Intră cuvântul Meu în grădina Mea de pe pământ. Amin.

O, Ierusalime, deschide-ţi inima, deschide-o la cuvântul Meu, că vin cu fiii cei unşi în grădină, vin la tine să te curăţ ca pe o mlădiţă care trebuie să aducă roadă multă, căci vai de mlădiţa care rămâne necurăţată, că este în primejdie să fie lepădată din viţă, lepădată de Tatăl. Vin să te îngrijesc, poporul Meu. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, stau cu tine la masă de cuvânt, cu tine şi cu sfinţii Mei, poporul Meu.

O, bună este suferinţa, că ea îl face frumos pe om. Este câte un om care este plin de pace şi de bucurie şi de armonie înăuntrul său şi în afara sa când Domnul îi trimite câte o suferinţă, când Tatăl îi curăţă ce are de curăţat de pe el. O, şi este iarăşi câte unul care este plin de tristeţe şi de deznădejde când Tatăl Se apropie de el ca să-l apropie la sânul Său de Tată prin suferinţa cea care-l spală pe om de tot ce-l depărtează de Dumnezeu. Nu tot omul care suferă Îl are pe Hristos pe chipul său. Cel plin de Hristos are în suferinţă şi după suferinţă lumină în priviri, e mai luminos decât ceilalţi oameni, căci cel ce suferă o isprăveşte cu păcatul şi are semnul Fiului Omului pe creştetul său, crucea suferinţei, care conduce pe om spre înviere şi spre bucurie şi spre biruinţă.

Am venit la tine, poporul Meu, şi te-am întrebat să-Mi spui ce lucrare are părerea de rău şi pocăinţa. Cine Mi-a răspuns la întrebarea aceasta? Cine va răspunde la întrebarea Domnului? Acest răspuns trebuie dat ca să fie lucrat de cei ce nu ştiu lucrarea părerii de rău şi a pocăinţei. Cel ce ştie să lucreze această lucrare, acela se bucură în suferinţele şi în ispitele trimise de Tatăl, căci apostolul Iacov a spus: «Bucurie mare să socotiţi feluritele ispite în care cădeţi, ca să fiţi desăvârşiţi». Cine fuge de lucru spre desăvârşire, acela urăşte suferinţa şi nu stă la curăţat ca mlădiţa cea fragedă pe care Tatăl o curăţă ca să aducă roadă apoi.

O, Israele, o, popor hrănit cu cerul, mare este înţelepciunea dragostei, mare între lucrările înţelepciunii. Cel ce o are pe aceasta are lumină pe faţă şi pe suflet, şi nu fuge de suferinţă, nu fuge de curăţire, nu fuge de stăpânul său. Părerea de rău pentru cele ce sunt de curăţat şi pocăinţa pentru ele îl păzeşte pe om de o altfel de suferinţă. Un aşa om aşteaptă braţul stăpânului care să-l cureţe ca pe mlădiţa cea care rămâne în viţă, ca mai multă roadă să aducă. Înţelepciunea dragostei este bucuria lângă Dumnezeu. Ea îl face pe om să stea în braţele Domnului şi să se lase în mâna Domnului, Care-l duce spre biruinţă şi spre bucuria învierii, căci Eu aşa am spus la ai Mei: «Întristarea voastră se va preface în bucurie». Întristarea cea pentru înţelepţire este darul dragostei de Dumnezeu. Vai de omul care are lipsă de darul acesta, căci Scripturile aşa spun: «Dacă nu am dragoste, nimic nu sunt».

O, dacă te-aş întreba să-Mi răspunzi, poporul Meu, ce este dragostea şi ce face ea din creştin, oare, ai vrea tu să-Mi răspunzi? Oare, ai şti să-Mi răspunzi? O, Israele, nu ştiu fiii tăi să dea acest răspuns, că dacă ar şti, ar avea priviri luminoase, ca privirea omului care a suferit după Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Scriptura Duhului Sfânt spune că dacă ar avea omul toate darurile, şi de şi-ar da toată averea la sărmani, şi de şi-ar da chiar trupul său să fie ars, dacă n-are dragoste, nu este nimic omul. Dar ce este dragostea dacă nu sunt dragoste acestea toate? Omul ştie că acestea sunt dragostea, dar iată că omul care are dragoste este acela care rabdă îndelung spre înţelepţire ca un fiu al Domnului, suferind şi crezând şi nădăjduind şi răbdând, că aceasta este lucrarea omului dragostei care trăieşte în veci. Proorociile şi darurile şi limbile şi ştiinţa, toate vor înceta, dar dragostea este mare peste toate, şi rămâne veşnică, dimpreună cu omul care o are.

Omul care lucrează cu inima sa pizmă şi trufie şi laudă de sine şi necuviinţă şi mânie şi gând rău şi iubire de sine, acela nu are dragoste, căci dragostea este cea care rabdă în om cu bucurie spre înţelepţire. Cel înţelept care cade în felurite ispite şi încercări, acela înţelege mâna Stăpânului Care-Şi curăţă mlădiţa Sa spre rodire. Iar cel posomorât în încercări, ba chiar şi în neîncercări, acela nu are dragoste în inimă şi pe faţă şi în priviri.

Poporul Meu, a sunat trâmbiţa Mea peste tine şi ţi-a spus că cei ce nu ascultă nu iau învăţătură, şi se ascund în ei şi nu ascultă, şi se cunosc numai cât te uiţi la ei. Aceia nu au şcoala înţelepciunii dragostei; aceia sar în sus dacă umbli în ei să-i cureţi de neascultare şi de iubire de sine să-i cureţi. Cel ce se iubeşte pe sine nu ia învăţătură, nu trage cu învăţătorul, nu are umilinţă, şi se cunoaşte că nu are, numai cât te uiţi la el.

O, cât de mult aş voi să te am la şcoala înţelepciunii dragostei, Israele, că puţini din tine am la această învăţătură, puţini de tot, poporul Meu. Eu te numesc poporul Meu ca să fii, dar aceasta trebuie să voieşti tu, nu Eu. Aud, fiule, că-Mi spui mereu: „Ajută-mă, Doamne!“. Cu ce să te mai ajut Eu pe tine, oare? Ce am avut şi nu ţi-am dat ţie, poporul Meu? Cu ce, oare, să te mai ajut când Îmi ceri să te ajut? Cel ce zice aşa nu ia ajutorul Meu, şi de aceea nu-l are şi de aceea îl cere.

O, Israele, sunt deznădăjduiţi copiii Mei cei din grădină şi nu mai ştiu aceştia ce să mai facă peste tine. Eu le-am spus că nu ai putere fiindcă nu ai dragoste. Eu le-am spus că nu iei pe Domnul când Îl iei, căci cei ce Îl iau, Îl au şi Îl dau şi au de toate şi dau tuturor fără de vreme.

O, poporul Meu, slăbeşte călăuza ta în faţa ta. Călăuza te pune la probă în toate felurile ca să dovedească pe cele dinăuntru ale tale, dar tu te ascunzi de Duhul Sfânt. Călăuza îţi spune cine eşti şi ce ai în tine, şi dacă spui că nu, te face să scoţi la iveală cele ce ai în tine, şi tu chinui călăuza ta, poporul Meu. Nu mai este duh calm în călăuza ta, Israele. O, dacă tu numai deznădejde îi aduci, numai dezvinovăţirea ta i-o dai! O, tu n-ai atenţie la mers, tu n-ai bărbăţie, poporul Meu, şi nici nu eşti în stare să te umileşti şi să te pleci spre înţelepţire, că eşti mândru, fiule, şi nu te pleci. Mândria ta nu te lasă să ştii că nu eşti în stare, dar nimeni nu ajunge în stare de ceva bun pentru cer decât dacă ia ca să înveţe, şi să aibă apoi. O, e păcat, de lucrarea ta cea plină de greşale, e păcat să sufere călăuza ta, Israele. E păcat s-o chinuieşti şi s-o slăbeşti. E păcat să stai în împrăştiere. E păcat să zici că ai iubire şi apoi să nu ai. E păcat, Israele. O, fiule slab, e păcat să te crezi că eşti în stare şi să nu fii. Dacă cei de lângă tine nu au folos duhovnicesc în urma ta, e păcat să te crezi în stare că poţi. Cel ce poate a învăţat să poată, şi apoi a putut, dar cel ce n-a stat la învăţat şi la curăţat, ce să poată unul ca acela? Acela nu ştie să vină la Domnul şi n-a învăţat drumul venirii. O, cel ce nu iubeşte suferinţa, acela fuge de ea şi nu învaţă drumul spre Dumnezeu. Dar Eu vin să-i învăţ înţelepciunea dragostei pe cei ce ascultă, pe cei ce stau pe drumul Meu trăind întru Mine.

Israele, Israele, cine este cel ce trăieşte întru Mine? Cine, fiule Israele? Cel ce este fiu al Meu trăieşte întru Mine şi Mă primeşte spre înţelepţire şi Mă cunoaşte când vin la el cu înţelepciunea dragostei. Cel ce se crede mai desăvârşit decât altul sau decât alţii, acela nu este fiul lui Dumnezeu, dar cel ce dovedeşte că are pe Dumnezeu în el, acela este fiul Domnului şi aduce Domnului rod din rod. Israele, Israele, ce este rodul întru Hristos? Arată-Mi rodul tău, fiule, şi spune-Mi care este. Israele, nu fi făţarnic că Mă ai şi că Mă iei, căci cine Mă are Mă dă şi se dă întru lucrare duhovnicească.

Fiilor din grădina cuvântului Meu, am zis vouă că n-aţi dat poporului putere să ia de la Mine şi să fie viu. Puterea înseamnă cuvântul Meu din voi, dar puterea dacă nu-şi găseşte loc în ascultarea creştinului, slăbeşte puterea cuvântului. Daţi celor ce ascultă, daţi cuvântul dragostei de Dumnezeu. Învăţaţi pe cei ce ascultă în Israel, învăţaţi-i şi deprindeţi-i cu dragostea de Dumnezeu, iar pe cei ce nu ascultă nu-i mai învăţaţi.

O, dar nu ştie Israel ce înseamnă să asculte. Ascultarea înseamnă să nu uiţi ce ai de făcut, fiule. Ascultarea înseamnă să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să se vadă că-L iubeşti, şi aşa să-l iubeşti pe aproapele. Să se vadă că-L asculţi pe Dumnezeu, şi aşa să-l iubeşti pe aproapele. O, tu zici în sinea ta că asculţi şi că iubeşti pe Dumnezeu. Dar de ce slăbeşte în faţa ta călăuza ta? Cel curat şi ascultător îl întăreşte pe cel cu straja, pe cel ce învaţă pe fiii Domnului; îl întăreşte, nu-l slăbeşte.

Fiilor, fiilor, măi fiilor, luaţi în voi umilinţa, că fără ea veţi păşi în gol şi de acum înainte. Lăsaţi călăuza să se uite la voi, lăsaţi-o să vă vadă, lăsaţi-o să vă spună ce este cu voi, lăsaţi-o şi nu tăgăduiţi, căci duhul tăgăduirii Mă face să slăbesc şi Eu între voi, dară cei din trup care sunt între voi cu Duhul Meu Cel sfânt în ei! Lăsaţi pe Duhul Sfânt să vadă şi să grăiască şi să înfăptuiască în voi. Nu vorbiţi cu Duhul Sfânt ca şi cu omul. Nu lua de la om, Israele. Ia de la Duhul Sfânt prin călăuză dacă vrei de la Duhul Sfânt, iar dacă vrei de la om, îţi pierzi vremea ca şi până acum. Fii atent că Duhul Sfânt nu este pământesc ca să vorbeşti în numele Duhului Sfânt cele pământeşti din tine. Fii atent, Israele, fii atent! Amin, amin, amin.

Fiilor din grădină, cercetaţi ce este în Israel; cercetaţi ce se lucrează şi de cine se lucrează, şi lăsaţi la cârmă în cetăţi numai o cârmă, căci cetatea cu mulţi cârmuitori se prăbuşeşte. Una este lucrătorul, şi alta este cârmuitorul care-ţi spune ce să faci, Israele, dar nu mai ispiti cârmuitorul, că dacă faci aşa, ţie nu-ţi mai dau prin el. Dacă vrei să iei de la Mine, ia de la Mine prin om, nu lua de la om. Nu fi făţarnic, fiule slab în cele bune, dar iscusit în cele ale făţărniciei. Dacă tu te ascunzi să nu te vadă omul cu cele ce faci tu, cu cele ce ai tu în tine, du-te de la Mine, fiule care trăieşti aşa lângă această lucrare de Duh Sfânt. Israele, Israele, fă-te Israel, Israele. Învaţă de la Mine ce înseamnă poporul Israel înaintea Mea, şi nu sta fără această haină la această masă de praznic a venirii Mele a doua oară pe pământ. Cel ce tace nu este de la această masă şi intră pe furiş şi fără haină.

Fiilor din grădina cuvântului Meu, strângeţi cele sfinte, şi păstraţi-le pentru cei adevăraţi cu inima şi cu duhul şi cu credinţa şi cu fapta şi cu dragostea lor de Dumnezeu. Eu nu am putere în cei uşuratici care nici până acum n-au învăţat ce este Dumnezeu în omul cel unit cu Dumnezeu.

Iar voi, păstori ai Domnului, cercetaţi povara cea din spatele măgăruşilor, şi nu lăsaţi trupuri goale în spinarea celor cu spinare, că e păcat, tată. Poporul Meu de azi trebuie să fie adevărat poporul Israel. Amin. Am coborât în cartea lui Verginica, dar ea a fost martorul Meu din cer pentru cele ce Eu am adus azi pentru Israel.

O, Verginico, am coborât pe calea cărţii tale, căci am învăţat îndeosebi pe Israel cel care ascultă. O, Verginico, e grea povara celor ce au de purtat pe Israel spre cer.

– O, e grea, Doamne, că Israel se lasă povară. Israel vrea să-i fie lui dulce şi bine cu Tine, nu vrea să-Ţi fie Ţie dulce cu el. Trebuie să vedem cine este Israel în Israel, şi cine nu este Israel în Israel. Trebuie să vedem, Doamne, şi vom vedea, căci ochiul cel ceresc este atoatevăzătorul. Amin.

O, Israele care eşti Israel, israeleşte-te desăvârşit, că Domnul Dumnezeul tău este desăvârşit. O, Israele care nu eşti Israel în Israel, înţelepţeşte-te cu cele de la Dumnezeu dacă vrei să găseşti taina lui Dumnezeu în tine, căci Israel este poporul Domnului, şi este taina lui Dumnezeu, şi este semn peste pământ.

Fiilor, fiilor ascultători în Israel, fiţi semn spre cer unii pentru alţii şi uitaţi-vă la cel de la cârmă ca să înţelegeţi şi să fiţi semn. Cei înţelepţi se înţeleg şi lucrează aceeaşi lucrare şi sunt toţi una în Hristos. Amin, amin, amin.

– O, Verginica Mea, ce taină mare ai învăţat tu acum pe Israel! Cei înţelepţi se înţeleg şi lucrează toţi aceeaşi lucrare şi sunt toţi una în Hristos. Cei înţelepţi au acelaşi cuvânt toţi, şi se cunosc că au. Amin.

Israele, o, Israele, cuvântul Meu este înţelepciune şi este pentru cei înţelepţi. Cei înţelepţi învaţă de la Mine, iar cei ce nu învaţă de la Mine nu sunt înţelepţi, şi se cunosc că nu sunt. O, Israele, învaţă, fiule. Începe-ţi mereu învăţătura cu înţelepciunea dragostei, că până nu ştie omul ce este dragostea, nu o poate avea pe ea. Ea trebuie ştiută pe dinafară, pe de rost, că altfel ea nu se trăieşte. Israele, aşează-te mereu în înţelepciunea dragostei, ca să fii poporul Meu cel adevărat. Amin, amin, amin.