Intru cuvânt în cartea Mea cea de azi şi-Mi fac în ea sălăşluire şi merg apoi cu cuvântul Meu scris peste pământ şi suspin prin cuvânt, şi suspin cu Tatăl şi cu sfinţii, căci am de ce să suspin, şi de şapte mii de ani suspin.

Binecuvintez puterea celor ce Mă poartă cuvânt spre cartea Mea, iar puterile cereşti să lucreze putere pentru coborârea Mea, căci ea trebuie purtată. Trebuie să fie ca în cer pe pământ pentru coborârea Mea, iar în cer pot puterile cereşti şi dau vlagă împlinirilor care sunt de împlinit şi de purtat. Eu, Domnul Iisus Hristos, am spus ucenicilor Mei acum două mii de ani să ceară de la Tatăl în numele Meu ceea ce au ei nevoie, şi orice vor cere le voi da. Această înţelepciune este mare şi are nevoie de împlinire mare, că pe pământ este nevoie mult de Dumnezeu şi de puteri cereşti apoi pentru împlinirea cuvântului rugăciunii de pe pământ spre cer, iar omul trebuie să înveţe cu multă desăvârşire legile cereşti cu el pe pământ, şi va putea şi Dumnezeu cu omul prin înţelepciunea omului, căci unde nu este înţelepciune pentru cele din cer, nu este nici credinţă cu folos. O, cu credinţa nu trebuie să se înveţe omul, ci trebuie să fie ea zidită mereu şi însoţită pentru împlinirea ei de puterile cereşti, iar altfel credinţa omului e ca frunza pe apă şi nu prinde rod şi adevăr.

Stau la masă de cuvânt cu cei din cer în mijlocul tău, popor miluit de Dumnezeu cu atâta hrană de cuvânt. Am cu Mine la masă prieteni din cer, slujitori înţelepţi în vremea lor pe pământ şi mari lucrători de minuni şi de cuvânt şi arhierei după rangul creştinesc peste biserica din vremea lor. Cu fiecare sărbătoare sfântă, noi, cei din cer, ca şi cei de pe pământ, cuvântăm pentru duhul sărbătorii şi-i dăm glas. Duhul învăţăturii sfinte curge peste om din izvorul acesta ceresc, şi este nevoie de putere şi din cer şi de pe pământ purtătoare de Dumnezeu, este nevoie de sprijin mult, că mult cuvânt şi multă trăire şi multă împlinire îi trebuie apoi cuvântului Meu peste om.

O, este nevoie de bucurie pentru Domnul şi pentru om. Eu voiesc să fiu bucuria omului, iar el să dorească să fie bucuria Mea, puterea Mea cea pentru el. O, omule, iată ce trebuie să ştii! Tu, şi dacă eşti aşezat, şi dacă eşti greşit, tu bucură-te de Mântuitorul tău cu o sfială dulce şi sfântă, având înaintea ta pururea păcatele tale, pentru care tu ai Mântuitor Care S-a pus pe cruce pentru tine, iar tu nu te ruşina pentru ele, o, nu, ci smereşte-te şi scoală-te spre pedepsirea lor din toată inima ta, căci ai Mântuitor. O, cine-l face pe om să plângă? Păcatul poate aceasta. O, cum păcatul? Da, în faţa iubirii păcatul se supune şi-l face pe om duios iubirea şi plânge omul înaintea Mântuitorului său Hristos, Care spală păcatele lumii ca un Miel şi îl face pe om să spună duios: O, Mieluţ milos, Te-ai înfăţişat Tu în locul meu înaintea judecătorului satana, care mă învinuieşte. Eu sunt cel ce am greşit, iar Tu eşti Cel ce ai ispăşit, şi păcatul meu este pururea înaintea mea, dar şi Tu eşti pururea cu mine, Doamne, Mântuitorul meu, şi mi-ai plătit stricăciunile pe care le-am făcut.

Iată câtă duioşie şi putere pentru iubire poate prinde omul care conştientizează în toată clipa cât este de păcătos! Mai poate el să se despartă de Domnul apoi? O, nu! El simte pe Domnul în el petrecând prin frângerea inimii cea plină de căldură pentru Cel din cer Domn şi Stăpân al său, pentru Cel ce mântuieşte pe cel păcătos prin mila Lui cea pentru om. O, cât de duios era împăratul David şi cât se mângâia în durerea lui cea de la păcat când spunea: «Cunosc fărădelegea mea şi este pururea înaintea mea păcatul meu, căci Ţie Unuia, Doamne, am greşit, şi înaintea Ta am făcut rău şi eşti drept în judecată, dar Tu mă vei stropi cu isop şi mă vei spăla, Doamne, şi mă vei albi, şi vei da apoi auzului meu bucurie şi veselie, şi oasele mele vor sta smerite înaintea Ta, iar Tu vei zidi în mine inimă smerită şi mă vei înnoi cu duh drept şi stăpânitor şi-mi vei da bucuria mântuirii Tale şi voi deschide eu buzele mele ca să Te laud, Doamne».

Stau lângă Mine la masă de cuvânt cu arhiereii cei sărbătoriţi bisericeşte în cer şi pe pământ în ziua aceasta, şi e măreaţă învăţătura cea de azi şi e arhierească. O, hai să lucrăm pentru Tatăl şi pentru bucuria Lui de la om apoi, arhierei iubiţi ai Mei! Eu în voi, şi voi în Mine, precum între Mine şi Tatăl lucrează această taină şi unime, şi hai să ne facem cuvânt şi să hrănim cu el. Amin.

Una suntem şi noi în cuvânt, Doamne şi Împărat al nostru pe pământ şi în cer. Trebuie să spunem oamenilor cuvântul Scripturii cea de acum două mii de ani, care spune: «Cine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte». O, cum să facem să ia aminte toţi oamenii de ceea ce aducem noi acum spre înnoire în minţile lor şi spre împlinire în faptele vieţii, Doamne? O, le trebuie iubire oamenilor. În faţa iubirii păcatul se supune şi-l face duios pe om şi-l apleacă spre Tine şi caută apoi să se mângâie omul pentru ranele Tale de la el şi dă să Ţi le vindece, iar mângâierea Ta de la el i se face lui mângâiere şi mântuire, şi iată câtă putere are iubirea, Doamne!

O, dacă ar fi cu putinţă, Doamne, ne-am ridica spre lucru văzut şi am merge pe picioare văzut prin mijlocul oamenilor în lung şi în lat şi le-am spune lor despre această mângâiere de la ei spre Tine, şi de la Tine spre ei apoi, că n-au oamenii mângâiere, n-au, Doamne, n-au, căci ei stau condamnaţi sub păcat, iar păcatul ascunde sub el faţa lui cea urâtă şi duhul diavolului, care se face păcat în om. S-au supărat pe Tine dintre cei ce au auzit din gura Ta în zilele acestea că nu este om care să nu aibă în el demon, dar numai cine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, o, Doamne, şi aceasta trebuie să ştie omul şi să se umilească mult pentru neputinţa lui, iar din umilinţa lui apoi să odrăsleşti Tu înţelepciune pentru el şi să se aplece omul spre duh duios faţă în faţă cu Dumnezeu, cu Tine, Doamne, Care Te judeci cu diavolul pentru om ca să-l răscumperi înapoi pe om şi să nu mai fie omul locaş diavolului.

Iată, este mângâiere în durere, este şi pentru Tine, Doamne, este şi pentru om, numai să poată omul, numai să vrea el să zidească cetatea mângâierii. Duhul rău fuge de duhul mângâierii şi se zbate plin de teamă de două mii de ani, de când Tu ai promis că vei trimite duhul mângâierii, pe Duhul Sfânt Mângâietorul ca să fie pe pământ pentru mulţi din cei ce Te iubesc cu dor şi care-L pot împărţi pe El celor nemângâiaţi, celor îndureraţi de la păcat.

Stăm la masă de cuvânt în mijlocul poporului cuvântului Tău, o, Doamne Mângâietor. Pe masa Ta cu el punem noi cuvânt lângă cuvântul Tău pus pe masă. El trebuie să ia mai întâi de pe masă, şi apoi să împartă şi să rodească în mulţi sămânţa cuvântului Tău. Avem împărţită de la Tine lucrare de binecuvântare şi de veghe şi de biruinţă pentru Tine şi pentru poporul cuvântului Tău şi stăm în mijlocul lui pentru binecuvântare, Doamne, şi nu ne despărţim de aici, o, şi cât de mult sălăşluieşte cerul aici cu veghea! N-ar mai fi nimic şi nimeni pe pământul alegerii Tale aici dacă puterile cereşti n-ar lucra şi n-ar veghea fără odihnă şi fără hotar aici, şi mare sfială sfântă trebuie să se suie de aici la Tine, căci armată cerească locuieşte aici şi veghează şi vede şi lucrează şi împrejmuieşte cu putere cetatea în fiecare bucăţică de latură şi în fiecare colţişor aici.

O, câtă binecuvântare trebuie mereu aici, Doamne! Dar câtă binecuvântare trebuie pe pământ, o, Doamne? O, trebuie să slăbească duhul rău, căci noi, arhierei cu rangul înaintea Ta şi înaintea oamenilor atunci şi acum, rostim cuvânt asupra duhului rău să iasă mult şi să iasă mereu cu stricăciunea lui din oameni, să iasă şi să nu se aşeze cu lucrarea lui pe alte locuri, ci să-şi lase slăbită puterea şi să se stingă ea, căci toate sunt ale Tale, Doamne, peste tot, şi trebuie învăţaţi oamenii să nu mai dea putere diavolului, ci să-Ţi dea Ţie toată puterea şi să se lase ei cu adevărat botezaţi în cuvântul Tău în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi să nu mai iasă apoi din această baie şi să fie ei vrednici de cămăşuţă nouă, de iubire nouă, de viaţă nouă şi de veac nou pe pământ cu oamenii, Doamne. Să audă acum duhul rău ceea ce noi grăim cu Tine la masă de cuvânt în mijlocul poporului Tău de Nou Ierusalim, în cetatea Ta cea de azi pe vatra neamului român, unde Tu şi noi, sfinţii Tăi, aşezăm cuvântul învăţăturii vieţii. Nu este pe pământ şcoală, nu este, şi altceva este pe pământ sub acest nume. Şcoală pentru om este numai Domnul, numai Tu, Doamne, iar cine nu stă şi nu învaţă întru Tine, este de plâns. O, cum să vină la acest izvor oamenii când ei ţin la slava lor cea trecătoare, de parcă ea nu s-ar mai sfârşi? Se gândesc ei ce va fi cu ei după ce li se vor micşora voia şi slava şi puterea?

Iată, păcatul este mereu astăzi şi îl robeşte pe omul care nu este născut din Dumnezeu şi care nici nu se lasă născut de sus ca să se împotrivească păcatului apoi, iar noi am stat lângă Tine, Doamne, în ziua aceasta şi am cuvântat cuvânt drept, şi dacă ar fi mai multă puterea cea care Te poartă în venirea Ta cu sfinţii, ar fi bogăţie de cuvânt şi înţelepciune de sus ca râul prin cuvânt peste pământ. Iar Tu, Bunule şi Blând Mântuitor, vei pune peste ei putere şi mângâiere şi vei întări calea Ta, şi pe toţi îi vei dărui cu puteri sfinte tot mereu, cu puteri pentru Tine, Doamne, căci drumul Tău este greu, dar este frumos pentru cei ce ştiu să îndure totul pentru Tine pe cale, pentru dragostea Ta cu ei şi pentru multa Ta miluire şi mântuire peste oameni, peste mulţi, o, Doamne. Amin.

— Eu, Domnul, pot în cer şi pe pământ pentru ai Mei, dar dacă Eu am îndurat mult pe pământ, şi acum în cer, trebuie să ştie şi cei ce Mă iubesc, să ştie şi ei ce preţ scump este viaţa cu Domnul. Cine nu s-ar bucura de viaţă numai într-o fericire pe pământ? Dar viaţa neîncercată nu are preţ, nu se poate bucura fără de trudă pentru bucurie.

Binecuvintez pe poporul Meu pentru putere ca să aibă el putere pentru Mine, iar Eu să am pentru el şi pentru mulţi prin el, iar voi, sfinţi iubiţi şi mari cu harurile, staţi înaintea Mea pentru poporul Meu de azi şi vegheaţi-l din cer şi de lângă el, căci aceasta v-am împărţit. Duhul cel potrivnic Mie şi lor să nu-i mai îndurereze pe ei, şi numai duhul mângâierii să fie cu ei şi să se hrănească iubirea lor de Dumnezeu şi să-i înveţe ea pe ei lucrarea mângâierii, lucrarea umilinţei de duh, prin care să se deşarte în ei duhul mângâierii în toată lărgimea lui. Amin.

Am stat în sfat cu voi, la masă cu voi am stat, o, sfinţi iubiţi ai Mei şi mari cu lucrarea cea sfântă aici. Am stat cu voi la masă de cuvânt în mijlocul poporului cuvântului Meu cel de azi. Tot cerul ia de la această masă cuvântul Meu, cuvântul mângâierii. Tot cerul este martorul Meu când Eu vin aici, când Eu vin cuvânt peste pământ. Amin, amin, amin.