E zi de Paşti, e ziua Mea de Paşti, zi de aducere aminte a Mielului lui Dumnezeu, căci M-am lăsat ca un miel spre jertfă sângeroasă şi M-am făcut hrană pentru om, Miel de Paşti, precum mielul se lasă spre jertfire ca să fie aşezat apoi pe masă spre a fi mâncat de cel care-l jertfeşte pe el.

S-a făcut Dumnezeu Miel de Paşti şi S-a dat omului spre mâncare, şi e prea puţină tresărire în inima omului când el se apropie ca să Mă ia şi să Mă mănânce, căci Eu după ce M-am lăsat spre jertfire s-a împlinit cu Mine cuvântul Meu spus peste ucenici cu o zi înainte de răstignirea Mea, căci le-am spus lor: «Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul şi sângele Meu, care se frânge pentru voi şi se varsă pentru voi ca să fie iertate păcatele voastre».

Petrec zi de Paşti în mijlocul tău, popor al cuvântului Meu. Te am al Meu şi te numesc al Meu în mijlocul neamului român şi stau cu tine la masă de cuvânt, iar tu Îmi pui în sfeşnic această făclie ca să lumineze ea şi Îmi dai spre împărţire cuvântul. Iată, te am al Meu, şi în toată lumea merge glasul cuvântului Meu de pe masa ta, căci din mijlocul tău el îşi face cale spre toţi oamenii de pe pământ şi bate la uşa lor ca să i se deschidă şi să intre şi să lumineze, iar în zi de Paşti, Eu, Domnul, spun tuturor celor de pe pământ salutul învierii Mele: Hristos a înviat!, şi această salutare este cuvânt de bucurie, de vestire a învierii şi aduce bucurie acest cuvânt.

Eu, Domnul, Mă bucur când fac voia omului, Mă bucur de bucuria lui, că el se bucură când îi fac voia după cum Îmi cere el în ruga lui, iar Eu împlinesc voia lui ca un Dumnezeu plin de bunătate. O, aş vrea şi Eu să Mă bucur de la om. Aş vrea să facă şi el voia Mea şi să se bucure şi el de bucuria Mea aşa cum Mă bucur Eu de bucuria lui când Eu fac voia lui după cererea lui. O, câtă bunătate îi trebuie omului pentru aceasta! E de ajuns să fie el după firea lui plin de bunătate şi, gata, Îl şi iubeşte pe Dumnezeu, Îl şi simte, Îl şi bucură apoi, dar dacă el nu are bunătate nu poate să-L bucure pe Domnul, şi nici pe om. Cel plin de bunătate se lasă pe sine şi se dă celorlalţi în toată clipa după voia lor, nu după cum şi după când vrea el să se dea. Unul ca acesta nu apasă sufletul nimănui, ci e atent şi se apleacă mereu să bucure sufletul omului şi să nu întristeze pe nimeni niciodată, căci bunătatea nu poate altfel.

O, aş vrea să Mă bucur şi Eu de bunătatea omului, de bucuria pe care el Mi-ar face-o. Eu M-am lăsat Miel de junghiere ca să-l bucur pe om, ca să iau sarcina de pe el şi să nu-l mai apese pe el sarcina lui, căci păcatele omului sunt sarcina lui cea grea, dar cine să-i spună lui cât îşi măreşte el această sarcină punând mereu peste ea? Când am văzut că omul nu gândeşte câtă sarcină are peste el de la păcatul mereu săvârşit, am venit de la Tatăl din cer şi M-am aşezat sub sarcină grea, sub crucea grea, pusă pe umerii Mei de poporul iudeu şi M-am lăsat spre moarte ca să plătesc dezrobirea de sub păcat a omului, să iau sarcina de pe om, că după ce omul a pierdut raiul s-a răzbunat pe el ceata lui Lucifer şi l-a băgat sub sarcină, căci cel mai greu păcat este să se despartă omul de Dumnezeu, iar omul s-a despărţit de Dumnezeu prin semeţie, prin dorul lui de mărire, şi de atunci toţi oamenii se apasă unii pe alţii şi-şi fac loc unii peste alţii şi cad unii sub alţii în lupta aceasta, căci n-au bunătate. Măcar prin cuvinte, şi tot se răstoarnă om pe om, se războieşte om pe om şi se umple de îngâmfare unul împotriva altuia, iar altfel omul nu mai poate.

O, cine între oameni mai poate fi frumos între cer şi pământ? Pe cine-l mai călăuzeşte duioşia şi blândeţea şi bunătatea de a nu apăsa pe nimeni cu vreo durere sau cu durere pentru durere?

În zi de Paşti, de Sfintele Paşti pun pe masă învăţătură dulce ca să-l ajut pe om să ia în el firea Mea, firea lui Dumnezeu, ca să fie frumos omul. Sufăr pentru om, sufăr de şapte mii de ani şi Mi-e dor de frumuseţea lui cea dintâi, căci l-am plămădit pe om după chipul şi asemănarea Mea, iar după ce el s-a îngâmfat pentru aceasta s-a făcut urât şi a pierdut frumuseţea, L-a scos pe Domnul din el şi a rămas el. L-a pierdut omul pe Dumnezeu şi nu-L mai poate afla, că n-are bunătate, n-are blândeţe, n-are duioşie omul. Dacă el zice că le are pe acestea Eu îi spun că le am Eu, nu el, şi îi spun lui că sunt Eu atunci când încerc în el să pătrund cu chipul şi asemănarea Mea şi să-i arăt ce a pierdut el, căci a pierdut omul odihna Mea în el.

O, de ce nu este omul odihnit? Pentru că Eu, Domnul, nu-Mi mai am în el odihna, nu mai am în el bucuria, căci omul stă el în el. Eu cu bucurie l-am zidit pe om când l-am zidit, şi toată facerea pe care am făcut-o prin cuvânt, cu bucurie am lucrat-o şi cu bucurie am dat-o omului, şi l-am aşezat pe el în mijlocul ei, căci fără bucurie pentru ea nu este bună nici o lucrare lucrată.

O, popor al cuvântului Meu, o, lucrează, fiule, cu bucurie tot ce lucrezi tu în numele Meu, căci omul nu s-a mai bucurat de Mine şi cu Mine după ce l-am zidit, după ce am pus Eu înaintea lui toată truda Mea, toată bucuria Mea când am zidit cu ea cerul şi pământul şi pe toate dintre cer şi pământ. O, nu este bună nici o lucrare dacă n-o face omul cu toată bucuria, cu toată puterea sufletului şi a trupului lui! Nu este bună nici credinţa în Dumnezeu dacă omul nu face pentru ea mult apoi spre mărturisirea ei.

Iată, s-a potrivit în zi de Paşti pomenirea celui mare între sfinţii mucenici, mucenicul Gheorghe, cel care a purtat pe fruntea sa bucuria biruinţei Mele asupra celor necredincioşi şi prigonitori ai neamului creştinesc din vremea aceea, după trei sute de ani de la venirea Mea pe pământ. Îmi soarbe cuvântul mucenicul Gheorghe. Îl am pe el de-a dreapta Mea la masa de azi. Bucuria lui a fost mare pe pământ şi mereu mare ea. Mă purta în el cu toată credinţa, cu tot dorul, şi aceasta l-a ridicat pe el pe scaun înalt spre mărire între oameni, şi era frumos foarte, din pricina frumuseţii Mele în el. A venit apoi ziua să mărturisească el fiinţa Lui şi pe Cel locuitor în el cu frumuseţe cerească, pe Domnul Dumnezeul lui, căci făcea el parte din neamul creştinesc, din neamul lui Hristos. O, ce frumos a fost el în vremea mărturisirii lui cea pentru Mine! Strălucirea purtătorilor de Dumnezeu este mare înaintea celor mari cu mărire pământească pe pământ şi îi îngâmfă pe ei această strălucire, căci sunt trufaşi. Aşa a hotărât împăratul păgân al acelei vremi să-i stârpească pe creştini în chip sângeros, şi s-a sculat mucenicul Gheorghe, mare cum era el atunci peste oastea împăratului, şi s-a arătat creştin cu putere de mărturisire de pe scaun înalt, iar când a fost pus la chinuri le-a biruit pe toate şi a uimit lumea toată semnele lui Dumnezeu prin el, căci dragostea de Hristos era mare în mucenicul Meu şi a biruit ea semeţia cea împărătească şi a rămas în istorie biruinţa mucenicului Gheorghe şi s-a suit cu ea la cer şi ajută cu ea pe creştini, iar creştinii îl ştiu pe el în cer purtător de biruinţă şi se ajută cu el în numele Meu în toate ispitele lor, şi iată, fiilor, ce înseamnă puterea bucuriei în om.

— O, voiesc, Doamne, voiesc să le grăiesc şi eu fiilor cuvântului Tău. E ziua mea de sobor între sfinţi şi e ziua Ta de Paşti şi trebuie să grăim despre bucuria Ta de la cei credincioşi Ţie. O, binecuvintează grăirea mea, Împăratul meu, că voiesc să spun celor ce vor asculta grăirea mea cea de azi că dacă Tu, Doamne, nu eşti bucuria omului mereu, mereu, omul este altceva, şi este chiar prigonitorul Tău. O, vai de viaţa din om fără Dumnezeu în ea şi pentru ea, fără bucuria cea pentru ea, căci Tu, numai Tu eşti bucuria vieţii omului, numai Tu, Doamne! Aveam în mine această bucurie cât am stat pe pământ. Ea strălucea în mine şi mă plăceau cei din vremea mea din pricina ei, şi m-au ridicat pe scaun înalt ca să conduc oastea împărătească, dar când a venit prigonirea creştinilor le-am arătat tuturor pe Cel ce trăia în mine bucurie şi frumuseţe, pe Tine, Doamne, de Care împăratul mă împila să mă despart pentru idolii lui cei mincinoşi. A tresărit atunci bucuria sufletului meu şi m-am sculat cu bucurie în vreme de necredinţă ca să-Ţi mărturisesc dumnezeirea, o, Doamne, şi creştea în mine bucuria aceasta, şi creştea în împărat împotrivirea odată cu mărturisirea mea cea pentru Tine şi l-am biruit pe el, l-am biruit cu Tine şi pentru Tine, că pe Tine eu Te-am ales, şi nu pe el, şi am rămas cu Tine pe vecii şi eşti Tu bucuria mea, de pe pământ şi până în cer ai fost şi eşti bucuria mea, căci orice lucrare pentru Tine trebuie lucrată cu bucurie, Doamne, şi să audă aceasta tot neamul creştinesc de pe pământ şi să se deprindă să fie frumos acest neam, căci frumuseţea este bucurie, iar bucuria este frumuseţe, o, Doamne al bucuriei sufletului meu.

Vai de omul nemulţumit! Ce-l poate bucura pe unul ca acela? Nimic, nimic nu-l poate bucura, căci bucuria este virtute şi nu se poate ea împrumuta pe clipe şi pe doruri. Mulţumirea sufletului nu trebuie aşteptată din părţi, căci ea face parte din firea omului îndumnezeit, iar când îl vezi plângăcios pe un om, poţi crede că-L poate iubi el pe Dumnezeu? O, nu. Numai cel cu sufletul plin de bucurie Îl poate iubi mult pe Domnul, căci eu am avut averi nenumărate pe pământ, lăsate de părinţi, dar bucuria mea era Domnul, şi le-am lepădat pe ele ca pe praf, că n-am putut să părăsesc bucuria mea, pe Domnul sufletului meu, Care mi-a fost de ajuns, mereu de ajuns.

O, fii ai cuvântului lui Dumnezeu, să vă ajungă Domnul şi să vă fie de ajuns că lucraţi pentru El, pentru mărturisirea Lui. Cu bucurie mare şi multă să-I lucraţi Lui, chiar când vi se pare că e ceva prea neînsemnat ceea ce lucraţi, căci sufletul trebuie să fie mereu, mereu tot o bucurie, fiindcă Dumnezeu este sufletul din om. O, învăţaţi să daţi Domnului ceea ce nimeni nu-I dă. Daţi-I Lui loc şi bucurie în voi! Fiţi fiii bucuriei, fiţi plini de Dumnezeu mereu!

Neamului creştinesc de peste tot, de pe tot pământul, le spun şi lor tuturor: Fiţi plini de Dumnezeu, nu de voi înşivă! Domnul a făcut voia omului ca un Dumnezeu. Faceţi şi voi voia Lui şi voia fraţilor voştri ca să fiţi ca Dumnezeu. O, nu este bucurie fără Domnul. O, nu deznădăjduiţi în vreme de încercări şi de ispite. Eu le-am biruit, cu Domnul le-am biruit. Aşa şi voi să lucraţi, şi să vă bucuraţi lucrând pentru Domnul, iar altfel dacă veţi trăi pe pământ nu veţi fi creştini decât cu numele. O, înviaţi, înviaţi cu Domnul, iar eu de lângă El vă spun în zi de Paşti: Hristos a înviat!

O, Doamne, ce mare eşti Tu în zilele acestea în mijlocul neamului român, pe vatra căruia Tu Îţi paşti mieluşeii Tăi, pe fiii poporului Tău, pe care-i hrăneşti cu mult cuvânt!

O, neam român, ce mare comoară are Domnul pe glia ta! Ce mare lumină, pusă în sfeşnic ca să te lumineze şi ca să vezi! O, ce vei face tu dacă dai la spate strigarea Domnului, iubirea Lui cea multă, care strigă pe uliţe ca să se audă ea?

O, Doamne, binecuvintează cu credinţă mare neamul român! O, Doamne, fă semne şi minuni pentru credinţa acestui neam! O, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta şi o desăvârşeşte pe ea pentru numele Tău, că poţi să faci aceasta! O, Doamne, fă-i pe români să Te aibă bucurie a lor numai pe Tine şi numai Tu să le fii lor Dumnezeu, iar idolii şi toate plăcerile şi desfătările cele pentru ele să iasă din această cetate, că-i ţara Ta ţara română şi ai masa nunţii Tale în ea şi stai la masă şi chemi şi aştepţi să vină la masă neamul român, iar eu Îţi doresc această bucurie, doresc să facă neamul român voia Ta, o, Doamne. Amin.

— Amin, amin să fie dorirea ta, mucenicule mare, că Eu, Domnul, aştept la hotarul dintre noapte şi zi, dintre întuneric şi lumină, şi cu răbdare aştept învierea neamului român, cel de două mii de ani binecuvântat şi sortit al Meu pentru sfârşit de timp, şi toate se vor împlini după voia Tatălui Meu. Amin.

O, neam român, ce mare binecuvântare ai tu de la Dumnezeu! Ce mare este Domnul în tine şi lucrarea Lui din mijlocul tău! Cuvinte mari am rostit pe glia ta. Râul Meu de cuvânt trece prin tine şi apoi peste hotarele tale. Te vor întreba curând popoarele de slava Mea din tine când le vor fi descoperite lor semne cereşti deasupra ta. Sunt Mire în tine şi am mireasă peţită din mijlocul tău şi am masă de nuntă aşezată pe vatra ta şi te chem, şi te chem să vii şi să Mă auzi şi să te dai Mie dar de nuntă, iar Eu să-ţi dau loc la masa Mea, la masa împărăţiei Mele, o, ţara Mea de nuntă. Hai, vino! Eu te aştept să vii şi să Mă mărturiseşti apoi popoarelor că sunt cu tine şi că te iubesc cu iubire mare. O, nu uita să Mă auzi, ţara Mea, aleasa Mea între popoare, ţara Domnului, ţara venirii Mele cuvânt peste pământ. Amin.

O, popor al cuvântului Meu, fă şi tu chemare ca să vină ţara română la masa Mea de nuntă cu tine, şi să vină frumos, în strai ceresc îmbrăcată şi s-o slăvesc pe ea apoi peste popoare.

O, poporul Meu, vin la izvor inimi însetate de dor. Pregăteşte-te să întâmpini venirea lor, că peste trei zile e sărbătoare şi cuvânt de izvor tămăduitor şi vin suflete la vindecare, fiilor, iar apoi după încă zece zile se strâng din depărtări plini de dor de Mine şi de tine inimi multe şi mari. O, fă-te sărbătoare şi stai în întâmpinarea lor sărbătoare a Mea cu ei, bucurie a Mea cu ei, că mare Îmi este bucuria când vin inimi la izvor ca să Mă ia de bucurie a lor şi să se întoarcă cu bucurie în ei într-ale lor, cu Domnul în ei. O, aceasta este lucrarea ta, să fii gazdă şi popas ceresc celor ce caută după izvorul Meu cel din mijlocul tău şi după binecuvântările acestor plaiuri cereşti, în care Eu poposesc cu sfinţii Mei pe pământ.

Iată, ţi-am adus veste să-Mi găteşti calea celor ce vin la izvor, iar acum te aşez în bucuria învierii Mele şi-ţi spun cu bucurie: Hristos a înviat, măi poporul Meu, şi bucurie să aşeze în inimi cei ce cu adevărat se bucură pentru Mine, pentru învierea Mea cea pentru om, căci Eu pentru om am murit pe cruce şi pentru el am înviat, şi am plătit cu jertfă sângeroasă învierea lui.

O, pregăteşte-te cu sărbătoare şi fă-te sărbătoarea Mea pentru cei ce vin cu dor la izvor, iar Eu voi rosti mereu numele tău şi te voi numi al Meu, poporul Meu te voi numi mereu, fiule, iar tu rămâi dator să arăţi celor din cer şi celor de pe pământ că eşti poporul Meu şi că Eu sunt Dumnezeul tău şi bucuria ta şi că tu eşti mândria Mea, fiule mic, că vreau să fii copil, să fii mic ca să poţi să stai în braţul Meu, în iubirea Mea, în staulul Meu cel sfânt, şi să Mă ai mare peste tine şi să înveţi mărirea Mea în mijlocul tău şi să stai supus sub ea, că e mărire cerească Domnul în mijlocul tău, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.