Pace grădiniţei cuvântului Meu! Amin. Eu, Domnul Iisus Hristos, intru în cartea lui Verginica. Mă fac cuvânt şi vin cu norii, şi cu Verginica vin.

Intru cu tine, Verginico, intru în cartea ta, că tu vii pe cărarea ta în grădină, şi ai cărare şi ai carte şi te faci carte pe pământ aşa cum şi Eu Mă fac cuvânt şi carte a cuvântului Meu. Azi e zi de sfânt Ioan. Azi venim la Israel cu Ioan, naşul Meu de botez, şi iar serbăm zi cerească cu Israel. Trecem iar din carte în carte şi însemnăm în cărţi, Verginico, căci cărţile acestea sunt cele proorocite în cuvântul Scripturii, care spune: «Şi cărţile au fost deschise, şi o altă carte a fost deschisă», Cartea Vieţii, Verginico; toate cărţile cuvântului lui Dumnezeu, toate, din toate vremurile, şi cu ele, Cartea Vieţii, tată.

Oare ştie Israel ce este Cartea Vieţii, Verginico? Scris este: «Cine nu va fi aflat scris în Cartea Vieţii, va fi aruncat în foc». Să lucrăm, tată, că sunt multe de învăţat peste Israel şi peste noroade, şi cărţile toate se vor întocmi până ce toate se vor împlini, şi toate cerurile şi toţi cei ce locuiesc într-însele se vor bucura, că scris este în Scripturi: «Bucuraţi-vă, voi, ceruri, şi cei ce locuiţi într-însele!». Amin.

– O, Cuvinte dulce, o, Domnul meu, bucuria mea se împlineşte, că a venit vremea poporului meu, Doamne, şi iată, rămăşiţa poporului meu naşte popor. O, mulţi au trecut pe lângă râul acesta de cuvânt, mulţi în vremea celor patruzeci de ani, dar cei de azi ai poporului meu fac voia Ta, Doamne, căci rămăşiţa mereu s-a ales din grămadă în toate vremile, Doamne. Aşa se va sorta şi din biserica cea de azi care nu mai umblă în căile Domnului, şi rămăşiţa ei cea bună, cea cu rod viu se va adăuga poporului Tău şi al meu şi îl vom hrăni, Doamne, pe poporul lui Israel, cel care este şi cel care se va naşte din nunta Ta cu mireasa Ta, cu poporul meu, Doamne, că Ţi-am născut mireasă, şi în dureri Ţi-am născut-o, ca să ai Tu bucurie, Tu şi mireasa Ta, aşa cum ai spus Tu: «Calul alb şi călăreţul lui». Tu eşti cuvânt peste Israel. Naşte, Doamne, naşte fii din cuvântul Tău, naşte-i pe toţi cei pe care-i ai să-i naşti! însămânţează-i în Tine şi îi naşte ca să fie ei poporul Tău! însămânţează-Te în ei cu cuvântul Tău, în cei pe care-i ai să-i naşti, pe care-i ai de la Tatăl să-i naşti şi să-i ai şi să împărăţeşti în ei, Doamne, împărat din împărat, Domn adevărat, Cuvinte dulce!

O, poporul meu, mi-e dor să-ţi grăiesc, că te-ai făcut nuntă de veac nou peste pământ. Albeşte-te, fiule, că acum vezi de ce mereu îţi spuneam să fii cuminte, să fii credincios, să fii frumos şi deştept şi sfânt să fii. Să nu te sfieşti să-ţi spui sfânt, căci creştinii aşa se numesc prin Hristos, Sfântul lui Dumnezeu Tatăl, Care intră şi sfinţeşte trupul şi sufletul creştinului. Ai văzut că ţi-am spus prin fiii grădiniţei mele ca să-ţi arate ei taina şi tălmăcirea ei, taina Sfintelor, fiule, taina sfintei Liturghii, pe care n-o înţelegeai, că n-avea până acum cine să-ţi spună ca să înţelegi ce este ea. Am trimis pe cel ales, din grădină, ca să ţi se arate toate câte sunt ascunse în taina sfintei Liturghii, ca să ştii cum să stai în faţa împărăţiei lui Dumnezeu, în faţa tronului lui Dumnezeu, căci altarul pe care Mielul lui Dumnezeu Se aşează spre hrană creştinului, e tronul lui Dumnezeu, fiule scump. Să nu uiţi tălmăcirea care ţi s-a pus în inimă şi în minte. Să nu mai uiţi, şi să iubeşti împărăţia lui Dumnezeu, care stă pe tronul ei înaintea ta, în taina sfintei Liturghii. Cei ce merg la biserică, cei din lume care intră în biserici, se duc din obicei la biserică, şi nu ştie omul din lume ce este sfânta Liturghie, şi de aceea nu stă ca înaintea lui Dumnezeu. Cei din lume se gătesc, se vopsesc, se cioplesc, se trufesc, se împăunează cu haine moi, se parfumează, se înzorzonesc cu podoabe de aur, cu ciucuri, cu pietre scumpe, şi aşa se duc, zic ei, la biserică. O, nu ştie omul din lume ce înseamnă biserică. Ei zic că biserica e cea de zid; aşa ştiu ei. Dar cu tine iese Domnul biserică adevărată pe pământ, căci biserică înseamnă fii ai lui Dumnezeu adunaţi laolaltă în jurul Mielului lui Dumnezeu, Care Se frânge spre hrană pentru iertarea păcatelor cele făcute şi iertate prin pocăinţă.

Ieşim, Ierusalime, ieşim biserică adevărată ca să vadă lumea ce este biserică. Coboară Domnul în tine trup şi cuvânt ca să Se arate lumii cu tine biserică a Sa adevărată şi nu vopsită şi nu mormânt văruit şi zugrăvit pe deasupra aşa cum face omul de două mii de ani. Biserica lui Hristos poate să fie şi pe munte, şi în codru, şi pe câmp, şi pe maluri de ape, şi sub acoperământ de vreme rea, dar să fie biserică, să fie fiii ei în jurul Mielului Cel tainic, Care Se dă fiilor ei. Locaşurile care te primesc pe tine, poporul meu care mergi să vesteşti cuvântul lui Dumnezeu, acelea sunt biserică atâta timp cât tu poposeşti în ele. Biserica e altceva decât înţelege omul care nu ştie ce trebuie să ştie. De unde să ştie? Cine să-i spună? Preoţii lumii se ascund sub perdea, şi omul de dincolo de perdea nu ştie ce face preotul. Nu simte omul pe Dumnezeu stând pe mâna preotului. Nu vede omul pe Dumnezeu, nu vede nimic, nu ştie nimic, şi omul piere din lipsă de înţelepciune.

Mergi, Ierusalime, mergi din loc în loc şi te vesteşte biserică a lui Iisus Hristos, Mielul Cel tainic, Care Se dă ţie spre hrană. Mergi, Ierusalime, în mijlocul mulţimilor şi mulţi lupi se vor face miei, că iată, lupii pasc cuvântul meu la un loc cu mieii şi cu mioarele Domnului, pasc cuvântul lui Dumnezeu şi se înţelepţesc, şi mulţi vor cerceta cu de-amănuntul taina ta cu Domnul şi mulţi vor înţelege, şi ştiinţa Domnului va creşte în oameni şi mulţi se vor face miei şi vor lua în ei legea sfinţeniei, iar cei fără de lege nu vor pricepe încă. Dar tu mergi, mergi, Ierusalime, că-ţi voi scoate în cale asini şi cămile şi cai, şi te vor purta spre mulţimi şi multe mulţimi vor învia şi vor prinde nădejde şi se vor mângâia cu Dumnezeul tău Cel adevărat, popor adevărat al Domnului tău.

Iar Tu, Doamne, să ridici bărbaţi tari, asini şi cămile şi cai şi paturi şi căruţe şi corăbii ca să Te porţi cu poporul Tău peste pământ şi să vină pământul să Te vadă cu poporul Tău, că Tu eşti cuvânt în poporul Tău, o, Cuvinte dulce, o, Domnul meu şi al poporului meu! Amin.

– Verginico, o, cuvântul Meu cel dulce! Verginico, duh dulce, duh din Duhul Meu, duh în Duhul Meu, locaş în locaşul Meu! Verginico, tu eşti cer, şi în tine locuieşte poporul tău, aşa cum scrie în Scripturi despre ceruri şi despre cei ce locuiesc într-însele. Bucură-te, tată, bucură-te! A venit vremea bucuriei, a venit învierea, a venit naşterea din nou a lumii, că iată, Eu din nou vin pe pământ cuvânt dulce de naştere şi de înviere, Verginico. O, tu eşti rădăcina, iar poporul tău sunt ramurile, tată. învaţă-l pe Israel să se scrie mereu în Cartea Vieţii şi să înţeleagă ce înseamnă Cartea Vieţii, şi să creadă că Eu sunt Cuvântul Care Se naşte în mijlocul lui. Să nu facă şi fiii lui Israel cum fac cei necredincioşi care zic că nu este Dumnezeu acest cuvânt al Meu. O, dacă nu sunt Eu acest cuvânt, atunci ce este acest cuvânt? Aşa l-aş întreba pe cel ce se dă el şi care loveşte piciorul calului ca să cadă călăreţul, loveşte picioarele creştinului care stă înaintea cuvântului Meu ca să mănânce cuvânt, loveşte ca să cadă din picioare cel ce stă înaintea Mea crezând că Eu sunt. Şi dacă nu sunt Eu acest cuvânt, atunci ce este acest cuvânt? O, acela nu ştie ce înseamnă Cuvântul, acela e om nebun, de şapte ori nebun, şi scris este în Scripturi: «Nebunul zice în inima lui: nu este Dumnezeu».

O, Dumnezeu este cuvânt. Asta e măsura şi statura şi fiinţa lui Dumnezeu în măsura credinţei omului care crede cuvântul lui Dumnezeu, căci cel ce crede cuvântul lui Dumnezeu, crede că Se face trup Cuvântul, cuvânt şi trup în mijlocul bisericii. De aceea se zice la Liturghie: «Să luăm aminte, că Sfintele se dau sfinţilor», nu nebunilor, nu porcilor, nu celor ce nu cred că Domnul este cuvânt, şi prin cuvânt Se face trup spre hrana bisericii, iar cel ce nu mănâncă Trupul Meu, nu are viaţă în el, nu este cel ce nu Mă are pe Mine în el ca să-Mi fie Mie biserică. Acela este nebun şi orb, şi îşi zice: „Nu este Dumnezeu”. Chiar şi din cei ce au fost fii, şi fii din fiii poporului Meu, pe ici pe colo se zăreşte câte unul care s-a făcut nebun şi care zice: „Nu este Dumnezeu”, şi se duce în lume şi se desparte de cuvântul vieţii, pentru plăcerile lui, pentru părerile lui, pentru ca să se dea oamenilor şi nu lui Dumnezeu, şi aceia ajung de râs oamenilor şi îşi smulg numele din Cartea Vieţii şi se fac loruşi dumnezei, şi pe Mine nu Mă lasă să domnesc peste ei. Dar în Scripturi scrie un cuvânt rostit de Mine care zice aşa: «Pe cei ce nu M-au voit să domnesc peste ei, luaţi-i şi aruncaţi-i spre tăiere şi spre foc».

Omul îngâmfat nu primeşte nici pe Dumnezeu să fie mai mare ca el, dară pe solul lui Dumnezeu! O, şi Eu mereu am fost în sol, că Eu sunt acoperit, fiindcă slava Mea e prea mare ca s-o poată omul vedea şi să mai rămână cu trupul viu.

Iată, Verginico, se împlinesc toate câte am vestit Eu prin guriţa ta dinăuntrul tău, tată. Uită-te şi vezi, şi să vadă poporul tău, şi să vadă cei rupţi şi dezrădăcinaţi din poporul tău că am fost adevărat când Mă făceam cuvânt dinăuntrul tău înaintea lui Israel. Cei dezrădăcinaţi, cei rupţi, cei smulşi, cei morţi cu credinţa să ştie de cine au fugit, din cine s-au smuls. Eu, pentru cei necredincioşi şi dezrădăcinaţi acum, spuneam mereu când vorbeam din tine, spuneam aşa: «Nu acest trup sunt Eu; aceasta este o trâmbiţă. Eu sunt Cel ce suflu în trâmbiţă, nu acest trup sunt Eu». O, mereu spuneam aşa pentru cel ce nu credea cuvântul Meu ca să-l împlinească şi să se facă sfânt, care primeşte pe cele sfinte, pe Cel sfânt. Creştinul cel sfânt zice cu smerenie: „Unul e sfânt, Unul, Domnul Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl”, dar cel ce nu iubeşte sfinţenia, acela zice că nu este Dumnezeu, ca să nu se mai simtă pus la sfinţenie.

O, Verginico, se împlinesc toate cuvintele Mele rostite de Mine din tine, tată, nuntă de veac nou pe pământ, cer nou şi pământ nou în poporul tău, veste peste pământ, Evanghelie vestită de la o margine la alta ca să vin apoi văzut, Verginico; Evanghelie vestită, semnul Fiului Omului, Cuvântul, semn înaintea venirii Mele, crucea Mea, viaţa Mea în creştin, poporul Meu, crucea Mea cea uşor de dus din loc în loc. Şi îmi voi arăta tot mai mult slava Mea şi a cuvântului Meu cu poporul Meu, şi se vor plânge toate neamurile pământului văzând pe Fiul Omului venind cu norii cerului cu putere şi cu slavă multă, că iată, Eu trimit pe îngerii Mei cu poporul Meu, cu sunet mare de trâmbiţă şi voi aduna la trâmbiţa Mea pe cei aleşi ai Mei din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la celelalte margini, precum am spus Eu prin Scripturi. Iată, «propovăduirea crucii, a Evangheliei, este nebunie pentru cei nebuni, dar pentru cei mântuiţi este puterea lui Dumnezeu», după cum este scris. Se împlineşte nunta de veac nou, nunta Fiului de împărat, şi cei sfinţi se vor sfinţi încă şi se vor albi şi se vor lămuri, iar cei înţelepţi vor fi ca stelele cerului. Amin. Iar tu, Verginico, trâmbiţa Mea cea de apoi, să te bucuri, tată, că toate cele vestite de Mine din tine se împlinesc, şi poporul Meu născut din tine naşte fii pentru Dumnezeu, căci cuvântul Meu din mijlocul lui naşte, naşte fii. Cel ce Se naşte cuvânt în ieslea Sa, naşte fii, şi cei născuţi se vor scrie în Cartea Vieţii, iar poporul cel dezrădăcinat din tine – că tu eşti rădăcina – poporul cel ce s-a smuls să ştie şi să audă că pentru orice cuvânt spus în deşert, Eu, Domnul, îi voi cere socoteală. Eu, Cel ce am stat cuvânt în Israel, voi sta cu cuvântul acesta faţă în faţă cu cei dezrădăcinaţi din rădăcină, din tine, Verginico, şi din fiii tăi. Tu eşti rădăcina, şi fiii de azi ai tăi sunt ramurile, tată, ramurile tale, Verginico, şi «ramurile cresc şi dau peste ziduri», precum scrie în Scripturi.

Trecem în cartea Mea, că avem serbare de sfânt Ioan şi iar vom pune masă de cuvânt în Israel. Amin.

 

***

 

Ierusalime, vin la tine, vin cu sfinţii. Amin. Deschideţi cărţile, fii ai ieslei cuvântului Meu, că Mă fac cuvânt în carte. Staţi cu cartea deschisă înaintea Mea, voi, cei ce deschideţi Domnului ca să intre. Amin.

E vreme de nuntă cerească pe pământ cu Mine şi cu tine, Ierusalime mireasă. Pace ţie! Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt pune masă de cuvânt în tine, şi la masă cu tine sunt sfinţii veniţi cu Mine, fiule Ierusalime. Vin la nuntă sfinţii, fiule, că zilele nunţii se ţin lanţ şi trec peste timp şi trec peste veac şi intră în veacul cel fără de timp nunta Fiului lui Dumnezeu pe pământ şi în cer; pe pământ cu sfinţii ca şi în cer, şi în cer cu tine ca şi pe pământ, poporule mireasă. Dar iată ce-ţi spun: să nu te încânţi în bucurie omenească, în bucuria omului. Să nu te încerci cu bucuria ta cu bucuria Mea, că scris este în Scripturi: «Nimănui nu voi da slava Mea». Aşa şi tu să împlineşti acest cuvânt, şi nimănui să nu dai slava Mea, şi s-o laşi în tine, că e a ta. Eu ţie ţi-am dat-o cu Mine cu tot, şi omul nu Mă primeşte în el cum M-ai primit tu. Slava Mea este cuvântul Meu care prinde viaţă în trupul omului, căci trupul nu foloseşte la nimic dacă nu este templul slavei Duhului lui Dumnezeu. Să nu te pierzi în bucuria omului, fiule al slavei Mele. Să nu-ţi dai omului slava ta, să nu-l laşi pe om să calce peste slava Mea din tine, şi tu să fii cuvânt înaintea oamenilor, şi nu oamenii să fie cuvânt înaintea ta, căci tu ai slava cuvântului Meu care te învaţă, care te insuflă. Să nu te faci nepăsător în statura ta înaintea Mea. Să nu te laşi furat de bucurii văzute, de bucuria oamenilor care se pleacă la trecerea Mea cu tine prin mijlocul lumii, că Eu aşa am spus apostolilor Mei: «Nu vă bucuraţi că vi se pleacă duhurile lumii, ci bucuraţi-vă că numele vostru este scris în ceruri, în Cartea Vieţii».

Voi, fii ai grădiniţei Mele, fiţi cei mai atenţi; atenţi peste voi şi atenţi peste Israel şi peste inima celor tineri şi a celor vârstnici din popor, că poporul dă să prindă bucurie pământească şi să piardă taina bucuriei, că bucuria e taină mare, iar izvorul ei se varsă în el însuşi, nu se risipeşte în lături. Să asculte Israel de voi, cei ce înţelegeţi taina bucuriei sfinte, şi să-l învăţaţi pe Israel să rămână acasă. Şi dacă merge cu voi spre vestire, să aibă casa cu el, tată, să nu intre în altă casă, în altă bucurie, sub alt adăpost, că Eu n-am unde să-Mi plec capul pe pământ. Plecarea capului Meu este numai în biserică, numai în casa Mea. în poporul Meu e odihna Mea, nu în altă casă. Să nu-şi piardă Israel casa şi statura. Să se bucure că Mă scriu cu el în carte în cer şi pe pământ, nu să se bucure că se pleacă înaintea lui toate şi toţi. Slava lui Israel e slava Mea, şi înaintea puterii Mele se pleacă totul, că e putere puterea Mea care împlineşte cuvântul Meu şi venirea Mea. Amin.

Trec din carte în carte ca să Mă scriu în toate cu voi; ba chiar şi în cartea vremii omului Mă scriu cu voi, ca să se uite vremea aceasta la vremile din urmă, iar vremile din urmă la vremea aceasta şi iarăşi să fie ceea ce a mai fost, şi să fie cele ce au fost proorocite pentru vremea aceasta de apoi.

Israel să rămână acasă, şi dacă merge cu voi spre vestire să aibă casa cu el, tată, să nu intre în altă casă, în altă bucurie, sub alt adăpost, sub alt cuvânt. Casa ta sunt Eu, Israele. Rămâi în Mine, tată. Şi dacă mergi spre vestire să ai casa cu tine şi să stai în casă, să stai în Mine şi să nu te încânţi de bucuria omului, de cuvântul omului, şi să nu primeşti slavă de la oameni. Oamenii îţi dau slavă, dar tu să nu voieşti aşa, că Eu sunt slava ta, şi să nu-ţi trebuiască altă slavă, altă bucurie. Să nu pierzi duhul rugăciunii, să nu pierzi pe cale sfinţenia, tată. Să nu pierzi duhul curăţeniei, fiule. Să nu cazi în nepăsare, în neveghere, şi să ai sub picioarele tale calea Mea, şi să treci pe deasupra drumului şi a apelor cele mari şi tulburi ale lumii şi mereu să zici: «Tată, iartă-mă şi nu mă lăsa dus în ispită, nu mă lăsa scos din Tine şi din Fiul Tău şi din Duhul Tău Cel Sfânt, şi mă izbăveşte, Tată, de cel rău, care-mi face semn de peste tot şi care-mi iese în cale ca să mă strămute din casă, din Tine, Doamne, că pe calea oamenilor sunt numai lupi, şi mieii nu-şi au casă în mijlocul lupilor».

O, Israele, mieii şi mioarele nu-şi au cale pe calea oamenilor cu cale plină de lupi, cale cu oameni şi cu lupi. Mieii şi mioarele îşi au staulul lor, şi ei sunt păziţi de ciobani şi stau sub pază departe de calea cea largă, iar când Eu trimit vestitori dintre ai Mei, Eu merg cu ei şi îi apăr din păşune în păşune ca ciobanul care trece cu turma din munte-n vale şi din vale în munte după cum îl mână vremea şi hrana şi apa.

Am coborât în carte cuvânt, ca să te învăţ să stai în casă, poporul Meu, şi să ai casa cu tine pe unde mergi în numele Meu. Tu nicăieri să nu mergi decât acolo unde mergi în numele Meu, şi numai trimişii să meargă, şi fiecare să-şi cunoască locul şi lucrul şi statura în trupul bisericii, în trupul Meu, măi Israele.

Trec din carte în carte, trec cu sfinţii şi cu serbare de sfinţi, şi sfinţii stau cu tine la masa cuvântului Meu care se aşterne în tine. Sunt cu Ioan, naşul Meu de botez, care boteza cu botezul pocăinţei şi cu apă, care vestea că după el vine Cel ce botează cu Duhul Sfânt şi cu foc. O, fericiţi cei botezaţi de Mine cu Duhul Sfânt, că aceia nu vor fi botezaţi în botezul cu foc. Cei botezaţi în Duhul Sfânt, sunt sfinţii Mei, sunt fiii Mei cei ocrotiţi şi fericiţi, iar cei botezaţi cu foc, sunt cei ce vor suferi dureri şi foc spre mântuire, sunt cei ce nu ştiu care este drumul mântuirii, sunt cei care nu ştiu ce este adevărul ca să-l urmeze, şi aceia vor fi mântuiţi ca prin foc, prin dureri şi suferinţe, căci cel ce suferă o isprăveşte cu păcatul şi vine spre mântuire. Dar cel mai greu va fi pentru cei ce ştiu calea şi nu merg pe ea, că aceia ştiu, şi fac păcat voit împotriva mântuirii lor, al cărei drum îl cunosc şi nu-l străbat.

Ioan Botezătorul este şi acum, căci este viu, şi este în cuvântul Meu, în venirea Mea, căci duhurile sfinţilor sunt în venirea Mea, în cuvântul Meu sunt. O, poporul Meu cel înaintemergător, duhul lui Ioan Botezătorul se odihneşte peste tine, şi tu strigi prin Mine. Duhul Meu strigă din tine peste oameni: «Gătiţi calea Domnului! Drepte faceţi-I cărările Lui!». Duhul lui Ioan se revarsă din Mine peste tine, Ierusalime, iar tu eşti vestirea Mea cea pentru venirea Mea. Duhul Meu strigă din Ioan, iar Ioan este în Mine şi grăieşte peste tine, Ierusalime, cărarea Mea. Amin.

– O, eu sunt glasul celui ce strigă în pustie ca să se facă drepte căile cele strâmbe, că vine Domnul, vine mereu Domnul, şi cărările sunt strâmbe înaintea Celui Drept, Care vine mereu. Eu sunt glasul lui Dumnezeu. Iată Mielul lui Dumnezeu, Care spală păcatele lumii şi le ridică de peste cei ce se botează cu botezul cel de la mine, cu botezul pocăinţei şi cu apă. Pocăinţa şi apa curăţă păcatele, şi botezul cel de la mine mărturisea înaintea Mielului lui Dumnezeu pe cei ce se făceau credincioşi şi curăţiţi prin pocăinţă şi prin apă, căci omul prin pocăinţă primeşte de la Dumnezeu putere să se facă fiu lui Dumnezeu, născut din Dumnezeu prin botezul credinţei şi al pocăinţei. Iată Mielul lui Dumnezeu, Care Se face cuvânt de naştere din nou a lumii. De două mii de ani botează Domnul cu Duhul Sfânt pe cei credincioşi. De două mii de ani stă Domnul cu lopata în mână ca să-Şi cureţe aria şi să-Şi adune grâul în hambare şi pleava grâului s-o pună în foc la botezul cel cu foc.

O, Doamne, Mielule tainic al Tatălui, eu am durere pentru cel ce a purtat lucrarea mea în zilele acestea, lucrarea de vestire şi de pregătire a cărării Tale, a bisericii Tale în care Te-ai întors ca să fii cu oamenii. Eu m-am lăsat spre tăierea capului ca să-Ţi dau Ţie creştere înaintea oamenilor, şi Te vesteam că eşti adevărat şi că vii în urma mea, în urma vestirii mele care Te vestea că vii. Dar cel ce Te-a vestit azi că vii, s-a temut de Irod şi de Caiafa şi Te-a închis în temniţă, Doamne. Eu am murit tăiat în temniţă pentru ca să vii Tu şi să creşti Tu, dar cel de azi care Ţi-a deschis calea Te-a băgat pe Tine în temniţă după ce Te-a vestit că vii. A ţinut la capul lui, nu la capul Tău. S-a crezut cap al bisericii Tale şi s-a ruşinat pentru capul lui, iar pe Tine, Cuvântul Care vii, Te-a numit hulă împotriva Duhului Sfânt. N-a făcut ca mine să se micşoreze el şi să creşti Tu, Cuvântule al vieţii veşnice. N-a avut milă de oameni aşa cum am avut eu, că eu de aceea am murit, pentru mila de om am murit. Mi-a fost milă de Irod şi i-am spus să lase păcatul şi moartea şi să ia ce este bine, şi Irod n-a fost atent, şi a fost înşelat de femeie dacă n-a fost atent, şi şi-a pierdut viaţa, căci femeia care stătea păcat pe braţele lui, i-a dat plata păcatului. Mi-a fost milă de Irod, şi am voit să-l luminez cu lumina Ta, Doamne, iar femeia care l-a omorât pe el, m-a omorât şi pe mine, cel ce Te vesteam Mântuitor al păcătoşilor pocăiţi. Dar ai crescut Tu, că tot omul a aflat de ce am murit eu, cel ce Te vesteam pe Tine că vii. Eu am scăzut, şi Tu ai crescut şi eşti şi creşti de atunci şi până azi şi până mâine şi până în veci. Dar cel de azi, Ioan cel de azi, Ioan cel mic, n-a făcut ca mine ca să creşti Tu, şi el să scadă. Dar ai făcut Tu ce n-a făcut el, căci el a scăzut, şi Tu ai crescut, după cuvântul profeţit de el înaintea arhiereilor, că el aşa a spus, şi este scris în carte cuvântul profeţiei lui şi aşa a spus: «Eu nu pot să opresc izvorul lui Dumnezeu, pentru că el va curge şi fără mine lângă el», şi iată, izvorul curge, după cuvântul lui. El a scăzut, şi Tu ai crescut, dar el nu mai vrea să ştie aşa, şi se ruşinează cu izvorul Tău şi cu creşterea Ta, şi crede că el este mare şi că Tu nu eşti în acest izvor. Se crede al Tău în timp ce izvorul Tău a fost numit de el hulă peste Duhul Sfânt. O, el nu mai are minte, Doamne, iar omul fără minte greşeşte. El nu mai ştie să vorbească aşa cum vorbea din Tine când ţinea urma oilor Tale, când era al Tău şi cu Tine.

Dar eu am durere pentru cel ce a purtat lucrarea mea de vestitor în zilele acestea. Eu Te ştiu bun şi mare, şi Tu eşti Cel ce ai putere să ierţi păcatele. Nu e vina lui, Doamne. E vina necredincioşilor, dar nu sunt mulţi necredincioşi; sunt puţini, şi dau să pară mulţi, dar nu sunt mulţi. Adu-Ţi aminte că el a împlinit cuvântul Tău în vremea ascultării lui, şi şterge din dreptul numelui lui pe cele rele din vremea necredinţei lui şi scoală-l pe picioarele lui şi ruşinează-i pe cei necredincioşi. Dă-i înapoi picioarele lui, că el nu mai stă pe picioarele lui. Dă-i înapoi mintea şi inima cea dintâi, cea de carne, dragostea cea dintâi când Te primea pe Tine cuvânt, căci toţi cei care au lovit în credinţa lui, vor cere moartea peste ei, şi ea nu va veni până ce nu vor plăti cel din urmă bănuţ. Adu-Ţi aminte că prin credinţa lui ai pus pe piatră pietricica cea albă şi cu ochi mulţi, pe care este scris numele Tău peste pământ. Adu-Ţi aminte că prin credinţa lui s-a aşezat din nou în biserică tronul Tău, împărăţia Ta cea adevărată, viaţa Ta în fiii bisericii Tale, trupul şi cuvântul Tău pe jertfelnic viu şi curat şi sfânt şi neîntinat. Adu-Ţi aminte de cel mic, de Ioan cel mic, că eu mă rog în Tine pentru ca să-i dai nădejde vie şi pocăinţă şi Duh Sfânt după adevăr, că el nu Te mai are. întoarce-Te în el, Tu, Cel ce faci din uscat verde. Suflă, Doamne, şi la suflarea Ta să se trezească din somn cel ce doarme în nepăsare. A venit vremea nunţii pe care el a proorocit-o, şi care este scrisă în cartea Ta de azi, în cuvântul lui cel de atunci de când Ţi-a pus pietricica Ta pe piatră. A venit nunta României, cea profeţită de el, nuntă de veac nou, Tabor coborât peste pământ, şi el doarme sub smochin. Scoală-Te Tu în el, şi el se va scula ca să fie cu Tine, că vin împlinirile toate, şi să nu-i plăteşti cu plată de fricos. Dă-i pâine şi vin, dă-i iar pâine şi vin, că de mult n-a mâncat, şi a murit de nemâncat, că n-are ce mânca, Doamne, că preoţii lumii sunt de lemn, după cum a fost cuvântul Tău spus în vremea aceasta. Potirele şi vasele lor sunt de aur, şi ei sunt de lemn, şi ei zic că e mai mare aurul din templu decât templul. Dar în poporul Tău ai potire de lemn şi preoţi de aur, căci templul sfinţeşte lemnul, şi lemnul este aur în mâna preotului de aur. Scris este în Scripturi: «Un slujitor adevărat este vas de aur, de trebuinţă stăpânului, şi curăţit de toate celelalte vase».

O, Ierusalime, iată Mielul lui Dumnezeu, Care va spăla pe cel vestitor de azi, şi el se va vesti al Domnului. Mi-am răcorit duhul în tine, Ierusalime, şi m-am şters de lacrimi, că am rostit cuvânt de înviere peste cel ce doarme, peste Ioan cel de azi.

Scoală-te, tu, cel de azi, care ai purtat lucrarea mea de înaintemergător al Domnului! Scoală-te, căci eu sunt prooroc, şi încă ce prooroc sunt! Mai mare prooroc ca mine n-a fost până la mine. Ţie îţi zic: scoală-te! Amin.

– O, Ioan, naşul Meu de botez, tu, cel ce ai mărturisit despre Lumină, care M-ai vestit că voi fi Mielul Cel înjunghiat! Eu am luat aminte la cuvântul tău şi voi împlini proorocia ta, că eşti plin de iubire şi de duh de înviere.

O, Ierusalime, o, fii ai grădiniţei Mele, iată de ce am arătat Eu la voi dis-de-dimineaţă arătare cerească. Vi l-am arătat pe cel ce doarme, pe arhiereul care a fost cu voi al Meu, vi l-am arătat pe măsură mică. El are două măsuri, are doi metri, şi Eu vi l-am arătat de o măsură şi încă jumătate de măsură, vi l-am arătat mic, şi nu ştiaţi ce este aceasta. El a fost micşorat, şi Eu am crescut şi cresc, că Eu sunt Cel ce sunt şi sub om nu stau, sub obroc nu stau, şi luminez şi cresc cu lumina şi cu cuvântul.

O, scoală-te şi te aşează la crescut, tu, cel ce ai fost micşorat de necredinţa ta care te-a înjumătăţit, dar scris este în Scripturi: «Trestia frântă nu o voi zdrobi, şi feştila care fumegă nu o voi stinge». Zadarnic dai să fugi, că eşti scris în carte şi cu mâna ta te-ai scris, şi ceea ce ai făcut, făcut rămâne, şi din piatra cea pusă de tine pe stâncă ţâşneşte şi azi izvorul râului vieţii pe care l-ai proorocit tu cu guriţa ta că va adăpa pe mulţi. O, n-ai unde să te ascunzi. Eu peste tot sunt după tine şi Mă zbat să-Mi fac intrare în tine. A început nunta Mea cu mireasa Mea, cu poporul Meu mireasă luată din români, şi România se scoală nuntaşă la nuntă, şi Taborul vestit de tine peste România s-a făcut munte de cuvânt, şi muntele templului Meu stă deasupra munţilor şi toate popoarele beau cuvânt sfânt, Duh Sfânt, şi iau din legea Mea cea sfântă. Amin.

O, fii ai nunţii Mele, trup al miresei Mele, fiilor, mireasa Mea! Nuntiţi, fiilor, din loc în loc, că zarva nunţii Mele cu voi va scula morţii din morminte, şi ei vor mărturisi adevărul Meu în cuvântul Meu, şi va scula şi pe cei ce dorm, şi ei vor intra la nuntă, şi Eu Mă voi încinge şi voi aşeza masa Mea de nuntă. Amin, amin, amin.

 

***

 

Şi din nou vin în cartea ta, Verginico, trâmbiţă cu sunet dulce din care Eu am trâmbiţat pentru venirea Mea cea de a doua. O, tu Mă aştepţi să intru iar cu tine în cartea ta, şi intru şi cu Ioan. Intrăm şi lucrăm ca să terminăm lucrul acestei zile şi să Ne odihnim de lucrul zilei de azi, dar ziua de azi e şi sărbătoare e şi durere. Azi trăim amintirea zilei de sfântul Ioan cea de acum cinci ani, Verginico. Mă uit în urmă cu tine, şi cu Ioan Mă uit, şi Mă uit cu fiii grădinii şi îl văd pe arhiereul Meu cel de azi, aici în grădină cu fiii. Venise pentru ziua de Bobotează şi a slujit împreună cu cei unşi din grădină slujbă de Bobotează, şi a doua zi, cum a fost ziua de azi, a slujit slujbă de sfânt Ioan liturghisind jertfă de laudă, în grădină cu fiii Mei cei unşi, şi l-am sărbătorit ca pe un înaintemergător al Meu şi l-am iubit din fiii Mei din grădină şi i-am dat flori şi zâmbet de fii şi masă de bucurie i-am dat. Azi serbăm ziua când el a venit acum cinci ani pentru ultima oară în grădina Mea pe care am uns-o sfântă prin mânuţa lui şi a fiilor Mei cei unşi. Scot din zile ziua aceea şi o pun pe masa Mea şi Mă uit la ea, şi Mă uit. O, Mi l-au scos afară din grădină arhiereii vremii de azi, şi au pus pază pentru el ca să nu mai intre în grădina Mea. I-au spus să nu mai intre, i-au spus să-i lase singuri pe fiii grădinii, pe care atât de mult el îi iubea, şi le zicea: „Eu nu pot fără voi”. Şi de aceea el nu mai poate acum nimic, căci toate cuvintele lui cele rostite de el pe când era în Duhul Meu, toate se împlinesc, pentru că el era arhiereul Meu şi proorocea. Şi iată, el nu poate fără ei şi fără Mine, nimic bun nu mai poate, aşa cum a spus el: „nu pot fără voi”. Fiii Mei erau puterea lui, iubirea lui, mângâierea lui, căci Eu eram în fiii Mei, şi el credea şi putea totul prin credinţă, şi tot ce am voit Eu, el a putut. Tot ce am avut Eu de făcut prin el, am făcut prin credinţa lui, şi mai am mult de făcut prin el, că şi prin necredinţa lui am făcut atât de mult, am crescut atât de mult! Ce pagubă a avut lucrarea cuvântului Meu dacă iudeii n-au crezut în Mine când am venit prin Fecioară? Ba încă prin împietrirea lor am câştigat neamurile pământului la care se vestea cuvântul prin propovăduirea apostolilor Mei cei din iudei, rămăşiţa din iudei pe care Mi-o dăduse Tatăl. Şi iată, azi vin misionari din toate părţile lumii în România ca să se ducă înapoi cu vestea despre lucrarea cuvântului Meu cea purtată de fiii grădinii cuvântului.

Sunt puţini cei ce nu cred, şi par mulţi, dar sunt puţini, iar cei mulţi care cred vor deosebi în stânga pe cei puţini care se vor dovedi că n-au crezut şi au lovit piciorul calului ca să cadă călăreţul. O, războiul e mare, dar biruitorii sunt cei mulţi care cred. Cei puţini care nu cred dau război cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu calul cel alb pe care stă Cuvântul lui Dumnezeu. Calul cel alb, cine este? Cei ce poartă lucrarea cuvântului Meu de la cer pe pământ, fiii grădinii cuvântului Meu, care Mă fac pe Mine trup şi cuvânt în grădină, fiii care aud glasul Meu şi Mă fac carte pe pământ şi Mă dau oamenilor; ei sunt calul Meu cel alb, iar Eu sunt Călăreţul Care străbate pe cal alb calea între cer şi pământ, şi spre mulţimi apoi, ca să Se vestească întru venirea Sa cu sfinţii. Amin.

– O, Domnul meu, Călăreţ Care Te porţi pe cal alb! Scris este în Scripturi: «Oştiri din cer vin după El, călare pe cai albi, purtând veşminte de vison alb, curat». Tu stai pe tron alb, iar dinaintea feţei Tale pământul şi cerul fug, şi ai arc şi ai cunună şi biruieşti stând pe nor alb cu cunună de aur pe cap, şi vei birui toată necredinţa de pe pământ, că Te vei arăta credincios şi adevărat războindu-Te cu dreptate, Doamne.

Te-am aşteptat în porţi ca să intri iar în cartea mea, căci cărţile au porţi de intrare, şi eu am stat cu cartea mea deschisă ca să intrăm iar în ea, ca să Te rog şi eu pentru cel de azi care a purtat lucrarea lui Ioan, botezătorul Tău. Mustră-i pe cei necredincioşi, că sunt puţini, şi numai părerea e că sunt mulţi, şi chiar şi din cei ce par împotrivitori, cred în lucrarea cuvântului Tău şi se frământă şi se întreabă despre taina cuvântului Tău.

Ieri am ieşit cu fiii şi cu apă sfinţită de Bobotează, iar la mulţimea adunată la cuvântul Tău, preoţii care veniseră la izvorul cuvântului Tău s-au sculat în picioare şi Ţi-au dat salutare când cuvântul Tău a început a curge, şi s-au aplecat preoţii sub mâna preoţilor Tăi care treceau cu busuiocul muiat în apă sfinţită de cuvântul Tău, închinându-se Ţie, Cel ce cobori în grădină peste fii. Şi mulţime de preoţi se vor apleca tainei cuvântului Tău, Cuvinte Doamne, că eu voi ieşi cu fiii, şi Tu îi vei întări cu putere ca să poată îndura apăsarea duhului lumii, şi îngerii vor fi cu ei şi vor aduna pe cei aleşi ai Tăi dintre cei ce se vor aduna la izvorul cuvântului Tău, că Te porţi cu izvorul Tău din loc în loc, căci Tu eşti Mire şi nunteşti cu mireasa, dar cuvântul Tău, ca un voievod, ca un vornicel cheamă la nuntă, ca să alegi din nuntaşi pe cei credincioşi, şi ca să facă ei voia Ta şi să ia viaţa Ta în ei, că asta este voia Ta.

Ai milă de Ioan cel mic, de cel de azi, care şi-a păzit capul. O, dar el nu s-a ascuns de oameni, şi s-a ascuns de Tine; nu s-a păzit de oameni, şi s-a păzit de Tine. Mă port mereu după el şi îl văd când se roagă Ţie spunându-Ţi că Te iubeşte, dar el nu mai are minte. Mintea lui stă supusă sub ameninţarea mai-marilor bisericii care se tem de Tine şi de cuvântul Tău, şi temându-se se luptă împotriva Ta. Se tem de poporul Tău, că poporul Tău nu este fricos, şi de aceea este, şi este al Tău, dar mai-marii bisericii sunt fricoşi, şi fricoşii cad din cer, cad din Tine. Cei dintâi care cad sunt cei fricoşi, şi după aceea hulitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi mincinoşii şi alţii ca ei, dar fricoşii le au pe toate acestea, şi de teamă să nu fie prinşi cu ele o fac pe fricoşii, sunt fricoşi şi se ascund de cuvântul Tău care le vădeşte pe toate. Ei zic că se ascund sub Tine, da’ de unde! că ei se iubesc pe ei, nu pe Tine, că dacă Te-ar iubi pe Tine Te-ar primi şi Te-ar cunoaşte în cuvântul acesta, că Tu eşti cuvânt, Doamne. O, niciodată n-a fost biserica aşa cum este azi. Azi omul bisericii nu crede în Dumnezeu, că după cum trăieşte şi după ceea ce face nu i se pune credinţă în Dumnezeu. Avraam a crezut, şi a fost socotit neprihănit, dar ei nu cred, şi sunt socotiţi prihăniţi şi sunt prihăniţi şi de aceea nu cred, şi sub această piatră a lor stă presat Ioan cel de azi, cel ce Ţi-a pregătit calea Ta spre mulţimi prin mărturisirea lui.

Ioan este cel ce mărturiseşte despre Lumină. Nu este el Lumina, ci mărturiseşte despre Lumină. Ioan se numeşte cel ce mărturiseşte despre Lumină. Este scrisă în cartea Ta mărturisirea lui despre Tine, despre Lumină, Doamne. Adu-Ţi aminte că el aduna toate mărturisirile lui şi spunea la fiii mei să le păstreze pentru ziua mărturiilor, iar fiii mei le-au pus în carte, după cuvântul lui, căci fiii mei l-au ascultat ca pe un arhiereu al Tău, şi când le-am spus să facă ei cartea cuvântului Tău, el le-a binecuvântat prin cuvântul său rostit lucrarea cărţii, şi apoi a fost pus de arhierei să rostească hulă împotriva fiilor Tăi pe care el îi iubea. Mustră-i pe cei ce l-au apăsat şi nu-l mustra pe el, că el nu mai are minte, că Tu i-ai luat-o să nu mai aibă şi ca să nu fie învinuit de conştiinţa lui atunci când se va ridica pe picioarele lui. Dacă el s-a ascuns de Tine, Tu Te-ai tras din el, şi el minte nu mai are, că Tu eşti mintea celui credincios Ţie. Tot cerul Te roagă pentru el, că el are de împăcat pe România cu Tine, Doamne. Mustră-i pe cei ce-l apasă, pe cei ce l-au făcut să nu mai creadă în cuvântul Tău. Mustră-i, Doamne, şi pe el înviază-l în Duhul Tău Cel Sfânt, că mila biruieşte judecata, dar oamenii înţeleg greşit această Scriptură a Ta.

O, sfinţii Tăi Te vor ajuta ca să Te vesteşti cu poporul Tău, Doamne, aşa cum ierarhul Spiridon Ţi-a spus: «Nu mai plânge, Doamne, că eu voi merge şi mai mult, şi mă voi arăta oamenilor pe unde voi merge şi îi voi înţelepţi prin cele ale dreptăţii, că iată, mila biruieşte judecata, şi oamenii nu se mai tem de Tine, Cel ce judeci cu dreptate». O, şi s-a sculat Spiridon sfântul Tău şi merge, şi pe unde merge face dreptate pentru Tine şi pentru sfinţi şi mustră pe cei ce stau în nepăsare, aşa cum a trecut mustrând pe cei din ţara unde stă el. El stă, şi umblă, şi îndreaptă, şi mustră, şi deşteaptă pe cei ce dorm, ca să nu mai plângi Tu lovit de oameni necredincioşi. Şi aşa vor lucra toţi sfinţii şi vor împlini Scriptura dreptăţii Tale, că le e milă sfinţilor de Tine, Doamne. O, fie-Ţi milă şi de România şi scoală-l pentru ea pe cel ce Te-a vestit peste ea. Scoală-l, ca s-o împace pe România cu Tine şi ca să n-o loveşti pe neştire, că Tu ai cuvântul Tău în România. Zguduie zidurile cele reci ale bisericii lumii care dau să Te ascundă pe Tine în ele, că Tu nu locuieşti în case făcute de oameni. Tu locuieşti în templul Tău, în omul cel credincios, Doamne, căci cerul şi pământul sunt tronul şi aşternutul Tău, şi pe acestea mâna Ta le-a făcut. Ce casă să-Ţi mai zidească Ţie omul, Ţie, Cel ce locuieşti în nor, în negură, în taină acoperit, nu între ziduri reci şi fără fii de ai Tăi între ele? Biserica este făcută din fii, nu din ziduri, nu din fiii lumii care fac ale lumii. Scoală-l pe cel ce doarme, ca să-i înveţe pe oameni ce este biserică, ce este ortodoxie, Doamne! Coboară-Te cu norii spre el, şi vino, şi iată, vii, şi ai venit, şi vii mereu şi strigi la el să se deştepte. Amin.

– Strig, Verginico, strigă şi sfinţii, strigă şi fiii grădinii Mele, că la toţi ne este milă de el, şi făgăduinţele Mele nu le pot lua înapoi de peste el, şi el este cel ce stă peste biserica Mea, şi dacă el n-ar fi în biserică Eu aş prăbuşi într-o clipă biserica şi lumea din ea, căci lumea numeşte altceva biserică. Dar îl am pe el sub aceste ziduri, sub această aşezare făcută de oameni, furată din mâna Mea şi a strămoşilor, şi cei de azi fac din ea ascunzătoare de tâlhari. O, dacă el n-ar fi între ei, M-aş mânia şi aş zgudui totul, până n-ar rămâne piatră pe piatră. Dar cu el am legământ nou încheiat, şi îl voi aştepta să învieze, ca să mai scap prin el ce mai este de scăpat. Amin, amin, amin.