Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Acoperământul Maicii Domnului
Sunt Domnul, copilaşi străjeri. Hai să aşezăm în carte cuvânt. Hai să mângâiem, cu masa cuvântului, pe mama Mea Fecioara şi cerul ei de heruvimi, de serafimi şi de îngeri. Hai, copii străjeri la porţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă sunt vouă tot ce nu aveţi voi pe pământ, care să vă ajute pentru Mine în porţi, căci voi pentru Mine v-aţi născut şi nu pentru voi, şi Eu sunt pe pământ prin voi. Amin.
O, copii din porţi, voi Mă aveţi în voi cu faţa Mea, cu viaţa Mea, cu dorul Meu, şi prin Mine ştiţi voi să-i spuneţi răului rău şi frumosului frumos şi omului înger sau diavol, aşa cum am ştiut Eu să spun după cum este inima şi faţa şi dorirea omului. Dacă fiii acestui popor nu cunosc faţa şi cuvântul Meu în voi, ei nu ştiu să se facă locaşe ale iubirii Mele pe pământ. Cine dă să se asemene cu voi prin cele omeneşti din el, acela greşeşte, căci Eu, Domnul, nu caut la firea omului, ci caut la Duhul Meu din om, căci Dumnezeu este Duh, şi apoi cuvânt şi faptă, iar omul este trup, şi apoi cuvânt şi faptă prin cele ale firii trupului lui. Aceştia rănesc cu cuvântul şi cu fapta lor şi nu ştiu aceştia să stea sub duhul iubirii Mele din voi, şi care se apleacă să-l ridice pe om din sângele lui, că numai în sângele lui, numai în firea lui se zbate cel ce este firesc şi nu duhovnicesc.
Vă mângâi, copii însuspinaţi în porţi, vă mângâi Eu, Domnul, cu durerea cuvântului Meu în suferinţele lucrului Meu cu voi şi prin voi peste tot poporul acestui cuvânt, că mulţi au voit cu voia lor să se adăpostească de răul de pe pământ sub acoperământul vieţii cuvântului Meu, care izvorăşte din Mine prin voi peste pământ. Le desfac tainele iubirii şi faţa ei la cei ce sunt numiţi sau se numesc poporul Meu.
Iubirea este floare rară, iar mama Mea Fecioară lasă peste tine, poporul Meu, acoperământul ei, cuvântul ei de iubire în ziua ei de serbare în mijlocul tău. Amin, amin, amin.
Când Fiul meu era pe pământ printre oameni, oamenii nu-L iubeau, şi de aceea nu-L cunoşteau, dar diavolii din oameni se temeau de El, şi mărturisindu-L pe El Hristosul Tatălui se rugau la El să nu-i piară pe ei mai înainte să-şi sfârşească ei timpul şi lucrarea între oameni. Ucenicii Lui când auzeau numele Lui mărturisit de diavoli, se minunau de puterea Lui, căci El era Unul Domn cu putere, şi numai aşa lucra, iar diavolii din oameni Îl mărturiseau pe El Hristosul Tatălui.
O, popor al acestui acoperământ de cuvânt! Dacă tu nu poţi să cunoşti taina Golgotei Duhului Sfânt, aşează-te supus sub această iubire, ca să cunoşti apoi iubirea de pe Golgota Duhului Sfânt, căci pe drumul Golgotei nu se merge oricum, nu se stă oricum, ci se stă cu fiori de Duh Sfânt şi cu sudori biruitoare peste toată firea, ca să poată veni învierea, şi să se poată rosti cuvântul învierii morţilor, şi să se vestească aceasta din vârful biruinţei Golgotei, că frumoasă şi dulce este taina Golgotei Duhului Sfânt, taina iubirii, popor al Fiului Cuvântului, şi pe această cale trebuie neînfricoşare, prin iubire din cer pe pământ.
Au creştet încoronat cei de pe drumul slavei Golgotei Duhului Sfânt, şi nu se poate fără cunună de daruri lucrătoare, nu se poate pe această măreaţă cale cu fii ai măririlor cereşti pe ea. Povaţa mea de peste tine este aceasta: citeşte cuvântul Fiului meu de la o coborâre la alta a Sa la tine; citeşte-l în vremea citirii Evangheliei; citeşte-l măcar în fiecare zi, şi aşează-l peste tine apoi, popor al acestui cuvânt. Nu sta, fiule, fără acest acoperământ, ci tu să stai sub puterea acestor taine ale iubirii, căci fiecare cuvânt al Fiului meu are peste tine slava lui şi darurile lui, căci este cuvânt cu dor în el, şi tu trebuie să-I dai Domnului ce-ţi cere, popor cu nume de fiu. Amin.
Iar Tu, Copil supus sub taina iubirii, de la naşterea Ta din Tatăl Cel fără de ani precum şi Tu eşti, supus vei sta sub puterea iubirii, Fiule al Tatălui şi al meu deodată, şi mereu vei învăţa pe cei ce iau şi pe cei ce nu iau iubirea cuvântului Tău. Iar acum, la sfârşit de timp, eu îi plâng pe cei ce nu ştiu ce este acest izvor al iubirii, pe toţi cei ce Te alungă din ei necunoscându-Te în ei cu faţa Ta senină şi dulce, că aceştia au uitat când Tu le-ai spus că mâhnirea şi mânia sunt păcate asupra Duhului Sfânt, este pedeapsă adusă venirii Tale la om, Fiule Care cauţi şi tot cauţi la om. Dar Tu eşti floare rară şi scumpă, iar omul este mult şi urât, Fiule scump, şi nu cunoaşte omul tainele şi faţa iubirii. Eu am stat lângă Tine acum, şi am dat poporului Tău povaţă ca să-Ţi mângâi Ţie durerea şi să-Ţi alin lacrima Ta cea multă, care se face izvor de cuvânt peste om, pentru ca să Te faci cunoscut de om, Dumnezeule tainic. Amin, amin, amin.
– O, popor al cuvântului Meu, aş vrea să pot să-ţi dau cuvânt, pentru ca să înveţi, să pot să-ţi dau statură în cuvânt şi în faptă, să pot să-ţi dau cuvânt pentru credinţă în darurile duhovniceşti, să pot să-ţi dau cuvânt pentru roade de Duh Sfânt, poporul Meu. Au împletit îngerii şi sfinţii la unii din voi coroniţe, şi aş voi să pot să vi le dau, şi să lucraţi sub slava lor. La sfârşit se dau coroniţe pentru darurile Duhului Sfânt, dar Eu nu pot să fac ca învăţătorul de pe pământ, care se uită la faţa omului, la rangul omului. Nu pot să fac aşa ceva, ci împart după truda celui ce a lucrat darurile Mele peste pământ şi în oameni. Pe pământ nu este duh de dreptate, iar în cer locuieşte dreptatea şi fiii ei. Vă rog pe toţi, faceţi-vă rost de coroniţe, şi căutaţi să învăţaţi mai întâi din ce sunt ele împletite de către îngeri şi sfinţi, şi apoi învăţaţi din ce nu se poate împleti o coroniţă. Râvniţi la darurile duhovniceşti, iar îngerii şi sfinţii să le vadă în voi lucrând, ca să vă poată împleti din lucrarea lor coroniţă, fiilor. Vă va fi ruşine prea mult, prea greu dacă nu veţi avea coroniţe, dacă nu veţi strânge rodul darurilor duhovniceşti, înţelepciunea cea aleasă, purtarea cea aleasă, cu care se poate lucra rod de daruri cereşti. Darurile sfinţilor se poartă prin văzduh, de la pământ înspre cer, şi dau sfinţii să caute vrednicie în voi pentru daruri sfinte. Lucrarea Mea cu tine, poporul Meu, trebuie să arate faţa cerului pe pământ înaintea oamenilor, ca să poată omul vedea cerurile în care Tatăl locuieşte cu Fiul Său şi cu sfinţii. Amin.
O, fiilor, se zbat îngerii răi să vă facă pe unii din voi asemenea lor, să vă golească inima de Duhul Meu şi să staţi în duhul vostru ca să vă despartă de Duhul Domnului, Care aşteaptă să-Şi ia toată împărăţia pe pământ. Faceţi-vă rost de scăpare uitându-vă la Mine şi luând în voi chipul Meu. Nu e bun chipul vostru în voi. E bun chipul Meu în voi, întru sănătate de minte în voi. Sănătatea de minte nu este alta decât mintea Mea în voi, dar faceţi-Mi loc în voi. Şi dacă nu ştiţi cum, înseamnă că nu aţi căutat să învăţaţi aceasta până acum ca să puteţi acum avea coroniţă împletită de îngeri şi de sfinţi pentru învăţătura cea aleasă şi pentru roadele ei în voi. Râvniţi la darurile duhovniceşti, fiilor. Amin.
Te las, poporul Meu, sub acoperământul cuvântului Meu şi luptă-te, fiule, pentru daruri duhovniceşti, ca să ai, şi ca să fii copilul Meu, şi să te cunosc că eşti al Meu şi că din ale Mele ai şi lucrezi.
Iar voi, copii cârmaci ai Mei, staţi la cârmă, staţi cu dreptate, căci iubirea cea cu dreptate este cel mai tare dar duhovnicesc, şi cu el Îmi voi întocmi prin voi pământul celor vii, şi apoi moştenii lui pe el. Amin, amin, amin.