Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea de douăzeci de ani a punerii pietrei de temelie a Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim
În cer şi pe pământ se găteşte cuvânt de sărbătoare ca să fie pus pe masă, de hrană pentru cei ce se hrănesc cu tot cuvântul care iese de la Dumnezeu, din gura lui Dumnezeu ca să-l hrănească pe om cu viaţă, cu Duhul lui Dumnezeu, căci Duhul este Cel ce dă viaţă.
Sunt Domnul Iisus Hristos şi Mă fac cuvânt de sărbătoare şi îl pun pe el la masă cu tine, popor al cuvântului Meu cel de ieri şi cel de azi, şi stăm la masă cu sfinţii, măi poporul Meu, că e zi de pomenire a grădiniţei cuvântului Meu cel de azi, unde Eu şi cu sfinţii Mei şi cu martorii Mei de pe pământ Mi-am aşezat cuvântul de temelie sfântă, piatra de hotar între omul cel vechi şi omul cel nou, căci aveam nevoie de credinţă tare, aşezată în inima omului pentru ca să pot Eu să răzbat în el cu începutul Meu cel nou ca să-l leg cu începutul bisericii Mele cel de acum două mii de ani, căci s-a stricat începutul acela şi a rămas doar amintirea lui, şi vin să-i aduc aminte omului care dă să fie cu Dumnezeu pe pământ, vin să-i spun să ştie că biserica lui Hristos era altfel la începutul ei, căci putea în ea duhul umilinţei şi al credinţei făcătoare de minuni, după ce Eu am înviat din cruce şi le-am dat ucenicilor Mei lucrarea Duhului Sfânt, cu care au pus ei temelia bisericii Mele, a noului Meu popor, neamul creştinesc, în mijlocul căruia Eu am pus ţăruşul împărăţiei cerurilor, masă cu hrană pe ea pentru cei ce se făceau fii ai lui Dumnezeu între fiii oamenilor, şi cărora Eu le dăruiam trupul şi sângele Meu de hrană, şi se cunoşteau după roadele lor cei ce credeau în Mine şi în învierea Mea, prin credinţa că Eu, Domnul, M-am lăsat pe masa celor ce Mă iubesc şi M-am dat de hrană lor ca să fiu cu ei până la sfârşitul timpului, căci aşa am promis lor.
Mă întorc la masa Mea cu tine cu ziua Mea de sărbătoare cea de acum douăzeci de ani, popor al mesei cuvântului Meu, cu care zidesc şi cresc biserica Mea cea de la sfârşit de timp ca şi pe cea de la începutul Meu cel de acum două mii de ani, când cuvântul Meu, plin de Duhul Sfânt, Îmi hrănea ucenicii şi îi făcea pe ei împărţitori de Dumnezeu. Acum douăzeci de ani am zidit Eu pe pământ biserică din fii credincioşi venirii Mele de azi cuvânt de Duh Sfânt peste om şi i-am aşezat pe ei la masa împărăţiei cerurilor, şi de atunci Mi-am înteţit învăţătura Mea peste ei şi peste cei ce se năşteau din cuvântul Meu, căci Mi-am înteţit cuvântul şi s-au născut din el fii şi fiice şi a trebuit să le îngrijesc viaţa şi faptele vieţii lor, şi se cunosc după roadele lor cei ce au lucrat cu Mine împărţindu-Mă, după rânduiala dată de Mine lor spre lucrare, iar ei aşa au ascultat şi aşa ascultă şi azi, şi roadele lor se văd şi se aud şi vin spre ele cei ce au dor de Dumnezeu şi de cer şi de fiii lui Dumnezeu, crescuţi prin cuvântul Meu cel de azi, căci cerul tot şi firea toată au aşteptat împlinirea Scripturii fiilor lui Dumnezeu, şi fericit aş fi Eu, Domnul, dacă şi cei ce s-au aşezat peste oameni slujitori în numele Meu ar înţelege împlinirea acestei Scripturi şi lucrarea ei şi lumina ei, care a venit pe pământ de la Dumnezeu pentru descoperirea fiilor lui Dumnezeu, poporul cel credincios venirii Mele de azi şi cu care Mă sprijin în mijlocul fiilor oamenilor, căci am avut nevoie de credinţă de la om ca să pot şi ca să vin.
O, pe cât Îmi este de adâncă durerea, pe atât Îmi este mângâierea de la această zi, căci Eu am mers cu ea prin vreme şi merg dacă am pus început să merg. Îmi este adâncă durerea, căci credincioşia a slăbit la cei ce n-au mai rămas cu greul crucii Mele de azi, dar am pus înapoi la rana Mea şi Mi-am legat-o şi Mi-am oblojit-o, căci aşa am păţit Eu de la om încă de la început, încă de când l-am zidit din pământ pe om şi am pus în el suflet viu. În toate vremile am căutat să-Mi vindec ranele făcute de om, căci lucrarea Mea cea de la Tatăl este să merg şi nu să stau, şi aşa le-am spus şi ucenicilor Mei cei de acum două mii de ani: «Mergeţi şi vestiţi în toată lumea la toată făptura împărăţia cerurilor şi botezul omului în ea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Dumnezeul celor credincioşi», şi aşa am spus şi azi, şi iată, merge Dumnezeu, merge cuvântul Meu peste tot şi găseşte şi este găsit şi lucrează şi mult va lucra, cât nu se aşteaptă omul va lucra acest cuvânt şi va împlini, căci taina Mea cea cu poporul Meu de azi e mare şi e multă cât nu se suie la mintea omului, căci mintea omului stă pe pământ şi nu se suie la Dumnezeu, la tainele cele cereşti, cu care Domnul ţine pământul şi cerul şi le găteşte pentru slava Sa.
O, aştept răbdând şi rabd aşteptând, căci taina Mea cea de azi aşteaptă la hotar ca şi acum douăzeci de ani, când am răzbit prin credinţa voastră, copii credincioşi venirii Mele la voi acum, copii de la sfârşit de timp. Mă uit cu voi, tată, vă deschid ochii cu mâna Mea ca să privim ziua punerii pietrei de temelie a grădiniţei cuvântului Meu, care poartă pe ea începutul Meu cel nou de azi, prin care Îmi zidesc un popor, o biserică din fii zidită, aşa cum am lucrat şi acum două mii de ani, nu cum lucrează cei de azi zidiri peste zidiri, mari şi multe, ca să se aşeze ei în ele pentru slava lor cea de la oameni lor. O, nu aşa se zideşte biserica lui Hristos pe pământ. Ea este zidită din fii credincioşi şi sfinţi lui Dumnezeu, nu din piatră, nu din cărămidă, nu din lemn sau din fier. Cei ce nu învaţă să zidească şi ei ca Dumnezeu, aceia nu ştiu să zidească biserica, ci zidesc altceva, zidesc peşteră de tâlhari, căci cei ce se aşează slujitori de biserici nu fac voia lui Dumnezeu, ci pe a lor o fac şi îşi pregătesc slavă trecătoare, slavă care îi nimiceşte pe ei de pe pământ şi din cer.
O, Mă doare rana şi locul ei de pe trupul Meu, rana de la cei ce nu şi-au păstrat credincioşia şi şi-au zis că nu le fac dreptate şi s-au desprins de lângă Mine, şi sângele Meu cel sfânt a curs zadarnic pentru ei şi peste ei atâta vreme cât i-am hrănit cu masa cinei Mele, şi apoi au ieşit şi s-au dus şi Mi-au făcut atâta rană şi atâta durere că s-au dus. Eu însă merg şi nu stau, căci trebuie să merg, şi lucrarea Mea merge, aşa cum arhiereul Meu martor acum douăzeci de ani a mărturisit aceasta. Îl mângâi pe el cu duhul Meu din voi, cu care voi îl pomeniţi în fiecare zi înaintea Mea ca şi pe cei ce l-au despărţit pe el de voi, ca să vadă şi ei într-o zi că Eu am fost adevărat cu voi în acest cuvânt şi în acest mers al Meu cu voi peste pământ spre oameni, iar răbdarea Mea va rodi şi peste ei. Amin.
Rămâi mângâierea Mea, o, poporul Meu de azi, şi să creşti, tată, în duhul blândeţii şi al smereniei, duhul care deschide porţile cerului celor ce iubesc aşa pe Dumnezeu pe pământ. Iată, am deschis porţile cerului şi am primit acum un slujitor al bisericii neamului român. Am deschis pentru el porţile cerului, fiilor, şi v-am aşezat pe voi să-i pomeniţi ziua lui de intrare între sfinţi. Îi dau acum odihna şi mângâierea pentru slujrea lui cea plină de milă pentru om şi îi arăt acum slava lucrării Mele cu tine, poporul Meu, căci el pe pământ n-a lovit în tine şi în acest cuvânt şi în lucrarea Mea cu tine, ci a fost atent la ea şi a crezut că Eu sunt şi că nu e omul, şi n-a făcut şi el cum au făcut ceilalţi duhovnici de până acum ai neamului român şi care s-au grăbit şi au lovit cu cuvântul lor în taina Mea cu tine, poporul Meu, iar când au dat ei cu ochii de Mine la plecarea lor de pe pământ, s-au ruşinat adânc şi n-au avut la Mine trecerea pe care o are acum slujitorul căruia i-am deschis Eu acum porţile cerului, preotul român Arsenie, cel plin de suferinţă pe pământ pentru numele Meu, şi care în taină sfântă purta în inima lui adevărul Meu cel din lucrarea Mea cu tine, iar acum te-am aşezat să-i faci pomenirea şi intrarea şi i-am arătat acum taina Mea cu tine, pe care el a dorit-o, dar n-a putut să aibă parte cât a fost pe pământ să se apropie de ea. Binecuvântare duhovnicească lasă el acum de lângă Mine peste tine, iar Eu, Domnul, îi dăruiesc lui acum răsplata trudei lui şi a credinţei lui, căci umilinţa inimii lui a fost mare înaintea Mea, ca şi credinţa lui, şi se roagă el acum înaintea tronului Meu să deschid ochii slujitorilor bisericii neamului român şi inimile lor apoi, ca să le fac lor parte de descoperirea tainei venirii Mele acum la tine cuvânt şi să Mă bucur Eu de la ei mai înainte ca ei să-şi piardă plata cea de la mila Mea, căci cei necredincioşi au plata celor necredincioşi şi e cu mare durere plata aceasta.
O, rămâi mângâierea Mea şi a celor ce cred în Mine cu credincioşie, poporul Meu, căci plata celor credincioşi e dulce, tată, şi e numai bucurie, şi e pregătită din vecii. Petrec cu tine în ziua aceasta pomenire sfântă şi dulce pentru toţi cei din cer, şi petrecerea Mea cu tine este mângâierea Mea şi a sfinţilor Mei, iar îngerii sunt slava Mea, slava coborârii Mele la tine, căci Eu vin şi sunt cu tine pe pământ cuvânt, cuvântul cel slujit de îngerii slavei venirii Mele acum, venirea Mea iarăşi de la Tatăl pe pământ, o, poporul Meu. Amin, amin, amin.