Cu putere dumnezeiască din Tatăl şi din Mine rostesc şi spun: daţi-Mi putere să intru cuvânt în cartea zilelor Mele cu voi, copii din porţi! Lăsaţi-vă cuprinşi de puterea Mea, că voi sunteţi goliţi de putere, dar Eu, Domnul Cel tare, Fiul Tatălui ceresc, vă ţin întru Mine ca să puteţi pentru Mine şi pentru tot sufletul care trăieşte din cer şi nu de pe pământ, căci cine mănâncă din cer, trăieşte, iar cine mănâncă de pe pământ, moare, fiilor.

În numele Tatălui Mă fac cuvânt de sărbătoare a Maicii Mele copilă, că ea copilă s-a dat Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi copilă a rămas, căci cine este născut din Dumnezeu, rămâne copil scump lui Dumnezeu şi creşte în ascultare şi în umilinţă, prin credinţă cerească şi nu pământească. O, păstraţi-vă în ascultare, fiilor mici. Staţi porţi de intrare a Mea, căci intru să-Mi îndemn la viaţă cerească poporul, la credinţă cerească şi nu pământească, la înţelepciunea umilinţei şi a inimii curate şi pline de Duh Sfânt, de Duhul lui Dumnezeu, căci cine se naşte de pe pământ, nu este învăţat cu Duhul lui Dumnezeu, iar cine se naşte din cer, acela este cer al Duhului Sfânt şi suferă ca Mine între pământ şi cer, iar suferinţa care Mă iubeşte pe Mine în om, aceea este coroană pentru sfinţi, fiindcă nu este om mai sfânt ca acela care iubeşte pe Dumnezeu atât cât voieşte Dumnezeu. Amin.

O, iată cum v-am luat în braţe şi v-am aşezat pe piatra mărturisirii ca să mărturisesc Eu de pe piatră şi din voi cuvântul sărbătorii mamei Mele copilă. Mărturisirea este darul celor sfinţi în cer şi pe pământ, este piatră de temelie a credinţei cereşti, căci sfinţii sunt cereşti şi se fac temelie a credinţei cereşti pentru cei ce cred prin mărturisire şi pentru mărturisire. Sfinţii lucrează lucrare cerească pe pământ, căci cei ce sunt născuţi din cer nu mai lucrează ca pe pământ, şi sunt ca îngerii din ceruri pe pământ. Amin.

O, copii ascultători şi supuşi puterii Mele care vă ţine sub ea ca să pot Eu veni cu tainele cerurilor pe pământ! Le-am spus acum două mii de ani saducheilor care nu credeau în înviere, că M-au întrebat de înviere, dar cu ispitire M-au întrebat, iar Eu le-am spus: «Fiii veacului acesta se însoară şi se mărită», şi Eu am lăsat acoperit de taină acest cuvânt. Dar acum, după două mii de ani, când din nou cu multă putere şi cu mult cuvânt grăiesc peste pământ căci pot aceasta fiindcă sunt Dumnezeu, grăiesc şi spun că prin acest cuvânt atunci rostit am arătat care sunt fiii veacului acesta. Dar cei ce biruiesc moartea în ei şi scapă de acest veac, aceia sunt cei ce se învrednicesc să dobândească veacul învierii dintre morţi, şi aceia nu se însoară şi nu se mărită, fiindcă nu pot să moară, de vreme ce sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii, şi nu sunt fii ai veacului acesta. Iată taină despecetluită de Cel ce a rostit acest cuvânt acum două mii de ani. Eu Însumi l-am rostit împotriva celor ce Mă ispiteau pentru învierea cea dintre morţi şi am arătat atunci care sunt fiii oamenilor şi care sunt fiii lui Dumnezeu, şi am spus că fiii veacului acesta sunt cei ce se însoară şi se mărită, iar fiii veacului Domnului nu se însoară şi nu se mărită, fiindcă nu pot, de vreme ce se fac la fel cu îngerii, pentru ca să fie fii ai învierii, înviind dintre morţii acestui veac, ca să nu mai poată muri şi ca să fie ai Domnului, iar Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El. Amin.

O, fii ai oamenilor, Eu nu sunt Dumnezeul fiilor veacului acesta, căci Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor, care trăiesc în El, nu în veacul acesta. Am spus celor născuţi din Mine acum două mii de ani că voi fi cu ei până la sfârşitul veacului, fiindcă cei ce se învrednicesc să biruiască lumea, trăiesc apoi în Mine, nu în veacul acesta. O, fii ai oamenilor, o, fii ai veacului acesta! Dacă omul iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, iar lumea trece, şi trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac, căci este din Tatăl. Amin.

Eu am venit acum cuvânt pe pământ ca să vorbesc cu tot omul de pe el şi să le spun fiilor veacului acesta că făţărnicia este aluatul fariseilor şi că nimic nu este acoperit ca să nu se descopere, şi nimic ascuns ca să nu se cunoască de pe acoperişuri.

O, copii ascultători care luaţi glasul Meu din gura Mea şi îl daţi fiilor veacului acesta! Am desfăcut această taină ca să se vadă lucrarea făţărniciei care învaţă pe om că însuratul şi măritatul sunt de la Dumnezeu. De la Dumnezeu este învierea, nu moartea, nu veacul acesta şi fiii lui, iar Eu Mă pregătesc să surp înţelepciunea acestui veac în care trăiesc toţi fiii ei şi să le spun lor de mama Mea copilă, şi să le spun că cine este născut din Dumnezeu pe pământ, acela rămâne copil şi creşte în ascultare şi creşte în umilinţă şi în credinţă cerească şi nu pământească între pământ şi cer. Amin.

Iar tu, mamă copilă, mamă a Mea şi copilă a Tatălui Meu şi al tău, învaţă din Mine pe fiii veacului acesta ca să audă ei ce este împărăţia acestui veac şi ce este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Amin, amin, amin.

– E zi de creştere a credinţei cereşti peste poporul Tău de nou Ierusalim, Fiule al Tatălui, şi copilul meu. Omul cel zidit de mâna Ta din pământ la început, nu a fost copil, şi de aceea nici nu a ştiut să asculte când l-ai învăţat ce să facă după ce l-ai făcut. Eu însă am fost copilă şi am avut ascultare, căci aşa este copilul, iar Tu ai zis oamenilor că dacă nu vor fi ca pruncii, nu vor intra în veacul învierii unde toţi sunt la fel cu îngerii, Fiule Doamne. Tu eşti Cel ce l-ai făcut pe omul cel dintâi, şi nu l-ai făcut copil, ci om împlinit. Iar el dacă s-a văzut împlinit şi nu copil, s-a aşezat mai mare ca Tine şi nu Te-a ascultat, fiindcă nu Te vedea.

O, greu e de cel ce nu Te crede, Dumnezeule tainic, că acela face rele dacă nu Te vede cât eşti de adevărat. Mă fac sărbătoare de înţelepciune peste om, fiindcă eu, copilă de trei ani fiind, m-am supus, ca să fiu copilă prin supunere, şi Tatăl m-a iubit nespus, şi mi-a dat pe Fiul Său Cel scump, şi eu L-am aşezat pe pământ după ce L-am născut prin ascultarea de Tatăl, Care a trimis înger binevestitor pe pământ ca să-mi spună că S-a zămislit în pântecele meu Domnul Făcătorul, Cel din Tatăl născut mai înainte de vecii. Înţelepciunea poartă în ea supunerea, care se face dulce în cel înţelept. Aşa am lucrat eu când Tatăl m-a cerut prin înger ca să-I fiu locaş Fiului Său, şi tot aşa lucrează tot sufletul care se dă Fiului meu casă, căci El în casă stă ca un Fiu, precum este scris. Amin.

O, popor al Fiului meu, nu este înţelepciune mai frumoasă ca umilinţa, care nu-l lasă pe om să moară şi să cadă din Dumnezeu. Aceasta este învăţătura pe care trebuie s-o aşezi tu peste fiii veacului acesta când eşti în mijlocul lor după ce tu aşa trăieşti înaintea lui Dumnezeu, ca să vadă spre înţelepţirea lor fiii veacului acesta. Să nu fii nepăsător pentru această mântuire, căci eu n-am trăit nici o clipă altfel pe pământ, şi am fost Născătoarea Domnului. O, dacă n-aş fi avut credinţă cerească şi umilinţă, cum aş fi ascultat eu ca să mă supun venirii Domnului? Dar oamenii neumiliţi ai veacului acesta n-au văzut minunea aceasta, ci au văzut-o şi au purtat-o cu ei peste timp cei ce au avut şi au credinţa cerească şi suferinţa ei, care rabdă cu nădejde, îndelung, întru nădejdea venirii Lui. Amin.

O, Ierusalime al venirii Fiului meu, învaţă taina bucuriei venirii Lui la tine, că poporul Israel cel dintâi, cel după trup, a văzut cu ochii lui minuni şi semne prin Moise şi lucrări peste fire cum nu s-a mai auzit, dar mărirea de sine a lui l-a orbit şi l-a pierdut din Dumnezeu chiar dacă a văzut el pe Dumnezeu călăuză a sa spre ţara făgăduinţei. Lipsa umilinţei de duh îl ridică pe om peste Dumnezeu, căci aşa este cel fără de Dumnezeu peste paşii lui, peste duhul lui, şi acela ia din el, nu ia din Dumnezeu. Când omul ia din Dumnezeu, atunci viaţa lui este viaţa Domnului şi are cum să împartă viaţă, căci eu, după ce mi-am dat viaţa şi trupul pentru Fiul meu, Iisus Hristos, Care era viaţa mea, am fost apoi cu duh dătător de viaţă între oameni, iar în cine se strecura umilinţa Fiului meu şi a mea, acela se făcea viaţă pe pământ, şi dătător de viaţă. Fericit este cel ce are viaţă, că acela este bogat şi are ce să dea, şi nimeni nu moare lângă el dintre cei ce iubesc viaţa pentru umilinţa din ei. Eu n-am petrecut pe pământ decât cu cei iubitori de Dumnezeu şi cu răbdarea vieţii, iubirea cea plină de umilinţă, şi nicăieri nu este Fiul meu mai cald ca şi în inima umilită, căci Fiul meu este frumos, şi petrece întru umilinţă şi întru înţelepciunea ei. Amin.

Duhul sărbătorilor cereşti este duhul umilinţei, care se face iubire pentru cer în omul cel sfânt, căci cine este născut de sus, acela suferă între pământ şi cer, iar suferinţa care-L iubeşte pe Domnul în om, e comoară de sfinţenie, fiindcă nu este om mai sfânt ca acela care-L iubeşte pe Dumnezeu atât cât voieşte Dumnezeu. Amin.

O, ce bine este să se dea omul de mic lui Dumnezeu, căci a celor mici este împărăţia cerurilor, după cum Fiul meu a spus despre taina aceasta şi a spus că cine nu va fi copil nu va intra în ea.

O, fii ai Fiului meu, care ştiţi ce înseamnă împărăţia cerurilor, această împărăţie este găsită dreaptă numai de fiii ei, iar fiii veacului acesta sunt fără de minte pentru ea, căci în ea au viaţă numai cei mici care o cuprind pe ea aşa cum eu am cuprins-o cu inima mea mică de copil, şi am stat apoi sub duhul proorociei, care mă hrănea din Zaharia, proorocul Domnului, căruia i-a fost descoperită taina vieţii mele ca să fiu eu locaş Fiului vieţii, Fiului lui Dumnezeu.

Voi, copii care aduceţi pe pământ pe Fiul meu Cuvântul, Care vă hrăneşte pe voi cu duhul proorociei, cu Duhul Lui, daţi viaţa aceasta la cei ce iubesc viaţa şi mângâiaţi-vă cu cei ce au duhul umilinţei, care se face iubire cerească pentru Dumnezeu în om, şi viaţă a omului. Fiii veacului acesta nu pot gusta din duhul umilinţei, căci ei au duhul lumii, care este pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, dar cei ce iubesc împărăţia cerurilor pe pământ, sunt fii ai învierii, la fel cu îngerii pe pământ. Amin.

Duhul proorociei doreşte după cel ce este copil, căci totul Îi este cu putinţă lui Dumnezeu întru cei ce cred cereşte în taina vieţii şi nu pământeşte. Cu dor să râvniţi după duhul proorociei care naşte fii din Dumnezeu, căci prin prooroci a lucrat şi lucrează de la Domnul pe pământ taina vieţii, iar cel ce stă în duhul proorociei, acela are ascultare, iar ascultarea înseamnă viaţă de copil. Amin.

Luaţi cuvântul Fiului meu care se dă vouă şi creşteţi mici prin el, şi nu uitaţi să fiţi plăcuţi cerului prin duhul umilinţei, şi nu uitaţi să staţi cu inimioarele pline de dor înaintea Domnului, căci dorul după Dumnezeu îl face pe om mireasă a lui Dumnezeu, iar taina miresei este aşteptarea Mirelui în duhul răbdării sfinte, prin care omul nu cade din viaţă. Amin.

E sărbătoare de creştere a credinţei cereşti peste voi, copii ai Ierusalimului nou, iar eu, ca o mamă copilă, sărbătoresc între voi ziua intrării mele în Sfânta Sfintelor după ce am împlinit trei ani de la mama mea care m-a născut cu trupul pe pământ, şi atunci Domnul m-a primit, căci am fost copil, iar cine este copil Îl primeşte pe Domnul. Faceţi-vă veşnică sărbătoare de copii cereşti înaintea Domnului şi iubiţi-vă unii pe alţii precum Fiul meu iubeşte pe copii, iar altfel decât El voi să nu iubiţi. Duhul de copil stă pe faţa celui ce-L iubeşte pe Dumnezeu atât cât voieşte Dumnezeu, şi niciodată nu poate fi copil al Domnului acela care iubeşte pe Domnul atât cât vrea el din toate câte el iubeşte şi nu cât Dumnezeu, căci Dumnezeu este iubire, şi altceva nu mai înseamnă El. Amin.

Sărbătoarea mea de azi vă învaţă să fiţi copii atât cât voieşte Dumnezeu, căci cel ce nu face aşa, acela cade în prăpastia veacului acesta şi se uneşte cu lumea ei. Fiţi copii şi aşa să creşteţi, şi cu dor după cer să staţi, căci Fiul meu când S-a mărturisit pe Sine înainte să-Şi pună viaţa Sa pentru om, El a spus aşa: «Foc am venit să arunc pe pământ, şi cât aş voi să se aprindă acum!». Amin, amin, amin.

– O, mamă a dragostei Mele pentru omul umilit cu duhul, dor am venit să aşez în om, şi apoi să-l aprind, că am venit să-l fac pe om mireasă a Mea, mamă copilă, iar taina miresei este dorul după Mirele ei şi duhul răbdării prin care omul nu cade din viaţă, mamă. Dor am venit să arunc pe pământ şi să-l aprind în om, ca să zică omul: „Vino, Doamne!“. Eu sunt Mirele Care vine, şi cel ce aude glasul Meu, să zică: „Vino, Doamne!“, precum duhul şi mireasa zic: „Vino!“.

M-am aşezat cu sărbătoare de cuvânt peste tine, poporul Meu mireasă. Mireasa are dor, are foc, şi este foc care aşteaptă pe Mirele ei. Cel ce nu înţelege Scriptura pe care am spus-o Eu: «Foc am venit să arunc pe pământ, şi să se aprindă», acela are acum desluşită taina aceasta, şi e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu şi să iubească lumea după ce a auzit cuvântul care spune: «Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume, căci dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el, pentru că tot ce este în lume, pofta trupului şi a ochilor şi trufia vieţii, nu sunt decât din lume», şi e păcat să nu-L iubească omul pe Dumnezeu şi să iubească lumea şi pe cele din ea.

O, staţi în duhul sărbătorilor cereşti, copii ai Ierusalimului, şi aprindeţi în voi dorul după Mine, ca să vin, fiilor, că dor am venit să aşez în voi, iar dorul creşte numai când este aprins, precum nimic nu se mistuie fără să nu ia foc. Nu uitaţi să fiţi copii, căci Eu am spus că a copiilor este împărăţia cerurilor. Staţi în duhul proorociei, căci din el puteţi să spuneţi: „Vino, Doamne!“. Numai duhul şi mireasa zic: „Vino!“, iar trupul nu zice aşa lui Dumnezeu.

Trufia vieţii a orbit de tot pe fiii veacului acesta, precum pe Israel din vremea lui Moise l-a orbit, deşi a văzut cu ochii lui pe Dumnezeu călăuză a sa spre ţara făgăduită lui, şi atât de mari semne lucrate înaintea lui pentru viaţa lui apoi. Dar el a iubit trufia vieţii, căci s-a crezut a fi cel mai mare pe pământ, ca şi Adam, care nevăzându-Mă a călcat peste Mine şi s-a pus el stăpân pe sine, şi atunci omul a ieşit din Dumnezeu. Eu însă Mă port după el cu aceeaşi strigare, căci cuvântul de acum al venirii Mele îl întreabă mereu, îl caută mereu pe omul care nu Mă vede, şi îl întreabă: «Unde eşti, omule?». Iar el nu poate să-Mi răspundă decât că aude glasul Meu cel din rai şi că se ascunde, că este gol. O, cei ce aud acest cuvânt al venirii Mele după om şi nu-l iau de veşmânt al lor, aceia stau ascunşi pentru goliciunea lor şi spun că Eu nu sunt, şi că sunt ei. Dar Eu voi stârpi de pe pământ şi din om trufia vieţii şi voi spune iarăşi omului prin acest cuvânt că Eu sunt Cel ce sunt, şi că voi, copii ai Ierusalimului nou, sunteţi casa Mea, cort al Meu între oameni, şi că în mijlocul vostru este duhul proorociei prin care Eu Însumi spun în lung şi în lat peste pământ şi peste om că nu omul este, ci Eu sunt Cel ce sunt. Amin, amin, amin.