În cer şi pe pământ e sărbătoare de înviere spre pomenirea biruinţei Mele prin cruce, căci acum două mii de ani, după ce am fost bătut în cuie pe cruce şi pus în mormânt de poporul iudeu, Eu, Domnul Iisus Hristos Mântuitorul, am stat între cei morţi, iar când a sosit ziua a treia după răstignirea Mea, M-am ridicat viu dintre morţi şi sunt viu în vecii vecilor şi sunt biruitorul morţii, căci prin învierea Mea am stricat puterea morţii şi a început atunci între pământ şi cer taina învierii morţilor şi lucrarea ei, taină greu de înţeles şi tot la fel de greu de crezut, dar dacă Eu, Domnul, M-am dovedit pe Mine Însumi condamnat la moarte pe cruce şi înviat înaintea celor ce M-au răstignit, nu e greu de crezut, nu e greu să Mă urmeze omul cu credinţă şi cu umilinţă după ce Eu i-am arătat lui umilinţa Mea şi biruinţa Mea prin umilinţă, prin crucea răstignirii Mele între doi tâlhari ca să vadă omul cât de umilit este Dumnezeu de către om, cât de umilit este El faţă de om şi cât de puţin are omul umilinţă faţă de Dumnezeu.

O, te cuprind în duh de praznic de înviere, poporul Meu, şi-ţi dau din gura Mea glas de salutare cu bucurie sfântă şi-ţi spun, Eu Însumi îţi spun vestea învierii Mele, care mergea din gură în gură acum două mii de ani după ce Maria Magdalena M-a vestit ucenicilor Mei înviat şi le-a spus: Hristos a înviat! Hristos a înviat!

O, pace ţie în zi sfântă de bucurie cerească, poporul Meu! Hristos a înviat! Petrec în tine, tată, ca în cer. Pun masă de cuvânt cu cerul Meu de sfinţi şi de îngeri în mijlocul tău aşa cum puneam acum două mii de ani cu ucenicii Mei din loc în loc, din timp în timp masa cuvântului Meu cu ei în casele celor credincioşi şi le grăiam lor cuvânt măreţ, cuvântul facerii, şi a rămas în urma Mea şi a lor cuvântul Meu cel de atunci pe pământ, şi mulţi înviază prin duhul cuvântului Meu dintre cei ce îl iau şi îl cuprind pe el cu inima din ei şi apoi cu fapta lor peste viaţa lor, că mare iubire cerească şi mare bucurie sfântă şi multă pace şi odihnă aduce cuvântul Meu în om atunci când omul îl cuprinde pe el şi când umilinţa şi cuminţenia se dau lui în dar de la Dumnezeu, Cel Care cercetează inima şi rărunchii omului şi-i dă lui darul credinţei şi învierea prin el apoi!

O, Hristos a înviat, Ierusalime, poporul Meu cel nou! Ucenicii şi uceniţele Mele, din sala nunţii veşnice zic cu Mine odată peste tine salutul învierii Mele aşa cum îl rosteau ei din unii în alţii acum două mii de ani după ce a trecut dimineaţa învierii, dimineaţa zilei învierii Mele: Hristos a înviat! Duhul Meu Îşi află pacea în mijlocul tău, pacea şi mângâierea durerii Mele, tată, iar Eu te mângâi cu glasul cuvântului Meu ca şi acum două mii de ani pe cei cu care cinam masă de cuvânt în vremea lucrului Meu cu ei, şi fericiţi erau ei că Mă vedeau vorbind lor şi hrănindu-i cu duhul vieţii, dar le-am spus lor atunci despre tine, poporul Meu de azi, le-am spus că mai fericiţi vor fi cei ce Mă vor crede fără să Mă vadă cu ei aievea când Eu le voi grăi lor dintru cele cereşti, şi iată vremea cuvântului Meu la masă cu cei credincioşi glasului Meu de peste ei, stând Eu în văzduh, acoperit de heruvimii şi de serafimii cei fără de trup şi cuvântând peste pământ ca la începutul Meu cu omul şi cuprinzând în taina glasului cuvântului Meu veacurile toate, căci am grăit la început cu omul aşa cum grăiesc acum, la sfârşit, şi sunt începutul şi sfârşitul şi sunt Alfa şi Omega şi numai Eu am acest nume: Alfa şi Omega, o, şi Mă doare mereu în cer şi pe pământ că nu vrea omul să-şi facă inimă şi minte cu pricepere şi pentru tainele lui Dumnezeu atât de mari, atât de măreţe pentru om dacă el nu şi-ar pierde vremea vieţii lui cu lucruri de nimic, cu putregaiul vremii lui pe pământ, şi îl doare apoi pe om când dă cu ochii de Mine după ce-şi dezbracă haina trupului său şi face ochii mari în clipa aceea şi îl doare că n-a văzut cu ochii în vremea lui pe pământ, şi Mă doare şi pe Mine de el când nu găsesc în dreptul vieţii lui ceva cât viaţa lui de scump ca să-l pot aşeza la loc de odihnă între cei înviaţi prin credinţă şi prin Dumnezeu.

O, vin acum, la sfârşit de timp, ca să-i spun omului că viaţa lui începe cu moartea şi să-i dau de veste să se pregătească şi să înveţe de la Mine cum, dacă n-a făcut aceasta în timpul de până acum al vieţii lui. Am venit acum două mii de ani după om şi puţini au fost şi sunt aceia care să ştie că de aceea am venit atunci, şi am venit iarăşi, acum, după două mii de ani şi i-am grăit omului cu duh dătător de viaţă şi-i tot grăiesc lui şi vin după el din cer pe pământ şi puţini de tot sunt cei care să creadă că Eu de aceea vin. Vin să nu-l las pe om să se piardă de tot şi să piară pe vecii. Vin că Mi-e milă să-l las pe veci spre plata vieţii lui cea fără de credinţă în învierea Mea cea pentru el, şi vin şi suspin în cuvânt pe urma omului ca să-i mişc inima spre duioşie şi spre umilinţă în ea apoi, că fără duhul duioşiei în el nu poate omul spre umilinţă şi spre pocăinţă apoi, dar îi spun lui acum că duioşia despre care spun Eu nu e omenească. Eu nu-i grăiesc omului omeneşte, o, nu aşa îi dau Eu lui să simtă cu inima din el, ci îi dau lui învăţătură pentru veşnicia lui, nu pentru el acum, şi îi dau arvuna duhului lui cel veşnic, nu duhului lui vremelnic, cu care omul îşi pierde veşnicia şi şi-o lasă pe pământ.

O, nu, omule, nu aşa te învăţ Eu, Domnul, pe tine. Eu îţi dau duh cu povaţă în el pentru viaţa ta cea veşnică, tată, nu pentru duh de vremelnicie ca să consumi tu povaţa Mea omeneşte aşa cum omul este învăţat să facă. O, ridică-te, tată, că iată, nu este omul în stare să-L înţeleagă pe Domnul şi să-I priceapă povaţa, căci cel ce nu caută cu duhul lui să-Mi priceapă învăţătura cu lepădare de sine, unul ca acela nu învaţă niciodată să ştie să meargă cu cruce mersul lui pe pământ şi să-Mi urmeze Mie aşa cum Eu l-am învăţat să meargă dacă voieşte să vină după Mine cu paşii lui şi cu povaţa Mea pentru paşii lui, lăsând mamă şi tată, fraţi şi surori, soţie şi copii, rudenii şi prieteni, avuţii şi măriri pământeşti, căci cine rămâne cu urme şi cu amestecare pe drumul lui spre Mine, acela nu are minte pentru Dumnezeu şi nici putere ca să înţeleagă această cale, de vreme ce are încă răni vechi, urme din omul cel vechi pe inima lui.

O, omule, tată, dacă nu ştii să mori de tot, învaţă de la Mine, învaţă să pui cruce la cap la tot ce ai fost tu, şi învaţă apoi învierea, fiule, că fără înviere nu poţi să fii viu şi nu poţi nici jumătate viu şi jumătate mort, şi iată, vin şi te învăţ, căci sunt Învăţătorul şi am pe limbă izvor de viaţă şi cuvânt să-ţi dau şi să ai şi să ştii şi să poţi să înviezi deplin, să calci cu moartea pe moarte aşa cum Eu am făcut.

O, poporul Meu de nou Ierusalim, hai, fiule, să văd în mijlocul tău în ziua aceasta duh de înviere peste înţelepciunea ta! Cere, tată, să înveţi bine învierea ta, că ai carte din cer pe masa ta şi nu este împărăţie mai mare şi mai adevărată pe pământ pe nicăieri ca şi la tine, şi ai cartea împărăţiei cerurilor deschisă de mâna Mea, de gura Mea pe masa ta în zilele acestea de venire a Mea iarăşi după om, iar tu trebuie să fii mare pe pământ după câtă carte am lăsat Eu peste tine, tată. O, e păcat să nu fii mare prin învăţătura Mea şi viu mereu şi treaz mereu prin ea pentru împărăţia Mea cu tine pe pământ şi peste pământ în mare taină, în nepătrunsă taină, tată, căci mintea omului e căzută de şapte mii de ani, chiar dacă el crede că are minte şi că ştie. O, ştie multe omul, dar ştie prin mintea lui cea căzută acum şapte mii de ani, căzută peste el prin neascultarea lui de Dumnezeu, căci omul şi-a zidit sieşi minte prin neascultare de glasul Meu de peste el în rai, şi nu are el altfel de minte de atunci şi până azi, decât dacă Eu, Domnul, îl atrag pe el la Mine şi la minte cu Duhul Meu Cel dătător de viaţă în ea, cu duhul credinţei sfinte în Mine şi în învierea Mea cea pentru el, după ce pentru el am venit de la Tatăl din cer ca să plătesc în locul lui pe pământ viaţa lui cea pierdută din rai acum şapte mii de ani prin neascultarea lui de cuvântul Meu şi de aşezarea Mea peste el în rai.

O, poporul Meu, nu e bine pentru tine să iei cuvânt din tine ca să-l faci pe el, după ce Eu stau cuvânt în mijlocul tău cuvânt pentru tine, tată, ci e bine să lucrezi tu numai ce Eu, Domnul, îţi spun să faci, căci altfel păţeşti şi tu cum a păţit omul în rai după ce n-a ascultat de Mine, ci de sine a ascultat. O, e bine să faci numai ce-ţi dau Eu să faci, şi să crezi că e bine aşa cum îţi dau Eu să lucrezi şi să împlineşti, căci Eu nu-ţi fac decât bine, fiule povăţuit de Dumnezeu pentru paşii tăi. Orice ţi-aş da Eu să faci, aceea să faci fără să te îndoieşti, fără să foloseşti mintea ta şi socotinţa ei, căci Eu, Domnul, voiesc ca tu să fii fericit prin ascultare de Mine, tată, căci altă fericire nu este fericirea, fiule. Ia pildă de la cei ce n-au ascultat de cuvântul Meu şi l-au făcut pe al lor, şi ia, tată, înţelepciune de ascultare şi stai cu iubire şi cu ascultare sfântă în poporul cuvântului Meu cel de azi, căci Eu am pus în sfeşnic pe masă lumină pentru tine, ca să nu umbli prin întuneric, ca să nu stai în întuneric, tată, iar tu ia şi te foloseşte de lumina Mea din mijlocul tău şi nu lovi în stâlpii cu lumină în vârful lor pentru mersul tău cel sfânt, ci foloseşte-te cu credinţă de grija pe care ţi-o port şi de ochii care te veghează ca să te vadă, căci dacă cei ce te veghează nu te văd, te paşte rătăcirea, fiule, te pândeşte ispita cea nemiloasă dacă nu ştii, când ea vine, să-i zici ei: «Ieşi şi te depărtează, căci scris este să nu ispiteşti pe Dumnezeu!», căci Eu aşa i-am zis ispitei când ea M-a încercat, şi aşa să faci şi tu cu ea, să faci ca Învăţătorul tău şi nu ca tine, tată, şi nu ca omul care te ispiteşte şi-ţi încearcă ţie inima, măi tată.

O, nu uita să cauţi să ştii bine ce înseamnă duioşia despre care Eu te învăţ s-o ai, şi prin ea duhul umilinţei să-l ai, Duhul Meu de pe cruce, poporul Meu. Acum cântăm Hristos a înviat şi grăim cereşte unii înaintea altora şi dăm glas praznicului învierii ca să bucurăm tot cerul, tată, şi de pe pământ, şi iarăşi ne vom aşeza în carte cu duhul învierii, cu duhul învăţăturii, ca la şcoală, poporul Meu. Binecuvântate îţi fac bucatele de pe masă, şi cu folos pentru cer să-ţi scrie îngerii Mei vremea postului pentru patimile şi pentru învierea Mea, fiule!

Pace ţie, Ierusalime al Meu în zilele acestea, că alt Ierusalim al Duhului Meu Eu nu mai am, căci acolo unde am venit acum două mii de ani se desfată omul în numele Meu şi îşi măreşte mărirea lui şi se consumă aşa cum ştie el, iar Eu am venit la tine şi te-am născut al Meu pe vatra neamului român şi te am al Meu şi te-am numit Ierusalimul Meu, Ierusalimul venirii Mele de azi, şi-ţi zic: Pace ţie, o, pace ţie, Ierusalimul Meu cel de azi! Domnul Cel înviat, El te numeşte aşa pe tine, El şi nu tu, căci El este Cel ce grăieşte în mijlocul tău cuvânt de naştere, cuvânt de facere, cuvânt de înviere, o, poporul Meu de azi, Ierusalimul Meu cel de azi! Amin.

Prin toate cetăţile cu popor împlinitor după voia Mea în neamul român, peste tot să pătrundă salutul învierii Mele, rostit din gura Mea: Hristos a înviat, şi toţi să se mângâie şi toţi să se bucure de mângâierea Mea pentru cei credincioşi, care se sfinţesc pentru Mine, iar Eu, Domnul Cel înviat, îi aştept pe ei aici, lângă izvor, la praznic de înviere cu mironosiţele învierii Mele şi le binecuvintez cărarea până la izvor şi stau cu dor în prag ca să le deschid lor. Amin, amin, amin.