Cuvântul lui Dumnezeu
… Iată, măi copii, nu Mi-e scârbă să Mă cobor într-un vas, că pe acesta l-am găsit curăţat şi spălat, şi la cuvântul Meu s-a curăţat. M-am făcut blând, după voia omului. Eu torn apă cu găleata la flori cu mulţimea.
… Iată vremea zilelor de pe urmă. Veniţi, tată, la Mine, că am unde să vă duc; porţile sunt deschise până la ţâţâni. Veniţi la Mine, că am cu ce să vă hrănesc. Veniţi toţi, că am de toate bunătăţile.
O, văd între voi nişte prunci. Ia veniţi la Mine, copii! Tată, cei paisprezece mii de prunci care s-au jertfit pentru Mine, toţi au gorniţe şi slăvesc numele Meu. Iată de ce e mare bucurie în ziua aceea de Crăciun; de aceea se fac covrigi şi se împart. Cum voi vă bucuraţi, tot aşa se bucură şi ei în ceruri.
… Eu nu Mă port împarfumat cum vă purtaţi voi. Nu zic de toţi; zic de o parte din voi. Lăsaţi luxul şi mândria, că tare sunt urâte la Mine.
… Am venit să caut oaia cea pierdută. Iată, tu pierzi oaia, vaca ori capra şi cauţi şi zici: „Mânca-te-ar lupii!“ dacă nu o mai găseşti. O, dacă aş face Eu aşa cu voi, şi să zic: „De nu te-aş mai găsi!“…
… Tată, te-ai supărat că n-ai serviciu, dar Eu n-am avut nici haină, nici bani, nici holde, nici avere, şi tot am trăit. O, dacă ai avea credinţă, ai avea aur să stai pe el, ai avea cu ce trăi aşa cum Îmi place Mie, nu după lume, cu mândrie şi cu mâncăruri bogate, care se strică.
… Am un Miel, S-a înjunghiat. Cine este? Iisus Hristos S-a înjunghiat pentru întreaga suflare şi pentru tot neamul omenesc, dar puţini vin la El, puţini cred în jertfa Lui cea fără de sânge.