Sunt Domnul. Sunt Fiul Tatălui Savaot. Sunt Cuvântul. Mă întăresc în coborârea Mea cu sfinţii la ieslea cuvântului Meu. Mă pornesc să-Mi încălzesc ieslea şi să-i dau putere pentru Mine, că am de coborât cu sfinţii la iesle, am de adus hrană, am de cuvântat. Amin.

Voi, cei care Mă aşezaţi în carte când vin la voi, Eu fără voi n-am putere să vin cuvânt în carte. Întăriţi-vă iubirea, că puterea v-o întăresc Eu. Dacă Eu nu pot în voi, Mi-e grea coborârea. O, sunteţi fără putere, sunteţi slăbuţi şi răciţi. N-are trupul şi sufletul din voi căldură ca să pot Eu peste duhul vostru. Dar deschideţi urechea şi luaţi din Duhul Meu, luaţi din gura Mea cuvântul Meu şi daţi Sionului hrană, că el trebuie să fie muntele Domnului. Amin. O, Eu v-am ales pe voi ca să Mă aşezaţi cuvânt pe pământ. Acesta este lucrul vostru. Lucrul vostru este să puteţi pentru cuvântul Meu. Mă zbat mereu pe lângă voi cu îngerii şi cu sfinţii să vă am în toată pacea cea de sus, şi vă preţuiesc cu multul, şi v-aş da numai bucurii, numai puteri, numai nădejdi, că Eu trebuie să pot prin voi cu cuvântul peste tot pământul. Nici un lucru pe care-l lucraţi voi nu are preţ, nu are stat dacă voi nu faceţi lucrul pentru care v-am ales. O, câtă pace şi câtă putere vă trebuie pentru lucrul la care Eu v-am aşezat! Eu de sus vă ocrotesc şi vă împuternicesc cu multul, dar de pe pământ vin prea multe slăbiri peste voi. O, cât aş vrea să aveţi voi numai bucurii; bucurii de la care să pot lua şi Eu, nu oricum bucurii; bucurii care rămân în veac, fiilor, bucurii care nu se sting. Amin.

Trăirile sfinte de pe pământ sunt focul la care se încălzesc sfinţii şi îngerii. Ca şi pe pământ când e frig şi când vă strângeţi pe lângă foc ca să vă încălziţi şi ca să vă mângâiaţi, căci căldura mângâie, aşa este şi cu cei din cer. O, dacă i-aţi vedea pe cei din cer, dacă aţi vedea voi ce este strânsul lor lângă foc, aţi plânge de părere de rău că nu le daţi de ajuns prilej de mângâiere şi de căldură, fiilor. Focul la care se strâng ei prin frigul dintre cer şi pământ, acesta este: trăirea sfântă de pe pământ. Câte doi, câte trei dacă vă încălziţi unul pe altul, mii şi mii de sfinţi şi de îngeri stau la acest foc ca să se încălzească şi ca să se mângâie cu bucurii care rămân în veac, bucurii care nu se sting, nu oricum bucurii, fiilor. Eu bucurie vreau să vă fiu, foc la care să vă încălziţi ca să pot Eu în voi cu lucrul la care v-am aşezat să-l lucraţi înaintea Mea. Dar voi sunteţi apăsaţi de griji şi de dureri şi de supărări şi de frig. O, feriţi-vă de frig, că Eu trebuie să vă am calzi şi cu putere şi cu mângâiere în voi, că-Mi sunteţi poartă de intrare, sunteţi străjerii coborârii cuvântului Meu pe pământ. Amin.

Facem foc, fiilor, şi ne strângem pe lângă foc, Noi şi cu voi, că e sărbătoare de sfinţi. Sculaţi-vă bine, ca să facem hrană de la care să crească dragostea lui Israel, dragostea pentru Domnul, nu pentru sine, căci dragostea este măsura a ceea ce este fiecare om. Cuvintele dacă sunt mai mari decât faptele, dacă omul nu dă fiinţă cuvintelor rostite de el pentru dragostea de Dumnezeu, acela făgăduieşte şi nu face, căci temerea de Dumnezeu îi este mică, fiindcă el este mare. Dar cine este cu Domnul nu este mare, şi stă întru cuvintele Domnului. Cel mic stă zi şi noapte, şi îi petrece duhul în Domnul zi şi noapte, iar când se trezeşte zice: «M-am sculat, şi încă sunt cu Tine, Doamne, iar Tu cearcă-mă ca să cunoşti inima mea, ispiteşte-mă ca să-mi vezi cugetarea, şi dacă vezi în mine slujire rea şi cărare a mea, călăuzeşte-mă, Doamne, ca să fiu pe cărarea veşniciei». Amin. Iată cuvânt care trebuie să aibă împlinire mare, căci ea dă viaţa cuvântului. Trăirile sfinte sunt împlinirea cuvintelor rostite, iar desfătarea acestor trăiri este mărturisirea. Ea dă putere şi duh aşa cum dădea sfinţilor care ajungeau la mărturisirea lui Dumnezeu înaintea oamenilor, iar Eu, Domnul, Mă arătam celor ce ajungeau la mărturisire şi le întăream duhul şi puterea din ale Mele, şi ei puteau cu putere, şi faptele lor erau mari, mari cât cuvintele lor, şi se adunau sfinţii şi îngerii cu miile la focul trăirilor sfinte şi se hrăneau cu tainele mărturisirii, care aveau putere nu numai în cuvânt, ci şi în faptă, prin cei ce mărturiseau despre adevăr şi despre viaţă şi despre lumină la cei ce trăiau în întunericul lor.

O, popor hrănit cu puterea cuvântului Meu! Cel ce trăieşte în întuneric este cel ce tace ţinându-şi sufletul său la întuneric. Dar de ce-ţi spun Eu ţie aceasta? O, poporul Meu, sufletul trebuie ţinut la lumină, la suprafaţă. Sufletul trebuie să vorbească mereu şi să stea în taina mărturisirii, care hrăneşte trăirile sfinte ale sufletului şi la care se adună sfinţii şi îngerii, poporul Meu. Cel ce se teme de Domnul, acela este drept şi este mereu adevărat, şi din aşa trăire se face plăcut pe pământul sfânt şi în cer. Dar cel ce se teme de om, acela nu este drept, şi de aceea se teme, şi de aceea se ascunde înăuntrul lui şi îşi ţine sufletul la întuneric şi nu-l ţine deasupra. Dar Eu te învăţ pe tine să nu faci aşa, ci, din contra, să stai mereu la lumină, la îndemână, căci David aşa stătea şi aşa zicea: «Cearcă-mă şi ispiteşte-mă, Doamne, ca să mă vezi, şi dacă vezi în mine cugetare rea şi cale a mea, nu mă lăsa, ci călăuzeşte-mă, ca să fiu pe calea veşniciei, Doamne». Cartea lui David îl ţinea mereu la lumină pe el, că el mereu se arăta Mie cu fapta şi cu cugetul lui şi cu dorul şi cu iubirea şi cu ruga lui şi cu cuvântul lui cel de lângă Mine. Cartea lui mărturiseşte înaintea Mea despre el şi pentru el, iar Eu îi cunoşteam cugetarea şi lucram cu Duhul Sfânt peste cel ce trăia aşa şi îl îndreptam pe cărările veşniciei.

O, poporul Meu, rugăciunea are în ea făgăduinţa omului. Când omul se roagă Mie, el se făgăduieşte Mie, căci numai acela se cheamă că se roagă primind, iar David spunea în cartea sa: «Să mă ajuţi, Doamne, să-mi împlinesc făgăduinţele mele». Cel ce se roagă este cel ce crede că dobândeşte prin cuvântul rugăciunii, şi acela primeşte, iar cel care primeşte este cel în care Dumnezeu crede. Dacă Dumnezeu crede în om, este pentru că omul crede în Dumnezeu, făcând cele plăcute Lui. Amin.

Poporul Meu, tu eşti muntele Domnului, şi aşa să fii, muntele Sionului să fii tu. Amin. Scris este: «Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului. Nu se va clătina în veac cel ce locuieşte în Ierusalim, căci munţi sunt împrejurul lui, iar Domnul, împrejurul poporului Său în veac; iar Tu, Doamne, fă bine celor buni şi celor drepţi cu inima». Amin.

O, poporul Meu, ce frumoase sunt mărturisirile acestui suflet! Cartea lui David stătea înaintea Mea ziua şi noaptea şi aşa îşi descoperea el sufletul din adâncul fiinţei sale, căci vorbirea scoate sufletul la lumină, poporul Meu. Netrăirea aduce cu ea tăcere şi durere şi tristeţi şi clătinare, dar cel ce locuieşte în Ierusalim nu se va clătina în veac, căci munţi sunt împrejurul lui, şi Domnul, împrejurul poporului Său. Amin. David trăia şi se hrănea cu Duhul Sfânt, iar cugetul lui mărturisea aceasta, căci el spunea: «Cântaţi Domnului mereu cântare, cântare nouă, căci lauda Lui este în biserica cuvioşilor Lui. Veseleşte-te, Israele, de Cel ce te-a făcut pe tine, iar voi, fii ai Sionului, bucuraţi-vă de Împăratul vostru!». Amin.

Iată, poporul Meu, ce frumos este sufletul care trăieşte mărturisind, şi Eu te-am învăţat să faci aşa, şi mereu te îndemn să asculţi de învăţătura Mea şi s-o trăieşti, poporul Meu. De când te-am zidit prin acest cuvânt, ţi-am zis mereu: „Mi-e dor de tine!“. Şi iar, şi iar îţi zic, poporul Meu: Mi-e dor de tine! Răspunde-Mi dacă înţelegi acest cuvânt, căci David spunea: «Cearcă-mi şi ispiteşte, Doamne, inima mea şi cugetarea mea, şi mă vezi».

O, poporul Meu, Eu pe cel ce-l văd îl călăuzesc aşa cum l-am călăuzit pe David, unsul Meu. Dar pe cel ce nu-l văd nu-l pot călăuzi. Cum să-l călăuzesc pe cel cu care nu vorbesc, pe cel care nu-Mi vorbeşte? Cum pot să-i ispitesc inima celui ce nu şi-o arată? Dacă şi-o arată, numai aşa i-o pot ispiti, ca să văd apoi ce bine să-i fac şi cum să-l aşez ca să stea bine. Dar dacă el nu stă cum Îmi spune sau cum îi spun, acela nu este drept, şi de aceea nu stă cum se stă. Dacă el Îmi făgăduieşte zi de zi viaţa lui şi trăirea ei, şi dacă nu stă cum Îmi făgăduieşte să stea, ce să-i fac celui lenos, celui uituc, celui neatent, celui ce nu veghează pentru viaţa lui cea veşnică întru Mine?

O, cât au vegheat sfinţii şi câtă mărturisire au putut ei da despre viaţa Mea în ei, că se supunea cerul şi pământul sub cuvântul lor, sub credinţa lor cea plină de fapte. Ei pe toate le lepădau pentru viaţa Mea în ei, pe care n-o lepădau nicicum, şi cu care făptuiau semne mari înaintea necredincioşilor pentru numele Meu cel purtat de ei, căci aşa am zis acestora: «Orice veţi face în numele Meu, aşa veţi dobândi». Amin.

Poporul Meu, să nu uiţi să te măsori cu sfinţii, fiule, că dacă uiţi să te măsori, nu vei fi ca sfinţii. Să nu uiţi ce eşti tu, că dacă uiţi, cum ai mai fi tu muntele Domnului? Toţi sfinţii se încredeau în Mine în vremea mărturisirii lor şi nu se clătinau întru Mine, căci «cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului», precum este scris. Ei aveau grijă de suflet, nu de trup, căci cine are grijă de trup nu ştie să aibă grijă de suflet, nu ştie din pricina grijii de trup, că una este să nu-ţi laşi trupul să sufere, şi alta este să-i dai trupului ceea ce nu-i trebuie, ceea ce nu-i face cinste sufletului sfânt şi nici trupului care stă înaintea lui Dumnezeu.

Te-am învăţat odată, poporul Meu, să nu ai nimic din cele ce sunt deşertăciune, din cele asemănătoare cu cele ale fiilor lumii. Iar Eu acum îţi amintesc aceasta şi te rog din nou să te uiţi pe lângă tine şi să dai din tine iubirea de tine, iubirea cea care cere pentru trup, şi s-o ai pe cea care cere pentru suflet, şi pe acestea să le ai pe lângă tine şi în locul în care stai. Dragostea şi sfiala sfântă, sfiala cea care dă atât de frumos înaintea Mea şi înaintea ta, să nu le părăseşti, să nu le pierzi pe drum, că dacă le pierzi, îţi pierzi statura cea dulce, cea sfântă, cea odihnitoare, fiule crescut de cuvântul învăţăturii sfinte care iese din gura Mea ca să te cresc şi să te am frumos, şi tot aşa să te şi păstrez. Nu este nici un om care să merite binele şi frumosul şi bunătatea şi iubirea, şi de aceea omul trebuie să le dobândească lucrându-le pe ele în părţi şi nu luându-le, căci cine dă să le ia din părţi nedând cu aceeaşi măsură, acela se dă merituos. Dar Eu am spus că nu este nici un om să merite bunătatea din jur, ci trebuie să lucreze ca să aibă la Dumnezeu şi la oameni, iar dacă nu are, nu şi-a strâns şi nu are. Nimeni nu poate strânge fără suferinţă, iar cine se teme de suferinţă nu strânge nimic, nu are nimic cel ce nu lucrează crezând şi nu oricum lucrând.

Pe vremea încercării credinţei sfinţilor chinuiţi de păgâni pentru numele Meu, a fost aruncată în foc o mamă, iar copilul ei, mic fiind, dacă a văzut pe mama lui în foc, cum plângea căutând-o a şi pornit spre ea ca să capete mângâierea ei, aşa cum caută orice copil. El, cât era de mic, nu ştia nimic de foc, iar când îşi pierduse mama, dacă a găsit-o apoi, s-a dus întins la ea, iar focul n-a fost mai tare decât dorul lui, decât dragostea după mama lui. Iar Eu i-am luat atunci pe amândoi la pieptul mângâierilor Mele încă pe când erau ei în foc cu trupul viu. Iată, iubirea este mai tare ca moartea, mai tare ca focul, iar mărturisirea îi face pe ai Mei să se scrie în Cartea Vieţii, în casa cea de sus. Amin.

Aş voi să vă învăţ mereu. Aş vrea, poporul Meu, să te învăţ neîncetat, şi tu să primeşti, şi tu să faci faptă toată povaţa Mea. Aceasta este cea mai frumoasă lucrare între pământ şi cer. O, câtă căldură dumnezeiască îţi trebuie ca să fii aşa! Dar nu poţi să fii aşa decât dacă iubeşti din toată fiinţa ta pe Dumnezeu şi pe copilul Său, care este aproapele tău. O, să nu schimbi acest chip al dragostei cu chipul tău, că nicăieri nu e mare Dumnezeu acolo unde omul are chipul lui însuşi între fraţi înaintea lui Dumnezeu.

O, copii care-Mi primiţi cuvântul la iesle, dau mereu să încălzesc inimioarele voastre când vin ca să vă dau putere să deschideţi cuvântului Meu care bate ca să intre în carte. Dacă Eu nu pot în voi, Mi-e grea coborârea. Dacă poate omul peste voi, Mi se îngreuiază coborârea, că atunci voi rămâneţi fără putere. Iată, sunteţi slăbuţi, sunteţi răciţi. N-are trupul şi sufletul din voi căldură ca să pot Eu peste duhul vostru. Dar deschideţi urechea şi luaţi din gura Mea cuvântul Meu şi daţi-l de hrană poporului Meu. Lucrul vostru este să puteţi pentru cuvântul Meu, şi vă trebuie în toate pacea cea de sus. O, Eu v-aş da numai bucurii, numai puteri, numai nădejdi, că Eu trebuie să pot prin voi cu cuvântul peste tot pământul. Rămâne fără preţ tot lucrul vostru dacă nu lucraţi lucrul pentru care v-am ales, lucrul pentru care trebuie atâta pace, atâta putere! O, cât aş vrea să aveţi voi numai bucurii, fiilor, căci voi sunteţi portiţa Mea. Vă voiesc cu bucurii din care să pot lua şi Eu, bucurii care rămân în veac, bucurii care nu se sting, nu oricum bucurii, fiilor; trăiri sfinte, la al căror foc să ne încălzim Noi şi cu voi, căci căldura mângâie, fiilor. O, nu ştiu cum să vă încălzesc, că vă e frig, şi sunteţi slăbuţi, şi sunteţi răciţi. Încălziţi-vă câte doi, câte trei, că nu toţi pot purta frigul, şi iată, sunteţi plăpânzi, copii care-Mi primiţi cuvântul. Cuvântul vostru ar trebui să fie numai „da“ în tot poporul Meu. O, să nu se înveţe copilul acestui popor să vă zică „nu“. Dragostea şi sfiala cea sfântă să nu le piardă pe drum poporul, căci în ele Se odihneşte Domnul cu Duhul Său Care lucrează prin voi, copii purtători de Dumnezeu. Cine se dă deştept şi îndărătnic înaintea voastră, acela a pierdut sfiala cea sfântă, care dă atât de frumos înaintea Mea din creştin. Inimioarele voastre să nu prindă amărăciune, ci să se hrănească cu dulceaţa jertfei cea din inimă a fiecărui copil prins în cartea acestui popor, pe care o port între pământ şi cer pe umerii voştri, copii plăpânzi. Duhul umilit aduce numai mângâieri, numai puteri din cer. Nu e bine să faceţi voi voia poporului, ci e bine să facă poporul voia Mea cu multă umilinţă şi cu multă credinţă, ca să cresc Eu cu puterea Mea în voi pentru tot binele Meu şi al poporului Meu, pentru venirea Mea pe pământ, copii înfriguraţi prin vreme. Învăţătura este cea mai mare bogăţie. De aceea v-o dau ca s-o puneţi peste poporul Meu, şi el s-o facă faptă. Amin.

O, poporul Meu, tot ce-Mi ceri tu, să faci apoi, fiule, că Eu te ajut să faci ce-Mi ceri. Eu prin tine împlinesc şi ce-Mi ceri tu, şi ce-ţi cer Eu. Ajutaţi-vă unul pe altul zi şi noapte, dar fiţi atenţi ce vă învăţ: zi şi noapte ajutaţi-vă, şi unul pe altul să vă sprijiniţi pentru cele sfinte din voi şi dintre voi. Sufletul din voi să se vadă zi şi noapte, şi să aveţi martori din cer şi de pe pământ zi şi noapte, fiilor, căci Eu, Domnul, sunt aproape, iar voi fi-va să mărturisiţi unul pentru altul înaintea Mea când voi veni. Voi trebuie să fiţi lucrul Meu cel nou, care se înnoieşte zi după zi până la arătarea Mea. Nimeni nu poate să fie şi să trăiască prin sine, şi de aceea vă învăţ să vă daţi ale Mele unul altuia zi şi noapte, fiilor, din zori în seară şi din seară în zori, cu veghe şi cu iubire, că acolo unde trăiesc ai Mei împreună, acolo este binecuvântarea Mea şi îngeri de sus şi de jos ziua şi noaptea, cu paza şi cu ocrotirea şi cu veghea cea tare, care este binecuvântarea Mea peste cei ce locuiesc laolaltă. Amin.

Să vă culcaţi şi să vă sculaţi grăind unul cu altul cu iubire, aşa cum v-am iubit Eu mereu. Să vă uitaţi unul la altul mereu, şi ziua şi noaptea, şi să aveţi la ce vă uita cu folos pentru calea veşniciei. Eu lucrez de lângă voi pentru voi, dar să ştiţi ce este taina aceasta şi s-o preţuiţi, căci este scris în cartea lui David: «Cercetează-mă, Doamne, ca să cunoşti inima mea, şi caută-mă ca să vezi cugetul meu, şi dacă vezi în mine cale a mea, abate-mă de pe ea şi călăuzeşte-mă, ca să fiu pe calea veşniciei, Doamne». Amin, amin, amin.

Primiţi-vă unul pe altul din partea Mea, că Eu sunt Cel ce ispitesc inima şi rărunchii din om pentru ca să-l îndemn pe el pe calea veşniciei. Amin.

Pe mucenicul Meu Dimitrie, care atât de mult M-a iubit, l-am îmbrăcat cu puterea cuvântului, cu puterea mărturisirii, şi S-a desfătat în el Duhul Meu împotriva celor ce nu cred în adevăr. L-am îmbrăcat în trupul Meu cel înviat şi le-am arătat păgânilor că el este viu, şi că cei vii, vii sunt pe vecii, şi că moartea nu poate peste ei. Temniţa în care se odihnea trupul lui cel chinuit de păgâni se făcuse cer în care Se desfăta Duhul Meu şi al lui până la unirea cea mare, şi aşa Mă măream Eu în sfinţii Mei.

Iată, serbăm serbare de sfinţi mucenici. Trăirile sfinte de pe pământ sunt focul la care se încălzesc sfinţii şi îngerii, poporul Meu. Ca şi pe pământ când vă e frig de vă strângeţi pe lângă foc, căci căldura mângâie, aşa fac şi cei din cer. Ei caută orice prilej de căldură de la voi, şi se strâng pe lângă voi cu Mine ca să se încălzească. Ei nu sunt trişti pe voi că vouă vă e bine şi că ei s-au chinuit pe pământ pentru cer, dar vă cer căldură, că e frig între pământ şi cer, poporul Meu. Dacă voi nu aveţi trăiri sfinte care să ia foc, ei unde să vină la căldură şi la mângâiere? Dar iată, nu oricum să fie aceste bucurii dintre voi, ca să pot lua şi Eu din ele, şi ele să rămână în veac, bucurii care nu se sting, poporul Meu.

De la un cuvânt al Meu la altul veghează asupra cuvântului Meu de peste tine, Ierusalime, şi pune-l în faptă, fiule. Învaţă-te să foloseşti orice fărâmă de timp, şi orice gând să-l foloseşti pentru venirea Mea, ca să fii mereu gata, mereu astăzi, poporul Meu. Trăiţi viaţă îngerească din zori în seară şi din seară în zori, aşa cum Eu vă cer şi vă povăţuiesc cu povaţă sfântă de la un cuvânt la altul, şi zi şi noapte sprijiniţi-vă între voi. Amin.

Iar voi, cei ce-Mi aşezaţi cuvântul în carte, aveţi grijă de voi şi nu vă mai lăsaţi sub dureri, că am nevoie de puteri mereu proaspete în voi ca să puteţi purta povara Mea. Cartea Mea cu voi este cartea voastră cu Mine. Tot cuvântul vostru să fie „da“ în tot poporul Meu, şi să fiţi primiţi de Israel, şi să înveţe de la voi statul împreună şi binecuvântarea Mea peste statul lor. Duh de nemulţumire, e grea o aşa durere. Să nu-şi afle cuib acest duh între cei de un nume cu Mine, că voi aveţi pe Domnul Împărat peste voi, copii ai poporului nou care purtaţi numele lui Israel cel făgăduit lui Avraam, rod al făgăduinţelor Mele.

Luaţi şi mâncaţi şi faceţi faptă şi trăire sfântă din cuvântul Meu. Luaţi şi purtaţi cu iubire mare viaţa la care vă îndemn mereu, iar lepădarea de sine să-şi facă sieşi casă în inima fiecărui copil din Israel, şi să fie mulţumire în Domnul şi duh de pocăinţă până la venirea Mea, aşa cum se cuvine sfinţilor. Amin.

Darurile sfinte care sunt între voi lăsaţi-le să lucreze, dar cu duh de umilinţă să fie împărţită toată lucrarea Mea cea dintre voi. Căldura Duhului Sfânt să vă împodobească faţa şi cuvântul şi fapta, căci duhul frăţiei se măsoară prin ceea ce este fiecare. Dar Eu doresc din toată inima Mea dumnezeiască să fiţi ca Mine, fiilor, căci scris este: «Vor fi asemenea Lui, şi Îl vor vedea cum este El, şi Îl vor vedea pe El». Amin, amin, amin.