Sun la porţi, sun cu trâmbiţa la porţi. Intru în cartea Mea cu ea şi Mă fac mângâiere pentru sfinţi, căci cuvântul Meu este mângâierea sfinţilor. Amin, amin, amin.

O, Verginico, te serbează cerul pe pământ, iar pământul îi răspunde cerului. Era sărbătoare cu strângere de popor pentru ziua ta de sărbătoare. Dar acum Ne strângem Noi, cei din cer, că poporul Nostru de pe pământ e necăjit, nu e ca cel ce are de toate cele pământeşti, şi fiecare te pomeneşte în casa lui în ziua ta de serbare.

E greu pe pământ, Verginico. E tot mai greu pentru Noi pe pământ. E vreme grea, şi trebuie să trecem prin ea cu răbdare şi cu pace şi cu nădejde, ca să se apropie la vedere cele ce nu se văd, căci omul nu mai doreşte pe Dumnezeu, ci numai pe cele de pe pământ doreşte. Am spus celor ce-Mi dau fiinţă în carte să ridice mânuţele şi să ceară ajutor la cer pentru toate ca să-i ajut în nevoi, că poporul e lipsit de toate cele, fiindcă e tot mai greu pe pământ. Pentru Noi, cei din cer, e greu pe pământ, căci acum minunile nu l-ar aduce pe om mai sus, lângă Noi, mai lângă Dumnezeu, fiindcă sunt prea mari şi prea multe minuni făcute de om, şi tot omul s-a încântat cu ele, iar ca să Mă aşez să fac iar vindecări de boli, şi de suflet să nu fac, Eu nu mai lucrez acum aşa peste om. Acum sunt doctori mulţi. Acum minunile nu mai pot nimic, fiindcă e prea înconjurat omul de cele ivite pe pământ care îl trag din braţul Meu chiar dacă Eu aş slobozi iarăşi vreme de minuni. Dacă-i dau omului sănătate cum făceam atunci, omul îi slujeşte duhului rău cu ea. Dacă-i înmulţesc bogăţiile, el se duce cu ele în plăcerile lui şi nu mai picură nimic din ele pentru săracii Mei care ştiu cu mâna lor să-şi câştige pâinea. Dar mai e cineva să iau de la el plata pâinii săracilor Mei?

E greu pe pământ, Verginico. Azi te serbez cu cerul cel nevăzut pe pământ, şi cu duhul poporului din fiecare casă şi cetate a lui, atât cât mai avem şi Noi popor din tot care a fost şi a vrut să mai fie în urma râului Meu de cuvânt al vieţii cea de sus. Dar acum, hai să cuvintezi, că tu ai sărbătoarea ta, şi te aşteaptă tot şi toate cele ce nu se văd, şi te aşteaptă sfinţii şi îngerii să grăieşti pe pământ, ca să aibă hrană de pe masa ta de praznic şi să laude ei ziua aceasta. Amin, amin, amin.

– O, Doamne, dorul Tău cel mare este să vii pe pământ. Pe om îl încearcă tot felul de doruri pentru dorul lui de viaţă, dar Tu numai un dor ai, să vii pe pământ precum este scris, să vii pe pământ şi să Te întinzi cu împărăţia cerurilor peste oameni şi să-i cuprinzi în ea. Din vreme în vreme Te-ai lăsat prin prooroci cu vestea mântuirii peste pământ ca să-i prinzi pe oameni sub năvodul împărăţiei cerurilor, şi ei să stea în ea apoi. Dar n-au voit şi nu vor oamenii, iar îngerii cei nimicitori au dat şi dau drumul la mânie, la plata cea pentru viaţa omului, căci orice faptă are o plată din cer pentru ea.

Sunt prea multe minuni văzute pe pământ. La toate colţurile ele se mişcă, şi nu mai tresare omul la ele, că s-a învăţat cu ele, şi apoi face altele proaspete ca să-şi înnoiască încântarea, că dacă ea nu e înnoită, omul e trist, e abătut, şi el nu stă aşa, şi îşi face minuni ca să poată trăi. Lucrează omul cu mintea şi cu mâna minuni, dar mintea lui e toată pe pământ, Doamne. Jalea Ta e prea mare, ca şi jalea sfinţilor, când vezi desfrâul de pe pământ, iar pe om, înecat în el. O, e potop mare, şi nu mai e pământ cu oameni pe el şi fără de potop peste el. întuneric cum n-a mai fost, mare întuneric e peste om, iar sfinţi nu mai sunt între oameni. Lumea cea făcătoare şi cunoscătoare de minuni zace în necunoştinţa ei de Tine, şi ar da să-Ţi închine Ţie o mulţime de mulţumiri pentru traiul ei făcut de ea şi nu de Tine, iar Tu îţi întorci ochii aiurea când auzi, şi aşa faci, precum ai zis prin prooroci. Toate cuvintele Tale şi ale celor din cer sunt tot o jale, tot o plângere, şi vai de omul care caută bucurii în vreme de mare plâns şi jale a cerului cel nevăzut de om!

O, Doamne! Cine pe pământ mai plânge cu Tine? Cine dă să Te mai mângâie în durerea Ta cea de la om? E iadul pe pământ, şi nu mai poate omul înţelege aceasta. Tot iadul a ieşit din adânc pe pământ şi înşeală cu faţa lui ascunsă toate neamurile de sub cer, iar numele Tău este slăvit pentru slava cea deşartă a oamenilor fărădelegii de pe pământ, de parcă Tu ai fi idol şi nu Dumnezeu viu şi adevărat.

Iată cum îmi serbez eu cu cei din cer ziua mea de pomenire pe pământ. Plâng cu Tine, că nimeni nu mai plânge cu Tine. Nu-i place omului plânsul, dar faţa iadului este ascunsă în ochii omului, şi de sub ea va ieşi la vedere duhul înşelăciunii curând, curând, că el nu poate salva viaţa omului, dar l-a făcut pe om să uite de viaţă şi să numească altceva viaţă. O, cum să fac să-Ţi alin jalea Ta cea fără de capăt? Mi-e duhul plin de milă pentru Tine. Mi-e iubirea tot o durere fiindcă omul Te-a făcut pe Tine Dumnezeu neputincios, iar pe el s-a pus în locul Tău, aşa cum este scris în prooroci că va face omul, căci el, bietul de el, nu ştie ce-şi lucrează, fiindcă moartea stă ascunsă sub faţa minunilor omului care şi-a vândut morţii sufletul cel luat de la Dumnezeu.

Sărbătoarea mea e un dulce suspin pentru suspinul Tău, că dulce e suspinul cel din cer, dar omul nu-i ştie gustul ca să ia viaţă din el şi adevăr din el, şi apoi să fie omul viu ca şi Tine, Cel însuspinat după om. Sărbătoarea unui sfânt al Tău, cum ar putea fi ea mai dulce pentru el ca atunci când poate să grăiască din cer pe pământ? O, mare este dorul sfinţilor pentru cei de pe pământ, Doamne. Dorul e o durere, dar e cea mai dulce. Bucuria nu e mai dulce ca durerea, dar omul nu ştie ce amară i se face bucuria lui, şi de aceea nu ştie el ce să iubească. Numai cei ce iubesc sfinţenia iubesc durerea, şi aceia sunt nădejdea cerului şi a pământului pentru facerea lor cea din nou pentru ei, şi atunci nu vor mai fi oameni păcătoşi, şi atunci sfinţii se vor bucura în pământul lor, căci cerul şi pământul vor fi ale sfinţilor, Doamne îndurerat după om. Amin.

– Eu, Verginico, vreau să sfârşesc cu păcatul de pe pământ. Vreau şi cu plata lui să sfârşesc, dar nu vrea omul aşa minune pe pământ, că mai mare minune ca păcatul şi ca strălucirile lui cele mincinoase, care nu sunt decât o nălucă şi care piere apoi, mai mare ca această minune a lui nu este nimic pentru om. Eu, Verginico, sunt plin de puteri cereşti pentru om, dar nu vrea omul putere de la Mine, şi vrea ca el să vreau. Hai să facem semne cereşti pe pământ, căci minunile pământeşti făcute de oameni nu sunt semne cereşti. Hai să sunăm peste pământ cu trâmbiţe pline de semne cereşti care vor ţâşni din ele, că pe om nu-l putem face să vadă cerul şi să-l roage apoi pentru viaţă din Dumnezeu şi nu de pe pământ peste om.

– O, Doamne, eu i-am spus omului prin vorbirea mea cu Tine în ziua mea de serbare, şi l-am ajutat să vadă ce este el, căci eu sunt trâmbiţa Ta. Acum, Tu, cu îngerii Tăi cei gata cu trâmbiţele lor, sună prin ei cum ştii Tu mai sfânt şi mai cereşte pentru vederea cea din cer pentru om, căci omul vede ca pe pământ, Doamne. Eu voi slobozi cuvânt de înviorare peste poporul cuvântului Tău, ca să fie bine aşezat în lucrările Tale şi în veghea cea lucrătoare a venirii Tale la el cuvânt pentru ca să-l faci pe el ca pe Tine, Doamne. Iar Tu dă-le pornire îngerilor deşteptării peste oameni, şi cu semne cereşti să-i trezeşti pe ei, că e greu pentru om pe pământ, şi el nu ştie acest greu chiar dacă mereu îşi caută cum ştie el binele pentru el.

Acum mă pregătesc cu dor şi cu suspin ceresc să intru în cartea mea şi să mă dau poporului Tău cu sărbătoarea mea, cu învăţătura mea peste el, căci eu sunt trâmbiţă, iar lucrul unei trâmbiţe este să sune, să-şi slobozească glasul, căci unealta care stă, aceea nu are plată pentru lucrul ei. Mă gătesc, Doamne, ca să intru la poporul Tău, iar Tu ia mângâierea mea şi pune-o peste Tine şi îmbracă-Te cu putere pentru ca să lucrezi aşa peste omul de pe pământ, că mare putere poartă în ea mângâierea atunci când ea se dă în lături ca să ia din ea cerul şi pământul. Ia glasul meu şi pune-l peste durerea Ta cea lungă, şi să putem, Doamne, că Tu eşti puterea şi pentru Tine, şi pentru noi, şi pentru om, numai să vrea omul. Dar avem pe fiii coborârii cuvântului Tău în mijlocul oamenilor, şi ei ne dau putere să coborâm din cer pe pământ, ca apoi să facem împlinire de cuvânt rostit din cer, că aşa se împlineşte cuvântul Tău, iar împlinirea lui este mângâierea Ta, Doamne. Hai, că şi Tu tot aşa ne spui nouă, şi tot aşa spui şi poporului Tău. Hai cu unire mare şi cu putere de la mângâierea pe care ne-am dat-o unii altora. Hai să biruim neputinţele poporului Tău, lipsurile lui, că Tu ai vistierii de har şi poţi când Tu voieşti, şi poţi cu multul când poporul Tău poate cu Tine. Hai, Doamne scump, că scump Te-am purtat şi pe pământ în duhul şi în trupul meu prin care Te dădeam la cei ce mă găseau în Tine, şi pe Tine în mine. Hai, scoală-Te pentru dreptatea sfinţilor Tăi şi pentru biruinţa celor ce cred de pe pământ. Tu eşti Binecuvântatul Tatălui peste pământ, eşti Fiul Lui Cel preaiubit, şi mult Se mângâie Tatăl la auzul celor din cer care-şi lasă glasul peste pământ ca să audă omul suspinul cerului. Amin.

– O, suflarea Mea a suflat prin tine pe pământ, Verginico. Suflarea Mea ar trebui să poarte pe pământ cuvânt în ea. Suflarea Mea este cuvânt, dar nu ştie omul cum vine aceasta. Cu fiecare suflare fac ceva, dar cele pe care Eu le fac nu se văd, precum nici Eu nu Mă văd cu ochii celor ce văd pământul şi atât cât se arată el omului. Suflarea Mea este duh de viaţă. Toate sunt prin suflarea Mea, toate cresc prin ea, toată facerea, Verginico.

Acum, hai să poposim pe calea cărţii tale cu poporul şi să-l hrănim cu suflarea Mea din care şi tu iei şi o înmulţeşti, aşa cum toate cresc şi se înmulţesc de la suflarea Mea de viaţă. Aşa ar trebui să fie şi omul. La suflarea lui să crească Dumnezeu pe pământ, să crească împărăţia cerurilor de unde-şi are omul suflarea de viaţă, de unde este Dumnezeu între îngeri şi între sfinţi. Amin.

Deschideţi cerului în cartea trâmbiţei Mele. Eu vin cu ea în cartea ei, fiilor care v-aţi făcut porţi ale Mele. Deschideţi suflării Mele ca să pun viaţa ei în carte pentru poporul cuvântului Meu. Vin cu trâmbiţa Mea la el ca să-l învăţăm pe el taina suflării Mele de la care toate, toate iau viaţă şi sunt. Iar când Tatăl va porunci, suflarea Mea va fi dulce şi va da din ea viaţa care va rămâne pe veci de veci peste făpturi, căci moartea va fi înghiţită de biruinţă, şi suflarea Mea va birui cu cuvântul ei de viaţă. Iar voi fiţi vasele suflării Mele şi întăriţi cărarea Mea din cer pe pământ, căci prin ea Eu vă ajut pe voi. V-am spus cu suflarea gurii Mele să ridicaţi mânuţele la Mine şi să cereţi să vă ajut Eu pentru toate nevoile sub care staţi apăsaţi, pentru toate lipsurile sub care suferiţi, că voi aveţi de îngrijit pe poporul cuvântului Meu, şi pe voi pentru Mine şi pentru el. Staţi întru Mine aşa cum sunt Eu şi nu vă temeţi de suspinul Meu, căci jugul Meu este uşor, fiindcă e al Meu, fiilor, şi nimic nu e mai uşor ca Dumnezeu.

Hai, deschideţi cartea trâmbiţei Mele, ca să intru în ea cu suflarea Mea. Amin, amin, amin.

 

***

 

îţi fac tot Eu, Domnul, intrarea în cartea ta, Verginico, căci cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare. O, de-ar învăţa această iubire poporul Meu şi al tău, Verginico! Venim în cartea ta ca să-l învăţăm ce nu vrea să facă, nu ce nu ştie, că de ştiut ştie că cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare şi fără binecuvântare e greu în orice lucru, dar nu e învăţat poporul cu ordinea cea cerească pe pământ cu el. Dau să-l mişc la inimă prin cărarea pe care i-am înlesnit-o Eu spre Mine de l-am pus să-şi ia caiet de şcolar şi creion ca să vorbească duhul lui cu Mine, şi Duhul Meu cu el prin fiii cei unşi de Mine călăuză peste popor, şi în care Eu am pus şi pun atât, atât de mult pentru viaţa poporului Meu, numai să ia el din izvorul înţelepciunii care se naşte de la cele din fiecare zi, şi de la Mine apoi.

O, poporul Meu, nu e bine să te obişnuieşti cu Mine, Cel din cer, şi cu cei puşi de Mine peste tine de pe pământ, dar nu e bine nici să stai sfios ca să stai departe sau mereu aşteptând ca un supus, cum spune vorba aceea care zice: „mură în gură”, ci e bine să fii binecuvântat, şi aşa să lucrezi văzuta şi nevăzuta ta lucrare, iar orice lucrare a ta, fie cu mintea, fie cu inima, fie cu mâinile şi cu picioarele, să fie lucrată în numele Meu cu binecuvântare, căci ca tine nu are nimeni ungere aproape, apostoli şi preoţi şi prooroci şi fraţi. Când unui copil îi plac bomboanele, el caută mereu bomboane şi altfel nu mai este el învăţat, dar când îi strepezesc dinţii de la atâta dulce cu care este el obişnuit, se duce la doctor ca să-l facă bine la dinţi, se duce singur la doctor, se duce împins de durere, căci gura şi ce este în ea îi trebuie omului pentru viaţă, pentru suflare. Dacă omul ar vrea să nu se înveţe cu Mine, i-ar fi bine lui, că s-ar învăţa cu binecuvântarea Mea, nu cu Mine, că iată câtă stricăciune aduce lipsa Mea din mijlocul poporului Meu. Rostul Meu este să binecuvintez, şi tot aşa este şi rostul vostru, fiilor unşi pentru ca să daţi fiinţă suflării Mele, binecuvântării Mele peste voi şi peste poporul Meu.

O, copii ai poporului Meu, poate că prea mult vorbesc cu voi, şi v-aţi învăţat şi nu mai simţiţi cuvântul Meu, dar cu Mine nu trebuie să vă purtaţi ca şi cu cele de pe pământ. Mă uit la voi, şi parcă iubiţi mai mult pe cele ce le vedeţi şi le faceţi, iar Eu când vin cu suflarea Mea între voi, aşa cum este lucrul Meu să-l fac, cu Mine nu împărtăşiţi tot atât de mult viaţa voastră cât şi cu cele ale voastre. V-am învăţat adesea să Mă împărtăşiţi unul altuia şi să nu faceţi gustul diavolului, care vă deprinde să îngropaţi în voi talantul pe care mereu îl suflu peste voi. Eu şi de lângă Tatăl şi de lângă voi vă povăţuiesc, că am fii mari cu înţelepciunea, şi e a Mea, nu e a lor înţelepciunea din ei, dar dacă pe ei nu-i auziţi, pe Mine când suflu peste voi mai mult nu Mă auziţi, mai mult nu Mă băgaţi în seamă ca să-Mi şi răspundeţi apoi. Cuvântul Meu, suflarea Mea peste voi, cuvântul pe care-l citiţi voi se face talant îngropat în voi, căci Evanghelia se vesteşte de la unul la altul, nu se îngroapă, nu se ţine sub pernă, nu se pune sub obroc. Atunci hrana ce v-o daţi unul altuia ca fraţii, care este hrana aceasta?

O, de mult trebuia voi să vă asemănaţi la lucru şi la hrană şi la minte şi la cuvânt şi la fapta cuvântului Meu, care vine la voi pe calea suflării gurii Mele. Nu are loc de cinste Evanghelia Mea între voi. O aveţi la cap, şi ea nu vă mai adună. O, dacă ea vă împrăştie şi vă ţine despărţiţi pentru că o aveţi fiecare, atunci ce să vă mai adune pe voi? Mă uit şi văd când fiii cei împărţitori vă pun la ureche suflarea gurii Mele, proaspătă. Mă uit la voi că nu intraţi în Duhul Meu, căci după ce tace cuvântul Meu, tăceţi şi voi, şi apoi vă întoarceţi să vorbiţi ale voastre, nu ale Mele. Şi dacă faceţi aşa, Eu cum să fac cu voi?

I-am dat cale de intrare în cartea ei lui Verginica, fiindcă cel mai mic se binecuvintează de Cel mai mare, de Cel mărturisit viu. Amin, amin, amin.

– Eu cu sfială mă apropii să grăiesc poporului Tău, Doamne, căci cei cereşti, cei sfinţi, au purtare aleasă, Doamne, iar Tu i-ai binecuvântat pe fiii poporului Tău să fie sfinţi şi cereşti pe pământ şi între ei. Amin.

Cu sfială îţi grăiesc, popor al Domnului, şi mă aplec să te rog să înveţi ce este şi ce face poporul Domnului. Ai peste tine bogăţie ca râul, şi e din cer ce ai tu, şi e proaspăt cerul peste tine, nu e cel de acum două mii de ani, ci e Domnul, Cel mereu astăzi.

Am venit cu Domnul, cu Stăpânul meu am venit în cartea mea, ca să te învăţ, că El m-a binecuvântat ca să fac aceasta, şi fără binecuvântarea Celui mai mare eu nu fac nimic. Să nu spui că-l iubeşti pe fratele tău sau că n-ai nimic cu el. Să nu spui că-L iubeşti pe Dumnezeu pe Care nu-L vezi dacă pe fratele tău pe care-l vezi nu-l iubeşti, iar fratele tău cel mai bun este cel iubit de Dumnezeu, şi apoi cel pus de Domnul peste tine, adică pentru tine, şi nu poţi trece la Domnul decât prin el, iar altă orânduială în cer sau de la cer pe pământ nu este pentru cer, popor al Domnului. Adu-ţi aminte de cel ce a fugit de stăpânul său de suflet ca să intre sub alt stăpân de suflet, în numele Domnului. Aminteşte-ţi de acela, că nici un stăpân n-a găsit, căci toţi îl trimiteau să vină cu binecuvântare de la stăpânul său. Aşa este şi la Dumnezeu, căci El a zis: «Nu este bine să fie omul singur». Dar tu să nu spui că sfinţii din pustie erau singuri, fiindcă nu e aşa aceasta. Sfinţii din pustie aveau povăţuitori şi se duceau după povaţă, după binecuvântare, ca să lucreze aşa şi nu altfel spre Dumnezeu, fiindcă sfinţii, dacă sunt sfinţi, ştiu orânduiala cerului şi cetăţenia lor cea cerească şi nu cea omenească. Adevăraţii povăţuitori sunt cei ce se lasă cu totul înaintea turmei cea povăţuită de ei, ca să-i cunoască turma, şi apoi ea să-i urmeze pe ei cu credincioşie, cu sfială, căci o aşa sfială nu e o stingherire a inimii, ci e o bucurie fără de margine, e fiorul harului sfânt care-l ţine cuprins în el pe cel sfânt, pe cel plin de pacea şi de căldura sufletului care vine de la ascultarea de Dumnezeu prin cele de la Dumnezeu peste om.

O, popor al Domnului, să nu te lauzi că te rogi, că iubeşti pe Dumnezeu dacă te duci singur la Dumnezeu când ai peste tine pe cel mai mare la Dumnezeu, fiindcă iarăşi spun: cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare înaintea lui Dumnezeu, şi numai aşa îl primeşte Dumnezeu pe om. Să te uiţi tu pe pământ aşa cum te învăţ eu să te uiţi. Dacă o casă mare trimite pe un mai mic al ei spre altă casă mare, atunci cel mai mare al casei aceleia îi face celui mic împuternicire dovedită cu numele celui mare, cu semnul cel cunoscut pentru cel mai mare, şi aşa este primită sluga unui stăpân de către alt stăpân spre care este trimisă pentru treburi gospodăreşti. Tot aşa este şi cu cei cereşti. Dar eu când mă uit la voi, nu se vede că iubiţi cerul, că ştiţi ce este faţa şi viaţa şi lucrarea cerului. Mai întâi omul învaţă de pe pământ ordinea, dar iată, voi, neînvăţaţi fiind când aţi venit la Domnul, tot aşa aţi rămas şi apoi, şi cum se mai cheamă că aţi venit să aveţi Stăpân pe Dumnezeu şi suflarea lui Dumnezeu peste voi, şi împlinită de voi?

Mă doare că nu vă asemănaţi unul cu altul. Numai cei ce nu au stăpân sunt aşa. Casa fără stăpân e vai de ea, dar casa cu stăpân peste ea şi cu supuşi ca şi cei fără de stăpân e şi mai vai de ea. Mă doare că nu vreţi să înţelegeţi ce înseamnă să fiţi. Suflarea gurii mele e ca şi a duhului meu. N-am dulceaţă în cuvânt, căci ca să am, trebuie să-i facă bine celui ce o ia şi nu rău. Dulceaţa Domnului voi n-aţi preţuit-o, şi v-aţi învăţat cu ea, şi nu vă mai este dulce, şi nu mai vorbiţi cu ea şi ca ea între voi şi voi.

Vă vorbesc ca unor fii ai acestei mari lucrări a Domnului peste voi, iar voi tot aşa trebuie să arătaţi, de vreme ce de bunăvoie aţi venit să fiţi şi să ascultaţi ca Domnul pe Tatăl Său, că El S-a făcut pildă, fiindcă adevăratul învăţător îi arată ucenicului său ce să facă şi cum să facă, şi altfel el nu poate fi învăţător.

V-au învăţat pe voi fiii cei călăuzitori pentru voi spre Domnul şi v-au spus că Domnul S-a răstignit pentru voi, dar cel ce nu se foloseşte de pilda ascultării Lui de Tatăl, ci doar îşi ia din jertfa Lui şi atât, acela nu este următor al Lui, ci este nedrept cu El. Cine L-a urmat pe El cu adevărat, aceia s-au jertfit şi ei, luând pilda Lui şi folosindu-le lor jertfa Lui nu numai pentru iertarea păcatelor şi pentru mântuire, căci iertarea păcatelor se dobândeşte prin iubire mare, prin jertfă a inimii şi a iubirii lor pentru alţii care vor urma pe Domnul, Cel ce S-a răstignit pentru om. O, fiule, când nu înveţi de la Domnul, atunci înveţi de la tine. Când nu trăieşte Domnul în tine, atunci trăieşti tu în tine, şi se vede aceasta, se vede când Domnul nu trăieşte în tine, căci dacă ar trăi, El S-ar vedea aşa cum este El.

Cartea mea şi învăţătura cea de azi din ea este aceea că cel mai mic se binecuvintează de cel mai mare dacă este supunere. Tu, popor al Domnului, nu trebuie să ai stăpâni trupeşti, ci stăpâni duhovniceşti pentru suflet, iar dacă tu nu ai, înseamnă că nu vrei să ai, chiar dacă Domnul a pus în tine să ai, şi peste tine să ai. Dacă tu ai o alegere şi un lucru de lucrat şi dacă nu foloseşti şi nu cauţi peste tine har şi binecuvântare, nu cauţi pentru că nu-ţi place să ai mai mare peste tine. Dar eu îţi spun răspicat că harul şi binecuvântarea nu le pot avea pe acestea cei ce nu le iau prin cei de peste ei, precum din veac a fost lăsat de la Dumnezeu. Amin.

Ridicaţi-vă şi ziceţi fiecare: „Ca de foc să fugă de mine tot lucrul rău, Doamne”. Aceasta să vă fie vouă în numele Domnului ca o poruncă asupra răului, dar fiţi foc, focul harurilor cereşti care au limbi nesfârşite, căci gura este cămară limbii, şi această cămară trebuie să fie suflarea nu numai a trupului, ci şi a duhului, fiindcă omul este făcut din trup, din suflet şi din duh. Amin.

Eu mult nu vă învăţ, căci ce aveţi voi peste voi de la Domnul e râu mare şi plin de har şi de învăţătură caldă ca luată de pe foc, de la făcut, iar cei din faţă sunt vase pline de suflarea cerului peste voi.

Fiţi foc! Aceasta este ceea ce vă mai învăţ eu astăzi în cartea mea. De foc fug şi muştele, şi ţânţarii, şi diavolii, şi oamenii răi, şi tot răul. Fiţi foc nestins ziua şi noaptea, fie că vegheaţi, fie că dormiţi. învăţaţi să fiţi foc, dar nu vă luaţi singuri din acest cuvânt. învăţaţi să trăiţi binecuvântaţi, căci binecuvântarea vă aduce darul sfielii sfinte pe care şi eu am avut-o în viaţa mea de om, în viaţa mea de om sfânt, că nu e una sfiala omului, cu sfiala omului sfânt.

Fiţi foc din foc, căci Domnul este foc mistuitor, după cum vedeţi cât Se mistuie arzând pentru voi din cer şi de pe pământ. Nu căutaţi clipe ieftine, fiilor. Nu lăsaţi să poposească între voi moartea, tăcerea cea plină de moarte în ea, tăcerea prin care moare darul mărturisirii fiecărei clipe, dar care, dacă el este, umple de Dumnezeu timpul şi vremea Lui care trebuie răscumpărată cu folos. Nu poate omul să vă aprindă mai mult ca Dumnezeu la suflet. Luaţi de la Domnul. Luaţi har ca să fiţi foc. Domnul S-a făcut foc pe muntele Sinai înaintea lui Moise, şi pentru om S-a făcut Domnul foc, nu pentru Moise. Gura şi limba i-a fost făcută omului să-i fie suflare, fiinţă şi lucrare, şi fiecare mădular are lucrarea lui care va fi cerută de Cel ce a făcut trupul, de Cel ce a zidit biserica şi mădularele ei, al căror cap e Dumnezeu Cuvântul, fiilor.

Eu mă opresc din cuvânt. Aceasta a fost ziua mea din mijlocul vostru, şi vă doresc să creşteţi prin ea, că mai scumpă este o zi de învăţătură decât una de bucurie care vă goleşte sfiala cea sfântă şi plină de har luat de cer şi agonisit de voi lângă Domnul şi la Domnul ca avere de vecie, fiilor. Mă opresc din cuvânt şi îi dau Domnului peste voi suflare, că El poate totul atunci când omul vrea să poată Domnul. Amin.

Să-i binecuvintezi, Doamne, că Tu eşti Cel mai mare, eşti Stăpânul stăpânilor, că Tu ai pus peste om de la Tine, aşa cum de la Moise şi până la ei, şi cu ei ai lucrat. Dă-le ajutor în lipsuri. Fă această minune cu ei, că sunt necăjiţi şi apăsaţi cei din fruntea lor mijlocitori pentru ei la Tine. Dă-le mila Ta, dar dă-le înţelepciunea cerului, că pe pământ e ca pe pământ, şi mă doare să-i văd ca pe pământ, Doamne. Mă doare, mă doare mult, şi vreau să-i văd cereşti pe ei pe pământ. Amin, amin, amin.

– O, poporul Meu, ia, fiule, şi vezi ce înseamnă să-Mi fii fiu. Ia, poporul Meu. Mă ajut cu cei din cer, că am devenit neputincios peste tine, fiindcă tu poţi să nu Mă asculţi şi poţi să te asculţi pe tine. Ia ascultare, ia duh de ascultare şi lasă-Mă pe Mine peste tine, că îmi vine să spun: „Nu mai pot”. Fiindcă tu nu Mă laşi peste tine, de aceea îmi vine să spun aşa, că nu vreau să te strivească neascultarea şi răceala ta de Dumnezeu. Israele, Israele, de mult nu te-am mai strigat aşa, şi te-am strigat Ierusalime, căci Israel este cel ce se luptă cu Dumnezeu.

O, poporul Meu, îmbracă-te în Ierusalim nou, ca să nu-ţi rămână numele, şi să rămâi tu, şi să fii cât numele tău, poporul Meu, iar Eu să fiu Stăpânul tău şi Dumnezeul tău, şi tu să fii poporul cel ce are de Dumnezeu pe Dumnezeu Cuvântul, pe Făcătorul omului, pe Făcătorul tău, poporul Meu. Amin, amin, amin.