Sunt Domnul slavei. Amin. Umilinţa Mea cea plină de slavă M-a făcut Fiul Omului, prunc născut pe pământ, şi apoi crescut până ce umilinţa Mea M-a făcut să Mă aplec şi să mor pentru învierea omului, pentru viaţa cea de veci a omului care iubeşte să fie ca Dumnezeu pe pământ. Amin.

Umilinţa Tatălui şi a Mea, lucrarea aceasta dumnezeiască M-a adus din cer pe pământ prunc născut din Fecioară în peştera din Betleem. Sculaţi-vă, copii din porţi, ca să intru cuvânt în carte pentru ca să grăiesc de umilinţa cu care M-am arătat oamenilor prunc născut din om, Fiul Tatălui Savaot, Care a venit în chip de prunc pe pământ ca să-l înveţe pe om taina prunciei, taina naşterii de sus, căci Eu de sus M-am coborât, din cer am venit şi Mi-am înfiinţat trup din om ca să-l învăţ pe omul cel născut din om să se suie în cer şi să se coboare prunc născut din cer pe pământ, aşa cum Eu M-am născut, prin duhul umilinţei Tatălui, căci Eu de la Tatăl am învăţat lucrarea umilinţei, lucrarea naşterii Mele din cer pe pământ, naşterea Mea din om, ca apoi să-l fac pe om să-L vadă pe Dumnezeu venit din cer după el pe pământ, umilit până la om, ca să-l înveţe pe om lucrarea umilinţei, de pe pământ şi până în cer. Amin.

O, ce mare, ce frumoasă este lucrarea umilinţei de duh! Iată, copii care primiţi cuvântul cel ieşit din gura Mea, iată ce dar frumos îi dau Eu omului odată cu amintirea zilei în care Eu M-am născut prunc între oameni pe pământ prin lucrarea umilinţei Tatălui şi a Mea! Îi dau omului darul umilinţei de duh, căci fără această vedere nu se poate omul vedea pe sine, nu se poate vedea ce este şi unde este şi ce face el între pământ şi cer sub ochiul Meu cel făcător de om. Am venit pe pământ să-l fac pe om, nu pe Mine să Mă fac. M-am umilit nu ca să Mă fac pe Mine, ci pe om să-l fac; să-l fac iar pe om, căci când l-am făcut la început, el a stricat apoi lucrarea Mea după ce şi-a pierdut darul umilinţei de duh; l-a pierdut prin neascultare şi prin nesupunere, şi apoi nu şi l-a mai găsit. Şi dacă aşa este omul de atunci de când Eu l-am făcut, de când el a pierdut apoi umilinţa de duh, am venit Eu acum două mii de ani pe pământ şi M-am aşezat sămânţă în trup fecioresc şi n-am stricat cu nimic trupul Fecioarei, căci Eu sunt Cel ce am făcut omul şi sunt Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi de aceea am putut să Mă fac Om din om, şi iată, numai cel născut de sus poate să aibă darul umilinţei de duh ca şi Dumnezeu. Numai cel născut din Dumnezeu rămâne în Dumnezeu, aşa cum omul născut din om rămâne în om, căci ca să fie omul în Dumnezeu, această umilinţă de duh nu poate omul s-o mai găsească fără ca Eu să-l ajut din cer pe om, fără ca omul să-Mi deschidă când Eu vin la el şi bat ca să-l învăţ din Tatăl lucrarea umilinţei de duh, lucrarea naşterii de sus a omului. Amin.

O, poporul Meu, mare Îmi este mila de tine! O, poporul Meu, mare Îi este Tatălui mila de Mine şi de El! L-am pierdut pe om acum şapte mii de ani, după ce el a dat de la el umilinţa de duh. Durerea Mea şi a Tatălui e durere mare, poporul Meu, şi dacă Mi-e milă de tine, Mi-e milă de Tatăl şi de Mine, poporul Meu. E omul lipsit de umilinţă de duh şi plânge Dumnezeu în cer şi pe pământ pentru depărtarea omului, pentru căderea din umilinţă a omului. Mi-e tare milă de tine, popor al cuvântului Meu, şi vreau să te întăresc cu tot ce am în Tatăl ca să pot să te am, şi vreau să te ajut cu tot ce scrie în Scripturi pentru venirea Mea, pentru ca să vin mereu la tine, şi aşa să vin, căci venirea Mea e scrisă în Scripturi ca şi împărăţia Mea cu care vin şi despre care am spus că este înăuntrul omului şi nu altfel este ea.

M-am născut prunc pe pământ ca să pot acum să vin din nou, Dumnezeu mare de la Tatăl ieşit, de la Tatăl născut pentru umilinţa omului, căci omul a uitat cu totul această lucrare care îi dă lui viaţa, şi Eu am venit ca să i-o arăt prin naşterea Mea cea de acum două mii de ani şi, iarăşi, acum, prin venirea Mea cuvânt din Tatăl şi nu de la Mine Însumi, nu cum face omul care îşi are duhul lui şi care nu ascultă de nimeni decât de el în el însuşi. Am venit în chip de prunc pe pământ ca să-l învăţ pe om taina prunciei, lucrarea Tatălui peste oameni după şapte mii de ani de la facerea omului, iar Tatăl lucrează prin Mine, Fiul Său Cel Unul născut din El mai înainte de vecii, şi apoi născut din trup de Fecioară pe pământ acum două mii de ani. Îi dau omului darul umilinţei de duh, iar cel ce nu voieşte să-l ia în dar şi apoi să-l aibă în el pentru ca să ştie prin el naşterea de sus şi să se lase apoi cu ea, aceluia îi dau dureri, şi prin ele îi dau lepădarea de sine fără ca el să voiască, şi îi dau apoi, dacă voieşte, darul umilinţei de duh, cu care să-L vadă pe Dumnezeu şi să-L asculte şi să I se supună, căci omul este om şi atât, dacă el nu se naşte din Dumnezeu ca să fie al lui Dumnezeu omul pe pământ, fiul lui Dumnezeu să fie omul pe pământ şi nu om din om. Amin.

O, poporul Meu, sărbătoarea naşterii Mele din Fecioară se sărbătoreşte pe pământ cu daruri de la om la om, căci aşa s-a deprins omul fără ca el să ştie ce ascunde sub el acest obicei omenesc. Eu tot cu daruri o sărbătoresc şi stau în braţe cu darul umilinţei de duh, pe care îl am din Tatăl pentru fiecare om, gata să-l dau la tot omul care voieşte să fie prunc născut din Dumnezeu, şi apoi fiu ascultător de Tatăl Cel ceresc. Omul şi-a pierdut viaţa şi darul ei cel ceresc atunci când a pierdut darul umilinţei de duh, şi de atunci plânge Dumnezeu după om. O, cum să fac, poporul Meu, să-l fac din nou pe om prin darul umilinţei Mele cu care M-am născut prunc de om pe pământ? Eu pentru om M-am născut, nu pentru Mine. Eu pentru om trăiesc, nu pentru Mine. Pentru om am murit şi am înviat, nu pentru Mine a trebuit să fac aceasta. Toate pentru om le-am lucrat, tot ce am suferit, toată suferinţa Mea de şapte mii de ani, pentru om o îndur, şi numai omul poate să Mi-o curme făcându-se după chipul şi asemănarea Mea ca să aibă în el, apoi, darul umilinţei de duh pe care Eu îl am din Tatăl pentru fiecare om, gata să-l dau în dar, numai să voiască omul să se dea Mie, ca apoi Eu să pun în el comoara aceasta, duhul prunciei, cu care omul stă ascultător şi supus Tatălui, după ce se naşte el din Mine, din duhul umilinţei Mele cu care M-am coborât din cer pe pământ ca să Mă nasc prunc şi să-i arăt omului de unde vine viaţa cea care nu mai moare şi cu care omul calcă peste moartea care se striveşte în duhul umilinţei lui, duhul pe care Eu voiesc să i-l dau omului în dar, aşa cum se dau daruri spre amintirea slavei zilei când Eu, prunc născut în Betleem, am primit darul umilinţei magilor care Mi-au adus aur, smirnă şi tămâie, darul umilinţei lor cu care s-au închinat Mie, Fiu de Dumnezeu pe pământ. Amin.

Nimic nu voiesc să-Mi dea omul decât duhul umilit, cel mai frumos dar pe care omul poate să-l dea lui Dumnezeu, şi Domnul nu-l va urgisi pe el şi îl va ierta de păcate şi îl va naşte de sus prin darul umilinţei de duh, care-l naşte pe om pentru Dumnezeu pe pământ. Amin.

E sărbătoare de naştere a Mea în mijlocul tău, popor al cuvântului Meu care se naşte în mijlocul tău ca să nască din el om nou, om cu duh umilit pe pământ. O, Mi-e milă de tine, că eşti micuţ şi plăpând şi eşti sub durerea vremii de acum şi din toată vremea cerului şi a pământului şi a omului de pe el, că Eu vin în mijlocul tău cu toată durerea Mea cea de şapte mii de ani şi plâng cu ea înaintea ta după naşterea de sus a omului de pe pământ. O, fiecare naştere îşi are bucuria ei apoi, şi voi avea şi Eu bucuria aceasta, dar ajutaţi-Mă, copii din porţi, să-Mi scriu pe pământ cartea cuvântului vieţii şi să vărs peste pământ acest râu şi să-l scot pe om din apele lui şi să-l dau Tatălui, înviat din morţi, să-l dau născut din apele râului vieţii pe om, să-l dau Tatălui de bucurie, căci Eu şi cu Tatăl plângem după bucuria cea de după naşterea omului, copii care purtaţi în voi mila de Dumnezeu. O, daţi poporului Meu mângâierea Mea, darul umilinţei de duh, că Eu îi voi vorbi lui despre această taină şi voi serba cu el cuvânt de naştere, cuvânt de viaţă şi de mângâiere peste pământ, chemându-l pe om la darurile Mele, darurile umilinţei de duh, cu care el poate pătrunde taina vieţii şi dulcele ei, duhul prunciei fără de care nici un om nu poate pătrunde împărăţia Mea care este pentru cei mici sub mâna Mea cea tare şi ocrotitoare şi mângâietoare când ea are peste cine să lucreze aşa. Amin.

Omul este dator lui Dumnezeu cu ceea ce el a pierdut după ce a ieşit din ascultare şi din supunere. O, omule! Dă-te înapoi lui Dumnezeu ca să ajung cu tine la începutul omului! Vino spre Mine ca să vezi cât M-am umilit pentru tine născându-Mă prunc pe pământ ca să te învăţ darul prunciei care vine de la naşterea cea din Dumnezeu a omului, aşa cum Eu din Tatăl M-am născut mai înainte de vecii, şi apoi M-am supus Lui până la naşterea Mea din Fecioară pe pământ ca să lucrez Tatălui între oameni şi să Mă arăt pe pământ Dumnezeu venit din cer prunc, şi, crescând ca omul apoi, M-am arătat jertfă a iubirii cu care am venit după om ca să-l trag spre Tatăl prin duhul umilinţei Mele. Amin.

Eu cu darul duhului naşterii Mele din Fecioară îl învăluiesc pe om şi îi grăiesc lui taina naşterii omului la sfârşit de timp, şi sărbătoresc pe pământ cuvânt de naştere a Mea în om şi de naştere a omului din Mine, iar Tatăl priveşte la lucrarea Mea din mijlocul tău, şi la tine, poporul Meu. Amin, amin, amin.