Poporul Meu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Cea de o fiinţă, e cu nădejdea după tine ca să-I fii de folos până-Şi va desăvârşi pe deplin toată taina Sa pentru răscumpărarea făpturii, toată iubirea Sa pentru tot ce El a făcut la început pentru om. Amin.

Se scoală sfinţii din odihna lor ca să-şi primească plata. Venirea Mea acum, la sfârşit de timp, aceasta e plata tuturor sfinţilor pe pământ. Sfinţii trebuie să-şi primească plata pe pământ, căci ei aici au trudit. Fiecare om se duce să-şi ia plata de acolo de unde a lucrat, şi iată de ce trebuia să vin Eu pe pământ acum, la sfârşit de timp. Vin cu venirea Mea ca să le-o dau la toţi sfinţii care-şi aşteaptă răscumpărarea prin Mine şi prin cei de la sfârşit. Sângele Meu pe care l-am dat pentru viaţa a toate câte au fost şi câte sunt, l-am dat ca să răscumpăr cu el toată făptura, şi făptura suspină încă, suspină până ce Eu voi fi desăvârşit venit pe pământ. Amin.

Moştenirea sfinţilor, sunt Eu, Domnul; Eu şi cu tine, cel mic, poporul Meu. Te păstrez cu mare taină, cu mare lucrare, cu mare iubire ca să-Mi pot desăvârşi toată taina Mea care a mai rămas de împlinit.

O, dacă ar fi priceput omul cel de la început unde trebuie să ajung Eu cu omul, ar fi fost o bucurie pe veci de veci între Mine şi om în facerea pe care Eu am făcut-o pentru om, dar omul a dat de la el această taină şi s-a ridicat pe sine peste Mine şi şi-a agonisit sfârşit omul. De atunci Eu sunt tot într-un zbucium, tot într-o lucrare, tot într-o aşteptare ca să pot să-l pun iar pe om sub taina lui cea de început. Eu vreau să pun fiinţa Mea în om. E tot ce doresc să fac de şapte mii de ani. Eu vreau să pun fiinţa Mea în om. Aceasta este ce vreau Eu să fac prin venirea Mea la tine, popor agonisit de Mine la sfârşit de timp. Chipul sfinţilor Mei tot după tine aşteaptă. Tot şi toate aşteaptă după Mine şi după tine, poporul Meu cel mai mic. Zi şi noapte să-ţi şopteşti lucrarea pentru care Eu te-am luat şi te-am ridicat spre Mine şi pentru Mine dintre fiii oamenilor. Tot şi toate aşteaptă după Mine şi după tine, copil cu chipul Meu la sfârşit de timp. Amin. Cel ce grăieşte cu Domnul, acela este cel aşteptat de sfinţi şi de îngeri. Cel ce crede desăvârşit în venirea Mea de acum, acela este cel ce Mă aduce pe pământ cu plata pentru sfinţi până la al miilea neam, din neam în neam. Amin.

Grăiesc cuvântul Meu peste tine, poporul Meu. Eşti tu de-ajuns de împlinit ca să pricepi taina ta? Umple cerul şi pământul cuvântul Meu cel de la sfârşit. Am venit cu el ca să păstoresc toate neamurile pământului, şi îl numesc toiag de fier, cuvânt de nezdruncinat. Dacă cuvântul cel prin prooroci a fost de neclintit şi s-a împlinit, cuvântul Meu care răsună azi peste pământ deşteptând pe morţi şi pe vii, cum să nu adune sub el toată făptura pentru răscumpărare?

Sufletele drepţilor se adună roi în jurul cuvântului Meu de peste tine, poporul Meu, şi stau aşteptând cu nădejde pe Cel ce vine pentru cei drepţi ai Lui. Aşa voiesc Eu să săvârşesc şi pe pământ, peste neamurile de pe el, căci Eu am spus aşa: «Se vor plânge toate neamurile pământului când va veni Fiul Omului cu putere şi cu slavă multă», şi atunci Eu, Domnul, îi voi aduna pe ai Mei aşa cum îşi culege grădinarul roadele pământului ca să le aibă pe masa lui, căci am zis: «Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi şi vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea şi îi vor arunca pe ei în foc, iar cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor». Şi am spus: «Cel ce are urechi de auzit, să audă». Amin.

O, poporul Meu, este scris că «omul în cinste fiind n-a priceput, şi s-a asemănat dobitoacelor celor fără de minte şi s-a alăturat lor». Dar Eu pe pământ cât am stat am grăit în pilde şi n-am ascuns din neam în neam taina Mea, numai că omul cu urechile aude şi nu înţelege, iar cu ochii se uită şi nu vede. Dar azi te am pe tine bucuria sfinţilor care doresc să audă de-a pururi glasul Meu cel de peste tine şi înţelepciunea lui, căci sămânţa cea bună aduce rod bun.

Eu din veac şi până în veac am semănat sămânţă bună, dar omul a adormit, şi diavolul a venit şi a semănat neghină şi s-a dus. Când ucenicii Mei M-au rugat să le desluşesc lor pilda neghinei, Eu le-am spus: «Cel ce seamănă sămânţa cea bună este Fiul Omului, iar ţarina este lumea. Fiii împărăţiei sunt sămânţa cea bună, iar neghina sunt fiii celui rău, şi duşmanul care a semănat-o este diavolul». Şi le-am mai spus: «Nu trebuie smulsă neghina din grâu, ca nu cumva fiind smulsă să se smulgă şi grâul, ci trebuie să crească împreună până la seceriş, şi atunci Eu voi zice secerătorilor: adunaţi întâi neghina în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa Mea». Le-am spus lor: «Secerişul este sfârşitul lumii, iar secerătorii, îngerii. Şi aşa cum se adună neghina şi se aruncă în foc, aşa va fi la sfârşitul veacului, căci Fiul Omului Îşi va trimite îngerii şi aceştia vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei care fac fărădelegea şi îi vor arunca în foc, şi apoi cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor». Amin.

Eu vreau să pun fiinţa Mea în om şi să strălucesc în el ca soarele. Aceasta este ce vreau Eu să fac prin venirea Mea la tine, poporul Meu, iar chipul sfinţilor Mei tot după tine aşteaptă. Iată, serbez cu tine în duh de biserică sfântă pe cel între prooroci Daniel, cel preaiubit şi scump Mie. Când el era pe pământ, M-a întrebat: «Stăpâne, care va fi sfârşitul a toate acestea?». Iar Eu i-am spus aşa: «Du-te, Daniele, mergi spre sfârşitul tău şi te odihneşte, şi te vei scula ca să primeşti moştenirea ta în vremea cea de apoi».

O, poporul Meu, chipul sfinţilor te aşteaptă pe tine ca să săvârşeşti lucrarea venirii Mele, şi Eu să vin apoi să le dau moştenirea cea deplină. Cei mai mici sunt cei mai iubiţi, dar şi cei mai învăţaţi de Dumnezeu. Eu lui Daniel i-am spus aşa: «Daniele, sunt închise şi pecetluite tainele şi cuvintele până la sfârşit. Cei fără de lege nu vor pricepe atunci, dar vor înţelege cei înţelepţi. Iar tu ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul vremii, şi mulţi o vor cerceta amănunţit şi ştiinţa va creşte». Amin.

O, poporul Meu de azi, vreau să te deprind tot mai adânc cu taina Mea de peste tine, căci chipul sfinţilor te aşteaptă pe tine, fiule de la sfârşit; te aşteaptă să iei tu pe deplin chipul Meu, şi Eu să strălucesc ca soarele dinăuntrul tău, şi atunci ne vom vedea unul pe altul, ne vom vedea unii pe alţii, voi şi cu Noi. Amin.

Mă strâng cu tine în sărbătoare de sfinţi şi lucrez cu ei la fiinţa ta, poporul Meu. Când omul face binele şi îl are în el, faţa lui e senină, e binefăcătoare, şi tot aşa e şi fiinţa lui. Iar dacă faţa omului e strânsă şi posacă şi fără grai pe ea şi fricoasă, acesta este semnul că omul nu are în el binele şi frumosul şi pe Dumnezeu cu cerul Lui cel bun; e semnul că inima lui e a lui şi nu e a lui Dumnezeu, Care nu stă sub obroc. Lucrez mereu la faţa ta, la fiinţa ta care atât de mult Îmi trebuieşte, poporul Meu. Cu tine este împărăţia Mea, că unde este Domnul Stăpân, acolo este împărăţia Lui şi fiii ei. De când am venit cu acest cuvânt pe pământul român, am căutat pe furiş de omul rău să-Mi adun un popor. Am grăit mult în pilde, că venea la masa Mea şi cel vrăjmaş care-şi păstra faţa sa şi nu se putea ascunde că e vrăjmaş, şi acesta cu urechile auzea şi nu înţelegea, iar cu ochii se uita şi nu vedea. O, nu se poate ascunde în el omul, căci faţa îl vădeşte că este bun sau că este rău, iar faptele îl adeveresc pe el cu tot ce este înăuntrul lui. Dacă ar înţelege omul că nu se poate ascunde, el n-ar mai folosi ascunsul şi minciuna. Dar omul are minte şi nu pricepe cu ea, şi de aceea nu sunt una inima lui şi cuvântul lui, faţa lui şi vorba lui.

O, fericit este omul a cărui faţă este senină şi grăitoare de cuvânt, căci inima lui e frumoasă ca şi faţa, şi tot aşa şi graiul. Dar abătut e omul a cărui faţă este apăsată de cele dinăuntru ale lui care nu grăiesc din el cuvânt, căci inima lui e ascunsă şi posacă, şi tot aşa şi graiul. Lucrez mereu la faţa ta, la fiinţa ta, poporul Meu de azi, că mult Îmi trebuieşti pentru cei din cer şi pentru cei de pe pământ. Cel ce trăieşte pentru sine, acela nu are înţelepciune, căci înţelepciunea este duh iubitor de oameni, duhul odihnei inimii omului, duhul care rodeşte şi nu stă din rod, inimă dulce pe faţa omului, şi faptă şi grai ca şi cele dinăuntru ale lui. Aceasta este înţelepciunea care se vede din om şi care aduce rod cu folos pentru cer, căci sămânţa care nu cade pe pământ nu aduce rod.

O, poporul Meu, o, ce taină mare poartă în sânul lui pământul! Ce inimă mare are pământul, fiule! Ce hrană tainică se ascunde în el pentru rod! Când o sămânţă cade pe el şi se usucă de arşiţă şi de vânt, el o ocroteşte şi o ia la sân, şi într-o zi îi dă viaţă din viaţa lui, şi ea îşi scoate căpuşorul apoi, şi căpuşorul ei îşi face un trup şi un rod din sine după ce pământul îi dă ei hrană din hrana lui. O, ce inimă mare are pământul, şi tot aşa şi faţa lui care rodeşte sămânţa din sinele lui, căci fiecare sămânţă îşi are rădăcina în pământ mai înainte de a aduce sămânţă din ea. Faţa pământului şi graiul lui vorbesc prin faptele lui, şi inima lui e mare cât tot ce e pe el. El dă din viaţa lui la tot ce e pe el, şi nu judecă din sine pe cele bune şi pe cele rele care-şi prind în el rădăcina, ci se dă deopotrivă cu hrana lui cea de la Dumnezeu. Omul însă nu ia pildă ca să facă tot aşa. Eu sunt Fiul Omului, şi am semănat pe pământ sămânţă bună, om după chipul şi asemănarea Mea, şi cu smerenie am lucrat aceasta, şi apoi omul n-a mai rodit din Mine, şi a rodit din sine şi şi-a făcut fii şi fiice şi i-a semănat pe pământ. Eu am semănat grâu curat, iar omul a semănat neghină în grâu. Când Eu am văzut aceasta, am suspinat de atunci şi până ce am venit pe pământ Om. Le-am spus ucenicilor durerea Mea, le-am spus-o în pildă, şi ei neînţelegând Mi-au cerut să le desluşesc, şi atunci au înţeles ei durerea Mea, şi au înţeles că iarăşi voi veni cu îngerii Mei, şi ei vor culege neghina în snopi şi o vor arunca în foc, iar grâul îl vor strânge în hambarele Mele. Eu Însumi am grăit această venire a Mea, şi iată, oamenii dorm pentru ea şi n-au străjeri să-i trezească, şi dacă n-au, Eu v-am luat dintre oameni pe voi şi v-am făcut străjeri peste ţarina Mea ca să nu vină vrăjmaşul când oamenii dorm şi să semene sămânţă printre grâu, căci grâul e scump la Dumnezeu, iar neghina se arată după ce paiul creşte şi face rod.

O, poporul Meu, omul cel vrăjmaş Mie a căutat mereu să-şi facă haină de miel şi să se strecoare în lucrul Meu cu neghina lui, cu slugile lui. Dar Eu am spus ucenicilor Mei să lăsăm aşa până la seceriş, până la sfârşit, ca nu cumva să piară din grâu la smulsul neghinei. Să te deprinzi cu faţa Mea, poporul Meu, cu haina Mea, că Eu prin tine vreau să pun fiinţa Mea în om şi să-l strâng lângă Mine pe om şi să-l scot din foc, căci neghina va fi pentru foc. Când eram cu ucenicii Mei pe pământ, îi învăţam în pilde şi a rămas toată învăţătura Mea. Îi învăţam să vegheze, căci în vreme de somn diavolul vine şi seamănă sămânţa lui şi îl umple pe om de neghină. Îi învăţam pe ei să fie sarea pământului, şi aşa îi şi sorteam să fie. Îi învăţam să nu se lase prinşi de grijile vieţii şi îi povăţuiam să caute cu împărăţia Mea. Când eram pe pământ, aveam aproape cu sufletul pe Maria şi pe Marta, şi i-am spus Martei că «Maria şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea», căci iubirea cuvântului Meu era toată bucuria şi căutarea ei, iar grijile vieţii o părăsiseră pe ea, şi nimic nu M-a mai putut pe Mine lua din grijile ei, din inima ei, iar fiinţa Mea era fiinţa ei, care nu s-a mai luat de la ea.

O, poporul Meu, câtă nevoie am Eu de iubire, fiule! Cuvântul Meu mângâie mult, ca să nască din el fii iubitori şi vii cu iubirea şi cu lacrima lor după Mine. Lui Daniel, cel serbat azi între sfinţi, îi spuneam preaiubit şi preascump, căci mult Mă iubea cu inima şi cu înţelepciunea lui cea aleasă între oameni, şi Eu îl umpleam pe cel ce Mă iubea şi Mă arătam în el cu fiinţa Mea.

Dau cerul şi pământul pe iubire, poporul Meu! Le dau pe omul iubitor care caută cu dor şi cu înţelepciune după Mine, iubindu-Mă cu foc, căci acesta are putere să-Mi facă Mie calea şi să vin curând, cât mai curând, că plâng sfinţii după venirea Mea şi după toată slava Mea cea de la sfârşit de timp, iar slava Mea petrece cu tine, poporul Meu, şi te doresc sfinţii ca pe purtătorul de trofeu pentru slava zilelor Mele de acum, căci cuvântul Meu care te leagănă pe tine în mângâierile lui e slava Mea cea de la venirea Mea la sfârşit de timp. Amin.

Te rog, poporul Meu, să-i mângâi pe sfinţi şi pe îngeri şi pe Mine, Domnul lor şi al tău. Te rog, poporul Meu, să te aşezi mângâiere pentru cer şi să fii cu inimioara caldă, fiule, şi să ne căutăm cu dor unii pe alţii, ca cei ce se iubesc cu mare dor. Cel ce-şi îndreaptă spre Mine inima şi dorul şi iubirea, acela este cel ce este iubit de cei iubiţi ai Mei, iar cel ce nu este iubit, acela nu se face iubit şi nu are inima în Dumnezeu şi nu are iubirea ca plin al său ca să fie iubit de cei ce iubesc cu dor. Eu vin curând, şi îi voi aduna pe cei aleşi ai Mei, şi fericiţi şi sfinţi sunt cei ce se aleg pentru Mine cu toată iubirea Mea în ei, căci fără iubire multă omul e sterp şi nu-Mi aduce rod mângâios. Eu sunt Domnul mângâierii, şi îi mângâi cu taină şi cu multul pe cei ce Mă mângâie în suspinul Meu, în căutarea Mea după om. Cel ce are chip senin ca şi inima din el, acela este mângâierea Mea, iar dacă este viu şi în iubire, acela nu-şi mai schimbă faţa, ci şi-o ţine în iubire, căci iubirea îi dă omului viaţă şi faţă.

Ce frumoşi erau Daniel şi cei trei tineri! Ce frumoşi erau! Iubirea lor de Dumnezeu era pe chipurile lor şi îi împodobea pe ei atât de frumos, căci înţelepciunea minţii şi a inimii lor le împodobea faţa şi iubirea şi cinstea, iar Eu Mă desfătam în ei cu slava Mea înaintea oamenilor. Frumoasă de tot a fost înţelepciunea lor, căci aşa sunt împodobiţi cei ce iubesc cu foc pe Dumnezeu. Ţi-i dau ca pildă de iubire pe ei, poporul Meu, că drag Îmi este să grăiesc în pilde celor ce sunt iubiţi. Cei iubiţi la sfârşit sunt taina celor ce au iubit pe pământ de la început şi până la ei. Cei iubiţi la sfârşit sunt cununa celor ce au suferit mult pe pământ cu dorul în ei după cetatea ce va să fie curând, curând pe pământ odată cu venirea Mea care vine curând, curând deplin pe pământ. Amin.

Eu vreau să pun fiinţa Mea în om, şi apoi să vin şi să am la cine să vin. Învaţă bine taina aceasta, poporul Meu, căci chipul sfinţilor te aşteaptă să străluceşti ca soarele, că ei ştiu cuvântul Meu care spune: «cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor». Amin.

În toată îndeletnicirea ta cea pentru lucrarea Mea să nu uiţi de dor, poporul Meu. De venirea Mea curând, curând să nu uiţi. De frumuseţea ta cea pentru venirea Mea să nu uiţi. De haina ta şi de podoabele tale pentru ziua venirii Mele nicicum să nu uiţi, poporul Meu, că dacă uiţi, Mă doare adânc de la tine şi nu pot cu durerea de la tine, că ar fi cea mai grea. Eu vreau să te dau pildă înaintea neamurilor de pe pământ. Pildă a împărăţiei cerurilor vreau să fii tu între oameni, şi să nu-ţi măsori vreodată această statură a ta, că nu au voie cei sfinţi să facă aşa până la venirea Mea. Eu sunt în mijlocul tău cu truda Mea cea grea ca să-Mi sfârşesc cărarea şi să mut cerul pe pământ cu toată suflarea lui câtă este, şi Îmi trebuie mult de tot fiinţa Mea în tine, fiinţa ta întru Mine, poporul Meu. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea. Aceasta este fiinţa Mea în om, faţa Mea pe faţa omului, lacrima lui care plânge cu dor după Mine, căci Eu sunt mângâierea omului şi fericit este omul care caută înţelepciunea aceasta pentru veci de veci. Amin.

Acum, poporul Meu, pentru cei din sătuţul Meu şi al tău, ia faţa Mea în tine şi te arată cu sărbătoarea naşterii Mele pe limba neamului român, care ştia sărbătorile din părinţi. Deschide uşa casei întâlnirii şi hai, poporul Meu, să petrecem zi de naştere cu cei din sătuţul ieslei Mele, ca să se deprindă şi ei cu slava Mea care curge din cer ca un râu peste acest sătuţ în care v-am aşezat pe voi prin trâmbiţa Mea Verginica, lăstărică răsărită din acest pământ. Daţi-le daruri dulci şi cu inimă caldă. Daţi-le iubire din cer, ca să-i prindă gustul, şi cu înţelepciune daţi-le, căci cel ce grăieşte cuvântul Meu, acela trebuie să aibă vorbire ca a Mea. Înteţiţi focul lucrărilor cereşti şi lucraţi cereşte, că e vremea cerului, fiilor. Amin.

Eu, poporul Meu, mereu ţi-am spus să creşti. Vezi tu de ce ţi-am spus Eu ţie mereu, mereu să creşti? Îţi spuneam mereu cu foc: «Creşti, Ierusalime, creşti!». Aşa îţi spuneam când începusem să ies cu tine spre neamuri. Azi mai cu dor îţi spun să creşti. Să creşti, că-Mi trebuieşti, Ierusalime dorit. Să creşti, poporul Meu, că sarcina Mea e grea dacă nu creşti pentru ea.

Împodobeşte-te, fiule, cu fiinţa Mea în tine, că iar îţi spun: Eu vreau să pun fiinţa Mea în om. E tot ce doresc să fac de şapte mii de ani. Amin.

Vreau acum să te faci frumos lângă Mine şi să ne arătăm cu sărbătoare la cei din sat, că e serbarea naşterii Mele din Fecioară, poporul Meu, şi lumea e în lume, nu e întru Mine ca să mai ştie de sărbătorile cele adevărate. Îi chem pe cei din sat la casa întâlnirii, şi ca pe îngerii Mei vă trimit să-i chemaţi şi să Mă arăt cu voi în duh de sărbătoare peste sat. Amin. Binecuvântată să fie toată truda voastră pentru gătirea serbării naşterii Mele, ca să Mă arăt apoi cu voi în duh sărbătoresc şi să-i îmbiem spre cer pe cei de aproape care se uită la voi zi de zi şi privesc calea voastră cu Mine, fiilor. Vă dau puteri din cer, că pe pământ nu sunt puteri. Vă dau sprijin şi izbândă pentru calea Mea spre oameni, şi vă dau, fiilor, pacea Mea între voi şi Duhul Meu în toată sărbătoarea pe care o pregătiţi. Şi Eu voi veni, căci sunt Cel ce vine, şi vă voi mângâia şi vă voi mulţumi şi vă voi ferici pe voi, Eu şi cei ce vor vedea slava Mea cu voi, şi ea se va vesti până peste zări. Amin, amin, amin.