicii Mei erau împreună la opt zile după învierea Mea şi de data aceasta venise şi Toma apostolul cu ei, şi ei i-au zis lui: «Am văzut pe Domnul». El însă a zis că până nu va vedea semnul cuielor din mâinile Mele şi dacă nu va pune mâna lui în coasta Mea, nu va crede. Eu numaidecât dacă am auzit între ei acest cuvânt al lui Toma, M-am şi apropiat ca să Mă arăt lor din nou. Fiind uşile încuiate, Eu am apărut în mijlocul lor şi am zis: «Pace vouă!». Apoi le-am zis despre necredinţa lui Toma, şi i-am luat lui degetul şi i l-am pus în mâinile Mele, şi i-am luat mâna şi i-am pus-o în coasta Mea cea împunsă de suliţă şi i-am zis: «Fii credincios, nu necredincios!». Ei când au văzut că Eu ştiu despre necredinţa lui Toma, s-au întărit întru adeverirea învierii Mele, iar Ioan, apostolul Meu cel iubit, a scris apoi acestea ca să creadă omul că Eu sunt Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aibă viaţă în numele Meu. Amin.

Am intrat din nou pe porţi în grădină. O, fiilor din grădină, Eu aşa intru, şi Mă anunţ că am intrat, aşa cum am lucrat şi atunci cu ucenicii Mei cei încuiaţi înăuntru, iar Eu Mă aduceam înaintea lor, căci Eu eram uşa de intrare. Cel înviat nu Se foloseşte de cele făcute de om ca să intre. Cel înviat n-a avut nevoie de om ca să-I deschidă mormântul după ce a înviat. Eu Însumi lucrez cu cuvântul, şi cuvântul Îmi deschide.

Eu trec cuvânt şi trup prin porţi încuiate, fiilor, iar porţile nu se deschid decât Mie. O, e mare minune pe pământ cu voi, e mare lucrare că am putut să-Mi fac drum între cer şi pământ şi să vin în vremea aceasta de necredinţă şi de deşertăciune! Pe pământ sunt numai drumuri omeneşti, numai deşertăciune. Voi sunteţi minunea cea de la sfârşitul timpului omului şi cea de la începutul venirii Domnului pe pământ cu oamenii, pe pământ cu voi, fiilor din grădină. Dacă Eu nu împrejmuiam cu cuvântul Meu această grădiniţă, dacă Eu nu pecetluiam cu puterea Mea această oază verde ca s-o am Eu şi să vă aşez pe voi aici şi să vă pun străjeri înaintea Mea când vin, cum Îmi mai împlineam Eu Scripturile venirii Mele?

Eu dacă vin trebuie să Mă creadă omul că vin şi că Eu sunt. Eu pe ucenicii Mei nu i-am făcut cu forţa să Mă creadă că Eu sunt Cel înviat. Am stat dis-de-dimineaţă la ţărm, pe când ei pescuiau, şi le-am cerut mâncare, dar ei nu aveau. Le-am spus apoi să aibă, şi le-am poruncit să arunce mreaja şi să scoată peşte, şi au scos, iar ei au văzut că Eu sunt. Le adusesem pâine, că nu aveau. Le dădusem peşte, că ei nu prindeau. Le făcusem jăratic şi peşte pus pe el, şi le-am spus să pună şi din peştele prins atunci, şi apoi le-am zis: «Veniţi şi prânziţi!». Le-am dat pâine şi peşte şi i-am bucurat şi i-am încredinţat de învierea Mea. Credinţa lor în Mine şi în învierea Mea a fost minunea prin care Eu, Domnul, Cel venit din Tatăl şi din Fecioară, Om, M-am dat neamului omenesc, înviat din răstignire, ca să aibă omul pe Dumnezeu. Iar voi, fiilor născuţi din cer în vremea aceasta, voi, cei născuţi prin cuvântul acesta care curge din Mine peste voi, voi sunteţi minunea cea de la capătul lucrului Meu peste pământ. Mi-am făcut iatac la voi, şi intru ca să fiu cu voi şi ca să ies de la voi spre oameni cuvânt şi să împlinesc peste pământ cuvântul Meu cel rostit de Mine la voi, şi ca să creadă oamenii că Eu sunt Cel ce am pecetluit această grădiniţă care Mă poartă pe Mine în ea cuvânt peste pământ, grădiniţa Mea cea dintru început, unde Eu l-am lucrat pe omul cel întâi zidit.

Omul nu are minte, de vreme ce nu poate pătrunde tainele Mele şi lucrarea lor. Omul nu are credinţă, de vreme ce ispiteşte şi iscodeşte tainele Mele. Pe pământ sunt numai lucruri omeneşti, numai drumuri omeneşti, iar drumul către tainele Mele este astupat de om, căci omul nu are minte şi nu poate pătrunde tainele Mele şi lucrarea lor. Omul nu poate nimic, nimic, căci deşertăciunea pe care o poate omul, este nimic, este vânt care trece şi se duce. Cine este cel ce poate lua urma vântului? Iată, omul nu poate nimic. Spun aşa, ca să-l fac pe om să creadă în Mine, să creadă că Eu pot totul. Am Tată în cele cereşti şi prin El pot totul, tot ce voiesc Eu prin Tatăl. Am ucenici pe pământ, fii născuţi din cer, fiii credinţei sfinte, şi prin ei pot totul, tot ce voiesc Eu să fac prin ei, iar ei pot totul prin Mine. Am făcut din ei pară de foc peste pământ, şi pârjolesc cu ea toată deşertăciunea omului. Mă duc şi Mă întorc cu ei peste tot şi de peste tot, căci cuvântul Meu, care străbate ca fulgerul de la margini la margini, este cu ei, şi prin ei îl trimit din cer peste pământ. Îl fac pe om să vadă că este adevărat cuvântul Meu cu care vin peste grădina Mea de la ei. Îl fac pe om să creadă, aşa cum l-am făcut pe Toma să creadă că am înviat cu adevărat.

Omule, uită-te în cuvântul Meu, care arată pe cele ce sunt şi pe cele ce au să vină peste pământ. Uită-te şi vezi cum se împlineşte cuvântul Meu. Te voi pune din zi în zi mai mult faţă în faţă cu adevărul cuvântului Meu, care curge din Mine peste grădina ieslei Mele, şi din ea peste pământ. Cei din grădină sunt săraci de cele pământeşti, dar Eu sunt puterea cea din cer şi cea de pe pământ, şi le dau ajutor să poată duce cuvântul Meu de la margini la margini, căci scris este despre venirea Mea: «El vine ca fulgerul care străbate de la răsărit şi se arată la apus». Amin.

Omule, îţi voi lua degetul şi îl voi pune în rana Mea, şi îţi voi lua mâna şi o voi pune în coasta Mea, şi vrând-nevrând vei crede, că altfel n-ai voit să crezi. Tu crezi în cele ce faci tu, dar ce faci tu este vânt, căci tot ce faci tu va fi luat de vânt curând, curând. Atunci vei înţelege că n-ai avut minte şi n-ai pătruns tainele Mele cele ascunse de mintea ta cea semeaţă.

Te-am luat cu uşorul, omule înecat în grijile tale. Te-am luat domol, ca să-ţi dau vreme de pocăinţă şi de credinţă, dar răutatea omului este firească şi este înăuntrul omului. Răutatea inimii omului este plină de temeri, ca una care este vinovată şi mustrată ca de sine însăşi, şi văzându-şi nenorocirea caută să scape de pedeapsă, fiindcă scris este: «Spaima nu este altceva decât lepădarea oricărui sprijin care vine de la judecata cea dreaptă». Dar Eu am spus: «Întoarce-te la Mine, omule!». Tu însă fugi, fiindcă «lăuntrul tău este plin de silnicie şi de păcat şi de îngâmfare, şi îţi zici înţelept, şi îţi zici Dumnezeu», precum este scris de cel trufaş. În zadar fugi; Eu sunt mai iute şi te ajung, şi îţi voi lua degetul şi mâna şi le voi pune în rana mâinilor Mele şi a coastei Mele. O, de ce nu fugi spre umilinţă şi spre pocăinţă? De ce nu Mă iei de Stăpân? căci Eu sunt Stăpânul, nu tu. Pământul e al Meu, nu e al tău, fiindcă Eu l-am făcut, nu tu. Dar Eu am spus: Întoarce-te la Mine, întoarce-te la început! Sunt cu începutul la sfârşit, şi cu sfârşitul la început, şi tu îţi faci bogăţii şi palate, omule rătăcit şi fără căpătâi şi fără casă, căci tot ce-ţi faci tu este vânt, iar cine seamănă vânt culege furtună, omule. Apleacă-te spre ranele Mele şi nu fi necredincios, ci credincios. Amin.

Omule, ştii tu de unde curge cuvântul Meu peste tine? El curge din coasta Mea cea împunsă, el este taina coastei Mele împunse pe când eram încă pe cruce pentru păcatele tale, omule. O, nu fi surd, nu fi orb, nu fi mut înaintea cuvântului Meu care te cheamă la izvorul cel ţâşnit din coasta Mea cea împunsă, din trupul Meu cel dumnezeiesc din care curge lapte şi miere pentru hrana ta, căci sângele Meu este cel ce mărturiseşte pentru Mine şi pentru tine, omule, căci pentru tine am murit. Am murit ca să mori şi tu, şi apoi să înviezi odată cu Mine, şi apoi să împarţi înviere peste morţi. Nu fi necredincios. Curând, curând lumina Mea va acoperi tot pământul. Grădiniţa cuvântului Meu din România este lumina cu care Eu am însemnat pământul pecetluindu-l cu lumina cea de la început, căci scris este: «La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul era Dumnezeu». Tot aşa este şi la sfârşit, căci Eu am spus: «Sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. Sunt început şi sfârşit». Amin.

Lasă-te cuprins în lumină. Fă-te fiu al zilei dintâi, căci în ziua cea dintâi am făcut Eu lumina, şi în ziua cea dintâi Mi-am făcut învierea, omule. Eu pe cel întâi zidit l-am făcut în ziua a şasea, dar pe omul cel apoi zidit l-am făcut în ziua întâi, căci Eu, Cel înviat în ziua întâi, am fost începătura făpturilor Mele. Amin, amin, amin. Dar omul nu poate nimic, nimic, căci deşertăciunea pe care o poate omul, este nimic, este vânt care trece şi se duce, şi cine este cel ce poate lua urma vântului? Spun aşa ca să-l fac pe om să se întoarcă la Mine şi să fie, căci omul nu face nimic pentru Mine ca să aibă ce-şi face.

Omul strânge numai vânt. Vouă însă vă spun: strângeţi numai pentru Mine, numai în cer, fiilor pecetluiţi de Mine cu lumina învierii. Voi sunteţi cei miruiţi de mâna Mea cea rănită de iudei, sunteţi miruiţii Mei peste pământ. V-am dat în stăpânire împărăţia cerurilor. Am deschis uşă largă spre ea, dar omul fuge de slava Mea. Voi însă mergeţi în toată lumea, că am adus peste voi făgăduinţa Părintelui Meu şi v-am binecuvântat cu Duh Sfânt. Propovăduiţi pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Mergeţi! Cuvântul Meu este drumul Meu cu voi. Mergeţi, că sunteţi miruiţii Mei. Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ. Mergând, învăţaţi toate neamurile să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia venirii Mele la toată făptura. Eu cu voi sunt în toate zilele, până la vederea venirii slavei Mele la voi. Cel ce va crede, va fi însoţit de semnele Mele, în numele Meu, iar cel ce nu va crede, va fi însoţit de osânda care vine pentru necredincioşii din pricina cărora vine mânia Mea peste fiii oamenilor. Mergeţi, voi, cei miruiţi de cuvântul Meu, care merge cu voi. Vă voi da putere să mergeţi şi să vi se deschidă, căci Eu am intrat prin uşi încuiate. V-am dat în stăpânire împărăţia cerurilor pe pământ şi v-am luat sub stăpânirea Mea, căci aceasta înseamnă împărăţia cerurilor peste om: Dumnezeul cerurilor, Împărat peste om, Evanghelie văzută şi împlinită, venirea Mea, împărăţia Mea pe pământ ca şi în cer, cerul pe pământ, luminând veşnic, ca fulgerul în noapte, de la margini la margini. Atunci, morţii cei înviaţi vor ieşi din morminte şi se vor arăta ca să mărturisească lumina cuvântului Meu din zilele acestea, care mărturiseşte prin el viaţa veacului ce va să fie. Iar voi, cei miruiţi de Mine ca să fiţi începătura făpturilor Mele, mărturisiţi cuvântul Meu cu care vin la voi. Datu-Mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ, şi vă dau din ea ca să puteţi mărturisi, ca să vă faceţi cale peste pământ, ca să aveţi cu ce face cale cuvântului Meu, care mărturiseşte prin el viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Amin, amin grăiesc vouă, fiilor miruiţi de mâna Mea, de izvorul care curge din coasta Mea, de două mii de ani: veniţi şi prânziţi! Pâine şi peşte de la Mine este cuvântul Meu; lapte şi miere în pustiu fără hrană; apă din stâncă, izvor în veci nesecat. Veniţi şi prânziţi! Eu Însumi stau în mijlocul vostru ca pe ţărmul mării. Lumea este mare fără margini. În ea se îneacă toţi cei care se încearcă cu ea. Voi însă sunteţi oaza cea de scăpare, ţărmul mării. Curând, curând marea nu va mai fi, căci este scris în Scripturi: «Am văzut cer nou şi pământ nou, căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut, iar marea nu mai este; şi am văzut cetatea sfântă, Noul Ierusalim, din cer coborând cu Dumnezeu, împodobită mireasă pentru Mirele ei». «Noi le fac pe toate.» Amin. Şi iarăşi zic: «Făcutu-s-a!». Amin. Iar cel ce însetează, să vină să bea, şi în dar să bea din izvorul apei vieţii. Dar cu cei fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi idolatri şi în tot felul mincinoşi, este moartea cea de a doua partea lor, foc şi cu pucioasă arzând în iezer. Dar iată râul şi apa vieţii, limpede cum e cleştarul; pe ţărmul lui creşte pomul vieţii. Cei ce beau au numele scris pe frunţile lor. Aceste cuvinte sunt credincioase şi adevărate, şi Eu, Domnul, am trimis pe îngerul Meu ca să vestească cele ce vor fi, căci vin curând, iar înaintea Mea merge cuvântul, semnul Fiului Omului, poporul cuvântului lui Dumnezeu, care scoate demonii din oameni, căci scris este despre cei miruiţi şi trimişi cu trimitere: «În numele Meu, demoni vor izgoni, în limbi noi şi cereşti vor grăi, şerpi vor nimici şi moartea o vor birui, şi pe cei neputincioşi îi vor scula şi îi vor întări pe picioarele lor».

V-am pus pe voi străjeri înaintea Mea ca să Mă auziţi când grăiesc peste pământ şi ca să-l fac din nou pe om, fiilor de pe ţărmul mării. Omul cel întâi zidit Mă auzea când grăiam cu el, şi Îmi răspundea. Acum, singur vorbesc, singur ascult, singur rămân, căci omul nu Mă aude şi nu-Mi răspunde. Voi însă fiţi ochi şi urechi, căci v-am miruit cu mirul cel izvorât din coasta Mea, cu Sângele legământului cel nou pentru cei ce împlinesc legea vieţii veşnice, viaţă fără de moarte înaintea Mea, credinţă şi neprihănire.

Eu Însumi stau în mijlocul vostru, ca pe ţărmul mării fără margini şi fără fund. Ca lupul cel flămând este lumea, ca marea cea fără margini şi fără fund. Voi însă sunteţi loc de scăpare, oază verde, hotar mării, Românie vie din care se va naşte România, noua Mea ţară, ţară fără margini, mireasă neprihănită şi mamă care naşte pe fiii lui Dumnezeu, grădina fiilor vieţii. Amin. Eu Însumi stau în mijlocul ei ca pe ţărmul mării ei, ţărm verde, munte înalt şi sfânt, muntele Sionului, vârful pământului, iar pe el, Eu Însumi, Piatra cea din vârf, şi zic: veniţi şi prânziţi pâine şi peşte din cer, lapte şi miere în pustiu fără hrană, apă din stâncă şi izvor în veci nesecat! Hrană şi apă este cuvântul Meu; luaţi şi mâncaţi, luaţi şi beţi, căci noi le fac pe toate, şi iarăşi zic: «Făcutu-s-a!». Amin.

Veniţi şi prânziţi la masa împărăţiei cerurilor pe pământ! Veniţi să vă dau împărăţia cerurilor! Veniţi, voi, cei ce flămânziţi şi cei ce însetaţi pe pământ! Veniţi să vă dau împărăţia Mea şi să vă iau sub stăpânirea Mea, căci aceasta înseamnă împărăţia cerurilor peste om: Dumnezeul cerurilor, Împărat peste om precum în cer, pe pământ ca şi în cer, Dumnezeu Împărat şi Stăpân în tot şi în toate, în toţi şi peste toţi. Amin.

Iată cina! Eu Însumi Mă încing şi Mă dau, hrănesc şi Mă dau hrană. Eu Însumi, căci Eu am zis: «Făcutu-s-a!». Amin, amin, amin.