În a doua duminică de după praznicul Învierii Mele Mă aşez cuvânt în carte şi hrănesc cu el dorul după Mine al celor ce Mă iubesc cu dor şi cu foc şi Mă caută şi se uită în ca­lea cuvântului Meu să-şi hrănească dorul, iar el creşte şi se face mult, şi trebuie mângâiat dorul de Dumnezeu al omului, iar Eu Mă mângâi de la cei plini de dor, şi cobor la ei cuvânt, iar cuvântul Meu mângâie ca un mângâietor.

Sunt Domnul Cel înviat dintre cei morţi şi sunt cu amintirea la masă a duminicii a doua de după Învierea Mea, când M-am descoperit în mij­locul ucenicilor Mei lăsându-Mă văzut de ei şi zi­cându-le lor: «Pace vouă!», iar între ei era acum adunat şi Toma apostolul, care lipsise dintre ei la prima Mea arătare între ucenici. M-am alinat şi Eu, s-au alinat şi ei, căci Eu eram plin de dor să le întăresc credinţa şi mângâierea pentru toate câte Eu le-am spus mai dinainte despre Mine, dar ei e­rau apăsaţi cu sufletul şi mult îngrijoraţi şi în­fri­coşaţi de toate câte s-au petrecut, şi le trebuia pu­tere pentru durere şi le trebuia mângâiere şi bucurie pentru întristarea lor cea pentru Mine şi pentru ei. Bucurie mare şi desluşire multă au fost pe toţi, nu numai pentru ucenicul Toma, care a zis celorlalţi că nu crede până nu vede pe Domnul înviat, şi era mistuit de dor acest ucenic mult apropiat sufletului Meu şi tainelor cele despre Mine, şi l-am numit fericit pe el şi i-am spus: «Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi pune-o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios, şi pentru că M-ai văzut ai crezut, dar fericiţi cei care n-au văzut şi au crezut».

O, ce greu Mă doare necredinţa şi îndoiala omului! În loc să se bucure de Dumnezeu, omul se îndoieşte, de parcă îi face vreo bucurie îndoiala. O, îndoiala este un chin pentru om, este uşă închisă între om şi Mine, şi mult M-a durut după învierea Mea că erau îndoiţi de Mine ucenicii Mei, şi a trebuit să le dovedesc cu cuvântul, căci Eu am apărut des­coperit deodată între ei, iar ei erau încuiaţi şi fe­recaţi de frica iudeilor necredincioşi şi credeau că văd un duh, dar Eu le-am descoperit gândurile care se întrebau în cugetele lor şi le-am spus apoi: «Eu Însumi sunt. Pipăiţi-Mă! Duhul nu are carne şi oase cum Mă vedeţi pe Mine având». Le-am ce­rut să mănânc înaintea lor şi le-am amintit că mai înainte le-am spus lor că trebuie să se împlinească toate cele scrise de Mine în legea lui Moise, în pro­oroci şi în psalmi, şi i-am ajutat să priceapă Scripturile, iar ei în numele Meu să propovăduiască în toată lumea pocăinţa spre iertarea păcatelor la toa­te neamurile, începând de la Ierusalim ca martori ai Mei şi ai învierii Mele, şi le-am promis că trimit peste ei făgăduinţa Tatălui, pe Duhul Sfânt, Care să-i îmbrace pe ei cu putere de sus şi, crezând, să aibă viaţă şi să împartă viaţă în numele Meu. Amin.

— O, ce greu Te doare necredinţa şi îndoiala omului, Domnul meu şi Dumnezeul meu! Nu-i convine omului să creadă în Tine, căci omul se foloseşte de alte bu­cu­rii şi nu-i place să fie robit de dorul de Tine, că el are dor de el însuşi şi de cele ce vede şi de ceea ce iu­beşte el, şi de păcat, Doamne, că s-a făcut pă­ca­tul mângâiere pentru om şi nu vrea omul să ştie că pă­catul este moarte, o, Doamne, şi că pă­ca­tul l-a scos pe om din rai, Domnul meu şi Dum­ne­zeul meu!

O, ne-ai luat lângă Tine acum două mii de ani, pe noi, cei doisprezece, şi ne-ai numit ucenicii Tăi cei mai apropiaţi. Ne-ai despărţit de lume şi ne-ai ţinut lângă lucrul lucrărilor Tale pentru care venisei pe pământ, Dumnezeul meu. Ne-ai despărţit de păcat şi ne-ai aţintit privirea şi gândirea şi inima spre toate cele pe care le lucrai atâta de măreţ, când toţi suferinzii căutau spre Ti­ne atunci ca să le dai lor întregirea sănătăţii, ca­re le lipsea, iar noi să vedem şi să rămânem cu Tine, Doamne. Aşa a fost alegerea Ta pentru noi, o, Doamne.

Îi îndemnăm pe ucenicii Tăi cei mai mici, pe fiii poporului Tău de azi îi îndemnăm noi, ucenicii Tăi cei de atunci, zăbavnici cu inima cum am fost atunci ca să credem toate câte au grăit proorocii, îi îndemnăm pe ei cu multul să citească atenţi şi să înţeleagă Scripturile cele despre Tine şi Scripturile lor cu Tine, căci sunt scrise în Scripturi lucrările Tale de azi cu ei şi sunt de Tine proorocite cât ai stat cu noi în lucrare între oameni şi descoperite apoi în ostrovul Pat­mos ucenicului Ioan, fratele nostru în apostolie, Doamne.

O, citiţi Scripturile ce­le despre Domnul cu noi, şi pe cele despre El cu voi, ca nu cumva să vă învinuiască şi pe voi îndoiala aşa cum ne-a nă­pădit ea pe noi atunci din lip­sa de înţelepciunea care vine din Scripturi. Voi fiţi ochi şi urechi la tot cuvântul Scrip­tu­rilor şi la tot cuvântul Dom­nului de peste voi, că lesne îi este celui nepriceput să cadă în îndoială şi spre păcat mai greu apoi, o, ucenici micuţi. O, fiţi credincioşi şi binecredincioşi, ca să vă mântuiţi de îndoială, o, fraţi ai noştri, că noi vă aşteptăm cu biruinţa cea de la sfârşit pentru tot neamul creştinesc cel de două mii de ani, şi nu ştiu oamenii bisericii de pe pământ ce face Dom­nul în mijlocul vostru, şi cu voi în mijlocul nea­mului român, căci ei nu citesc Scripturile decât cum vor ei, nu cum vor ele, nu cum grăiesc ele. Cu­vintele Scripturilor, şi acest cuvânt cu Domnul între voi, acestea îi judecă pe ei, şi nejudecaţi nu scapă, fiindcă sunt necredincioşi şi sunt îndoielnici şi dau să pună altceva lângă voi, în loc să creadă ei că Domnul este cu voi acum, şi cu noi, sfinţii şi ucenicii Săi întru împlinirea Scripturilor cele pentru sfârşit de timp şi pentru începutul slavei Domnului, al împărăţiei Lui între cer şi pă­mânt, ca să se umilească îngâmfarea omului şi să fie aşezată la locul ei fărădelegea de pe pământ.

O, Doamne mare, o, Domnul meu şi Dum­nezeul meu, Te pregăteşti cu noi acum şi cu uceniţele mironosiţe ale învierii Tale să cobori sărbătoare dulce în grădinile Tale de aici, pe care Tu le numeşti frumos plaiuri cereşti. O, dacă Tu pe­treci aici cu oştiri cereşti şi cu slavă mare şi cu cuvânt sfânt mereu, cum ar fi să aibă altfel de nu­me această colină, unde Tu paşti pe poporul cuvântului Tău? O, să nu mai piară, Doamne, să nu mai rătăcească nici un mieluţ de-al Tău, că mult Te doare de la cei ce s-au lăsat spre îndoială, şi mare va fi ruşinea lor, mai mare decât toate pă­catele lor laolaltă, Doam­ne. O, cum să faci să-şi mai vină ei în fire, să le trimiţi în­ţelepciunea pocăinţei? Pă­catele judecăţii de fraţi sunt grele peste cei ce le fac, dar pocăinţa celor ce fac aceasta poate să-i lumineze şi să Te vadă pe Tine înlăcrimat adânc de la ei, de la cei ce au fugit judecând şi dezvinovăţindu-se pentru aceasta. O, dă-le, Doamne, lor pu­tere să-şi capete înapoi înfierea pierdută, căci Petru a plâns cu amar, şi nu s-a mai vindecat în el lacrima lui, după ce a văzut că a fost laş şi că Tu l-ai chemat să-l ierţi şi să-i dai înapoi pecetea şi cârja apostoliei, lucrul cel pentru Tine, o, Dom­nul meu şi Dumnezeul meu.

Iar pe cei mici şi plăpânzi, pe fiii poporului Tău cel de azi, ocroteşte-i pe ei, acoperă-i de faţa celor răi şi duşmănoşi pe ei, şi dă-le, Doam­ne, sprijin mereu, şi dă-le lor fraţi adevăraţi, care să-i înţeleagă adânc pe cei ce sunt ai Tăi prin orice greu. Amin.

— O, sunt cu grija Mea pentru ei, ucenicule mare, numai să se ferească ei de păcatul îndoielii, care M-a dat pe Mi­ne la batjocură şi la răstignire. Îi aşez la lucru sfânt, ca să ne gătească ei praznicul cel de peste şap­te zile când vom fi aici cu mironosiţele Mele, şi cu voi, ucenicii Mei cei de atunci, şi vom avea bu­curie între cei din cer la masă cu toţi cei ce au iu­bire acum de cuvântul venirii Mele cu sfinţii, aşa cum este scris în Scripturi să împlinesc, căci şi a­cum două mii de ani am împlinit cu voi Scrip­tu­rile cele pentru atunci scrise, iar acum împlinesc din mijlocul lor Scripturile cele scrise pentru a­cum, pen­tru sfârşit de timp omenesc şi pentru în­ce­put de timp ceresc pe pământ, întru taină de cer nou şi de pământ nou, loc al dreptăţii şi al păcii, loc pentru Domnul şi pentru cei ce Îl iubesc pe El. Amin.

Ridicaţi-vă, fiilor, o, ridicaţi-vă şi porniţi acum spre lucrul pregătirii celei de a treia duminici după Sfintele Paşti şi gătiţi popas celor din cer aici cu voi şi cu cei care vor sta la masă cu Mine şi cu sfinţii Mei şi cu voi. O, ce să vă dau? Vă dau sfinţii în ajutor. Vă dau puteri sfinte, fiilor. Vă dau iubire mare ca să vă poarte ea, numai să fiţi cuminţi pentru acestea şi pentru puterea lor în voi. Eu am grijă de voi, fiilor, şi de toate lucrurile Mele cu voi. Fiţi cuminţi, fiţi frumoşi şi tot mai frumoşi prin ascultare şi prin supunere, prin iubire pentru ascultare şi prin credinţă pentru biruinţa Mea cu voi!

Celor ce se pregătesc să vină pentru sărbătoare la izvor le văd bătăile inimii şi număratul zilelor şi al ceasurilor ca să ajungă aici, pe plaiurile Mele cu sfinţii şi cu voi, căci Eu, Domnul, le-am ales pe ele şi le-am dat vouă ca să le păstraţi Mie şi sfinţilor Mei şi slavei Mele cu sfinţii şi cu voi, şi cu cei ce vin adesea la masa Mea de nuntă cu voi şi cu ei. O, unde mai sunt pe pământ aşa plaiuri? Nu mai sunt. Pun peste ele tot mai mult şi tot mai mare nume ceresc şi le numesc plaiuri cereşti, şi sunt ele iubite de cei ce iubesc pe Dumnezeu şi ca Dumnezeu şi sunt dragi lui Dumnezeu.

O, Eu, Domnul, vă aştept pe voi, cei care cu inima sunteţi aici, şi vă binecuvintez acum paşii şi puterea lor pentru calea voastră spre izvor şi spre colinele cereşti aici, şi vă ies în cale cu sfinţii Mei şi vă întâmpin cu sărbătoare şi cu cerul ei de sfinţi. Blagoslovire vă dau vouă pentru călătorie spre plaiurile Mele cereşti aici. Poporul Meu de la izvor va sluji Mie şi sfinţilor Mei şi vouă şi vom bucura pe Tatăl toţi laolaltă în zi de praznic de Înviere.

O, aş vrea să iert cumva pe toţi cei care de aproape şi de departe stau cu spatele la slava Mea de aici din pricina necredinţei şi a vieţii lor departe de Dumnezeu. Aş vrea să le dau putere să creadă şi să poată şi ei pentru slava Mea.

O, pace ţie, poporul Meu de la izvor! Gata, fiilor, pornim lucrul pregătirii sărbătorii! Chemaţi şi voi pe cei ce nu ne urăsc pe noi, dar sunt slabi cu credinţa şi cu puterea cea pentru ea. Chemaţi la masa Mea pe cei neputincioşi pentru Mine şi pentru ei, căci Eu am putere să le dau din Mine viaţă şi să nu Mă mai părăsească apoi, că Iudă este cel ce Mă părăseşte pe Mine, şi e jalnică soarta lui. O, să se contopească cu Mine cel ce crede în Mine, şi să trăiesc Eu apoi în el ca viaţă a lui, că altfel omul este mort, fiindcă Eu sunt viaţa. Mi-e dor de om, de viaţa Mea în om Mi-e dor, şi vreau să-l fac pe om să simtă dorul Meu de el şi să-Mi spună şi el: Mi-e dor de Tine, Doamne!

O, omule, tu eşti dorul Meu cel lung. U­neş­te-te cu Mine ca să-ţi spun cine eşti şi să-ţi pot spune că eşti locaşul Meu, viaţa Mea. Nu sta unit cu lumea şi cu duşmanii vieţii, căci spune adevărat vorba care spune prin cuvintele ei: „Spune-mi cu cine te uneşti, ca să-ţi spun cine eşti“. O, ia-Mă pe Mine lângă tine şi în tine, omule pribeag, că vreau să am în tine casă, ca să fii tu fericit, Eu şi tu întru Unul, că nu este viaţă şi nu este pace fără Domnul, iar dacă vei ajunge să Mă cunoşti şi să Mă doreşti şi să Mă iubeşti, nu Mă vinde, o, nu Mă vinde, nu fă acest păcat. Îţi vei pierde mintea dacă Mă vei părăsi. Te vei duce să întrebi morţii pentru viaţa ta, numai să poţi purta durerea despărţirii de Mine, şi vor cădea morţii peste tine şi te vor acoperi. O, nu te vinde altuia, orice ţi-ar da altul, ci rămâi cu Mine prin orice greu, că nu-i un greu mai greu pen­tru omul care Mă vinde, care se duce de la Mi­ne, şi nu e greu mai uşor ca şi greul cel cu Mine şi lân­gă Mine, căci greul acesta este pentru viaţa ta, pentru plată scumpă, pentru patria iubirii, o, omule scump, pentru care Eu scump am plătit. Amin, amin, amin.