Duhul Adevărului, lucrarea Lui voiesc Eu, Domnul, s-o desluşesc în ziua aceasta de pomenire a sfinţilor părinţi, a celor ce Mi-au întărit biserica întru Duhul Adevărului, Care Se desăvârşeşte în cei blânzi şi smeriţi cu inima, în cei cu mare lepădare de sine, care ştiu să Mă urmeze după adevăr.

Găsesc veghe în porţi, şi Mi se deschide când bat, când vin şi bat. Eu bat când vin, căci pe dinăuntru se deschide uşa ca să intru, şi tot aşa şi Eu deschid când bate omul, când bate cel ce ştie să bată, iar cel ce nu ştie cum să bată după rânduială, aceluia nu i se deschide, că e veghe mare în cer pentru aceasta.

Mulţi bat la multe uşi între cele văzute şi cele nevăzute. Când văd că omul umblă pe multe cărări, şi vine şi mai bate şi la uşa Mea, nu-i deschid celui viclean. Eu deschid celui ce după adevăr Mă urmează, prin lepădare de sine şi prin purtarea crucii, nu prin cerere la Domnul şi atât. O, nu se poate la Mine aşa cum vrea cel ce bate, ci se poate după legea fiecărei uşi, iar uşa pentru cele din cer Eu sunt, şi Mi-i cunosc pe-ai Mei, pe cei ce Eu îi păstoresc, şi-I cer Tatălui pentru cei păstoriţi de Mine, aşa cum am cerut acum două mii de ani pentru cei ce Tatăl Mi i-a dat din lume ca să-i păstoresc.

Pun în ziua aceasta învăţătură sfântă în cartea Mea, care se împarte ca să fie cunoscută învăţătura Mea. Sunt înconjurat la masa de cuvânt de sfinţii părinţi, care Mi-au întărit biserica împotriva duhului viclean, a celor îngâmfaţi în duhul lor cu privire la dumnezeirea Mea şi la toate rânduielile sfinte ale bisericii Mele jertfitoare prin iubire. Grăiesc cu grai frumos ca Dumnezeu. Graiul Meu seamănă cu Mine, şi grăiesc frumos. Am grăit mereu frumos. N-am grăit urât nici cu Pilat, nici cu Iuda, nici cu Caiafa, nici cu cei vicleni, care slujeau în vremea aceea, ci am grăit adevărul, iar adevărul este frumos, este cel frumos.

Duhul Adevărului este grăirea Mea, şi am spus prin cuvânt că voi grăi pentru cei ce zidesc şi tot zidesc zidiri de închinare pentru cei ce se închină lui Dumnezeu. O, în zadar zidesc, căci aceste zidiri nu înseamnă Dumnezeu dacă în ele nu învaţă omul ce înseamnă Dumnezeu, ca să ştie omul apoi să se închine în duh şi în adevăr, în Dumnezeu, căci Duh este Dumnezeu, nu zidiri de piatră este El. O, măcar de-ar fi păstrate sfinţite şi sfinte apoi aceste zidiri, dar în ele intră omul care nu iubeşte pe Domnul, omul cu viaţă păgână intră în ele, pentru că sunt ale oamenilor, nu ale Domnului aceste zidiri, căci adevăraţii închinători sunt cei ce-şi închină Domnului viaţa şi rugăciunea, nu sunt cei ce merg la locuri de închinare unde toată lumea merge, căci pentru lume, nu pentru închinători sunt zidite aceste zidiri. Când cezarii îşi iau dreptul peste cele dăruite Domnului pe pământ între oameni, o, nu mai sunt ale Domnului aceste zidiri, ci sunt sub puterea omului, iar Duhul Adevărului Se depărtează, şi merge cu cei ce se închină cu viaţa lor lui Dumnezeu, căci rar să mai poţi găsi prin vreme împărat peste oameni care să-I dea toată cinstea lui Dumnezeu, şi drept pentru cele închinate Lui între oameni, căci duhul viclean stă în toate inimile, iar cei vicleni sunt cei ce se tem de adevăr şi sunt cei ce mint din pricina temerii de adevăr.

O, nimeni nu-i poate da omului libertatea de sub vina lui, nimeni, decât adevărul cel despre el, dacă omul se alege apoi de partea umilinţei de duh. N-are omul umilinţă. Zadarnic are credinţă, zadarnică îi este chiar şi iubirea lui de Dumnezeu, zadarnice toate, dacă n-are umilinţă omul, căci unde nu este umilinţă pătrunde pe neaşteptate satana peste toate cele bune din om, şi îl scoate vinovat de viclenie pe om. De aceea Eu l-am povăţuit pe creştin şi i-am spus să nu măsoare el, nici pentru el, nici pentru fratele său, şi stau acum şi privesc cum ascultă el ceea ce Eu l-am învăţat, şi îl văd cum uită şi îl văd cum îi cere socoteală celui de lângă el, aşa cum Marta Mi-a cerut socoteală pentru Maria, şi a primit învăţătură pentru această măsurare a ei.

O, e greu să iasă duhul viclean din om. Îi stă la îndemână omului acest duh, şi s-a învăţat cu el omul, dar Eu le spun celor ce se pretind că sunt creştini, şi le spun aşa: Nimeni să nu viclenească cu limba lui, nimeni să nu spună că iubeşte, că cinsteşte pe Domnul dacă celor din jurul lui nu le face asemenea. Şi nimeni să nu spună că iubeşte pe Domnul şi că ceilalţi nu-L iubesc, ca să-şi ia dreptul să le ceară acelora socoteală. O, nu aşa se câştigă suflete de partea Domnului, ci cu înţelepciunea iubirii şi a răbdării care se naşte din iubirea dintre fraţi, o, şi cât aş vrea şi câte aş avea de desluşit celor ce au venit şi s-au dat sau se dau lui Dumnezeu alături cu fiii cuvântului Meu pe cale! Eu nu pot fi părtinitor, căci Duhul Adevărului este însoţitorul Meu, şi este Acesta plin de iubire şi de iertare pentru cei ce iartă, pentru cei ce iubesc. Şi iată, părinţii sfinţi dau în ziua aceasta povaţă cerească creştinilor care iau calea Domnului, calea împărăţiei cerurilor pe pământ. Îi am de-a dreapta Mea pe sfinţii cei sărbătoriţi, şi le dau bucuria de a povăţui biserica Mea, căci au iubire pentru Mine şi pentru ea ca părinţii adevăraţi, care au suferit pentru adevăr, pentru Duhul Adevărului Cel despre dumnezeirea Mea, care a fost pusă la îndoială de cei vicleni în vremea acestor sfinţi, căci a sunat trâmbiţa împărătească şi i-a adunat laolaltă în sobor pentru desluşirea adevărului dumnezeirii Mele, şi au biruit sfinţii Mei, au biruit pentru Mine, căci au fost ei cei adevăraţi. Amin.

— O, adevărate sunt lucrările Tale prin sfinţii Tăi, Doamne al sfinţilor! O, mare şi înalt este locul locuinţei Tale din vremea aceasta pe vatra neamului român, unde se împlineşte cuvântul Tău cel despre adevăraţii închinători, care nu umblă pe drumuri şi pe la case de închinare, şi nici în Ierusalim, de unde Tu ai fost alungat şi stârpit de poporul iudeu, de stăpânitorul acestei lumi, ci numai în duh şi adevăr ridici Tu Ţie închinători.

O, nu mai sunt azi locaşuri ţinute în sfinţenie, Doamne. Nu mai este dreptul Tău în locaşurile de biserici. Noi ne-am tras în Tine, Doamne, ne-am dus în locuri pustii de oameni, ca să fim numai ai Tăi, sau am stat între oameni ca în pustie, şi am stat întru Tine, Doamne, nu în lumea aceasta am stat. Le spunem celor ce se apropie să îmbrăţişeze sfinţenia şi Duhul Adevărului, şi îi învăţăm pe ei din cer duhul umilinţei, că iată, n-are omul umilinţă, se ruşinează să stea umilit înaintea Ta şi înaintea oamenilor.

O, să nu iasă de sub vină creştinii! Să nu-şi piardă umilinţa pentru care vin spre Tine ei, ci să şi-o crească clipă de clipă, că fără umilinţă este viclean creştinul. Rugăciune şi nădejde, credinţă şi iubire, răbdare şi iertare, toate prin multă umilinţă lucrate, aceasta are de lucrat în toată clipa cel ce se aduce Ţie ca să fie creştin după adevărul a toate. Creştinul să nu se aplece spre duhul vicleniei ca să-şi piardă pocăinţa. Nu-i trebuie notă bună creştinului şi bucurie de la notă bună sau linişte şi mulţumire pentru acestea, o, nu-i trebuie notă de la cei din jur, ci îi trebuie notă bună la pocăinţă, Doamne, căci pocăinţa îşi strânge bunătate de la cei din jur. Nu este creştin mai frumos, mai uşor de purtat de sufletele din jur, ca şi cel ce-şi păstrează prin toată purtarea lui cea dinăuntrul lui şi cea din afara lui pocăinţa şi duhul ei cel lucrător la vedere. Nu trebuie rostite cuvinte de pocăinţă, ci lucrarea pocăinţei trebuie, nu măsura ei cea prin cuvinte. Nimeni să nu-şi pună notă singur, şi nimeni să nu-şi smulgă notă mare pentru el. Învăţătura cea pentru creştini se naşte din faptele lor, din prisosul sau din lipsa duhului frăţiei sau al jertfei frăţeşti, iar această învăţătură vine din cer, după ce priveşte cerul peste cei ce sunt biserică a lui Hristos pe pământ, iar Duhul Adevărului este Cel ce lucrează rugăciune şi nădejde, credinţă şi iubire, răbdare şi iertare, toate cu multă umilinţă păstrate şi lucrate de cei ce iubesc pe Dumnezeu.

Trebuie duh de umilinţă mare la creştini, o, Doamne. Îi povăţuim pe cei greoi spre Tine, şi care nu-şi înţeleg neputinţa cu care vin şi în care sunt, şi îi povăţuim spre o umilinţă frumoasă, căci din pricina lipsei duhului umilinţei faţă de semeni, faţă de toţi cei de pe pământ, faţă de cele din cer şi de cele de pe pământ, faţă de toţi cei drepţi şi de toţi cei păcătoşi, o, din acestă lipsă de umilinţă, de aceea nu scapă omul de carne şi de păcatul cu carnea în însăşi carnea lui. Să-i povăţuiască fiii poporului Tău pe toţi cei care vin spre înviere, Doamne, şi să le spună lor de purtarea crucii şi de lepădarea de sine, care ajută omul să învieze din păcat.

O, ce frumos, ce dulce Te-ai rugat Tatălui pentru cei pe care El Ţi i-a dat din lume ca să-i creşti, pentru ca să fie ei ai Tatălui pe vecii! Trebuia să Te întorci de-a dreapta Tatălui după ce ai înviat, după ce ai plătit prin moarte şi prin înviere răscumpărarea omului căzut din rai, şi i-ai încredinţat prin rugăciune Tatălui, Doamne, ca să-i păzească El pe ei în lume de duhul cel viclean.

O, să ia aminte fiii Ierusalimului nou, să ia aminte la rugăciunea Ta pentru cei daţi Ţie de Tatăl din lume, şi care au rămas în lume după ce Tu ai plecat la Tatăl. Să înveţe să se roage şi ei, să înveţe din rugăciunea Ta şi ei unii pentru alţii, dându-se unii pe alţii Ţie prin rugăciunea unii pentru alţii, Doamne. Ce am putea noi să-i învăţăm mai frumos pe ei în ziua noastră de serbare? Dar Tu ai multe să le spui, şi fă-Ţi loc în ei şi între ei, Doamne, şi dă-le lor putere să-Ţi deschidă când baţi, că au mereu, mereu nevoie de facere, mereu, Doamne, mereu, căci omului îi este lesne să greşească, dar tot aşa de lesne să-i fie să primească şi povaţă.

O, fii binecuvântaţi acum, la sfârşit, să fiţi Domnului zidire vie, vă învăţăm pe voi priveliştea cea frumoasă înaintea cerului, şi pentru care Domnul a strecurat mereu peste voi povaţă prin cei ce poartă spre voi pe cele ce Domnul le dă să vi le aducă spre împlinire. Ei nu grăiesc de la ei înşişi când grăiesc vouă, ci sunt trimişi spre voi. Deschideţi-le lor, aşa cum ei deschid Domnului când El bate ca să intre şi să vi se aducă vouă hrană! Noi, sfinţii Domnului, am avut purtare sfântă înaintea Lui, în mişcări, în priviri, în grăiri, în simţiri, în duhul frăţiei, în rugăciune şi în nădejde, în credinţă şi în iubire, în răbdare şi în iertare, toate cu frumosul umilinţei lucrate înaintea Domnului. Fiţi şi voi asemenea nouă, căci părintele nostru, Pavel apostolul, a spus celor ce veneau spre Domnul: «Fiţi următori mie precum şi eu sunt lui Hristos!». În Duhul Adevărului strângeţi-vă, şi învăţaţi învăţătură cu învăţător, şi numai apoi veţi putea frumos împlini acest duh şi toată lucrarea lui, de la care duhul cel viclean piere şi nu mai este.

Acum fiţi binecuvântaţi de Cel ce binecuvintează pe cei ce-L binecuvintează pe El după adevăr. Amin.

— Acum, sfinţi iubiţi, să ridicăm cu toţii mâinile părinteşti şi frăţeşti şi să lăsăm puteri şi binecuvântări peste cei ce în Duhul Adevărului învaţă de la Domnul şi de la sfinţi, şi se arată apoi peste ei rodul învăţăturii. Amin.

Rostesc măreaţă binecuvântare, Eu, Domnul, pentru săptămâna de lucru a pregătirii întâlnirii Mele cu oaspeţi din patru zări sub cortul alb în Grădina Întâlnirii, la praznic de Rusalii cu cei care învaţă venind şi dorind după plaiurile Mele de azi, unde Eu Mă port cu sfinţii Mei, care M-au iubit în duh şi în adevăr, nu în biserici de piatră, în care se strânge lume de tot felul ca să se laude cu nume de lume creştină, lume care nu are cine s-o înveţe calea, căci cei ce se numesc pe ei înşişi părinţi ai bisericii creştine nu stau în mijlocul turmei ca s-o ducă spre păşune aşa cum am lucrat Eu şi sfinţii Mei peste turmă, ci stau aceştia pe scaune şi sunt slujiţi, şi nu sunt slujitori nici ai Mei, nici ai celor ce umblă fără de păstorire pentru viaţa lor, şi Mă doare această durere a Mea, Mă doare de două mii de ani, de când sfinţii bisericii Mele tot sunt daţi în lături de păstori vicleni, care nu-Mi pasc turma, dar Eu vin din cer cu sfinţii Mei, şi se împarte hrană din cer pentru cei credincioşi ai Mei. Amin.

Binecuvintez cu vreme dulce pregătirea sărbătorii de Rusalii şi praznicul zilei apoi.

Binecuvintez cu milă şi cu ajutorare sfântă pe cei ce-Mi gătesc acest popas, cei din cer cu cei de pe pământ în sărbătoare sfântă, sărbătoarea Duhului Sfânt Mângâietorul, cu Care Eu voi coborî şi Îl voi împărţi pe El deopotrivă, şi vor lua din El cei ce sunt pe potriva Lui, adevăraţii Mei închinători vor lua din El. Amin, amin, amin.