Vin din cer învăţător peste om. Vin, că Mi-e dor să vin. Vin şi încă vin, ca să se înveţe omul cu venirea Mea şi să creadă în ea. Amin. Vin în grădina Mea cuvânt, ca să-i hrănesc pe cei flămânzi, că unde sunt doi şi trei veniţi pentru slava cuvântului Meu, acolo vin şi Eu, ca să Mă desăvârşesc întru slavă şi să fiu învăţător pentru om.

Voiesc şi iarăşi voiesc să-l tămăduiesc pe om de mulţumirea de sine, de părerea de sine şi de iubirea de sine şi de cele dinăuntru ale sale, căci vai omului care umblă cu Dumnezeu în ascunsul inimii lui, fără să lumineze cu Mine din el! Nu se poate vindeca omul de minciună, că ea l-a învelit pe om din creştet până-n tălpi, dar Eu, Domnul, am spus: «Tot omul este mincinos». O, de aceea vin, şi din greu vin ca să Mă strecor în inima omului prin venirea Mea. O, din greu vin, pentru că greu îmi deschide omul ca să vin la el. Omul nu Mă mai cunoaşte, că mulţi dumnezei au ieşit din pământ şi s-au aşezat peste mintea şi peste inima omului, şi omul nu Mă mai cunoaşte pe Mine, Cel venit din cer pentru omul rătăcit, pentru cel ce-şi risipeşte mintea şi inima în minciuna cea de pe pământ. Minciuna este plata omului mincinos, iar omul mincinos este omul care nu-L caută pe Dumnezeu ca să-I slujească întru adevăr. Omul îşi risipeşte sufletul şi trupul şi duhul în cele ce nu sunt, căci cele ce sunt văzute nu vor mai fi, şi nu sunt cele ce nu vor mai fi. Dar Eu, ca un învăţător, umblu cuvânt de la o margine la alta a pământului, ca să Mă audă omul şi să-şi aducă aminte de Dumnezeu. Vreau să-l fac pe om să se uite la Mine. Amin, amin, amin zic vouă, celor ce ascultaţi cuvântul Meu: vreau să-l fac pe om să se uite la Mine, să întindă mâinile spre Mine şi să Mă ştie de Dumnezeu. Amin.

O, fiilor care staţi în poarta cuvântului Meu cu care azi Mă las peste pământ, vreau să-i spun omului că L-a uitat pe Dumnezeu, şi că va veni Dumnezeu să-l întrebe pe om de zilele lui. Zilele omului sunt deşertăciune, şi omul M-a îmbrăcat în haină de judecător pentru deşertăciunea zilelor lui. Eu sunt Adevărul, şi îi fac omului dreptate, căci Dumnezeu este adevăr faţă de orice faptă. Voiesc şi iar voiesc să-l tămăduiesc pe om de nepăsare. Să nu se mai mire nimeni de cuvântul Meu din zilele acestea, căci omul nepăsător Mi-a făcut drum între cer şi pământ, ca să-l tămăduiesc pe cel rătăcit de Mine şi să-l judec pe cel învârtoşat asupra cuvântului Meu care sfărâmă inima omului ca să intre în ea.

Iată, deschid cerul şi cobor pe pământ. Nu vin cu trenul sau cu maşina sau cu avionul sau cu alte făcături ale omului. Vin cu cuvântul, vin cu norii, şi altfel nu vin. Vin cu credinţa omului sfânt. Amin, amin, amin. Nicicum nu voi veni altfel.

Omul este mincinos şi îşi dă unul altuia minciuna şi se joacă de-a adevărul, şi Eu văd ce face omul mincinos şi nu mai este cel ce face judecată şi dreptate, nu este până la unul. Dar sunt Eu, căci Eu sunt Cel ce sunt, şi pot să fiu cuvânt, şi sunt cuvânt împotriva deşertăciunii care se vrea dumnezeu peste om. Iată, vin din cer învăţător ca să-l fac pe om să creadă în venirea Mea şi să Mă cunoască venind, căci vin pentru cei ce cred, iar cei ce cred sunt râuri de apă vie şi se fac venire a Mea peste cei ce-L caută pe Dumnezeu, hrănindu-se în taină cu iubirea de Dumnezeu.

Iubirea îl hrăneşte pe om, precum şi ura. Omul care-L iubeşte pe Dumnezeu, acela cunoaşte iubirea de Dumnezeu şi scapă de iubirea cea deşartă, care-l hrăneşte pe om cu ură de Dumnezeu, căci cine nu-L iubeşte pe Dumnezeu, îl urăşte pe Dumnezeu, îl urăşte prin faptele sale mincinoase, prin viaţa lui fără de viaţă. O, iarăşi spun, şi cu jale spun: omul stă netămăduit, şi e bolnav de boală grea, şi zace omul în boala mulţumirii de sine şi a părerii de sine şi a iubirii de sine, zace în cele dinăuntru ale sale, care se fac pat de suferinţă pentru om, căci tot omul suferă înăuntrul său şi nu se scoală să umble după leac. Umblu Eu, umblu şi iar umblu, doar Mă va vedea omul cel bolnav ca să umble după Mine, şi Eu să Mă milostivesc de el la credinţa lui, la iubirea lui de Dumnezeu.

Omul a fost fiul lui Dumnezeu, dar s-a smuls din Tatăl său şi s-a risipit prin toate cele făcute de el şi nu de Dumnezeu. Omul este fiul risipitor, şi îl strig ca un Tată pe fiul care rătăceşte fără tată şi fără mamă şi fără ţară. îl strig şi iar îl strig, poate Mă va auzi şi va sta să-i vorbesc de începutul lui, de libertatea lui, de iubire să-i vorbesc, căci iubirea Eu sunt. Amin. De aceea vin mereu în calea omului, vin să-l hrănesc pe om cu iubire, căci omul nu cunoaşte iubirea. El îi spune minciunii iubire şi îşi hrăneşte sufletul său cu ura şi nu ştie ce mănâncă. Omul mănâncă numai păcat, căci omul s-a făcut păcat pentru om, dar Eu îl strig şi iar îl strig pe om.

Omule, adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Eu sunt aproapele tău. Amin, amin, amin. Cine altul poate fi aproapele tău, omule? Vin spre tine să-ţi desfac înţelepciunea şi să-ţi destup mintea ca să înţelegi. Omul s-a făcut păcat pentru om încă de la începutul omului. Cine poate fi aproapele omului? Eu sunt aproapele tău, omule. Adu-ţi aminte de porunca Mea spusă peste tine: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi», iubeşte-L şi pe El, nu numai pe tine, că aşa ţi-am poruncit: iubeşte-L şi pe El. Amin. întoarce-te cu faţa la El, căci te aşteaptă să-I fii aproape şi să-I legi ranele şi să-L iei în casa ta, că El este Omul raiului, aproapele tău, omule care ai pierdut raiul. Omule, te-ai iubit pe tine însuţi, dar ascultă porunca: iubeşte-L şi pe aproapele tău. El stă căzut sub povara păcatelor tale, care au ieşit de la iubirea de tine, dar opreşte-te şi ridică-L, că este aproapele tău şi e căzut între tâlharii vieţii tale, omule căzut din rai. Tatăl Meu M-a luat de lângă Sine şi M-a trimis spre tine pe pământ, că rătăceşti fără ţară şi nu mai ştii calea. Fiul rătăcit s-a întors la tatăl său. Aşa am spus Eu să facă omul, şi i-am hărăzit întoarcere când am spus aşa. Eu sunt Omul raiului, Omul Cel din cer, întrupat pe pământ între oameni ca să fiu aproapele omului cel rătăcit de Tatăl său, Dumnezeu. M-am coborât din cer ca să-l hrănesc pe om cu fructul iubirii cereşti, ca să afle omul gustul cel de la început, gustul raiului, gustul pe care l-a avut omul până să rătăcească de Tatăl său, de Făcătorul său.

Omule, păcatul îţi spune ţie „tată” şi Eu văd şi aud din cer şi de pe pământ cum păcatul te numeşte tată al lui. Omule, spune-I tu „Tată” lui Dumnezeu, ca să audă păcatul tău şi să nu-ţi mai zică „tată”. Numeşte-L Tată al tău pe Dumnezeu şi măreşte în tine numele Lui, ca să scapi de minciună şi de rodul ei şi de plata ei, căci păcatul te ţine rob şi te hrăneşte cu iubirea lui ca să nu mai afli ce este iubirea, dar tu scutură-te şi adu-ţi aminte de porunca Mea, că aşa ţi-am spus: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi». Eu sunt aproapele tău. Vin să-ţi fiu aproape şi să te hrănesc, şi te învăţ să mănânci şi să fii din cer, precum ai fost la început. E minciună iubirea ta, omule. Iubirea de tine te-a făcut fiu rătăcit de Tatăl tău. Iubirea ta trebuie să fie iubire de Dumnezeu, că aşa ai fost creat la început, dar Eu te strig: vino spre început! Amin.

O, greu îmi deschide omul! Omul nu Mă mai cunoaşte, că mulţi dumnezei au ieşit din om şi s-au aşezat peste el, dar Eu, ca un Creator şi ca un învăţător ce sunt, umblu cuvânt, umblu strigând de la o margine la alta, că vreau să-l fac pe om să se uite la Mine, şi apoi să întindă mâinile spre Mine şi să Mă ştie de Dumnezeu.

M-am făcut Om din cer între oameni ca să-i fiu omului aproape şi să-i amintesc să-L iubească pe Dumnezeu din toată fiinţa, şi pe aproapele său ca pe el însuşi, căci am venit să-i fiu omului aproape şi să-l scol spre iubire şi să-l întorc în ţara iubirii şi să-l nasc pentru ea, pentru ţara lui cea din început. Amin, amin, amin.