Venirea Mea în cuvânt e tot mai grea şi pentru Mine şi pentru voi, copii istoviţi sub venirea Mea. O, nu că nu Mă primiţi când vin, nu că nu Mă aşteptaţi când vin, nu de aceea spun aceasta, ci pentru că Mă doare şi pe Mine şi pe voi venirea Mea, căci voi sunteţi istoviţi şi cu sufletul, şi cu trupul, şi pe Mine Mă doare sufletul şi trupul vostru şi vă port cu jale durerea, iar voi Mă purtaţi din greu, şi abia mai pot să vă aşez înaintea Mea ca să pot veni cuvânt în carte. Toată ziua M-a durut jalea sfinţilor, neputincioşi şi ei să vă ajute. S-au purtat cu dorul în ei între cer şi pământ, însoţind sărbătoarea fântânii samarinencei, fântâna casei întâlnirii, căci samarineanca este îngerul acestei fântâni şi aşteaptă de fiecare dată cu dor ziua ei în curţile Mele, ziua de sărbătoare a fântânii întâlnirii, fiilor copii. Aş fi voit din zorii zilei să aşez cuvânt cu sărbătoare, şi pe sfinţi la masa Mea de cuvânt din ziua aceasta, şi la apa fântânii, fiilor. Voi însă aţi fost neputincioşi, şi nu sunteţi altfel nici acum când ziua aceasta pleacă de la locul ei. Mă uit cu jale la voi cum vă apasă lucrul cărţii cuvântului Meu cel de cincizeci de ani, cel din vremea aceasta când Eu iarăşi vin de la Tatăl, căci cuvântul Meu de peste voi este venirea Mea pe pământ, şi nu se poate sui la mintea omului cât de grea Îmi este venirea acum, la sfârşit de timp.

O, fiilor, nimeni nu Mă aşteaptă să vin şi să pot apoi prin cuvântul venirii Mele, şi de aceea Îmi este atât de greu în voi, căci voi nu aveţi ajutor de pe pământ pentru venirea Mea, că omul pe pământ e învăţat ca pe pământ, iar trupul pofteşte împotriva duhului, şi nu e nimeni să aibă mai multă grijă de Mine decât de el, căci pe pământ e ca pe pământ, şi nu e ca în cer, fiilor copii.

Acum două mii de ani Mi-am învăţat ucenicii să spună în rugăciunea lor către Tatăl: «Tată, vie împărăţia Ta şi facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ», iar cine Îmi este ucenic, acela plânge după împărăţia cerurilor în el şi apoi o dă în jurul lui, ca să fie pe pământ precum în cer, căci ucenicii lui Dumnezeu sunt plini de dor de cer pe pământ, iar oamenii sunt plini de trufia lor, fiilor copii. Oamenii, după ce că sunt puţin iubitori de Dumnezeu, mai sunt şi trufaşi, şi nu le este teamă să fie aşa, căci lor nu le este greu cu trufia, şi le este greu fără de ea, iar dacă uneori greul de la depărtarea lor de Dumnezeu îi mai mână spre Mine, Cel milos pentru om, aceasta ţine atât de puţin cât părerea, iar omul, ca să-şi îngrijească viaţa lui, se întoarce mereu în blestemul de a nu-L iubi pe Dumnezeu, şi nu face după ce-Mi află dulceaţa aşa cum a făcut samarineanca după întâlnirea Mea cu ea la fântâna lui Israel. Ea a avut duh umilit, şi această jertfă Mi-a adus, şi nu este om mai plăcut ca omul care are în el această comoară, care se face casă lui Dumnezeu în om.

Iată, poporul Meu, samarinenii aveau duh umilit, iar Israel avea duh trufaş. Samarinenii M-au primit şi M-au crezut, iar Israel nu M-a crezut şi nu M-a primit, căci se trufea cu Dumnezeu şi nu înţelegea cu mintea lui trufaşă că trufia nu este din cer, nu este de la Dumnezeu, ci este de la om, iar omul care are în el acest duh, nu are cu ce să-L cunoască pe Dumnezeu când El vine ca să locuiască în om, căci Dumnezeu, în om Îşi are locuinţa Sa. Cine nu crede când Eu spun acestea, să se uite acela în Evanghelia Mea cea de la fântâna lui Israel când Eu M-am întâlnit cu samarineanca şi Mi-am făcut în ea sălaş; în ea, şi în cetatea ei apoi, prin duhul ei cel umilit cu care ea nu se ascundea în ea, ci mai mult ieşea spre vedere, ca s-o vindec de păcatele ei şi s-o fac apoi sălaş al Meu, şi apoi mărturisitor al Meu peste mulţi, şi credincioşi, şi păgâni.

Omul care nu se satură de viaţa lui în el, de duhul lui în el, acela nu-şi dă viaţa sa în schimbul vieţii Mele din el ca să fie el apoi ca Dumnezeu pe pământ şi nu ca omul. Fariseii şi cărturarii s-au supărat pe Mine când am umblat la viaţa lor deşartă, descoperindu-le-o pe ea în faţa mulţimilor, dar samarineanca nu s-a supărat, ci, din contra, s-a bucurat când i-am descoperit viaţa ei, ca apoi s-o facă în ea plăcută Mie prin duhul ei cel umilit cu care M-a primit când i-am arătat că ştiu păcatele ei şi că sunt Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce vine şi învaţă pe pământ pe om toate cele ale împărăţiei lui Dumnezeu.

O, bine este omului să nu se ascundă cu cele rele ale lui şi să nu uite că de Dumnezeu nu are cum să se ascundă, căci Eu îi ies în cale şi îl descopăr pe el. Când omul se ascunde de om, atunci el se ascunde de sine, aşa cum a făcut Adam când s-a ascuns de Dumnezeu pentru păcatul lui, pentru sinele lui cel vinovat, poporul Meu.

O, cum să fac să-i dau omului minte, şi nu să-i deschid mintea lui, că dacă fac aşa, păţesc de la om ceea ce am păţit de la Adam, care s-a ascuns în sine, care s-a ascuns de el, şi omul nu înţelege cum vine aceasta. Cel ce nu se teme de Dumnezeu, acela se ascunde de el însuşi pentru ca să-şi poată purta greşeala care se ascunde în el, şi vai omului care are greşale ascunse în el, căci unul ca acela nu-I deschide lui Dumnezeu aşa cum Mi-a deschis samarineanca atunci când Eu i-am pregătit mântuirea.

O, poporul Meu, caută, fiule, să cunoşti bine taina mântuirii tale, căci ea nu înseamnă omul, ci înseamnă Dumnezeu şi lucrarea Sa peste om. Cuvântul Meu, cel plin de mântuire, să-l faci folos peste tine, şi nu uita să te măsori cu sfinţii, ca să vezi ce-ţi lipseşte la mântuirea ta, şi măsoară-te cu Mine, poporul Meu, ca să vezi ce eşti pe pământ, căci cel ce nu se măsoară cu Mine, acela se măsoară cu omul, de la care el nu poate avea mântuire, ci numai vremelnicie, care îl minte pe om cu faţa sa cea trecătoare peste om, făcându-l pe om să Mă ţină afară, să nu Mă ia în casa sa ca împărăţie a lui Dumnezeu în om.

O, poporul Meu, nu i-a folosit lui Israel trufia că el este poporul Meu după numele lui. Cel ce este al Meu, acela seamănă cu Mine, nu cu sine, poporul Meu. Cel ce este al Meu, acela nu se mai are pe sine, ci Mă are pe Mine şi Mă slăveşte în el fără de trufie, căci Eu am duh umilit, poporul Meu, şi de aceea Tatăl Mă iubeşte, căci Eu Îmi pun viaţa pentru oile Sale. Mă doare însă că omul nu ştie aceasta ce fac Eu între Mine şi om. Dacă Eu Îmi pun viaţa pentru om şi dacă nu pot apoi să o iau, Eu n-am putere în acela. Eu în samarineanca pentru care am ieşit la fântâna lui Israel am pus viaţa Mea, şi apoi Mi-am luat-o din ea, căci a rodit în ea, şi apoi M-am dus la Tatăl cu rodul vieţii Mele în om, căci în cine Eu pot să-Mi pun viaţa, putere am să Mi-o şi pun, putere am să Mi-o şi iau, căci viaţa Mea o pun pentru oi, ca să aibă ele viaţă, şi din belşug să aibă, şi din acest belşug Eu să duc la Tatăl viaţa Mea din om.

O, mult M-a mângâiat viaţa cea de duh umilit a samarinencei, din care Eu am cules apoi rod din sămânţă semănată în ea. M-a mângâiat dragostea ei pentru Mine, căci, apoi, ea a trăit pentru Mine, şi nu a mai trăit pentru ea între oameni.

O, ce frumos este omul în care Eu trăiesc, Eu şi nu el, şi ce frumos rod rodeşte în el, şi ce cules scump strâng de la el ca să-l duc la Tatăl ca rod al puterii Mele pusă în om ca iarăşi să o iau şi ca să trăiesc în om şi din om, precum cel ce trăieşte în Mine, din Mine trăieşte el şi nu din el, din apa Mea şi nu din apa lui din care el dacă bea iarăşi însetează, căci nimic din ale lui nu-i ţine de foame şi de sete omului, fiindcă Eu sunt izvorul care are viaţă în el şi nu este omul, dar omul nu ştie aceasta ce fac Eu între Mine şi om când Eu Îmi pun viaţa Mea ca iarăşi să o iau, precum am grăit aceasta în Evanghelia Mea cea de acum două mii de ani peste ucenici şi peste poporul din mijlocul căruia i-am ales pe ei ca să-Mi fac în ei viaţa Mea, şi apoi să lucrez cu puterea ei din ucenicii Mei peste poporul din care Eu i-am ales pe ei.

Mi-a fost atâta de uşor să-Mi aşez viaţa Mea în inima samarinencei cu care am grăit la izvor, şi tot atât de uşor Mi-a fost să Mi-o şi iau din ea, căci celui ce-i este uşor să se lase cu Mine, putere am întru el, şi el întru Mine apoi, căci Eu dacă-l hrănesc pe om, se cade ca şi el să Mă hrănească pe Mine, şi să semene hrana pe care el Mi-o dă, cu hrana pe care Eu i-o dau, şi să nu-Mi dea omul otravă peste viaţa Mea, poporul Meu, căci Eu sunt dătător de viaţă şi nu trebuie să fiu pedepsit de om, ci hrănit trebuie să fiu, ca să semene lucrarea omului cu lucrarea Mea, poporul Meu, căci Eu de aceea îi spun omului să se măsoare cu Mine şi nu cu omul, şi îi spun omului să stea cu duh umilit pe pământ, aşa cum Eu am petrecut şi M-am arătat pentru pildă peste om. Amin.

Voiesc, poporul Meu, să găsesc în tine înţelepciune şi drag pentru cuvântul Meu cel dătător de viaţă, şi să pot lua din mijlocul tău rod, poporul Meu, şi să-I dau Tatălui din munca Mea de peste tine, şi tot aşa să lucrezi şi tu, căci Tatăl, dacă nu semeni cu Mine, nu te cunoaşte, poporul Meu.

Omul nu poate să fie mic, iar tu, poporul Meu, să nu poţi să fii mare, că dacă nu vei trăi aşa înaintea Mea, vei fi împotriva Mea, căci Eu am fost şi sunt pruncuţul Tatălui, iar cei ce nu sunt aşa, nu pot fi ai Tatălui, căci seamănă cu Mine cei ai Lui, şi aşa îi cunoaşte Tatăl, prin lucrarea Mea în ei îi cunoaşte Tatăl. Amin.

Binecuvântată să fie sărbătoarea fântânii întâlnirii, şi samarineanca, îngerul ei cel ocrotitor, şi sfinţii cei veniţi cu ea la sărbătoarea ei în mijlocul tău, poporul Meu, şi să scoţi apă, ca să bea cei cereşti, căci tu eşti cu trupul, iar ei sunt cu casa lor cea din cer, nefăcută de mână, precum este scris despre trupurile cele cereşti.

Iar voi, copii din porţi, odihniţi-vă un picuţ de truda cea de la grija pentru fiinţa cărţii Mele cu voi din zilele acestea când Eu de cincizeci de ani grăiesc peste pământ cuvântul acestei cărţi pe care Eu am deschis-o şi am aşezat-o pe pământ. Şi vă rog, copii istoviţi, feriţi-vă de neputinţe, pe cât puteţi feriţi-vă, că pe Mine Mă doare sufletul şi trupul vostru, şi cu jale vă port durerea, şi cu greu Mă aştern pe pământ cu venirea Mea când voi sunteţi prea zdrobiţi în porţi. Eu însă vă umplu de mângâiere, şi apoi de putere, numai să-Mi daţi Mie să pot, căci voi sunteţi plăpânzi sub mâna Mea şi sub venirea Mea şi sub vremea grea care apasă peste venirea Mea. Amin, amin, amin.